Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:31 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se caută o bază legală pentru preluarea de către Consiliul Judeţean a sediului fostului centru „Casa Soarelui“!

ro

20 Oct, 2017 00:00 2816 Marime text
Săptămâna viitoare, conducerea Consiliului Judeţean, a Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa şi a Direcţiei de Sănătate Publică, împreună cu jurişti şi reprezentanţi de la Direcţia Financiar-Contabilă, se întâlnesc pentru a identifica cadrul legal în vederea preluării viitoare de către Consiliul Judeţean a clădirii în care şi-a desfăşurat activitatea Centrul de Îngrijiri Paliative „Casa Soarelui“.
 
Intenţia administraţiei judeţene este de a prelua clădirea şi apoi de a o transfera Spitalului Judeţean, care ar urma să gestioneze o secţie de îngrijiri paleative chiar în incinta fostului centru. Dacă se va ajunge la un numitor comun în cadrul discuţiilor, iar Direcţia de Sănătate Publică va renunţa la ideea organizării unei licitaţii pentru închirierea spaţiului şi terenului aferent acestuia, Consiliul Judeţean va trebui să solicite Ministerului Sănătăţii şi Guvernului emiterea unei hotărâri privind transmiterea clădirii.
 
La mai bine de o lună de la închiderea Centrului de Îngrijiri Paliative „Casa Soarelui“ şi după dizolvarea de instanţă a asociaţiei cu acelaşi nume, care, din anul , a înfiinţat şi a sprijinit permanent centrul, iată că factorii de decizie din plan local dau semne că sunt interesaţi să rezolve situaţia bolnavilor în fază terminală din judeţ.
 
Pe de altă parte, demersurile autorităţilor sunt şi rodul presiunilor parlamentarilor de Constanţa care au adresat interpelări pe subiect ministrului Sănătăţii, Florian Bodog.
 
Liberalii au anunţat public că vor iniţia un proiect de hotărâre de Consiliu Judeţean prin care vor solicita preluarea fostului centru de către administraţia judeţeană, pentru a asigura continuitatea acestui tip de serviciu medical - îngrijire paliativă. Liberalii au mai promis că vor face interpelări la Ministerul Sănătăţii şi adrese către DSP.

Citeşte şi:  

Bolnavii în fază terminală, ai nimănui. Fundaţia Centrul de Îngrijiri Paliative „Casa Soarelui“ Constanţa, dizolvată în instanţă

Secţia de Oncologie din Constanţa va fi sufocată După închiderea Radioterapiei şi „Casa Soarelui” a apus pentru bolnavii de cancer în fază terminală! (galerie foto)

Constanţa, oraş condamnat de rea-voinţă! Ce rămâne după închiderea „Casei Soarelui“. 2.200 de cazuri diagnosticate anual. Jumătate au nevoie de paliaţie, dar ea nu mai există! (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii