Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:48 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanţa s-a constituit parte civilă împotriva lui Mazăre? DNA spune că nu, portalul instanţelor de judecată, da (rechizitoriu + document)

ro

06 Apr, 2015 00:00 4386 Marime text
În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra terenurilor cu suprafeţele de 11.890 mp şi 502,81 mp şi solicită luarea măsurii preventive a interdicţiei dizolvării SC Bulevard SA
 
Dosarul în care primarul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de abuz în serviciu a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, cu numărul unic 2310/118/2015. Până la acest moment, conform portalului instanţelor de judecată, nu a fost stabilit un prim termen al cauzei şi nici completul învestit cu soluţionarea ei. Potrivit sursei mai sus citate, Primăria municipiului Constanţa s-ar fi constituit parte civilă în prezenta cauză, unde procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au calculat o pagubă de aproape patru milioane de euro. De cealaltă parte, surse din DNA susţin că, până la acest moment, Primăria Constanţa nu s-a constituit parte civilă. În acest context, amintim că, pe data de 30 martie, şase consilieri locali PSD s-au abţinut de la votul privind constituirea Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa ca parte civilă în dosar.
 
Trădare în PSD Constanţa! CLM nu se constituie parte civilă în dosarul în care Mazăre e cercetat pentru retrocedările din Mamaia
 
Conform DNA, „la data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ derizoriu, de 23,56 euro/mp, a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 mp, situat în staţiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată Unităţii Administrativ-Teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro, şi, totodată, au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“. Mai mult decât atât, tot potrivit celor de la Anticorupţie, „la data de 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în aceeaşi calitate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ modest, a două terenuri în suprafaţă de 11.890 mp și 502,81 mp, aparţinând Primăriei Constanţa, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 de euro, şi, totodată, au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“. Alături de Mazăre, în prezenta cauză a mai fost deferită Justiţiei Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, reprezentant al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, pentru două infracţiuni de spălare a banilor. Mai mult decât atât, SC Mehmetoglu SRL a fost trimisă în judecată pentru două infracţiuni de spălare a banilor, iar SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, pentru spălarea banilor.

„De la RAEDPP Constanţa“

„Concret, inculpatul Mazăre Radu Ştefan a stabilit cu intenţie o valoare diminuată faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă de 11.890 mp, teren situat în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei-Moscu Sorina-Gina. La data de 31 mai 2007, inculpatele Hortolomei-Moscu Sorina-Gina şi SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanţa, un teren în suprafaţă de 502,81 mp, cunoscând că preţul atribuit era cu mult diminuat faţă de valoarea comercială reală. Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăţilor comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) şi SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de aceeaşi inculpată“, potrivit rechizitoriului.

„Plata nelegală a drepturilor salariale“

„Tranzacţiile respective s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind disimulată provenienţa ilicită a acestor terenuri. După trimiterea sa în judecată, prin rechizitoriul nr. 29/P/2005 din data de 24 octombrie 2008, (comunicat 271/VIII/3 și 28 octombrie 2008), împreună cu Racu Constantin, Dospinescu Ramona Daniela, Marica Ion și Chircă Nora Alina, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, deși avea obligația legală, conform art. 86 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, nu a dispus suspendarea acestora din funcțiile publice pe care le dețineau în cadrul Primăriei Constanța, faptă care a avut ca efect plata nelegală a drepturilor salariale către persoanele respective, precum și obținerea unor foloase necuvenite pentru acestea. În intervalul de timp dintre 17 martie 2009 (data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 20821/20.11.2008) şi până în prezent, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, cu ştiinţă, nu şi-a îndeplinit obligaţia care decurgea din funcţia de primar al municipiului Constanţa privind predarea a două terenuri către proprietarul lor, care le cumpărase de la Consiliul Local Constanţa, omisiune care a avut ca urmare plata sumei de 141.696,14 lei, de la bugetul local, cu titlul de despăgubiri, precum şi un avantaj patrimonial pentru persoana care foloseşte, în prezent, fără drept, cele două imobile. Până în prezent, nici Primăria municipiului Constanţa şi nici Ministerul Finanţelor Publice nu au comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză, deşi li s-a cerut acest lucru“, se mai arată în documentele celor de la Anticorupţie.

Lovitură năucitoare a DNA
Mazăre şi Sorina Moscu - trimişi în judecată. Cercetările faţă de deputatul Babuş, clasate (rechizitoriu+document)

 
În prezent, Radu Mazăre este cercetat, în stare de arest preventiv, alături de Sorin Gabriel Strutinsky, într-un alt dosar instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie.
 
Referatul DNA privind propunerea de arestare a lui Radu Ştefan Mazăre şi a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky (document)
 
Mazăre este cercetat şi în dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, alături de afaceristul israelian Avraham Morgenstern şi de Alexandru Mazăre, senator al României.
 

Precizările DNA privind această cauză pot fi citite accesând secţiunea „Documente“.
 
UPDATE 4. Oficial DNA. Radu Mazăre, reţinut pentru 24 de ore (video)
 
Rechizitoriu: Trimitere în judecată Gabriel-Sorin Strutinsky, „trezorierul“ tandemului Mazăre – Constantinescu (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii