Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:07 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ambasadorul Israelului în România, David Saranga „Ce aţi făcut la RAJA Constanța trebuie să fie un exemplu pentru alte judeţe şi oraşe din România“ (galerie foto)

ro

12 Feb, 2020 00:00 3418 Marime text

În ultimii ani, RAJA SA Constanţa a reuşit să se impună, atât în ţară, cât şi peste hotare, în rândul operatorilor de profil. Calitatea serviciilor furnizate, recunoscută prin certificările europene, răspunde tuturor cerinţelor şi solicitărilor internaţionale din domeniul apei, calitate certificată şi de relaţiile de colaborare cu cei mai mari specialişti din lume, dar şi de comunicarea cu cele mai înalte foruri administrative ale unor ţări aflate pe primul loc în ceea ce priveşte tehnologiile de vârf.
 
„Este o zi istorică pentru RAJA Constanţa. Azi, relaţiile economice dintre RAJA Constanţa, liderul în domeniul de apă, canalizare şi epurare, şi companii din Israel se updatează. Colaborarea se dinamizează şi se va manifesta prin acţiuni în România şi Israel, iar beneficiari vor fi cetăţenii, consumatorii de apă şi canalizare. Colaborarea cu companiile din Israel, şi nu numai, a fost fructuoasă pentru noi. Implementăm programe operaţionale de investiţii, organizăm licitaţii la care invităm partenerii ca să îşi prezinte tehnologiile. RAJA e cea mai puternică companie de apă din Europa. Ceea ce am implementat vom dezvolta şi în continuare", a declarat Felix Stroe, directorul RAJA Constanţa.
 
La rândul său, ambasadorul Israelului în România a precizat că unul dintre scopurile mandatului său este o colaborare mai bună dintre Israel şi România în domeniul economic. „Îmi face o deosebită plăcere să fiu la Constanţa, la RAJA. Am auzit mult despre RAJA Constanţa înainte să vin aici. Ce aţi reuşit să faceţi la RAJA Constanţa trebuie să fie un exemplu pentru alte judeţe şi oraşe din România. Unul dintre scopurile mandatului meu este să văd cum putem colabora mai bine în domeniul economic. Relaţia diplomatică dintre Israel şi România este la cel mai înalt nivel. Avem un parteneriat strategic între Israel şi România în domeniul economic. Avem multe companii din Israel care operează în România, avem tehnologii din Israel care sunt utilizate în România, dar potenţialul este mult mai mare.
 
Acum, mai mult ca niciodată, observăm un interes global privind tehnologiile noastre în domeniul apei. România este pentru noi o prioritate, împărtăşim dorinţa de a face lumea mai bună. Din această colaborare, avem multe poveşti de succes din diferite domenii, cum ar fi: energie, agricultură, IT, medical şi securitate. Planeta se află într-o criză a apei, una care va deveni mai severă în perioada următoare. Reducerea resurselor de apă va conduce la instabilitate politică şi socială, dar şi la schimbări de paradigmă. România este bogată pentru moment în resurse de apă, de aceea trebuie să ne gândim cum să gestionăm corect această bogăţie. Israelul este o ţară a inovaţiilor. Când există o lipsă, atunci este nevoie să fim creativi. Azi, Israelul contribuie la rezolvarea problemelor privind managementul apelor uzate, filtrarea apei, desalinizarea şi  utilizarea reţelelor de apă", a spus ambasadorul Israelului, David Saranga. În acest context, Felix Stroe a anunţat că în luna septembrie RAJA va organiza o expoziţie a celor mai bune tehnologii din domeniul apei, la care vor participa companii din Israel.
 

Cinci parcuri de panouri fotovoltaice

 
De-a lungul anilor, compania RAJA Constanţa a colaborat cu firme din Israel. Recent, în luna ianuarie, o delegaţie a firmei Millenium Electric Ltd, condusă de Ami Elazari, MBA President & CEO, a fost prezentă la RAJA pentru discutarea detaliilor privind întocmirea unui studiu de fezabilitate pentru amenajarea a cinci parcuri de panouri fotovoltaice cu o putere de 5MW la puncte de lucru aparţinând RAJA SA Constanţa: Staţia de Pompare Galeşu - Complex de Înmagazinare - Tratare Apă Palas, Staţia de Epurare Constanţa Nord, Sursă de Apă Cişmea II şi Staţia de Epurare Constanţa Sud.
 
Colaborarea RAJA SA Constanţa cu firme din Israel se manifestă şi în: zonarea reţelei de distribuţie în municipiul Constanţa (MYIA Water Israel), automatizarea centralizată a surselor de apă din zona Cobadin (Motorola Solutions Inc), furnizarea de echipamente pentru transmiterea datelor la distanţă (Motorola Solutions Inc). În luna mai 2016, în prezenţa ambasadorului Statului Israel, Tamar Samash, a fost semnat protocolul de colaborare între SA RAJA SA Constanţa şi Hagihon Compayny Ltd, în vederea identificării de tehnologii inovatoare şi dezvoltarea metodologiilor celor mai bune practici pentru a eficientiza activitatea de exploatare şi management al reţelelor urbane de apă şi apă uzată.
 

Despre David Saranga, ambasador al statului Israel în România

 
E.S. David Saranga este ambasador al statului Israel în România din data de 10 ianuarie 2019. A ocupat funcţia de consilier pe probleme de politică externă al preşedintelui israelian Reuven Rivlin şi funcţia de şef al Departamentului de Legătură cu Parlamentul European în cadrul Ambasadei Israelului la Bruxelles. Înainte de această funcţie a mai ocupat postul de consul pentru afaceri publice şi media al Israelului în Statele Unite, a fost responsabil pentru imaginea Israelului în SUA şi a fost persoana de legătură a Israelului cu presa americană. E.S. David Saranga vorbeşte limba română şi este ataşat de ţara noastră, mai ales că primul său post, în cariera diplomatică, a fost tot la Bucureşti.
 

Citeşte şi:
 
RAJA Constanţa, prezentă la ExpoApa 2019 Felix Stroe, preşedintele Asociaţiei Române a Apelor - „Absorbţia fondurilor europene este încă timidă“ (galerie foto)

RAJA Constanţa, prezenţă importantă în cadrul Expo Apa 2019, Forumul Regional al Apei Dunăre - Europa de Est (galerie foto)

UPDATE Ambasadorul Statului Israel în România, David Saranga, vizită de lucru la RAJA SA Constanţa (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii