Maeştrii La „Timona“ prestigiului Marinei (galerie foto)

Sărbătorile din familia extinsă a marinarilor au întotdeauna un farmec aparte. De fiecare dată, ele reunesc, fără excepţie, crâmpeie din istoria breslei, generaţii de slujitori ai apelor, destine împlinite şi, evident, aspiranţi dornici să preia şi să perpetueze lucrurile bune şi faptele mari. Şi, ca orice altul dintre cei aparţinători ancorei şi timonei, am avut parte de multe asemenea festinuri. Fie că a fost vorba de lansarea la apă a unei nave sau de un botez marinăresc, de înaintarea în grad a unei promoţii sau revederea după un număr rotund de ani, de promovări sau ieşirea la pensie, de Ziua Marinei sau aniversarea unei unităţi ş.a.m.d.
 
Una dintre cele mai recente întâlniri de suflet a marinarilor s-a petrecut sâmbătă, 5 mai 2018, în sala „Clio” a Muzeului Naţional al Marinei Române. Liga Maiştrilor Militari de Marină (L.M.M.M.), cu maistrul militar principal (r) Emil Olteanu la conducere, a marcat împlinirea a 109 ani de la consacrarea valorosului corp de maeştri ai Marinei Române drept componentă de bază a resursei umane a flotei, în accepţia modernă a termenului.
 

A 109-a aniversare

 
Maistrul militar principal în rezervă Dumitru Mihăilescu a fost şi rămâne unul dintre artizanii acestor revederi de substanţă, asezonată cu o expoziţie tematică a unor destoinici camarazi colecţionari şi lansarea celei mai recente lucrări personale, „Maestrul şi pensionarii”. Aşa încât, în cvadrupla sa calitate - de preşedinte de onoare al L.M.M.M., redactor responsabil al gazetei „Timona”, autor a 7 lucrări umoristice şi actor, lansat cu ceva decenii în urmă, la Mangalia, de maestrul Alexandru Mereuţă, şi înnobilat cu două premii naţionale pentru rolurile din piesele „Omul care a văzut moartea”, de Victor Eftimiu şi „Capcana”, de Robert Thomas, distinsul septuagenar a introdus auditoriul, cu mândrie şi prestanţă, în trecutul tumultuos al corpului din care face parte.
 
„La 6 mai 2018, entitatea profesională cunoscută sub denumirea de Corpul Maiştrilor Militari de Marină îşi face simţită prezenţa pe încă o pagină din istoria armei, aceasta fiind, pentru segmentul respectiv, cea de a 109-a! Fiecare dintre cei 109 ani încrustaţi pe răbojul timpului, începând cu acel 6 mai 1909, momentul constituirii respectivei categorii de personal profesionalizat, a contribuit cu propria lui încărcătură faptică la evenimentele consemnate în jurnalul istoric al Marinei Militare, o categorie de forţe cu un cuvânt greu de spus în cadrul Oştirii Române.
 
Răsfoind istoria armei, nu se poate trece cu vederea începutul pregătirii personalului necesar pentru a încadra funcţiile existente în organigrama Marinei, evident în raport cu cerinţele momentului. Acest început, aşa cum îl găsim consemnat în istoria la care facem referire, nu poate fi altul decât apariţia Şcolilor de Marină, eveniment petrecut la data de 8 octombrie 1897, semnatarul Decretului de constituire fiind regele Carol I.
 
Ceva mai târziu, la insistenţa Direcţiei V Marină din cadrul Ministerului de Război, departament condus la acea vreme de către contraamiralul Sebastian Eustaţiu (comandantul Marinei Militare între 1 aprilie 1909 şi 8 ianuarie 1917 - n.n.), regele Carol I emite sub proprie semnătură un nou act totalmente pozitiv, şi anume: Înaltul Decret nr.1620, datat 6 mai 1909, prin care consfinţeşte apariţia în Marina de Război a Corpului Maeştrilor Militari de Marină - şefi de specialităţi. Iată, aşadar, care este documentul ce confirmă începutul numărării anilor de existenţă a acestei entităţi profesionale în ierarhia Marinei Militare Române, numărătoare care, aşa cum am precizat încă de la început, a atins cifra 109!
 
Interesant de menţionat este conţinutul articolului 1 al Înaltului Decret nr.1620, prin care se preciza locul şi rolul nou-înfiinţatei categorii profesionale în organigrama armei: „Maeştrii militari şefi de specialitate sunt auxiliari ai ofiţerilor de marină la bord şi pot fi întrebuinţaţi la nevoie în loc de ofiţeri, ca şefi de magazii, depozite şi ateliere pentru păstrarea materialelor Marinei şi pentru exploatarea tehnicii de la bord”.
 
Evident că nu ne propunem acum să enumerăm faptele de arme, pildele de eroism sau exemplele profesionale ale tehnicienilor marinari, dar afirmăm, susţinuţi de cunoaşterea prin informare - documentare, că de-a lungul timpului aceşti oameni s-au dovedit foarte buni specialişti, cu un rol important în instruirea de specialitate a echipajelor şi în ducerea luptei pe mare şi fluviu, în instrucţia şi educaţia echipajelor, în gestionarea şi mentenanţa tehnicii şi a bunurilor materiale de la bordul navelor militare, din depozitele şi laboratoarele instituţiilor militare de învăţământ.

 
Referindu-ne la perioada ce a urmat la scurt timp după încetarea celei de-a doua conflagraţii mondiale, nu se poate spune că aceasta a fost benefică pentru tehnicienii marinari; şi asta pentru că în suita de transformări survenite la nivel de stat a existat şi una care a condus la desfiinţarea, în anul 1951, a Corpului Maiştrilor Militari de Marină, aceştia, oameni bine pregătiţi profesional, fiind „gratulaţi”, conform normativelor sovietice, cu grade militare ce nici măcar nu aveau corespondenţă în corpul subofiţerilor din Armata Românei, precum: cartnici, cartnici şefi şi micimani! Cei care nu au acceptat asemenea înjosire sau nu au îndeplinit normele impuse pentru selectarea în vederea pregătirii ca ofiţeri de marină, nu s-au mai regăsit în efectivul armei, fiind trecuţi în rezervă.
 
Este bine şi corect să precizăm că perioada aprilie 1951 (momentul desfiinţării Corpului Maiştrilor Militari de Marină) - august 1965 (momentul reînfiinţări acestui corp), nu s-a caracterizat nicidecum ca fiind o perioadă-vid din punctul de vedere al relaţiei tehnică - tehnician, ba din contră, chiar dacă acest tehnician se numea subofiţer, relaţia respectivă nu numai că a existat, dar s-a bucurat de elogioase aprecieri din partea comandanţilor de nave, unităţi şi mari unităţi.
 
În prezent, maiştrii militari de marină parcurg un proces complex de pregătire, reorganizare şi reorientare a competenţelor în condiţiile impuse de standardele NATO şi UE, iar ca noutate, începând cu anul 2001, Ministerul Apărării a permis şi accesul femeilor în cariera de maistru militar de marină.
 
Cu toate că durata de formare prin şcolarizare nu a mai rămas la trei ani, aşa cum s-a demonstrat că era cel mai corect, ci a coborât la doi ani, pregătirea viitorilor tehnicieni marinari se face la standarde egale sau apropiate de cele ale partenerilor NATO. Obligativitatea cunoaşterii limbii engleze la un anumit nivel STANAG, înfiinţarea funcţiilor de consilieri ai comandanţilor pentru probleme ale maiştrilor militari şi subofiţerilor - mai nou denumirea fiind schimbată în maiştri militari de comandament - selecţia acestora făcându-se din rândul celor mai experimentaţi şi autoritari maiştri militari, transformarea unui număr de funcţii de ofiţer în funcţii de maistru militar şi încadrarea acestora cu maiştri militari - şefi de depozite, şefi de ateliere, şefi de laboratoare, comandanţi de nave clasă mică, iată câteva din aspectele reprezentative pentru entitatea profesională ajunsă la 109 de ani de existenţă în istoria Forţelor Navale Române, iată doar câteva din aspectele momentului ce ne aminteşte nouă, celor care mult prea ocupaţi de problemele vieţii pierdem prea des din vedere faptul că societatea umană a evoluat şi continuă să evolueze, că una era dotarea flotei „atunci” şi că alta este „acum”, iar pasul cu toate aceste schimbări fireşti nu se poate ţine decât printr-o asiduă pregătire profesională şi o nouă mentalitate în percepţia şi interpretarea faptelor.
 

În speranţa unui viitor mult mai bun în privinţa dotării tehnice a Forţelor Navale, dar fără a diminua nicicum acele aspecte ce conturează viaţa de zi cu zi a personalului aflat în structura sărbătoritei entităţi profesionale, ne dorim ca anul viitor, când 6 mai va marca cel de-al 110-lea an al existenţei sale, să ne întâlnim ceva mai veseli şi mai motivaţi.
 
Recunoştinţă şi pioasă amintire pentru cei care de-a lungul celor 109 ne-au părăsit, trecând dincolo de linia orizontului. Mulţi ani de viaţă celor care au ieşit din sistem prin pensionare, mulţi ani de viaţă şi de rodnică activitate celor care dau valoare numerică şi profesională unităţilor de nave şi de uscat ale Forţelor Navale Române. La mulţi ani tuturor! Bun cart înainte!”.
 
Spiritul şi simbolistica „Timonei”
 
Acelaşi şugubăţ maestru al cuvintelor atent meşteşugite a prezentat, secvenţial, povestea în derulare a publicaţiei reprezentative a L.M.M.M., care, afirmă domnia sa, de 22 de ani neîntrerupţi reprezintă principalul vector mediatic al breslei.
 
„Aşadar - povesteşte nea Mitică -, a fost odată un om, pe numele său Miron Domnaru - primul preşedinte al asociaţiei noastre, care şi-a dorit mult ca această comuniune camaraderească să aibă propria sa sursă media. Ideea, unanim împărtăşită de către membrii echipei aflate la acea vreme pe puntea de comandă a ligii, a trecut destul de repede la faza materializării, entuziasmul incipient făcându-ne să uităm că singurele arme deţinute pe panoplia atragerii cititorilor de ziar nu erau altele decât ambiţia şi curajul! Cu acestea urma să se treacă la realizarea acelui proiect, reuşita sa însemnând un pas înainte în privinţa creării acelei punţi sigure de legătură între cei aflaţi la cârma asociaţiei şi membrii echipajului său, dar şi susţinerea la modul concret a ieşirii în spaţiul public, arătând astfel la cât mai mulţi semeni cine suntem noi, cei care alcătuim asociaţia profesională cunoscută sub denumirea de Liga Maiştrilor Militari de Marină, care ne este scopul, ce am realizat şi ce ne dorim să facem în viitor. Nu aveam prin preajmă - sau cel puţin nu ştiam acest lucru - nici urmă de condeie specializate.
 
La acel moment, noiembrie 1995, misiunea punerii primelor pietre la temelia construirii colectivului redacţional mi-a revenit mie, cel care ocupam vremelnic funcţia de prim-vicepreşedinte al ligii şi despre care se ştia cât de cât că mai cochetasem cândva cu segmentul cultural, ba în ipostază de actor amator, ba aşternând pe hârtie diferite texte cu conţinut literar, nu informativ… Secundul meu, uns şi el ziarist peste noapte ca şi mine, a fost numit maistrul militar Nicolae Oaşe, un camarad ce dovedea o evidentă atracţie către lectură, dar nu numai. Nouă ne-a pus Dumnezeu mâna în cap, iar Neptun peniţele în mână cu tridentul său fermecat, îndemnându-ne spre mari isprăvi gazetăreşti…
 
Prima fază a fost denumirea publicaţiei! Asupra acesteia nu cădeam de acord nicicum, titlurile sugerate nu convingeau că îşi pot ocupa locul pe frontispiciul paginii întâi! Totul însă până într-o zi, când, discutând problema respectivă în biroul Secţiei Radionavigaţie a Direcţiei Hidrografice Maritime, unitatea militară la care lucram, secţie la care era încadrat secundul Oaşe, şeful acesteia, comandorul Iancu Bordeianu, cuplat la discuţia noastră, ne-a sugerat un nume: TIMONA! Citindu-ne surprinderea de pe chip şi crezând probabil că nu am înţeles bine, a continuat să-şi argumenteze sugestia, precizând că acest obiect al îndeletnicirilor marinăreşti ar merita să devină titlu de ziar… Aşa e, TIMONA! Perfect, am zis noi, realizând cât de simplu şi de repede a găsit domnul Bordeianu acest nume, care poate ne-ar fi trecut şi nouă prin minte, însă ceva mai târziu, pentru că la stadiu la care ne aflam cu căutarea încă umblam prin «lada cu sofisticări!»…
 
Gata, publicaţia ligii şi-a găsit naşul, de aici încolo TIMONA s-a numit, iar noi, pârâţii gazetari de pe Dezrobirii nr. 80, trebuia să avem grijă ca nu cumva să facem de basme acest obiect atât de iubit de marinari.
 
Pentru pregătirea primului număr al recent botezatei publicaţii - număr ieşit de sub tipar pe 4 mai 1996, dar nu numai a acestuia, ci şi a multora dintre cele care au urmat, a trebuit însă făcute multe drumuri la redacţia revistei «Marina Română», unde, spre norocul nostru, am întâlnit oameni deschişi la suflet şi cu o neaşteptată dorinţă de a ne ajuta să pătrundem cât de cât, şi asta destul de repede, în «depozitul» cu taine jurnalistice. Îmi amintesc cu respect de locotenent-colonelul Costin Constandache - jurnalist de profesie, colonelul Lică Pavel, personal civil Bogdan Dinu, profesorul Geo Vlad - instructor cultural al Cercului Militar Constanţa, comandorul Ioan Damaschin, locotenent-comandorul Ananie Gagniuc, locotenent-comandorul Marian Moşneagu, doamnele Floare Brânză şi Valentina Ciucu, persoane care m-au ajutat enorm să pricep o sumedenie de lucruri legate de structura textelor, aranjatul acestora în pagină şi multe alte aspecte specifice muncii redacţionale.
 
Apelând la instrumentele de lucru specifice raţiunii şi dovedind ambiţii pragmatice, colectivul editorial, nimeni altul decât Consiliul Director al ligii, a reuşit, atât cât a putut el, să alimenteze paginile gazetei cu subiecte pozitive şi diversificate, susţinute cu detalii fotografice pe măsură, oferind astfel cititorilor frumosul, nu urâtul; binele, nu răul; adevărul, nu fabulaţia sau falsul. Este adevărat că pentru a realiza aşa ceva am fost obligaţi adesea să apelăm la «speculativ», aspect ce trebuie perceput numai ca latură supoziţională cu rol bine definit, care stimulează şi solicită spiritul creator până la obţinerea probelor necesare instaurării certitudinii, a concluziilor de vastă verificabilitate. Tratarea însă cu atenţie şi responsabilitate a tuturor aspectelor legate de tipărirea acestei publicaţii a contribuit în mod categoric la configurarea unei valori certe a gazetei, făcând-o să fie privită şi citită admirativ, dar şi considerată a fi utilă, etică, logică şi estetică. Iată, aşadar, care a fost rezultatul obţinut prin efortul multor oameni - realizatori şi colaboratori, rezultat prezentat cu obiectivitate şi sub aspect real, nu doar convenabil.
 
Orientată pe o anume direcţie, «Timona», prin conţinutul fiecăreia dintre cele opt pagini, a încercat, prin tematică şi conţinut, să ofere cititorului materiale interesante şi atractive, la pregătirea cărora au contribuit de-a lungul timpului mulţi dintre membrii echipajului ligii. Dacă e să vorbim despre un plus de valoare dat acestei publicaţii prin cele inserate în paginile sale, acesta a venit din partea unor respectabile persoane, considerate colaboratori externi, din rândul cărora amintim cu recunoştinţă pe regretaţii: contraamiralul Petre George, comandorul Neculai Pădurariu, poetul Geo Vlad, dar şi pe venerabilii domni ce ne-au fost şi ne sunt şi acum alături, precum: contraamiralul (rtr) Niculae Ştefan, inginerul navalist Ilarion Barbu - Bucureşti, maistrul militar principal (r) Petre Maravela - Brăila, comandorul (r) dr. Marian Moşneagu, comandorul (r) Ananie Gagniuc, colonelul (r) Remus Macovei, Constantin Cumpănă - ziarist de investigaţii, caporalul Dănuţ Albu, dar şi mulţi alţii, cărora respectuos le mulţumim.
 
Se remarcă de ceva vreme prezenţa în paginile «Timonei» a maistrului militar principal Ovidiu Oprea, cel care, începând cu numărul de apariţie 164, asigură frecvent fotografii realizate excelent profesional, dar şi informaţii scrise ce-şi găsesc locul în pagină.
 
Ne face plăcere să afirmăm că, odată ajunsă în mai multe oraşe din ţară, dar şi prezentă de ani şi ani pe internet, unde poate fi citită online, TIMONA încântă prin design, prin imagini, prin tematica la care se apelează şi modul de abordare al acesteia, cele afirmate fiind susţinute atât de mesajele primite din partea cititorilor, cât şi de opiniile acestora exprimate oral sau prin semnalări scrise în paginile altor publicaţii”.
 

Providenţiali pentru Marină

 
„În cei 40 de ani de carieră în Marina Militară am cunoscut zeci şi sute de maiştri militari de marină - mărturiseşte contraamiralul de flotilă (rtr) Niculae Ștefan, în volumul autobiografic «De la Vedea la Marea cea Mare», cărora le-a dedicat un capitol aparte şi broşura «Maeştrii şefi de echipaj ai navei-şcoală „Mircea”», editată sub egida Ligii Navale Române, a «Clubului Amiralilor» şi a Asociaţiei Absolvenţilor Academiei Navale «Mircea cel Bătrân» - ALUMNI, cu prilejul celebrării a 75 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Române a navei-şcoală «Mircea» (17 mai 2014). Cu mulţi dintre ei am lucrat direct, nemijlocit, pe unii i-am avut subordonaţi, cu alţii am colaborat în diferite misiuni, aplicaţii şi activităţi specifice. Unii dintre ei, însă, m-au determinat - prin calităţile lor deosebite, prin atitudinea lor camaraderească, prin pregătirea desăvârşită şi angajamentul total manifestat faţă de mine, de echipaj, de întreg personalul unităţii - să-i consider providenţiali pentru Marină.
 
Nu de puţine ori, în situaţii-limită, când trebuie să iei o decizie, experienţa este insuficientă dacă nu ai alături de tine aliaţi de nădejde cum au fost, sunt şi vor fi mereu în Forţele Navale maiştrii militari de marină. Şi astăzi, când am în siajul vieţii experienţa atâtor ani de activitate printre marinari, pot spune că în spatele oricărui comandant de succes se află aceşti maeştri ai exploatării şi întreţinerii tehnicii şi armamentului de la bord. Oricât de competent, de hârsit, de ferm şi de inspirat ar fi un ofiţer, finalitatea oricărei acţiuni depinde în mare măsură şi de maniera în care percutează, acţionează şi desăvârşesc actul decizional camarazii săi.
 
În acest an (2014 - n.n.) în care veteranul velier-şcoală «Mircea» împlineşte 75 de ani de activitate în serviciul Marinei Române, i-am ales drept subiect al evocării mele pe câţiva dintre artizanii celui mai titrat echipaj în materie de marinărie, matelotaj şi manevra velelor - şefii de echipaj. Pentru toţi cei care ne-am petrecut ucenicia printre arborii şi vergile navei-şcoală «Mircea», tăbârcind hamacele de la bastingaj, bricuind punţile şi furbişând alămurile, maiştrii militari principali Ioan Smaranda, Vasile Miu, Ştefan Ştefănescu, Gheorghe Ivan, Ion Ivaneş, Constantin Călin, Mihai Geantău, Radu Constantin, Nicolae Năstase, Stelian Popescu şi Ion Stoian nu sunt doar simpli instructori sau cerberii de pe punţile navei, gata în orice clipă să ne muştruluiască şi să ne supună supliciilor iniţiatice, ci mai degrabă tutorii oricărui cadet neîndemânatic dar predispus la învăţare şi la performanţa de a deveni el însuşi, peste ani, aspirant la privilegiile punţii de comandă.
 
Acestora şi camarazilor de breaslă atât de destoinici, de bravi şi de utili nouă, ofiţerilor şi Marinei Române, le dedic aceste modeste file aniversare, cu admiraţie şi recunoştinţă pentru tot ceea ce făcut - cu mintea, cu braţele şi cu sufletul - pentru afirmarea, consolidarea şi perpetuarea tradiţiilor şi prestigiului Forţelor Navale Române”.
 
Drept argument, domnia sa adaugă: „Aceşti minunaţi marinari, prin cunoştinţele şi experienţa lor, au asigurat formarea unor întregi generaţii de ofiţeri şi maiştri militari care, la rândul lor, s-au afirmat ca buni profesionişti, comandând nave militare şi civile, accedând la grade sus-puse până la amirali şi comandanţi de lungă cursă.
 
Evoluţia şi formarea acestor valoroşi ofiţeri şi maiştri militari nu s-ar fi realizat fără aportul şefilor de echipaj ai navei-şcoală „Mircea“. Ei au fost, sunt şi vor fi adevăraţii regizori ai realizării cadrelor marinăreşti, pentru frumoasa profesie de marinari”.
 
Sub titlul „Rememorări şi aprecieri elogioase la adresa maeştrilor de marină care, în decursul anilor, au făcut serviciul pe nava-şcoală „Mircea”, contraamiralul de flotilă (rtr) Ion Apostol sublinia: „Pentru problemele de marinărie, de cunoaştere a navei-şcoală „Mircea“, compartimentaj, arboradă etc, profesorul „emerit“ al promoţiei 1948, cât şi al celor multe care au urmat, a fost şeful de echipaj maistrul militar principal Vasile Miu. Practicieni cu multă experienţă în viaţa şi derularea activităţilor la bord, de la maistrul militar principal Vasile Miu la celorlalţi şefi de echipaj care l-au urmat, elevii, respectiv studenţii ambarcaţi pentru practică la „Mircea“ au învăţat: să cunoască nava pe care erau ambarcaţi: compartimentaj, instalaţii, arboradă etc; însuşirea regulilor de comportare la bord; folosirea corectă a vocabularului marinăresc; cunoaşterea atribuţiilor la curăţenia navei şi folosirea judicioasă a materialelor de întreţinere; însuşirea şi respectarea regulilor de urcare în arboradă; la întinderea şi strângerea velelor pusă în practică sintagma „O mână pentru tine şi o mână pentru navă“; cunoaşterea ambarcaţiunilor navei: bărci cu rame şi vele, trasul corect la rame, comenzi şi execuţie la manevra unei ambarcaţiuni cu vele; executarea cartului pe timpul navigaţiei, manevrarea corectă a timonei de către elevii/studenţii de punte; respectarea regulilor de igienă la bord, folosirea corectă a instalaţiilor de apă; acordarea semnelor exterioare de respect pentru cadrele din organigrama navei: comandant, ofiţer secund, ofiţeri şi maiştri; salutul pavilionului navei la venirea şi plecarea de la bord.
 
Toate cele enumerate mai sus, elevii/studenţii ambarcaţi pentru practică pe „Mircea“ le-au învăţat de la maiştrii navei.
 
Dintre aceşti practicieni în „arta marinăriei“, urmaşi ai legendarului Antonio Rotta, pilotul şi timonierul de pe vechiul bric „Mircea” 1, alături de maistrul militar principal Vasile Miu ne-au mai rămas în memorie următorii şefi de echipaj: maiştrii militari principali Ion Smaranda, Constantin Radu, Ștefan (Lică) Ștefănescu, Ioan Ivaneş, Gheorghe Ivan şi mai tinerii maiştri militari principali Constantin Călin şi Mihai Geantău.
 
Dintre maiştrii mecanici, pentru profesionalismul de care dădeau dovadă în exploatarea motorului principal şi a celorlalte instalaţii din compartimentul maşini al navei-şcoală „Mircea“ îi reamintim pe maiştrii militari principali Stelian Popescu, Ivanciu Băcăoanu şi Nicolae Năstase.
 
Încheiem lista cu numele maiştrilor care s-au ocupat de instruirea practică a elevilor/studenţilor, ambarcaţi pe nava-şcoală „Mircea“ cu doi reprezentanţi ai lor, care prin profesionalismul cu care îşi îndeplineau îndatoririle de serviciu, ţinuta vestimentară corectă, cultura generală şi modul civilizat de a se comporta în societate, se ridicau la nivelul ofiţerilor. Este vorba despre maistrul militar principal electrician Ionel Păduraru şi respectiv maistrul militar principal telegrafist Eremia Țîrcă”.
 
Despre tânărul, pe atunci, miciman Vasile Miu, sobru şi plin de ospitalitate, o gazdă plină de atenţie şi de sfaturi, cu care cadeţii din promoţia sa au făcut cunoştinţă la 22 decembrie 1952, când au fost cazaţi în premieră la bordul navei-şcoală „Mircea“, comandorul (rtr) Dan Stăiculescu apreciază că „A reprezentant un etalon de cunoştinţe, exigenţă şi comportament pentru toţi camarazii. Avea un deosebit spirit pedagogic, caracter deosebit. Era şi un om citit, cu o cultură bogată. Într-una din activităţile noastre la bord ne-a vorbit cu deosebită cunoaştere despre romanul «Oamenii mării»» de Victor Hugo“.
 
Convingere întărită şi de contraamiralul de flotilă (rtg) Eugen Ispas: „Foarte bine pregătit profesional, apreciat şi stimat de echipaj. Bun sfătuitor în momente deosebite“.
 
În prezenţa maistrului militar principal Ştefan Ştefănescu pe puntea de comandă orice maistru militar şi ofiţer tânăr se simţea în siguranţă, tuturor el le insufla curaj şi stăpânire de sine. Era oricând integrat în elita ofiţerilor. „Eram tânăr ofiţer la bordul distrugătorului D-1, comandant al Unităţii de Luptă nr. 1 (Navigaţie) şi nea Lică era comandantul Grupului Timonieri - îşi aminteşte comandorul (rtr) Dan Stăiculescu. Eram tobă de carte dar din păcate la problemele practice nu mă prea descurcam. N-am să uit niciodată modul discret, profesional şi eficient în care am fost ajutat de nea Lică. Am rămas prieteni pentru toată viaţa. Pentru că aşa este în viaţă - totul se învârte în spirală - aveam să-l am alături la nava-şcoală „Mircea“, după pensionarea lui moş Miu, ca şef de echipaj. Acelaşi excepţional profesionist, om deosebit şi de mare caracter“.
 
Contraamiralul de flotilă (rtr) Eugen Ispas, fostul comandant al navei-şcoală „Mircea“ îl caracterizează scurt: „As în probleme de marinărie; serios şi apreciat de echipaj; respectat de toate cadrele bordului şi echipaj”.
 
„Porecla lui Smaranda de „maestru al muncii“ i se potrivea perfect - îşi aminteşte comandorul Dan Stăiculescu. Era ambiţios, muncitor şi bine pregătit. Îl vedeai foarte puţin în careu. El era mereu acolo unde era ceva de făcut“.
 
La rându-l său, contraamiralul de flotilă (rtr) Eugen Ispas, care de asemenea, i-a fost comandant, are doar cuvinte elogioase la adresa maistrului Smaranda: „Expert în probleme de velatură pe orice timp; respectat de militarii în termen şi ceilalţi maiştri şi ofiţeri; foarte autoritar în faţa echipajului”.
 
Maistrul militar principal Constantin Radu a fost un bărbat deosebit, cu o ţinută „de amiral al maeştrilor“, foarte impunător şi prestant în faţa echipajului. „Modul de comportare şi practică profesională excepţionale - îl etichetează comandorul (rtr) Dan Stăiculescu. Cel care se adresa în careul maeştrilor cu povaţa „În viaţă nu trebuie să spui niciodată nu pot, întotdeauna există soluţii, numai să vrei şi să fii preocupat“.
 
Şi aprecierile contraamiralului de flotilă (rtr) Eugen Ispas sunt, de asemenea, pline de respect: „Foarte serios în activitatea sa. As în probleme de marinărie. Ataşat echipajului şi cu multă grijă faţă de nevoile acestuia. Activitate deosebită, plină de prestanţă”.
 
Un basarabean molcom, plin de linişte şi calm, cu profunde capacităţi pentru profesia de marinar, maistrul militar principal Ioan Ivaneş, zis şi «Tata», a fost, la rându-i, un profesionist de mare valoare. „Nu-i plăceau treburile făcute de mântuială - ne avertizează comandorul (rtr) Dan Stăiculescu. Chiar şi când era nevoie să faci un lucru mai pe fugă, nu abdica niciodată de la principiile sale. Lucrările sale la bord erau întotdeauna frumoase şi durabile. Nu s-a grăbit niciodată, dar niciodată nu lăsa un lucru sau faptă neterminate”.
 
Plin de eleganţă, cu deosebite deprinderi de coordonare a unor complexe preocupări ale echipajului şi cu multă acuitate, „Călin Constantin a fost exponent al «noului val» de maiştri - ne atenţionează comandorul (rtr) Dan Stăiculescu. Foarte bine pregătit, inteligent, cu calităţi deosebite. Păcat că din motive de sănătate a fost nevoit să debarce. A fost iniţial cel mai bun timonier, un talent nativ”.
 
Despre maistrul militar principal Gheorghe Ivan, acelaşi exigent comandor (rtr) Dan Stăiculescu declară: „I se spunea «Ivan cel de Fier». Cu toate că nu fusese crescut la bordul navei-şcoală „Mircea“, era foarte bine pregătit profesional. Avea un har aparte de a se face ascultat de echipaj, obţinând cele mai bune rezultate pentru instruirea echipajului şi îngrijirea aparaturii de la bord. Caracter frumos şi cu mult tact în relaţiile interpersonale”.
 
Fost comandant al navei-şcoală „Mircea” şi comandant al Divizionului Nave-Școală, comandorul Gabriel Moise remarcă: „L-am cunoscut în marşul de instrucţie din anul 1989, când eram student în anul I la Facultatea de Marină Militară. Am apreciat spiritul său pedagogic şi pregătirea complexă în domeniul marinăriei. Era preferatul nostru, al studenţilor, ca şef de barcă, la concursul ambarcaţiunilor de 10+1, care se organiza frecvent pe mare. Ne-am reîntâlnit în anul 2001, când am fost numit ofiţer secund la nava-şcoală „Mircea“. A fost şi este o reală plăcere să-l revezi şi am avut acest prilej şi după ce a trecut în rezervă, ca pensionar, când l-am invitat la multe evenimente la bordul navei”.
 
Maistrul militar principal Mihai Geantău este cel care ocupă un loc fruntaş în Topul şefilor de echipaj ai navei-şcoală „Mircea”. A fost în cadrele active ale Marinei Militare din septembrie 1979 până în aprilie 2007, perioadă executată la bordul navei-şcoală „Mircea“, fiind succesiv specialist cu navigaţia, şef manevră vele, propus şi avansat ca şef de echipaj.
 
„Mihai Geantău face parte din acea categorie de oameni care, prin meritele şi realizările lor, pot deveni legende pentru generaţii întregi de marinari - conchide comandorul (rtr) Dan Stăiculescu. A venit direct de pe băncile şcolii, înarmat cu multă ambiţie, perseverenţă şi drag de a învăţa. A înţeles că meseria se fură, fapt pentru care a învăţat de la toţi cei mai în vârstă. Mai mult decât atât, a iubit cu patimă nava-şcoală „Mircea“, care a întruchipat pentru el chintesenţa Marinei Române.
 
Aş fi vrut să spun mai multe despre oamenii lui „Mircea”, dar asta ar face subiectul altei lucrări. Mă scuz pentru toţi cei pe care nu i-am pomenit, deoarece nu cunosc vreun om care să fi lucrat pe această navă şi să nu fi fost marcat pentru tot restul vieţii de existenţa ei“.
 
„Acest ilustru maistru, mare îndrăgostit de Mare şi de Navele Velier, a fost alături de mine pe toată durata stagiului pe funcţia de ofiţer secund, din anul 2002 până în 2006 - remarcă cu nostalgie comandorul Gabriel Moise. Câte nu am învăţat de la el: pregătirea navei pentru finalizarea lucrărilor de reparaţii în Șantierul Naval Brăila; manevrarea velelor pe timpul regatelor la care nava-şcoală „Mircea“ a fost invitată. Loial, profesionist, înţelept, ferm în păstrarea tradiţiilor marinăreşti de la bord. Prin el, prin „nea Mişu“, am stat tot timpul cu fruntea sus, pe tot timpul evaluărilor navei din punct de vedere al aspectului marinăresc şi al pregătirii de specialitate. Și cu el în echipă, l-am sprijinit şi susţinut pe comandantul navei, comandorul Dinu-Sorin Pamparău în eforturile sale de readucere a navei-şcoală „Mircea“ în galeria velierelor apreciate din lume.
 
După trecerea în rezervă, maistrul militar principal Mihai Geantău a ales să fie tot lângă mare, tot pe velier („Adornate”), semn că marea şi nava-şcoală „Mircea“ au reprezentat pentru el o a doua familie.
 
În actuala configuraţie a echipajului, Ion Stoian este maistrul cu cea mai mare vechime la bord. Are o foarte mare experienţă în funcţia de velar, ambiţios şi cu o bogată cultură marinărească. Comandorul Gabriel Moise argumentează: „Maistrul militar principal Ion Stoian a reuşit să menţină nava aşa cum a luat-o în primire şi a eficientizat cele mai multe activităţi la bordul navei. Cu eforturi şi multă chibzuinţă a reuşit să menţină nava, cu toate greutăţile materiale actuale, la nivelul aspectului marinăresc specific unui velier-şcoală.
 
Contribuie decisiv la pregătirea de specialitate a echipajului şi a cadeţilor la bord. Este sociabil şi ataşat echipajului. Personalitate puternică, curajos şi rezistent la orice grad de navigaţie pe mare”. Întreaga operă a maistrului şef de echipaj nu poate fi pusă în scenă fără sprijinul colegilor de la compartimentul Maşini şi de la protecţia stării de sănatate - Serviciul Sanitar al navei.
 
Maistrul militar principal Nicolae Năstase - „Dom’ Nae“, un profesionist desăvârşit, ajutor şef mecanic de bord. Avea soluţie pentru orice problemă în munca sa. Veşnic vesel şi antrenant spre optimism. Model şi sfătuitor pentru cei tineri. Îi plăcea viaţa, era un bun conviv, având şi o voce plăcută, antrenant în evenimente deosebite.
 
Aşa i s-a alăturat mult mai tânărul său coleg, viitorul maistrul militar principal Stelian Popescu, parcă făcut să-l copieze pe Dom’ Nae. A fost aşadar, Ziua Maeştrilor Marinei. Salutaţi cu eleganţă şi distincţia aferentă printr-un Mesaj aniversar de şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul dr. Alexandru Mîrşu, el însuşi nepotul patern al maistrului militar Panait Mîrşu. Felicitaţi cu căldură de la prezidiul acestei adunări festive de amiralul (rtr) dr. Traian Atanasiu, preşedintele Asociaţiei „Clubul Amiralilor” şi de câţiva ofiţeri ataşaţi Ligii şi idealurilor sale.
 
Printre ei, comandorul (r) Marian Bardan, fost comandant al Școlii Militare de Maiştri Militari de Marină „Viceamiral Ioan Murgescu” între anii 2008 şi 2014, a ţinut, ca şi în anii precedenţi, să-i salute cu admiraţie şi preţuire: “Mai mult decât oricând astăzi gândurile mele merg spre cei care formează un corp militar de elită în cadrul Forţelor Navale şi anume maiştrii militari. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, de ziua dumneavoastră vă doresc să aveţi parte de împliniri, de vremuri cât mai bune, să păstraţi unitatea de corp, să vă respectaţi seniorii, să aveţi îngăduinţă faţă de juniori şi, nu în ultimul rând, să vă iubească mereu bucuria!”
 
Şi, alături de ei, noi toţi - camarazi, parteneri sau simpli admiratori - care, cunoscându-i îndeaproape şi apreciindu-le calităţile, prestaţia cotidiană şi performanţele de-o viaţă ale celor aproape 800 de membri ai celor două filiale din Constanţa şi Mangalia, nu vom ezita nicicând să le recunoaştem pe deplin arta de a-şi făuri şi consolida constant destinele şi măiestria!
 
ÎNTRU MULŢI ANI!
 
Bibliografie:
 
Maistru militar principal (rtr) Dumitru Mihăilescu, „Călători pe drumurile vieţii”, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2015
 
Contraamiral de flotilă Niculae Ştefan, „De la Vedea la Marea cea Mare. Repere autobiografice”, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2017
 
Sursa foto: Fototeca Grupului Mass-Media al Forţelor Navale (GMMFN)
 

Despre Marian Moşneagu

 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân“ (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:
 
Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană
 

O promoţie de învingători 1957, Şcoala Militară Superioară de Marină, Seniorii Flotei (galerie foto)

Corăbiile lui Tutuș De trei ori erou (galerie foto)