Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:45 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociațiile care nu au prins finanțare de la Primăria Constanța pentru evenimentele culturale din vară

ro

30 Apr, 2022 00:00 2274 Marime text
  • Șapte proiecte au obținut punctaj și s-au încadrat în bugetul stabilit de Primăria Constanța
  • Alte nouă asociații au fost avut punctaj de trecere, însă banii s-au terminat după primele 7 clasate
 
În ediția de astăzi, revenim asupra subiectului legat de proiectele din domeniul cultural cărora li se acordă finanțare din bugetul municipiului Constanța, fondurile fiind nerambursabile. De data aceasta, vom discuta despre cele admise, dar pentru care nu a mai existat buget, conform clasificării efectuate de comisia de evaluare.
 
Șapte proiecte au obținut punctaj și s-au încadrat în bugetul stabilit de Primăria Constanța, de 2 milioane de lei. Alte 9 proiecte au obținut punctaj de trecere, dar nu au mai fost bani pentru finanțare. În final, alte două asociații au fost descalificate pentru neîndeplinirea condițiilor obligatorii de conformitate.
 
Cele nouă proiecte au obținut punctajul, dar nu au mai prins finanțare după epuizarea bugetului prestabilit. Acestea sunt:
  1. Rusu I. Georgiana PFA – proiectul Dance Sea-mphony 2022
  2. Asociația Agenția Internațională Rainbow Music – Seri de Cafe-Concert
  3. Asociația Art Society Center – Folk in the City – ediția II Constanța
  4. Asociația Art Music for People – Fresh in to 2022
  5. Asociația Culturală Talent-Art – Dincolo de Ape
  6. Asociația Mundicolour – Ciocârlia Reloaded
  7. Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani – Repere identitare dobrogene – 13 decembrie, Sărbătoarea Etniei Tătare din România
  8. Asociația Creative Art & Events – Wishfest 2022 – Festivalul Lampioanelor pe Apă
  9. Asociația Dominium – Tradiție și Contemporaneitate – Constanța 2022
 
Detalii despre punctajul obținut de fiecare asociație regăsiți în imaginea de mai jos:
 

 

Rusu I. Georgiana PFA – proiectul Dance Sea-mphony 2022

 
Propunerea tehnică întocmită conform Regulamentului de acordare a finanțării nerambursabile pentru proiecte de interes general conține următoarele:
  • Date generale privind proiectul
  • Date de identificare a solicitantului
  • Introducere
  • Informații generale despre proiect
  • Echipa responsabilă: Georgiana Rusu – manager proiect, Pătrunjei Aurelian – coordinator activități responsabil PR, Carmen Niculina Dumitriu – responsabil financiar, Mirela Alexandra Slobozeanu – achizitor
  • Detalierea proiectului: proiectul denumit „Dance Sea-mphony 2022” se va derula în perioada 16 iulie – 6 august 2022, în zona grupului statuar „Pescarii” de pe faleza Cazinoului din Constanța. Vor avea loc 22 de spectacole coregrafice a câte 60 de minute, susținute de 12 dansatori – soliști și 12 dansatori – membri ansamblu
  • Campania de informare: presă scrisă online, spot video, spot radio, TV, radio, online
  • Mediaplan
  • Calendar proiect
  •  Grafic activități
  • Diagram Gantt
Propunerea financiară cuprinde valoarea totală estimate de 333.500 lei, cu o cerere de finanțare de 300.000 lei, cu aport propriu de 33.500 lei.
 
În anul 2021, proiectul a mai primit finanțare de 250.000 lei de la Primăria Constanța. Așa cum prezentam în ediția de ieri, un alt proiect care îi are ca organizatori pe membri Asociației Culturale Georgiana Rusu, a primit finanțare. Este vorba de proiectul denumit „Sunset Sea-mphony 2022” se va derula în perioada 1-6 august. Vor avea loc 12 concerte a câte 60 de minute susținute de către orchestra simfonică Bigg Dimm a`Band, primul în intervalul orar 19:00-20:00, în Parcul Arheologic, iar cel de-al doilea în intervalul orar 21:30-22:30 în zona grupului statuar „Pescarii” de pe faleza Cazinoului din Constanța.
 

Asociația Agenția Internațională Rainbow Music – Seri de Cafe-Concert


 

Propunerea tehnică întocmită conform Regulamentului de acordare a finanțării nerambursabile pentru proiecte de interes general conține următoarele:
  • Date generale privind proiectul
  • Date de identificare a solicitantului
  • Introducere
  • Informații generale despre proiect
  • Echipa responsabilă este formată din: Maria-Cătălina Motorga – director eveniment, Cristian Pena – director tehnic, Dan Petru Dimitriu – director musical, Vasile Pălăgean – responsabil financiar, Irina Avram – specialist relații publice, Flafius Ionuț Iftemie – coordinator eveniment
  • Detalierea proiectului: proiectul denumit „Seri de Café-Concert” se va desfășura în perioada 3-7 august 2022, în Piața Ovidiu sau Parc Tăbăcărie. Proiectul își propune să-i transpună pe participanți în perioada „Belle Epoque” prin organizarea unor concerte
  • Campania de informare: presă scrisă/presă online, radio, social media
  • Mediaplan
  • Calendar proiect
  • Grafic de activități
  • Diagram Gantt
Propunerea financiară cuprinde valoarea totală de 337.079 lei, cu o cerere de 300.000 lei și un aport propriu de 37.079 lei.
 
În 2020, evenimentul a fost organizat de aceeiași asociație, respectându-se măsurile COVID-19 de la momentul respectiv.
 

Asociația Art Society Center – Folk in the City – ediția II Constanța

 
Propunerea tehnică întocmită conform Regulamentului de acordare a finanțării nerambursabile pentru proiecte de interes general conține următoarele:
  • Date generale privind proiectul
  • Date de identificare a solicitantului
  • Introducere
  • Informații generale despre proiect
  • Echipa responsabilă este formată din: Anamaria Tramudana – manager proiect, Ducu Bertzi – director festival, Valentin Ispas – asistent manager proiect, Liviu Manolache – coordinator artiști, Alina Cristea – responsabil comunicare și relații publice, Livia Burhală – responsabil financiar
  • Detaliere proiect: evenimentul „Folk in the City” – ediția II Constanța 2022 se va desfășura în perioada 16-18 septembrie 2022, în Piața Ovidiu sau Parcul Arheologic Constanța. În fiecare seară, vor fi prezentate cinci recitaluri de muzică folk.
  • Campania de informare: afișe, presă online, TV, radio, social media, etc.
  • Mediaplan
  • Calendar proiect
  • Graphic de activități
  • Diagram Gantt
Propunerea financiară conține valoarea financiară estimate este de 290.000 lei, cu cerere de 246.500 lei, cu un aport propriu de 43.500 lei.
 
În 2021, asociația a obținut, pentru același proiect, suma de 195.500 lei. Anamaria Tramudană a fost și este în fruntea mai multor proiecte culturale, care au primit finanțare de la autoritățile publice locale. Amintim de dosarul cu indicativul 4900/118/2018*, cauză în care asociația Eurocult a fost obligată, în primă instanță, să achite Primăriei Constanța sumei de 94.587,50 lei, reprezentând plăţi efectuate de primărie pentru derularea evenimentului „Festivalul Verii - 2017-Fairstyle,1“.
 
Cazul ajunsese la Curtea de Apel în urma recursului declarat de Asociația Eurocult împotriva hotărârii Tribunalului Constanța.  

Potrivit www.termene.ro, în proces, Asociația Eurocult are calitatea de recurent pârât, iar Municipiul Constanța prin Primar este intimat reclamant. Așa cum arătam în edițiile anterioare, acest dosar a fost soluționat inițial de Judecătoria Constanța, prin admiterea cererii de chemare în judecată formulată de Municipiul Constanța prin Primar reclamantul în contradictoriu cu pârâta - Asociatia Eurocult. Astfel, Asociatia Eurocult a fost obligată la plata către Municipiul Constanța prin Primar a sumei de 94.587,50 lei, reprezentând plăţi efectuate de reclamant pentru derularea evenimentului „Festivalul Verii-2017-Fairstyle, 1“ şi la plata penalităţilor de întârziere, până la stingerea integral a debitului, calculate de la 26.06.2018. Decizia a fost contestată de Asociatia Eurocult la Tribunalul Constanța, instanță care, prin Hotarârea nr. 548/2021, din 09.04.2021, a respins apelul asociației ca nefondat. Ulterior, prin Hotărârea de completare dispozitiv nr. 1337/2021, din 26.08.2021, tot tribunalul a respins cererea de completare a deciziei civile nr.548/09.04.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr.4900/118/2018*, formulată de intimatul reclamant Municipiul Constanţa prin primar.
Nemulțumiți, reprezentanții Asociației Eurocult au contestat decizia tribunalului la Curtea de Apel Constanța, însă Curtea a admis excepția nulității recursului.
 

Asociația Art Music for People – Fresh in to 2022



Propunerea tehnică întocmită conform Regulamentului de acordare a finanțării nerambursabile pentru proiecte de interes general conține următoarele:
  • Date generale privind proiectul
  • Date de identificare a solicitantului
  • Introducere
  • Informații generale despre proiect
  • Echipa responsabilă este formată din: Neguțu Veronica – manager proiect, Clenciu Mirona – responsabil financiar, Simina Ioana Radoslav – responsabil relații publice și Emil Tănase – director creație
  • Detaliere proiect: proiectul denumit „Fresh in to 2022” se va desfășura în data de 10 septembrie 2022, în Piața Ovidiu. Vor avea loc o serie de concerte susținute de artiști tineri din toată țara care experimenta noi sound-uri rock, după care vor concerta trupa Vița de Vie și trupa Cargo
  • Campania de informare și promovare: flyere, afișe, radio, TV, social media, etc.
  • Mediaplan
  • Calendar proiect
  • Graphic activități
  • Diagrama Gantt
Propunerea financiară întocmită conține valoarea estimate de 183.977 lei, cu cererea la primărie de 168.279 lei și aport propriu de 18.698 lei.
 
Asociația a fost fondată în 2015, cu sediul în Constanța. Veronica Neguțu, managerul de proiect a demarat de-a lungul timpului mai multe proiecte prin asociațiile din care face parte. Este membru la Asociația Pontus Euxinus și secretar la Art Music for People Constanța, cât și asociat la Societatea Civilă „Psihoplus” Constanța, conform declarației de interese din 2021. Totodată, este inspector școlar pentru învățământ special și titular la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Albatros” Constanța. Poate cele mai cunoscute evenimente organizate, la Constanța, este „Music for Autism”, ce reprezintă concerte caritabile organizate pentru strângeri de fonduri pentru copilașii din spectrul autismului.
 

Asociația Mundicolour – Ciocârlia Reloaded


Propunerea tehnică întocmită conform Regulamentului de acordare a finanțării nerambursabile pentru proiecte de interes general conține următoarele:
  • Date generale privind proiectul
  • Date de identificare a solicitantului
  • Introducere
  • Informații generale despre proiect
  • Echipa responsabilă este formată din: Ana Cebotari – manageri proiect și responsabil achiziții, Ionuț Popescu – responsabil producție, Georgeta Predescu – responsabil financiar, Alexandru Bîndaru – responsabil tehnic
  • Detaliere proiect: Proiectul „Ciocârlia.Reloaded” se va desfășura în data de 24 iunie 2022, între 20.00-22.30, la Piața Ovidiu, pentru a marca și susține promovarea Iei românești
  • Campanie informare: afișe, flyere, banner online, presă scrisă online, spot radio
  • Mediaplan
  • Calendar proiect
  • Grafic de activități
  • Diagram Gantt
Propunerea financiară întocmită cuprinzând valoarea totală de 262.259 lei, cu cerere pentru 238.189 lei, cu aport propriu de 24.070 lei.
 
Asociația MundiColour are ca scop promovarea și conservarea valorilor culturale romanești. Unul dintre principalele sale obiective este transmiterea către tânăra generație de interpreți și public, atât din țară cât și din străinătate, a creației vocal - simfonice românești, prin imprimări, filmări și concerte, realizate alături de Orchestra Metropolitană București, Ana Cebotari, Vlad Miriță și alti artiști români dedicați acestei zone repertoriale.

 

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani – Repere identitare dobrogene – 13 decembrie, Sărbătoarea Etniei Tătare din România


Propunerea tehnică întocmită conform Regulamentului de acordare a finanțării nerambursabile pentru proiecte de interes general conține următoarele:
  • Date generale privind proiectul
  • Date de identificare a solicitantului
  • Introducere
  • Informații generale despre proiect
  • Echipa responsabilă este formată din: Nida Ablez – manager proiect, Cidem Demir – secretariat proiect, Adel Velula – responsabil protocol, Adina Bocai – responsabil relații publice, Ferdy Șucuri – responsabil tehnic
  • Detaliere proiect: proiectul denumit „Repere identitare dobrogene – 13 decembrie, Sărbătoarea Etniei Tătare din România” cuprinde mai multe activități, respectiv:
    • În perioada 1-10 decembrie 2022 – concurs de desene și fotografie tematică
    • În perioada 2-6 decembrie 2022 – jurizarea concursurilor
    • 10-11 decembrie 2022 – vernisaje expoziții în cadrul cărora vor fi prezentate publicului toate lucrările înscrise
    • 12 decembrie – simpozionul „Din istoria tătarilor”, la sediul central UDTTMR
    • 13 decembrie – spectacol susținut de ansamblurile UDTTMR
    • 13 decembrie – premierea câștigătorilor celor două concursuri
  • Campania de informare și promovare: radio, TV, presă scrisă, social media
  • Mediaplan
  • Calendar proiecte
  • Grafic de activități
  • Diagrama Gantt
Propunerea financiară întocmită conține valoarea estimate a proiectului de 244.350 lei, cu un aport propriu de 30.000 lei și o cerere la primărie de 214.350 lei.
 
Pe baza hotărârii Comitetului de Iniţiativă din 28 decembrie 1989, confirmată de Adunarea de Constituire din 29 decembrie 1989, s-a înfiinţat Uniunea Democrată Turcă Musulmană din România. Această uniune era menită să unească, într-o singură organizaţie de minoritate naţională, întreaga populaţie tătară şi turcă din România, pe baza comunităţii de origine etnică, limbă, tradiţie istorică şi de credinţă islamică. La data de 12.04.1990 se produce o sciziune în cadrul comunităţii turco-tătare din ţara noastră, ca urmare a creării Uniunii Minoritare Etnice Turce din România (U.M.E.T.R.). La cererea expresă a acestei organizaţii, prin intermediul Tribunalului Sectorului 1 Bucureşti, organizaţia noastră, la data de 23.07.1990, îşi schimbă denumirea în Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România.
 

Asociația Creative Art & Events – Wishfest 2022 – Festivalul Lampioanelor pe Apă


Propunerea tehnică întocmită conform Regulamentului de acordare a finanțării nerambursabile pentru proiecte de interes general conține următoarele:
  • Date generale privind proiectul
  • Date de identificare a solicitantului
  • Introducere
  • Informații generale despre proiect
  • Echipa responsabilă este formată din: Alexandra Dinu – manager proiect, Roxana Zaharia – coordinator program, Oana Gutu – director creație, Dana Dodenci – responsabil financiar, Andreea Caitas – responsabil relații publice, Cătălin Pădurariu – responsabil tehnic
  • Detaliere proiect – proiectul „Wishfest 2022 – Festivalul Lampioanelor pe Apă” se va desfășura în perioada 12-14 august 2022, în intervalul orar 10.00-22.00 în locația Parc Tăbăcărie. În cadrul proiectului se vor desfășura mai multe activități, respective pictură pe apă EBRU, demonstrații de preparare a ceaiului și cafelei turcești, expoziții, dans și cântec tradițional minorități
Propunerea financiară cuprinde valoarea estimată de 293.705 lei, cu aport propriu de 29.970 lei, și valoarea cerută la primărie de 263.735 lei.
 
Creative Arts, fondată în 2017, este o asociație culturală cu ambiții și potențial foarte ridicate,  înființată în scopul descoperirii și dezvoltării potențialului creativ ce se află în fiecare persoană, fie că este vorba despre copil sau adult. Asociația are ca scop promovarea actului artistic prin producția și organizarea de cursuri, ateliere, spectacole și evenimente, care să contribuie la afirmarea valorilor culturale românești și internaționale. Creative Arts este totodată singurul centru de dezvoltare a creativității ce poate asigura atât pentru grupe mici cât și pentru grupe mari (5 – 500+ participanți) o gamă largă și diversificată de workshop-uri și cursuri de artă și dezvoltare a creativității.
 

Asociația Dominium – Tradiție și Contemporaneitate – Constanța 2022



Propunerea tehnică întocmită conform Regulamentului de acordare a finanțării nerambursabile pentru proiecte de interes general conține următoarele:
  • Date generale privind proiectul
  • Date de identificare a solicitantului
  • Introducere
  • Informații generale despre proiect
  • Echipa responsabilă este formată din: Milu Stelian – manager proiect, Simion Petru Laurențiu – logistic Manager, Andrei Alina Gabriela – manager financiar, Daniela Popa – coordinator media, Meiros Andreea – coordinator scenă, Amalia Săftoiu – responsabil relații publice
  • Detaliere proiect: proiectul „Tradiții și Contemporaneitate – Constanța 2022” se va desfășura între 16-17 iulie 2022, în intervalul 18.00-22.50 în Piața Ovidiu. Vor avea loc spectacole de teatru românesc și muzică interbelică
  • Campania de informare: afișe, flyere, caiet program, invitații, spot radio, radio, apariții online
 
Propunerea financiară cuprinde valoarea estimată de 328.318,5 lei, aport propriu de 31.556 lei, valoare solicitată de 296.762,5 lei.
 
Asociația Dominium funcționează din 2020. Actorul Milu Stelian este cunoscut și pentru evenimentul Kids Fashion Week, desfășurat în trecut în Mamaia.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Care sunt asociațiile care vor beneficia anul acesta de fonduri nerambursabile pentru evenimente culturale, la Constanța

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii