Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:56 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La sfârşit de săptămână Ce „cadou“ i-a făcut Dana Ana, procuror Anticorupţie, lui Radu Mazăre (referat DNA)

ro

22 Aug, 2015 00:00 3924 Marime text
Dana Ana, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a dispus, ieri, potrivit unor surse apropiate anchetei, prelungirea controlului judiciar faţă de Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa.
 
Decizia a fost luată în dosarul în care Mazăre este acuzat că ar fi luat mită 9 milioane de euro, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, de la societăţi comerciale pe care le-ar fi sprijinit în obţinerea de autorizaţii, respectiv câştigarea unor licitaţii. Controlul judiciar începe la data de 23 august şi este valabil 60 de zile, potrivit surselor mai sus citate.
 
Amintim că, la data de 24 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României l-a pus în libertate pe Mazăre, sub control judiciar. Pe timpul cât se află sub imperiul acestei măsuri, Mazăre este obligat să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limita teritorială a României fixată de organul judiciar decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia; să nu se apropie de inculpaţii, suspecţii, martorii şi experţii din prezenta cauză sau care vor dobândi această calitate în viitor şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale.
 
Aşa cum precizam şi în ediţiile trecute, dosarul este instrumentat de Dana Manuela Ana, din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie. Mazăre este suspectat de luare de mită (trei infracțiuni), de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dar şi de conflict de interese (două infracțiuni). Strutinsky este cercetat pentru trei infracțiuni de complicitate la luare de mită.
 
Dana Ana are în lucru şi Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, unde fostul primar al Constanței este cercetat tot sub control judiciar, cauză în care mai apar Alexandru Mazăre, senator al României, și afaceristul israelian Avraham Morgenstern.

Citeşte şi 

Referatul DNA privind propunerea de arestare a lui Radu Ştefan Mazăre şi a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky (document)
 
Exclusivitate!
Radu Mazăre, obligat să achite 5.000 de lei cu titlu de daune morale. Iată motivarea judecătorilor! (document)

 
Peste 115 milioane de euro şi zeci de milioane de lei
Ce prejudicii au calculat procurorii DNA în dosarele în care sunt judecaţi Mazăre şi Nicuşor Constantinescu (rechizitorii+document)



Decizia, luată în şedinţă secretă
Lovitură dură pentru Radu Mazăre! (rechizitorii)

 
Cine a „căzut“ alături de Mazăre şi de Constantinescu
Recensământul celor aproape 70 de inculpaţi - directori în Primărie, în CJC şi afacerişti (rechizitorii+galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii