Legendele Dobrogei antice (IV) - Pontos şi Thalassa şi mitul strâmtorii Bosfor

Pontos Euxeinos, Pontul Euxin... Numele este deja cunoscut de toată lumea, iar în materialele anterioare ale acestei serii am prezentat o parte din relatările scriitorilor antici, relatări ce fac referire la această vastă, misterioasă şi frumoasă Mare Neagră.
 
În acelaşi timp, când mergem la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, în sala Tezaur, găsim statuia zeului Pontos (alături de Fortuna - Tyche).
 

 
Pontos... Numele Mării Negre vine de la el, dar nu multă lume ştie acest lucru. Este un zeu bătrân, vechi de când lumea, mai vechi decât Poseidon şi mai vechi chiar decât Olimpul (mitologic este un zeu pre-olimpian). Acum aproape două milenii şi jumătate, pe coasta vestică a mării, în zona nou-creatului oraş Tomis, pescarii, marinarii şi neguţătorii i se supuneau lui Pontos şi lui îi aduceau ofrande.
 
Pontos a fost fiul Gaiei (Geea), zeiţa pământului, şi al lui Aether, zeul aerului pur. Se spune că în tinereţea sa Pontos era atât de frumos, încât până şi mama sa Gaia s-a îndrăgostit de el, comiţând împreună păcatul capital. După ce a fost forţat să comită incest, Pontos a fugit îngrozit din casa mamei şi s-a refugiat în sălbăticie, aici, luând în stăpânire apele ce aveau să îi poarte numele.
 
S-a îndrăgostit de frumoasa Thalassa, spiritul virgin al mării, ce trăia în adâncuri, într-un palat de cleştar. Thalassa era cea mai frumoasă făptură a adâncurilor, ea dădea farmec undelor, le însufleţea şi, datorită ei, se spune, şi astăzi, odată ce întâlneşti marea, rămâi pe viaţă îndrăgostit de ea. Thalassei nu îi puteai rezista, nici acum două milenii şi nici astăzi...
 
Pontos şi Thalassa au avut împreună mulţi copii: pe Nereus - Bătrânul Mării, pe Thamas - spiritul mării înfuriate, pe Ceto (Keto) - zeiţa primejdiei şi a pericolelor de pe mare, pe Phorcys - tatăl Hesperidelor, al Gorgonelor şi al multor alţi monştri marini...
 
Căci iată ce scria acum 2700 de ani (sec. VIII î.H) marele poet epic Hesiod, în opera sa "Teogonia", în care descrie toate zeităţile panteonului grec:

"Din Gaia s-au tras Uranus (Cerul), Ourea (Munţii) şi Pontus (Marea)... Pontos l-a avut pe mereu sincerul şi directul Nereus, cel mai vârstnic dintre fiii săi, cel pe care îl numesc Bătrânul pentru că este blând şi înţelept şi dă mereu sfaturi bune. Iar Pontos s-a amestecat cu Gaia şi au apărut astfel Thaumas..., virilul Phorkys, Keto cea cu obraji minunaţi şi Eurybia, cea cu spiritul de fier...“. 

În vremea argonauţilor, Pontos era zeul Mării Negre, iar marea sa nu fusese vreodată atinsă de străini. Însuşi Ovidius ne spune aceasta, atunci când, relegat la Tomis, visa încă să se întoarcă la Roma:

"Mare lovită întâia oară de vâsla lui Iason / Şi tu, pământ care nu duci lipsă nici de duşmani şi nici de zăpadă / Veni-va oare timpul când eu Naso, vă voi părăsi / Primind poruncă să locuiesc departe de aici, într-un loc mai puţin duşmănos?"

 

În Tomisul sec.I d.Hr., în care Ovidius Naso îşi duce, forţat, traiul, Pontos este un zeu local, adorat de toată lumea. Să nu uităm că statuia de la muzeul din Constanţa (datată sec.II-III d.H) ni-l înfăţişează având pe cap o coroană murală, ceea ce, clar, indică faptul că era patronul oraşului antic. Este asociat zeiţei norocului Fortuna (Tyche, la greci), de asemenea protectoare a Tomisului antic. Cu siguranţă, ansamblul lor statuar, superb executat artistic, ocupa un loc de seamă în Agora oraşului, unde îşi aveau un templu şi unde credincioşii le putea aduce ofrande.
 
Când Iason şi grecii pleacă în căutarea Lânii de Aur, îl aduc cu ei pe Poseidon (viitorul Neptun al romanilor), zeul olimpian al apelor.
 
Apollonios din Rodos ne povesteşte despre un fapt petrecut în sudul Mării Negre, la începutul aventurii lor "argonautice":

"Veseli, argonauţii lăsară pe fiul lui Lycos acolo pe ţărm şi cu pânzele întinse pluteau pe mare, privind înapoi la munţii Paflagoniei". Lycos era un rege local ce le-a oferit argonauţilor, drept călăuză, pe fiul său, iar Paflagonia era o regiune antică, identificată astăzi în nordul Anatoliei, pe ţărmul sudic al Mării Negre.

 Pindar, în opera "Pitice", ne spune la rândul său:

"Conduşi de suflarea vântului Notos, ei (argonauţii) au venit la gura Mării Neospitaliere. Aici au închinat un lăcaş neprihănit lui Poseidon, zeul mării". Notos este un vânt din sud care umflă pânzele corăbiei Argo, ajutând-o să pătrundă mai iute în noua şi necunoscuta Mare, numită încă atunci Axeinos, Neopsitalieră.

 Pindar scrie despre gura Mării Negre, care nu este altceva decât strâmtoarea Bosfor. Şi aceasta are în spate o frumoasă legendă. Bosphorus se traduce ca Vadul Vacii sau Vadul Junincii.
 
Grecii povesteau în legendele lor că Stăpânul Lumii, Marele Zeus, s-a iubit mereu cu frumoasele muritoare, spre disperarea geloasei sale soţii, Zeiţa Hera. Într-o zi, Zeus a rămas fermecat de frumuseţea fecioarei Io, o preoteasă ce slujea în Argos, chiar în templul Herei. Pentru ca soţia lui să nu îl vadă înşelând-o, Zeus a acoperit-o pe Io cu o perdea de nori iar în mijlocul acelor nori, a iubit-o pe muritoare. Hera a aflat însă şi s-a pregătit să o pedepsească pe Io.
 
Pentru a o scăpa pe iubită, Zeus a transformat-o într-o junincă, într-o văcuţă frumoasă şi albă ca laptele. Hera a cerut însă văcuţa ca jertfă şi i-a dat-o spre pază unui monstru cu 100 de ochii, numit Argus. Atunci Zeus l-a trimis pe Hermes, iar acesta a ucis monstrul şi a eliberat-o pe Io. Furia Herei nu era însă domolită: a trimis un tăun uriaş să o chinuiască pe biata văcuţă... Tăunul o tot înţepa pe fată şi, disperată de durere, Io a fugit prin toată lumea, pe ţărmuri de mare.

 
Ea a trecut şi strâmtoarea aceasta, care în amintirea sa avea să se numească Boshporus, Vadul Văcuţei Albe... Într-un final, chinurile muritoarei Io s-au sfârşit. Hera şi-a domolit furia, Io a ajuns în Egipt şi şi-a recăpătat înfăţişarea de muritoare iar apoi s-a căsătorit cu un rege frumos şi puternic...
(Va urma)
 
Bibliografie
 
FONTES I - "Izvoare privind istoria României, vol.I - De la Hesiod la Itinerariul lui Antoninus", Edit. Academiei RSR, Bucureşti 1964
Enciclopedia Arheologică vol. I, II şi III (A-C 1994, D-L 1996, M-Q 2000), coordonator Constantin Preda Edit. Enciclopedică, Bucureşti
Remus Mihai Feraru - "Cultura în cetăţile greceşti de pe ţărmul vestic al M.Negre", Edit. Universităţii de Vest, Timişoara, 2006
Victor Kernbach - Dicţionar de mitologie generală, Edit. Albatros, Bucureşti, 1995
V Canarache, A. Aricescu, V. Barbu, A. Rădulescu; Tezaurul de sculpturi de la Tomis, Constanţa 1963
 
Sursa foto: Imaginea reprezintă o ilustrație din cartea „Istoria Dobrogei“, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța.
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:

 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Legendele Dobrogei antice (III) - Aventurile Argonauţilor în Pont şi pe Istru şi relatările autorilor antici (galerie foto)