Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:52 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei inculpaţi, audiaţi în dosarul restaurantului Beirut (galerie foto)

ro

29 Apr, 2016 00:00 2423 Marime text


Ieri, la Judecătoria Constanţa a avut loc un nou termen în dosarul restaurantului Beirut, distrus de un incendiu, în aprilie 2014, unde şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu.
 
Ştefania Pîrlogea, judecător al Judecătoriei Constanţa, învestită cu soluţionarea cauzei, a audiat, ieri, trei inculpaţi.
 
În dosar mai este de audiată Mihaela Zdru, inculpată în prezenta cauză. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 18 mai.
 
George Karam, patronul restaurantului, este bănuit de două infracţiuni de distrugere din culpă - una în formă agravată, de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, de realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale ale existenţei acestora - formă agravată, de complicitate la abuz în serviciu, de construirea fără autorizaţie într-o zonă construită protejată, de primire în muncă a unor persoane fără încheierea contractelor de muncă, precum şi de 40 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Citeşte şi

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii