Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:43 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spaniolii din spatele Gran Via Epsilon SRL, încă un pas pentru ridicarea unui ansamblu rezidenţial. Blocurile vor avea câte 11 etaje

ro

19 Jul, 2017 00:00 8791 Marime text

Primăria Constanţa a eliberat pe data de 18 iulie Certificatul de urbanism nr. 2069 pentru Gran Via Epsilon SRL. Actul vizează construirea unui ansamblu rezidenţial - imobile locuinţe colective D+P+11e (etaj 11 format din duplexuri), cu parcare la demisol şi imobil multifuncţional P+1e (zone comerciale şi de agrement). Certificatul de urbanism mai presupune amenajarea de drumuri de acces, alei pietonale, parcaje supraterane, spaţii verzi, mobilier urban, locuri de joacă exterioare, împrejmuire, dar şi organizare de şantier. Strada investiţiei este nespecificată.
 
Reamintim că, anul acesta, pe data de 25 aprilie, Primăria Constanţa a emis patru certificate de urbanism pentru firma Epsilon Residence SRL. Toate vizează mai multe loturi situate pe bulevardul Aurel Vlaicu, iar obiectul acestora este acela de „informare“. Este vorba despre Certificatul de urbanism nr. 1039 din 25.04.2017, pentru bulevardul Aurel Vlaicu nr. lot 2/1/2, târg săptămânal Metro, Certificatul de urbanism nr. 1042 din 25.04.2017 pentru bulevardul Aurel Vlaicu nr. lot 1/1/1, târg săptămânal Metro, Certificatul de urbanism nr. 1045 din 25.04.2017 pentru bulevardul Aurel Vlaicu nr. lot 1/1/2, târg săptămânal Metrou, şi Certificatul de urbanism nr. 1046 din 25/04/2017 pentru bulevardul Aurel Vlaicu nr. lot 2/1/1 - târg săptămânal Metro. Actele eliberate de municipalitate au o valabilitate de 24 de luni. Societatea Epsilon Residence SRL a investit în ansamblul rezidenţial Epsilon din Pipera, Bucureşti. Lucrările la vilele din ansamblu au fost începute în anul 2001 şi finalizate la sfârşitul anului 2005. 

Epsilon Residence SRL, în datele Registrului Comerţului 

Înmatriculată în anul 2008, Epsilon Residence SRL are sediul în Bucureşti, strada Clucerului nr. 35, tronson 2, birou 13, etaj 3. Capitalul social subscris, de 3.750.010 lei, integral vărsat, este compus din 375.001 părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Epsilon Residence SRL este controlată de Gran Via România SA, cu sediul în Bucureşti, strada Clucerului, cu 99,99924% din capitalul social, Antoanela Virginia Comşa, năsută pe 10.05.1968, în Constanţa, cu 0,00026% din capitalul social. SC Gran Via Romania SA, reprezentată prin Antoanela Virginia Comşa, este administratorul firmei Epsilon Residence SRL, care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară.
 
Numele Antoanelei Virginia Comşa mai apare în Comaco Consulting Management & Construction SRL, Epsilon Residence SRL, Explotur Capital SRL, Gvu Building SRL, Recons - Real Estate Consultancy And Construction SRL, dar şi în WMCA - World Management SRL (radiată).

Despre Gran Via România SA 

La rândul său, Gran Via România SA a fost înmatriculată în anul 2008 şi are sediul social în Bucureşti, strada Clucerului nr. 35. Capitalul social subscris, de 529.930.000 de lei, integral vărsat, este compus din 5.2993.000 de acţiuni nominative. Gran Via România SA este controlată de Enebro Cartera Inmobiliaria SL, cu sediul în Spania, Madrid, cu 4,038307% părţi sociale, Goxua Holding SL, cu sediul în Spania, Madrid, cu 3,275151% din capitalul social, Asua Grupo Empresarial SL, cu sediul în Spania, Bilbao, cu 5,041575% din capitalul social, Strada Capital SA, cu sediul în Spania, Madrid, cu 11,185541% din capitalul social, Burdin 2007 SL, cu sediul în Spania, Bilao, cu 14,597753% din capitalul social, Inversiones Gb Balboa SL, cu sediul în Spania, Madrid, cu 9,936209% din capitalul social, Madaria HC SL, cu sediul în Spania, Madrid, cu 26,883719% din capitalul social, FFP Invest SAS, cu sediul în Franţa, Paris, cu 5,041575% din capitalul social, Gran Via Romania SA, cu sediul în Bucureşti, cu 0,566113% din capitalul social, Gran Via 2007 SA, cu sediul în Spania, Madrid, cu 19,433887% din capitalul social, Pablo Marin Lopez Otero, născut pe 19.01.1959, în Spania, Madrid, cu 0,000019% din capitalul social,
Jose Aguinaga Cardenas, născut pe 9.03.1957, în Spania, Bilbao, cu 0,00151% din capitalul social.
 
Persoane împuternicite ale societăţii, care desfăşoară activităţi ale direcţiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate, sunt: Antoanela Virginia Comşa - administrator, Inversiones Gb Balboa SL, cu sediul în Spania, Madrid, reprezentat prin Herminio Garci - Baquero Arias, Burdin 2007 SL, cu sediul în Spania, Bilbao, reprezentat prin Jose Maria Smith Solaun,
Enebro Cartera Inmobiliaria SL, cu sediul în Spania, Madrid, reprezentat prin Julio Cavestany Corsini, Goxua Holding SL, cu sediul în Spania, Madrid, reprezentat prin Ana Aguinaga Cardenas, Madaria HC SL, cu sediul în Spania, Madrid, reprezentat prin Jose Aguinaga Cardenas, cu sediul în Spania, Madrid, reprezentat prin Jose Aguinaga Fiel.

File de retrocedare 

În ediţia din septembrie 2016, cotidianul ZIUA de Constanţa a publicat articolul „File de retrocedare. Gran Via România vinde terenul de pe varianta Constanţei“, în care făceam referire la intenţia Gran Via România de a vinde o parte din terenul pe care îl deţine în Constanţa, pe bulevardul Aurel Vlaicu. Ce provenienţă are însă acest teren? Prin Dispoziţia nr. 3414 din 21.12.2004 a fostului primar, Radu MazăreElena Ştefănescu a primit 51.935,6 mp de teren în diverse zone ale oraşului. Prejudiciul creat, aşa cum l-a estimat Direcţia Naţională Anticorupţie: 742.684 de euro.
 
Totul a început în 1998, când, printr-o acţiune civilă, Elena Ştefănescu, Maria Banciu şi Sofia Banciu au revendicat un teren de 42.747 mp situat în Constanţa, care a aparţinut antecesoarei lor, Alexandrina Banciu. Terenul, situat în zona Anadalchioi, fusese preluat abuziv de către stat. S-a constatat atunci că 60% din suprafaţă aparţinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, pe restul terenului fiind construite blocuri de locuinţe înainte de 1990. Moştenitorii de drept au cesionat drepturile succesorale către Carmen şi Marius Puşcaşi, în faţa notarului Luminiţa Ruxandra Darie, soţia fostului vicepreşedinte al CJC.
 
Rechizitoriul DNA arată că „primul act infracţional în cazul de retrocedare Ştefănescu îl constituie falsul intelectual comis de notarul Darie Luminiţa Ruxandra“. Într-un final, Elenei Ştefănescu, prin dispoziţia fostului primar, Radu Mazăre, i-au fost atribuite mai multe terenuri, în compensare: pe strada Spiru Haret nr. 2 (1.100 mp, cu o valoare de 16 euro/mp şi un prejudiciu creat de 42.898 de euro), pe strada Spiru Haret colţ cu strada Cumpenei (267,15 mp, cu o valoare de 30 de euro/mp şi un prejudiciu creat de 6.670 de euro), două terenuri alipite în zona Campus (1.239,21 mp şi 1.234,25 mp, prejudiciu creat de 76.637 de euro), lot 5 târg săptămânal (30.608,09 mp, prejudiciu creat de 336.689 de euro) şi lot 6b târg săptămânal (suprafaţa de 17.486,9 mp, prejudiciu de 279.790 de euro).
 
 


Citeşte şi:
 
Investiţie imobiliară pe Aurel Vlaicu, în municipiul Constanţa, realizată de Epsilon Residence
 
File de retrocedare. Gran Via România vinde terenul de pe varianta Constanţei
 
File de retrocedare. Gran Via Varianta SRL a devenit Maritimo Residence

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii