Retrospective 2022 Garda de Mediu Constanța - Controale și sancțiuni (GALERIE FOTO)
Retrospective 2022: Garda de Mediu Constanța - Controale și sancțiuni (GALERIE FOTO)
05 Jan, 2023 16:21
ZIUA de Constanta
1916
Marime text
Garda Națională de Mediu are în subordine 41 de comisariate județene, Comisariatul Municipiului Bucureşti şi Comisariatul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, instituții fără personalitate juridică. Activitatea Gărzii Naționale de Mediu are trei obiective: prevenirea poluării mediului, refacerea acestuia şi aplicarea legii în domeniul protecției mediului, direcțiile principale fiind controlul poluării, biodiversității, biosecurității şi ariilor protejate.
Anul 2022 a găsit autoritățile în acțiune. Dintre numeroasele probleme pe care le are planeta, deșeurile reprezintă una dintre cele mai mari surse de poluare și sunt o problema cu impact major asupra mediului.
Deșeurile pot influența mediul în foarte multe feluri - de la modul în care deșeurile sunt produse până la felul în care sunt colectate și procesate, toți acești pași au un impact asupra mediului înconjurător și al calității vieții.
Deşeurile nu reprezintă doar o problemă de mediu, ci şi o pierdere economică.
La începutul anului 2022, Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Constanţa și inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud au descoperit, în două containere, 38.000 kg de deșeuri care aveau ca destinație o societate comercială de pe teritoriul ţării noastre.
Astfel, în data de 07.01.2022, polițiștii de frontieră în cooperare cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța au efectuat controlul asupra a două containere încărcate cu deșeuri care urmau să intre în România. Acestea erau importate din Marea Britanie de către o societate comercială de pe teritoriul României.
În urma verificărilor suplimentare, a rezultat faptul că în containere se aflau încărcate 37.920 kg de deșeuri plastice, iar autoritățile au constatat că anumite rubrici din anexele prezentate nu erau completate, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare, iar societatea importatoare avea autorizația de mediu expirată.
S-a întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de import ilegal de deșeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu și introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora, la finalul cercetărilor urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Citește și: 38 de tone de deşeuri plastice descoperite în Portul Constanța. De unde provenea marfa (VIDEO)
Și... problema deșeurilor este, din păcate, departe de a se fi soluționat.
Trei containere cu 77 tone de deșeuri din haine second-hand, descoperite în Portul Constanţa
În data de 11.01.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța şi comisari din cadrul Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorului - Comisariatul Județean Constanța au efectuat controlul asupra a trei containere încărcate cu haine second-hand, conform documentelor de insoţire.
Acestea urmau să fie importate din Canada de către o societate comercială de pe raza județului Mureș.
În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat că în containere se aflau încărcate 76.789 kg îmbrăcăminte cu un grad avansat de uzură, nefiind supusă procesului de curățare, dezinfecție şi dezinsecție.
În cauză, se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Constanța sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de importul de deșeuri cu încălcarea prevederilor legale și introducerea pe teritoriul României a deșeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora.
Citește și: Trei containere cu 77 tone de deșeuri din haine second-hand, descoperite în Portul Constanţa (GALERIE FOTO+VIDEO)
Peste 15.000 de kilograme de deșeuri din haine și încălțăminte second hand descoperite la P.T.F. Vama VechePoliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu comisari din cadrul Gărzii de Mediu Constanța și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța, au descoperit, într-un autocamion cu remorcă sosit din Bulgaria, 15.085 de kilograme de deșeuri din haine și încălțăminte second-hand.
În urma efectuării verificărilor, s-a constatat ca în mijlocul de transport se afla cantitatea de 15.085 de kilograme de haine second hand murdare, rupte, cu un puternic miros de mucegai, fapt pentru care lucrătorii din cadrul Gărzii de Mediu Constanța le-au catalogat ca fiind deșeuri periculoase și nu au permis intrarea pe teritoriul României a acestora.
Luna februarie 2022 a readus-o pe Steluța Popescu în fruntea Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Constanța
În luna februarie a anului 2022, Steluța Popescu a fost numită din nou în fruntea Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Constanța.
Comisarul Steluța Popescu a venit la conducerea Gărzii de Mediu Constanța în vara anului 2020, pentru un prim mandat. Aceasta a lucrat la Agenția pentru Protecția Mediului de la înființare, iar în anul 2003, când instituția s-a scindat, a mers pe linia inspecției, alături de Garda de Mediu.
Citește și: Steluța Popescu numită, din nou, în fruntea Gărzii de Mediu Constanța
Tot în luna februarie, ca urmare a unor reclamații privind poluarea aerului, Comisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanța au demarat un control în Portul Constanța, zona Gara Maritimă.
În zonă se operează cereale, prin încărcare/descărcare porumb din siloz în navă. Operatorul portuar nu a luat toate măsurile de prevenire a poluării cu praf și pulberi pe timpul manipulării mărfurilor, fiind pasibil de sancțiune contravenționala prevăzută de Legea 104/2011.
Garda de Mediu Constanța, amendă pentru o firmă din OvidiuGarda Națională de Mediu Constanța a participat la un control comun, alături de alte autorități de control din județ pentru verificarea activității unei societăți din localitatea Poiana, oraș Ovidiu, în luna februarie a anului 2022.
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au constatat că societatea nu respectă condițiile special impuse prin autorizația de mediu, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, în ceea ce privește prevederile legale pentru activitatea de fabricare lichid de spălare parbriz.
A fost aplicată sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 50.000 lei, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului, pentru nerespectarea prevederilor autorizației de mediu.
Citește și: Garda de Mediu Constanța, amendă pentru o firmă din Ovidiu care fabrică lichid de parbriz. Valoarea sancțiunii
O societate cu sediul Constanța nu a scăpat nici ea de amenzile Gărzii de Mediu.
Garda Națională de Mediu Constanța a efectuat verificări în Municipiul Constanța, bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Zodiac, ca urmare a unor petiții cu privire la afectarea rădăcinilor teilor de pe fâșiile plantate de-a lungul căii de comunicație, precum și pentru verificarea reclamației privind tăierea unor arbori ornamentali din incinta Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța.
Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Constanța, lucrările demarate în zona bulevardului Alexandru Lăpușneanu fac parte din proiectul “Îmbunătățirea mobilității în Municipiul Constanța, între gara CFR și stațiunea Mamaia”, beneficiarul lucrărilor fiind UAT Constanța.
„La data controlului se realizau lucrări de amenajare a trotuarelor, a pistei pentru bicicliști și de montare a instalației de udare prin picurare, fiind îndepărtate rădăcinile secționate ale arborilor ornamentali, în vederea pregătirii suprafețelor betonate.
Societatea care realizează lucrările a fost sancționată contravențional cu două amenzi în valoare totală de 12.500 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților și pentru lipsa evidenței deșeurilor generate pe timpul lucrărilor. De asemenea, s-au stabilit măsuri cu termene de rezolvare atât pentru UAT Constanța, în calitate de beneficiar al proiectului, cât și pentru antreprenorul general, ca executant al lucrărilor“ - au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.
Citește și: Societatea care realizează lucrările de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Zodiac, sancționată de Garda de Mediu (GALERIE FOTO)
În luna februarie 2022 s-au efectuat 57 acțiuni de inspecție și controlGarda de Mediu Constanța anunță că în luna februarie 2022 s-au efectuat 57 acțiuni de inspecție și control, din care 8 controale planificate și 49 inspecții neplanificate.
Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale principale (două avertismente și 8 amenzi în valoare totală de 269.500 lei) și două sancțiuni complementare: suspendarea activității până la obținerea autorizației de mediu; desființarea lucrărilor realizate fără acord de mediu.
S-au realizat controale planificate la patru societăți incluse în Planul anual de controale și au fost verificați împreună cu ISU Dobrogea și SR-APM Constanța trei operatori care exploatează instalații clasificate SEVESO, în care sunt implicate substanțe periculoase și prezintă pericol de accident major.
De asemenea, în cursul lunii februarie 2022, s-au efectuat 14 de acțiuni de inspecție și control privind transferul deșeurilor, la solicitarea Biroului Vamal de Fontieră Constanța Sud sau la solicitarea Poliției de Frontieră.
Citește și: Garda de Mediu Constanța. În luna februarie 2022 s-au efectuat 57 acțiuni de inspecție și control
Luna martie a anului 2022, debutează cu încă o societate amendată de Garda de Mediu Constanța.În cursul zilei de 10 martie 2022, comisari din cadrul Comisariatului Județean Constanța și Comisariatului Rezervației Biosfera Delta Dunării au efectuat verificări împreună cu reprezentantul IPJ Constanța, la cele doua proiecte imobiliare din comuna Corbu.
S-a constatat ca nu sunt respectate prevederile din acordurile de mediu emise de APM Constanța.
Societatea a fost amendată cu 100 mii lei și sancțiune complementară de desființare lucrări și aducerea terenului la starea inițială.
Măsura prin NC de sistare lucrări, desființare lucrări termen 15.04.2022, anunță Garda de Mediu.
Citește și: Garda de Mediu, despre societatea comercială ce construiește un complex în zona protejată a plajei Corbu. A fost amendată cu 100 mii lei
Șantierul Naval Tulcea, amendat de Garda de Mediu
Şantierul Naval Tulcea a fost amendat de Garda de Mediu cu 100.000 de lei, iar apoi obligat să limiteze emisiile de poluanţi (COV) în atmosferă. Echipele de control au găsit nereguli şi în zonele băilor de zincare, a liniilor de pregătire pentru diverse operaţiuni, a rezervoarelor staţiei de neutralizare şi secţiilor tubulatură, lăcătuşerie, sudură sau sablare.
Potrivit Gărzii Naționale de Mediu (GNM), un control al comisarilor GNM, la șantierul naval din Tulcea, a vizat verificarea surselor emisiilor tehnologice de pe platformă și modul de întreținere a forajelor prin care se urmărește calitatea apelor subterane.
Totodată, au fost verificate activitățile prin care rezultă emisii tehnologice în atmosferă cu sau fără echipamente de depoluare și/sau reținere la sursă a poluanților, dar și colectarea, dirijarea emisiilor fugitive și utilizarea unor echipamente de reținere a poluanților la sursă, acolo unde este posibil din punct de vedere tehnic și economic.
Şapte şantiere de construcţii din Constanța nu au scăpat nici ele de amenzile comisarilor Gărzii de Mediu.
În săptămâna 21.03-25.03.2022, Garda Națională de Mediu Constanta a verificat șapte șantiere de construcții din Municipiul Constanta, în baza tematicii de control dispusă de Comisariatul General. Controalele au avut ca scop verificarea respectării legislației în domeniul protecției atmosferei și gestiunii deșeurilor. S-a constatat că titularii proiectelor imobiliare nu respectă în totalitate condițiile din actele de reglementare; nu iau măsuri de limitare a emisiilor de pulberi în zonele limitrofe șantierelor de construcții; nu țin evidenta gestiunii deșeurilor; nu au spații amenajate și dotate cu recipienți pentru colectarea separata și stocarea temporară a deșeurilor; nu respectă prevederile legale privind valorificarea/ reutilizarea/ reciclarea deșeurilor din construcții.
Citește și: Garda de Mediu.Şapte şantiere de construcţii din Constanța au fost amendate (GALERIE FOTO)
Garda de Mediu a amendat mai multe depozite de deșeuri
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) - Comisariatul Județean Constanța au efectuat controale la depozitele de deșeuri din localitatea Costinești și din Portul Constanța, în urma cărora au amendat operatorul celor două depozite cu 155.000 lei.
Locuitorii din zona Poarta 6 au acuzat un miros pestilențial, iar ca urmare a verificărilor GNM, s-a constat că depozitul de deșeuri amplasat în Portul Constanța este sursa acestuia. Totodată, din data de 11 februarie 2022 a fost sistată depozitarea deșeurilor, întrucât a fost atinsă capacitatea maximă admisă de depozitare.
Citește și: Miros neplăcut în zona Poarta 6. Garda de Mediu a amendat mai multe depozite de deșeuri
Raportul de activitate pentru luna martie 2022
În luna martie 2022 s-au efectuat 94 acțiuni de inspecție și control, din care 11 controale planificate și 83 inspecții neplanificate. Au fost aplicate 40 sancțiuni contravenționale principale (10 avertismente și 30 amenzi în valoare totală de 710.000 lei) și două sancțiuni complementare: suspendare de activitate și desființare lucrări. Activitatea s-a desfășurat cu un număr mediu de 9 comisari, respectiv 4 echipe.
Citește și: Garda de Mediu Constanța a aplicat în luna martie 30 de amenzi în valoare de 710.000 de lei. Ce nereguli au fost sesizate
Controalele Gărzii de Mediu, în luna aprilie
În cursul lunii aprilie s-au realizat controale tematice dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu: control tematic privind calitatea aerului și control tematic la șantierele de construcții, control tematic în baza Planului comun de acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol, control în baza Protocolului de colaborare cu APIA și ISU la deținători/utilizatori de terenuri pe care s-au propagat incendii de miriști, resturi vegetale de pe terenuri arabile și de pe pajiști permanente, control tematic planificat privind verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale și a stării de salubrizare a loalităților.
Nereguli grave descoperite la serviciul de salubrizare din CernavodăComisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanța au constatat nereguli grave cu ocazia controlului efectuat la societatea care desfășoară activitate de salubrizare pe raza orașului Cernavodă, județul Constanța.
Operatorul de salubrizare nu respectă condițiile și cerințele din autorizația de mediu cu privire la gestionarea deșeurilor din activitatea stației de sortare și transfer din localitatea Cernavodă și nu aplică ierarhia deșeurilor în sensul reciclării, valorificării prin operatori autorizați sau valorificării energetice a deșeurilor.
Conform Gărzii de Mediu Constanța, deșeurile rezultate din sortare au fost transportate de la stația de sortare și descărcate pe un teren din vecinătatea depozitului de deșeuri închis din Cernavodă.
Totodată, s-a constatat că deșeurile au fost împinse într-o ravenă, cu scopul de a fi îngropate, iar societatea a fost sancționată cu amendă în valoare de 100.000 lei.
Care sunt cele mai sonore firme care au fost sancționate de Garda de Mediu la Constanța
98% din șantierele de construcții de pe litoralul Mării Negre, verificate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM), în cadrul controlului dispus de Comisariatul General, în perioada 21 martie - 18 aprilie 2022, nu respectă legislația de mediu.
Iată care sunt cele mai amendate societăți, conform surselor noastre: Ezra Apartments, Ian Invest Trans, BLD Construct, Alezzi Beach, Emixon, Sunway, Porr Construct-Mamaia N; Oxygen Residence Neptun SRL, Dami-Trans, Histria Tour.
Citește și: Șantiere cu probleme pe litoral! Iată care sunt cele mai sonore firme care au fost sancționate de Garda de Mediu la Constanța
Societate din Portul Constanța, sancționată de Garda de Mediu pentru dezmembrarea unei barje, fară să dețină autorizație de mediu
În luna mai a anului 2022, Comisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanta au realizat un control în Portul Constanta, danele 89-90, unde au constatat că o societate comerciala desfășoară activitate de dezmembrare a unei barje, fară să dețină autorizație de mediu.
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Mediu Constanța, totodată, s-a constatat că deșeurile rezultate din tăierea/dezmembrarea navei nu sunt colectate pe tipuri, în recipienți adecvați și în spatii special amenajate pentru stocarea deșeurilor, în condiții care să garanteze reducerea riscului de poluare a mediului.
„Deșeurile nepericuloase (metalice) sunt amestecate cu deșeurile periculoase (izolație din fibra de sticla, azbest), iar starea de salubrizare pe platforma portuara este deficitara.
Au fost aplicate doua amenzi în valoare totala de 100.000 lei și o sancțiune complementara de suspendare a activității, în conformitate cu prevederile OUG 195/2005 privind protecția mediului și OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor. De asemenea, s-au stabilit masuri pentru rezolvarea neconformitatilor constatate cu ocazia controlului“ - au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.
Comisarii Gărzii de Mediu au ajuns și la Ciocârlia în luna iulie
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanța au efectuat control pe raza localității Ciocârlia, pentru a verifica o reclamație privind depozitarea unor îngrășăminte chimice pe un teren agricol.
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Mediu, urmare a verificărilor în teren și a documentelor puse la dispoziție de deținătorul terenului, echipa de control a aplicat doua sancțiuni contravenționale cu amenda pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2005 privind protecția mediului, respectiv 10.000 lei pentru desfășurarea activității de chimizare în agricultura fără să dețină autorizație de mediu și 6.000 lei pentru nerespectarea obligației legale de a asigura depozitarea îngrășămintelor chimice conform instrucțiunilor din fisa tehnica de securitate.
De asemenea, persoana fizica autorizata (PFA) a fost sancționată cu suspendarea activității până la intrarea în legalitate, fiind interzisa desfășurarea unei activități neautorizate din punct de vedere al protecției mediului.
Ce au descoperit comisarii pe raza localității Valea Dacilor
Pe raza localității Valea Dacilor a fost identificat un depozit neorganizat de deșeuri, pe o suprafață de cca.1,7 ha.
Pe terenul respectiv au fost găsite deșeuri inerte, precum și deșeuri vegetale, cauciucuri, deșeuri plastice ș.a. Primăria Municipiului Medgidia a fost amendată cu 40.000 lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 92/2021 si a fost stabilit un plan de măsuri cu termene de realizare, pentru conformarea cu legislația în vigoare.
Control la Năvodari! Lucrările de construire a unei spălătorii auto, desființateComisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanța au efectuat un control în Năvodari pentru verificarea legalității unor lucrări de construire a unei spălătorii auto, constatându-se că este realizată fundația pe terenul respectiv. Din analiza documentelor a reieșit că nu exista act de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, conform prevederilor Legii 292/2018.
Pe cale de consecință, societatea în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 50.000 lei și s-a dispus desființarea lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială.
Citește și: Control la Năvodari! Lucrările de construire a unei spălătorii auto, desființate. Ce amendă a aplicat Garda de Mediu
Comisarii Gărzii de Mediu au dat amenzi în valoare de peste 1,2 milioane de leiPe toată durata vârfului de sezon estival, respectiv în perioada 11 iunie - 14 august, Garda Națională de Mediu a desfășurat o amplă acțiune de control în zona stațiunilor de pe malul Mării Negre, care a vizat verificarea respectării prevederilor legislației de mediu la nivelul unităților de cazare și alimentație publică, al șantierelor precum şi al operatorilor de salubritate care activează în zonă.
Acțiunea, care a fost coordonată de dl. comisar general adj. Florin Bănică, s-a desfășurat cu sprijinul mai multor echipe de comisari din țară, care au fost detașate pe litoral în scopul suplimentării efectivelor Comisariatului Județean Constanța și al eficientizării tipului de reacție în cazul sesizărilor primite de la cetățeni, transmiteau reprezentanții Gărzii de Mediu.
S-au realizat 182 de inspecții, 84 de sacțiuni aplicate, 1.204.000 lei valoarea totală a amenzilor, 6 suspendări de activitate, o desființare de lucrări cu aducerea terenului la starea inițială, precum și confiscarea unui autovehicul și a fost înaintată și o sesizare penală, către organele în drept, pentru depozitări necontrolate de deșeuri.
Citește și: A fost înaintată și o sesizare penală. Controale pe litoral! Comisarii Gărzii de Mediu au dat amenzi în valoare de peste 1,2 milioane de lei (FOTO)
Amendă impresionantă aplicată de Garda Națională de Mediu la o stație de distribuție carburanți din zona CET Palas
„Urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că societatea care administrează stația de distribuție a combustibililor nu deține autorizație de mediu pentru desfășurarea activității de încărcare butelii de uz casnic cu GPL, din rezervoarele aflate pe amplasamentul stației. Societatea este autorizată din punct de vedere al protecției mediului doar pentru desfășurarea activității de comerț cu combustibili lichizi și gazoși, din rezervoarele de stocare.
Pentru fapta care contravine prevederilor OUG 195/2005 privind protecția mediului, s-a aplicat sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 60.000 lei și sancțiune complementară de suspendare a activității de încărcare butelii cu GPL la punctul de lucru care a facut obiectul controlului“, spuneau reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu Constanța.
O firmă care reabilitează trama stradală, amendată de Garda de Mediu Constanța
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanța s-au autosesizat cu privire la praful generat de lucrările de reabilitare a tramei stradale desfășurate în zona City Park Mall din Municipiul Constanța. Pe bd. Al. Lăpușneanu se realizau lucrări și operațiuni, cum ar fi tăierea mecanică a bordurilor și dalelor din beton, manipularea materialelor de construcții pulverulențe, măturarea manuală, fără a fi luate măsuri de prevenire a poluării atmosferei.
Zonele de lucru nu erau umectate și nu erau puse în aplicare orice alte măsuri pentru limitarea emisiilor de praf în atmosfera. Ținând cont și de faptul că zona este intens circulată pietonal, firma de construcții avea obligația să ia toate măsurile necesare pentru limitarea degajării pulberilor în atmosfera. Prin urmare, persoana juridică nu a respectat obligația legală de a se supune tuturor procedurilor și cerințelor legale care să conducă la prevenirea, eliminarea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurător și a mediului ca întreg, fapta ce contravine prevederilor Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător și se sancționează cu amendă cuprinsă între 5.000 lei și 15.000 lei.
Societatea, având calitatea de antreprenor general al lucrărilor, a fost sancționată cu amendă maximă prevăzută de Legea 104/2011, dispunându-se totodată și măsuri pentru conformarea cu cerințele legale.
Amenzi pentru constructorii care reabilitează bulevardul Ferdinand și șoseaua Mangaliei din Constanța!
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanța au controlat două societăți de construcții care realizează lucrări pentru Primăria Municipiului Constanța, pe bd. Ferdinand și pe șos. Mangaliei, în cadrul proiectelor privind îmbunătățirea mobilității urbane în municipiu.
Pe porțiunile de străzi verificate, spațiile de lucru nu erau umectate și măturate, materialele pulverulente fiind antrenate eolian în atmosferă, provocând disconfort în zonele rezidențiale. Firmele de construcții nu au luat măsuri tehnice și organizatorice pentru limitarea emisiilor de poluanți în atmosferă, pe timpul derulării lucrărilor.
Cei doi constructori au fost sancționați cu amenzi maxime prevăzute de Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător și de Legea 24/2007 privind administrarea spațiilor verzi.
S-au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 40.000 lei.
Citește și: Grad ridicat de poluare! Amenzi pentru constructorii care reabilitează bulevardul Ferdinand și Șoseaua Mangaliei din Constanța!
UAT Constanța, amendată cu 100.000 de lei pentru deșeurile din Port!
Depozitarea deșeurilor la Poarta 9 din incinta Portului Constanța a fost sistată începând cu data de 08.11.2022, ca urmare a neregulilor constatate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanța, informau reprezentanții GNM Constanța.
Conform sursei citate, acțiunea de inspecție și control s-a desfășurat începând cu data de 21 octombrie 2022, împreună cu Garda de Coastă, ocazie cu care s-au constatat nereguli grave în ceea ce privește depozitarea deșeurilor.
Iată ce spun reprezentanții GNM Constanța:
Pe amplasamentul autorizat pentru depozitarea deșeurilor inerte din construcții și demolări din Municipiul Constanța, lucrările de rambleiere au fost efectuate folosindu-se deșeuri inerte, în amestec cu deșeuri menajere și reciclabile de toate tipurile, mare parte fiind îngropate și acoperite cu pământ.
Pentru nerespectarea condițiilor din actul de reglementare emis de APM Constanța pentru lucrările de rambleiere de la Poarta 9 Port Constanța, UAT Constanța a fost sancționată conform Legii 292/2018 cu amendă de 100.000 lei, sistarea operațiunilor de depozitare a deșeurilor pe amplasament și aducerea terenului la starea inițială, prin curățarea zonei afectate de depozitări ilegale de deșeuri, altele decât cele admise.
Întrucât s-a constatat îngroparea deșeurilor și abandonarea acestora în afara spațiilor autorizate, fapte ce constituie infracțiune conform OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, Garda Națională de Mediu Constanța a înaintat sesizare către organele de cercetare penală, astfel încât cei vinovați să fie identificați și trași la răspundere.
În luna noiembrie, o altă primărie din județul Constanța amendată de Garda de Mediu este cea de la Mircea Vodă.
Primăria Mircea Vodă a fost amendată cu 100.000 lei pentru nerespectarea măsurilor stabilite la controlul anterior, realizat în data de 31.08.2022.
La acea dată, au fost identificate trei zone cu depozitări ilegale de deșeuri, fiind stabilite măsuri de salubrizare a terenurilor.
Până la data controlului din 15 noiembrie 2022 au fost igienizate parțial doar două amplasamente, constatându-se ca pe terenul din localitatea Satu Nou au fost depozitate alte deșeuri de către firma de construcții care realizează lucrări în comună.
Pe lângă amenda de 100.000 lei aplicată primăriei, comisarii au sancționat și constructorul cu amendă de 100.000 lei, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu.
Deșeuri depozitate pe un teren situat la marginea localității Fântânele
În luna decembrie, Garda Națională de Mediu Constanța a efectuat verificări pe raza comunei Fântânele, verificări ce au condus la sancționarea unității administrativ teritoriale cu amenda de 15000 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor.
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanta au identificat un teren situat la marginea localității Fântânele unde se aflau deșeuri provenite din construcții (pământ sau piatra, moloz, recipienți din plastic, folie), precum și deșeuri din gospodarii (deșeuri vegetale și gunoi de grajd), pe o suprafață de cca. 2000 mp. Urmare a măsurilor stabilite, Primarul Comunei Fântânele a demarat acțiuni de salubrizare a terenului pe care erau abandonate deșeuri.
Primăria Siliștea nu a scăpat nici ea de amendă
Primăria Siliștea a fost amendată cu 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 24/2007 privind administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților. Pentru soluționarea unei petiții cu privire la tăierea unor copaci de pe strada Cișmelei, s-au efectuat verificări în comuna Siliștea, anunță Garda de Mediu.
S-a constatat că aspectele reclamate se confirmă și că au fost tăiați 8 arbori (sălcii) crescuți în apropierea cursului nepermanent de apă Siliștea, pe un teren aparținând domeniului public al primăriei.
Citește și: Primăria Siliștea a fost amendată de Garda de Mediu. Care este motivul (FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii