#DobrogeaDigitală – Acces universal la Informație UPDATE. Evenimentul online de la Universitatea „Ovidius” a fost amânat
23 Nov, 2020 00:00
23 Nov, 2020 00:00
23 Nov, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3444
Marime text
UPDATE
Conducerea Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) a luat decizia de a amâna conferința online „Dobrogea digitală - Acces universal la informație”, ce urma să aibă loc astăzi.
Evenimentul, organizat în parteneriat cu ZIUA de Constanța, va fi reprogramat la o dată ce urmează a fi făcută publică de conducerea UOC.
În ciuda contextului paradoxal în care se află omenirea, comunitatea dobrogeană este datoare să celebreze cea mai importantă zi a constănțenilor, data de 23 noiembrie, când armatele române intrau în Constanța, în anul în care Dobrogea revenea în hotarele României, în urmă cu 142 de ani.
De data aceasta, însă, evenimentul va sta sub semnul noului val, al viitorului, al paradigmei Digitalizării.
Și dacă în urmă cu trei ani evenimentul organizat de cotidianul ZIUA de Constanța cu titlul #SărbătoreşteDobrogea constituia borna 0 a primului Fond documentar online „Dobrogea de ieri şi de azi”.susţinut de platforma unui ziar regional, 23 noiembrie 2020 deschide drumul spre universalitate, spre realitatea unui alt viitor.
Așa încât sărbătoarea de astăzi va fi găzduită de Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC), în cadrul unei conferințe online cu tema „Dobrogea digitală - Acces universal la informație”, ce are drept scop marcarea primei etape de digitalizare a Bibliotecii „Ioan Popișteanu” a UOC, în cadrul căreia au fost restaurate și digitalizate 120 de cărți de patrimoniu.
Lucrările din colecția de carte veche și rară pot fi accesate, în format pdf, la link-ul: https://caliope.univ-ovidius.ro/search?ln=ro&cc=Books&sc=1&p=&f=&action_search=Caut%C4%83
Evenimentul este organizat în parteneriat cu publicația ZIUA de Constanța și cu sprijinul Asociației „Stefadina”, în contextul celebrării celor 142 de ani de la Unirea Dobrogei cu România.
Totodată, în cadrul conferinței, publicația Ziua de Constanța va decerna, post-mortem, placheta „Meritul Dobrogean”, bibliologului Ioan Popișteanu.
Citește și:
#Dobrogea Digitală: Biblioteca Universitară ”Ioan Popișteanu” - Ex Libris Digital
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii