Lumea marinarilor Să-i dăm onorul lui Ispas! Astăzi ar fi împlinit 90 de ani! (GALERIE FOTO)

  
Dacă ar fi trăit, cu siguranță în această zi de marți, 23 iulie 2024, i-aș fi sunat la ușă. Să-l îmbrățișez și să-i dau onorul. Binemeritat și pe deplin cuvenit, la cei 90 de ani pe care s-ar fi cuvenit să-i sărbătorească. Așa cum i-am promis cu un an în urmă.
 
Când l-am sunat și, încântat să mă audă, m-a întrebat, plăcut surprins: „ - Mariane, cum de nu m-ai uitat?!”.
Nu, nu v-am uitat, stimate domnule Amiral! Nici anul trecut, nici anul acesta, nici în cei ce vor urma...
 

 
Țin minte și acum, cu încântarea unei victorii colosale, cum am reușit să-l scot din casă, în vara anului 2001. „Mircea”, corabia sa dragă, velierul nostru de suflet, împlinea 25 de ani de la prima traversadă a Oceanului Atlantic. Și participarea memorabilă, alături de marile veliere ale lumii, la parada navală și evenimentele dedicate Bicentenarului SUA.
 
Eram proaspăt învestit director al Muzeului Marinei Române, și țineam cu tot dinadinsul să-l avem ca invitat de onoare, alături de echipajul lui „Mircea”. Din diverse motive, îndeobște știute de camarazii  - și unii dintre șefii săi! – comandorul, pe atunci, Eugen Ispas refuzase orice participare la manifestările tradiționale ale Marinei, la care mai era încă invitat. Un spirit de frondă și o revoltă lesne de înțeles.
 
Cei apropiați domniei sale m-au prevenit că nu voi reuși să-l conving. Și totuși am reușit!
 
Cu sprijinul consoartei, regretata doamnă profesoară de matematică Ana. „ - Lasă, Mariane, că-l scot eu din bârlog!”.
Și a venit! Cu atitudinea sa sobră de comandant hârșit, cu mersul afectat de cadența valurilor și un zâmbet discret, ca o dojană, parcă: „ - Mariane, nu te-ai lăsat!...”.
 
Și ce bine am făcut că am insistat și am și reușit să-l determin să vină. În fața altui echipaj, dar cu aceeași prestanță și eleganță!
 
În prezența unei asistențe numeroase, cu sala de festivități arhiplină, am retrăit, după salutul, prezentările și introducerea de rigoare, imagine cu imagine, atmosfera acelui adevărat triumf maritim românesc din 1976.

 
De la un minut la altul, Eugen Ispas se însenina, se înflăcăra și redevenea el însuși, legendarul comandant de atunci, din vara anului 1976. Parcă auzeai comenzile sale ferme, care rezonau de la prova la pupa, până în vârful catargelor. Era din ce în ce mai entuziasmat și, pe măsură ce proiectam diapozitivele color pe care – culmea! – doar el le primise cadou de la americani, comenta, mai strecura câte o ironie subtilă și explica fiecare detaliu, transpus în dinamica evenimentelor de odinioară.
 
A fost poate cea mai emoționantă evocare pe care am trăit-o în preajma și datorită bunei sale dispoziții. Pentru că Eugen Ispas, aparent rezervat, avea această artă a dialogului, dar și dexteritatea pedagogiei dascălului care și-a dorit să devină în tinerețe. Meserie pe care a și practicat-o, de altfel, doi ani la Tulcea, înainte de a schimba de drum, spre a-și împlini destinul ca ofițer. Unul dintre destoinicii comandanți ai velierului nostru voievodal și printre ofițerii de elită ai Marinei Române postbelice.
 

 
Cu harul și predispoziția sa nativă de a modela caractere, între anii 1964 și 1966 a funcționat în învățământul superior de marină, în calitate de comandant de companie elevi, și ulterior de lector la Catedra de Pregătire Marinărească în cadrul Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”. Dedicat și devotat acestei nobile îndeletniciri, pentru care prea puțini au și talent și chemare.
 
A urmat perioada de grație a carierei sale, cea de ofiţer secund (1966-1973), respectiv comandant al navei-şcoală „Mircea” (1973-1977). Adică mai bine de un deceniu sub galion, slujindu-l cu credință pe “Mircea”, marele voievod.
 
Sub comanda sa, nava-şcoală „Mircea” a efectuat trei dintre cele mai complexe marşuri de instrucţie: între 29 iunie-26 iulie 1974, în Marea Mediterană, cu escale la Alexandria şi Beirut; 19 iulie-24 septembrie 1975, în Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic, cu escale în porturile Gibraltar, Amsterdam, Le Hâvre, Londra şi Palermo; și cel dintre 4 martie și 30 august 1976, prima traversadă a Oceanului Atlantic, în exclusivitate cu vele.

 
Pentru a reprezenta țara și Marina Română la „OP SAIL ‘76” şi manifestările organizate cu prilejul bicentenarului SUA. Cu escale în porturile Las Palmas, La Guaira, Cartagena, Vera Cruz, Havana, Hamilton (Insulele Bermude), Newport, New York, Baltimore, Philadephia, Lisabona şi Alger. Pretutindeni unde pavilionul național a fost remarcat și salutat cu toate onorurile tradiționalei diplomații navale universale. Și unde s-a vorbit, din nou, l-a superlativ, despre români și despre România.

Un motiv în plus pentru care, căpitanul de rangul 3 Eugen Ispas, a fost desemnat, la numai 42 de ani, Oaspete de onoare al oraşelor New York - SUA şi Vera Cruz - Mexic.
   

 
Dar din cu totul alte motive, fără nicio legătură cu prestanța și prestația sa profesională, după încheierea misiunii a avut de suportat, pe nedrept, rigorile drastice ale epocii. Sancționat pe linie de partid, amânat de la înaintarea în grad, s-a trezit mutat disciplinar comandant al primei nave de intervenţie cu scafandri a Marinei Militare „Emil Racoviță” (1977-1981).
 
 
 
După un an la comanda Divizionului Scafandri de Mare Adâncime (1981-1982), spre finalul carierei și-a legat numele de autoritatea națională în domeniul scafandreriei. De la comandant al Cursului de Scafandri de Mare Adâncime (1982-1986), a fost promovat şef de stat-major (1986-1990), iar după Revoluție, comandant al Centrului de Scafandri din Constanța (1990-1991).
 
Deși, tardivă, recunoașterea meritelor și sacrificiilor sale a venit abia în 2009, când, în preajma Zilei Armatei, a fost înaintat, în retragere, la gradul de contraamiral de flotilă.
 

 
Bucuria a împărtășit-o cu colegii de promoție, dar și cu foștii cadeți, „americanii”, din echipajul de pomină din 1976. O reuniune inspirată a protagoniştilor acestor recorduri greu de egalat și o revedere de suflet, după patru decenii.
Începută sâmbătă, 10 septembrie 2016, în aula Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, unde am avut privilegiul să lansez, împreună cu colegul său de promoție, regretatul contraamiral de flotilă în retragere Niculae Ștefan, albumul „România la Bicentenarul SUA. Primul voiaj transatlantic al navei-școală «Mircea» 4 martie-30 august 1976”.
 
 
 
A doua zi, la bordul lui „Mircea”, măreţia aniversării acestui eveniment cu rezonanţă universală a fost aureolată cu apelul solemn al echipajului, mărturii picante, imagini de arhivă, mai mult sau mai puțin oficiale, fapte rememorate cu haz și amintiri din voiajul de aur, care le-a marcat decisiv destinele și cariera foștilor cadeți.

... Pe 18 ianuarie 2024, când am aflat de trecerea sa la cele veșnice, la doar o săptămână după pierderea soției sale, am fost copleșit de regrete. Marina Română pierduse nu numai un OM cu notorietate ci și un profesionist de cursă lungă al breslei. Onorurile militare cu care a fost condus pe ultimul drum în Cimitirul Central din Constanța au fost impresionante. După cum impresionante și salutare au fost implicarea și atitudinea colonelului în retragere Ștefan Dan, unul dintre fidelii săi subalterni, devenit copilul său de suflet.
 
În absența unui urmaș și a rudelor apropiate, intendentul scafandrilor s-a ocupat ca fostul său șef să aibă parte de toate rânduielile creștinești. Ulterior, la sugestia mea, a recuperat de la moștenitori și predat Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” o parte dintre mărturiile celor 34 de ani de carieră, de la uniforme, documente personale și fotografii, la diplome și plachete cu care i-au fost răsplătite devotamentul și performanțele. Și care, prin bunăvoința custodelui Mihaela Zabolodni, sunt expuse la loc de mare cinste și pot fi admirate de orișicine, în Muzeul instituției-amiral a învățământului de marină.


 
... Dacă astăzi, 23 iulie, ipotetic vorbind, aș fi comandantul unei corăbii similare lui „Mircea”, după ridicarea pavilionului aș fi scos portretul înrămat pe punte, în fața întregului echipaj. Și le-aș fi spus novicilor:

 
Și, cu echipajul în arboradă, repetând Salutul său, preț de 90 de secunde aș trage sirena la nesfârșit. Spre a vesti celor care cutreieră mările și oceanele lumii că sărbătoritul zilei de astăzi se află, alături de prea buna sa soție Ana, în croaziera eternității.
Și, cu admirația și respectul cuvenite marelui călător, SĂ-I DĂM ONORUL LUI ISPAS!
 
Acum și pururea, ÎNTRU VEȘNICA SA POMENIRE!
 
Bibliografie:

 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.

 
Citește și:
Lumea marinarilor Halal curtoazie marinărească! Ignoranță sau sabotaj? Participarea navei-școală „Mircea“ la Regata Bermuda - Newport (GALERIE FOTO)

Lumea marinarilor Escală mirifică în țara romului. Cadeți, „Mircea”, Havana (GALERIE FOTO)

Lumea Marinarilor Oh, Mexico! „Mircea”, Atlantic, Bicentenar

Lumea marinarilor Aplauze pe scena Atlanticului. „Mircea”, SUA, botez marinăresc