Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:30 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concluziile raportului Curtea de Conturi, audit asupra situațiilor financiare ale comunei Independența, județul Constanța (DOCUMENT)

ro

20 Aug, 2024 17:00 1278 Marime text
  • Camera de Conturi Constanța a desfășurat misiunea de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale UAT Independența, întocmite pentru exercițiul financiar încheiat la 31.12.2023
  • În urma verificărilor au fost formulate de către echipa de audit propuneri de soluții, în scopul remedierii erorilor identificate în etapa de planificare a auditului financiar
  • Situațiile financiare ale UAT Independența au inclus informațiile financiare de la Liceul Tehnologic Independența entitate subordonată cu personalitate juridică
  • Opinia formulată de Camera de Conturi a fost una cu rezerve
 



 
Curtea de Conturi a României a desfășurat misiunea de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale UATC Independența, întocmite pentru exercițiul financiar încheiat la 31.12.2023.

În urma verificărilor au fost formulate de către echipa de audit propuneri de soluții, în scopul remedierii erorilor identificate în etapa de planificare a auditului financiar.

Situațiile financiare supuse auditului Curții de Conturi au fost încheiate de către UATC Independența au fost aprobate de către primar în calitate de ordonator principal de credite, și au fost depuse la MFP- ANAF- DGRFP Galați - AJFP Constanța sub nr. de înregistrare 338 din 30.01.2024.

Situațiile financiare ale UATC Independența au inclus informațiile financiare de la Liceul Tehnologic Independența entitate subordonată cu personalitate juridică.

Opinia formulată de Camera de Conturi a fost una cu rezerve.
 

Baza pentru opinia cu rezerve

Auditul Curții de Conturi a fost efectuat pe baza Standardelor internaționale ale instituțiilor supreme de audit (ISSAI).

Ca urmare a auditului efectuat asupra situațiilor financiare raportate de către UATC Independența pentru anul 2023, au fost constatate deficiențe cu influențe semnificative asupra situațiilor financiare, dar care nu sunt generalizate, după cum urmează:

Trecerea eronată pe cheltuieli a licenței aplicației eMol cu consecințe asupra realității datelor raportate prin situațiile financiare ale UATC Independența

În urma auditării cheltuielilor efectuate de entitate în anul 2023 de la titlul 20 „Cheltuieli cu bunuri și servicii”, s-a constatat că UATC Independența a efectuat cheltuieli în valoare de 3.332 lei reprezentând achiziție licență aplicație eMol, care a fost înregistrată in mod eronat direct pe cheltuieli.

Abaterea a fost remediată integral în timpul auditului prin înregistrarea corectă a licenței aplicație eMol în contul 205” Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare" cu nota contabilă nr. 4/JN din 19.03.2024.

Menținerea în mod nejustificat în contul 231"Active fixe corporale în curs de execuție” a unor active corporale finalizate si recepționate

În urma auditării situațiilor financiare ale UATC Independența, încheiate la 31.12.2023, s-au constatat următoarele:
La data de 31.12.2023, in soldul contului 231 „Active fixe corporale in curs de execuție” figura in mod eronat înregistrată suma de 337.827,03 lei, reprezentând contravaloarea unei lucrări de investiții (pietruire străzi), care a fost finalizată si recepționată prin procesul verbale de recepție la terminarea nr.2381/25.05.2023, fără ca aceasta sa fie înregistrată in contul aferent, potrivit reglementarilor contabile aferente.

Abaterea a fost remediată integral în timpul auditului prin înregistrarea operațiunii respective în contul aferent cu Nota contabilă nr. 3/JN din 12.03.2024.

Nerespectarea tuturor prevederilor legale privind urmărirea si încasarea debitelor din impozite si taxe locale neîncasate la data de 31.12.2023

Din verificarea datelor și informațiilor înscrise în evidența fiscală și evidența financiar contabilă, respectiv lista de rămășite anexa la situațiile financiare si pozițiile de rol, s-a constatat ca la nivelul entității figurează un număr de 8 contribuabili persoane juridice care înregistrează debite din impozit pe clădiri, teren intravilan, teren extravilan și mijloace de transport neachitate în termenul legal.
 
Alte aspecte

Nerespectarea de către UATC Independența a prevederilor legale privind inventarierea la data de 31.12.2023 a elementelor aflate in patrimoniul entității

Nerespectarea de către Liceul Tehnologic Independența a prevederilor legale privind inventarierea la data de 31.12.2023 a elementelor aflate în patrimoniul entității.
În urma efectuării auditului s-a constatat ca in anul 2023 la Liceul Tehnologic Independența entitatea subordonată UATC Independența nu s-a desfășurat inventarierea anuala a patrimoniului entității. Directorul entității nu a emis dispoziția privind constituirea comisiei de inventariere a elementelor aflate în patrimonial entității. Astfel prin neefectuarea inventarierii, situațiile financiare anuale întocmite de către Liceul Tehnologic nu oferă o imagine fidelă a poziției financiare și a performanței entității pentru exercițiul financiar auditat.

Bună guvernanță

La nivelul UATC Independența nu este organizată activitatea de audit intern într-un compartiment distinct.

Conducătorul entității publice a luat unele măsuri în vederea asigurării cadrului organizatoric necesar implementării sistemului de control intern.

Astfel, au fost definite obiective, au fost identificate resursele necesare pentru asigurarea implementării sistemului de control intern, a fost îmbunătățit sistemul informațional, au fost elaborate proceduri proceduri operaționale care să reglementeze toate activitățile derulate de entitate, si nu au fost dezvoltate și implementate activități de control care să contribuie la prevenirea și depistarea fraudelor și erorilor.
Conducerea entităţii nu a dezvoltat și aplicat instrumente adecvate de supervizare şi control al proceselor şi activităţilor specifice direcțiilor/compartimentelor/serviciilor și entităților subordonate, în scopul realizării acestora în condiţii de economicitate, eficienţă, eficacitate, siguranţă şi legalitate.
Procedurile operaționale elaborate și aprobate, la nivelul entiatii si la entiatatea subordonata, nu asigură in toate cazurile o separare a funcţiilor de iniţiere, realizare, verificare, avizare şi aprobare a operaţiunilor, astfel încât acestea să fie încredinţate unor persoane diferite, pentru a reduce considerabil riscul de apariţie a erorilor, fraudelor, încălcării legislaţiei, precum şi riscul de nedetectare a problemelor pe fluxul unui proces sau al unei activităţi.
 
În Secțiunea Document poate fi parcurs integral Raportul Curții de Conturi după misiunea de audit de conformitate la UAT Independența, județul Constanța.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Ce nereguli au găsit auditorii de la Camera de Conturi Constanța la DGASPC Constanța (DOCUMENT)

Ce au găsit auditorii de la Camera de Conturi Constanța la controlul efectuat la Spitalul de Boli Infecțioase? (DOCUMENT)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii