Interviu cu preotul Dănuț Marius Bertea, paroh al Bisericii Buna Vestire „După această perioadă, cred că toți vom aprecia mai mult creația Lui Dumnezeu“

Sărbători Pascale ca nicicând altcândva, durere, suferință, moarte. Toate aceste fapte, sentimente, apasă greu inimile credincioșilor ortodocși în această perioadă, dar și pe cele ale tuturor românilor. De cealaltă parte, însă, avem credința, speranța, ajutorarea celorlalți. În contextul situației unice prin care trece România la ora actuală, pe fondul epidemiei de Coronavirus ce a cuprins întreaga lume, preotul Dănuț Marius Bertea, paroh al Bisericii Buna Vestire, din Constanța, ne-a împărtășit o parte din ceea ce ar putea fi considerat untdelemnul duhovnicesc ce unge sufletele celor aflați în trebuință.
În cadrul interviului acordat ZIUA de Constanța, părintele a vorbit despre scutul credinței, ce ne salvează de la a cădea în deznădejde, despre alte momente grele prin care au trecut creștinii de-a lungul timpului, dar și despre mica biserică pe care o reprezintă, de fapt, familia, și despre cât de important este să avem răbdare unii cu alții, mai ales în astfel de momente ca cele pe care le trăim acum. Totodată, un aspect deosebit subliniat de părintele Dănuț Bertea a fost milostenia duhovnicească și gândul bun, pomenirea în fața Domnului a celor aflați în nevoie.
Nu în ultimul rând, părintele paroh a vorbit și despre faptul că această perioadă va lăsa în urma sa o mai mare apreciere a creației Lui Dumnezeu.

1. România trece printr-o situaţie nemaiîntâlnită, ce are urmări în toate sectoarele activităţii umane, pronind de la locul de muncă şi ajungând inclusiv la relațiile dintre oameni, la distanțare socială şi afectarea liberei circulații. Care sunt îndemnurile Bisericii către enoriaşi, pentru ca aceştia să poată trece cu bine de această perioadă?
În primul rând, aș vrea să vă spun Hristos a Înviat! Cu adevărat, România trece printr-o situație nemaiîntâlnită în ultimii 30 de ani, care afectează toate sectoarele sociale, inclusiv biserica. Deoarece ne referim la enoriașii bisericii aș vrea să le spun că fiecare încercare care vine în viața noastră este o lecție. Mântuitorul Iisus Hristos ne învață ce trebuie să facem și cum trebuie să ne ducem crucea vieții noastre aici, pe pământ. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Galeteni, capitolul 2, versetul 20 spune „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine și viața mea de acum în trup o trăiesc în credință în Fiul Lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine. Dacă Hristos este cu mine, de ce să mă tem? Nu am de ce să mă tem, pentru că Hristos este alături de mine. Gândiți-vă, fiecare dintre dumneavoastră: un sportiv, când se pregătește pentru un concurs, face multe antrenamente.
Creștinii noștri, toată perioada aceasta de libertate, au participat la slujbă, s-au spovedit, s-au împărtășit. Ei, acum trebuie să ne arătăm maturitatea duhovnicească, trebuie să punem în practică toate sfaturile duhovnicești pe care le-am primit de la părintele duhovnic, din predicile care au fost ținute în biserici, pe care le-am ascultat, pelerinajele în care am fost, să ni le amintim pe toate și să le punem ca temelie a vieții noastre creștine. Ca îndemn, aș spune să vă rugați, să plecați genunchiul înaintea icoanei și să îi cereți Lui Hristos ajutor. V-aș sfătui să citiți Sfânta Scriptură, negreșit, să vă faceți canonul pe care îl aveți de la duhovnic, să citiți Viețile Sfinților, să citiți Patericul, să citiți Sfinții Părinți. Toate scrierile duhovnicești sunt tărie și temelie pentru un bun creștin. Dacă astăzi suntem nevoiți să stăm acasă și să nu putem merge la slujbă la biserică, să știți că și în istoria bisericii au mai fost astfel de evenimente. Și am să vă dau un exemplu din secolul al XI-lea: atunci, califul musulman Al-Hakim a decretat închiderea bisericilor creștine în Egipt pe o perioadă de nouă ani. A fost un timp dificil pentru toți creștinii. Într-o zi, califul umbla pe străzile unde creștinii locuiau și a auzit vocile lor preamărind pe Dumnezeu și rugându-se în fiecare casă. Atunci el a spus: „Deschideți din nou bisericile și lăsați creștinii să se roage cum doresc ei. Am vrut să închid o biserică pe fiecare stradă. Dar, azi, am descoperit că, atunci când am dat acest decret, o biserică s-a deschis în fiecare casă“.

2. Sunt multe persoane pe care această perioadă le afectează în mod deosebit. Sunt persoane care locuiesc singure, indiferent de vârstă, şi cărora distanțarea socială şi izolarea impusă de autorități în contextul actual le pun la încercare răbdarea. Ce sfaturi le puteți da acestor persoane, pentru ca ele să nu cadă pradă deznădejdii?
Părintele Ioan Iovan ne spune așa: „nu disperați, nu deznădăjduiți, vă rog, că ce e valabil astăzi, nu e și mâine, poimâine, peste o lună sau peste un an. Nu vă descurajați! În toate privințele, cereți ajutorul Lui Dumnezeu și Maica Domnului nu va înceta să vă ajute. Să aveți credință multă!“. Așa ne spune părintele.
Iubiții mei, credință și deznădejde, deznadejde și credință - două opoziții totale. Aceste lucruri pur și simplu nu se pot combina. Răspunsul este foarte simplu: eu, sau noi, ca și credinciosi, trebuie să ne înarmăm cu credință, sa folosim credința ca o armă împotriva deznădejdii, care vine din necredință. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola catre Efeseni, capitolul 6 cu 16 spune asa: „pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale vicleanului“. Aici trebuie să alergi, să crezi, să te înarmezi cu scutul credinței, căci, dacă ne urmăm simțurile, atunci vine deznădejdea și te ia imediat. Scutul credinței nu este numai credința în Dumnezeu, ci și puterea Lui Dumnezeu, care poate face minuni în toți oameni. Da, în toți, indiferent de personalitatea, trecutul sau natura sa. Totul poate fi schimbat prin ajutorul Lui Dumnezeu, Dumnezeu are puterea să facă minuni. Credința în asta este arma noastră astăzi împotriva deznădejdii: să credem în Dumnezeu!
Milostenia duhovnicească și învățăturile ce rămân din această perioadă

3. Credința creştină îndeamnă ca binele să fie făcut în taină, să nu facem o fală din a face bine. Din acest motiv, sunt mulţi cei ce au impresia că biserica nu s-a implicat în a sprijini oamenii pentru a trece cu bine prin aceste momente. Ce ne puteți spune legat de aceste aspecte?

Biserica Ortodoxă cred că este cel mai mare filantrop din punct de vedere al contribuției pe lucrarea socială. Aceasta înseamnă jertfă, înseamnă efort și grijă față de popor. Este adevărat ca Biserica are încă un deficit pe această parte de mediatizare. Nu ne lăudăm. Noi nu facem fapte bune să ne primim aprecierile. Ci facem fapte bune pentru că simțim acest lucru, pentru că faptele bune sunt cu adevărat parte din preoția noastra. Mântuitorul Iisus Hristos a spus „Iubeste-ți aproapele!“. Să-ți iubești aproapele implică și această stare de ajutorare. Când vorbim despre fapte bune, social, filantropie, milostenie, trebuie să vedem două perspective și prima ar fi așa: partea de fapte bune. Această milostenie pe care o facem cei mai mulți dintre noi, atât preoti, cât și credincioși, chiar și asociații -oferim hrană celor aflați în nevoie, alimente, dulciuri, îmbrăcăminte, medicamente, venim cu ajutor pentru cei aflați în neputință, în greutate. Aceasta ar fi prima parte a filantropiei sau milosteniei. Și mai există încă o stare de milostenie, pe care o cunosc mai puțini: milostenia duhovnicească. Ambele stări de milostenie sunt bine plăcute Lui Dumnezeu. Dar aceasta, milostenia duhovnicească, este aparte. Milostenie duhovnicească înseamnă ca fiecare creștin, pe pomelnicul lui, să mai treacă un om sărac sau un om aflat pe pat de spital, sau în boală sau neputință. Mai înseamnă ca, la rugaciunea personală, să îi pomenim și pe cei aflați în necaz sau greutate. Dar această milostenie duhovnicească merge și mai departe. Merge și în taina tainelor, în Sfânta Liturghie, unde preotul îi pomeneste pe cei bolnavi, pe cei care se află în grea încercare și pomenește, poate, jumătate de oră, o oră, o oră și jumătate, pomenește nume și se roagă pentru ele. Oare, rugaciunea lui, înaintea Lui Dumnezeu, nu este o stare de milostenie? Își oferă timpul în rugăciune pentru sufletele lor. Aceasta ar fi complexitatea filantropiei, complexitatea milosteniei. Iar legat de cei din afara bisericii, nu aș vrea să spun mai mult decât ce spune Sfântul Apostol și Evanghelist Matei în capitolul 11, versetul 15: „Cine are urechi de auzit să audă!“.

4. O ultimă întrebare: ce învăţăminte credeți că am putea păstra noi, oamenii, din această perioadă?
Da, cred cu adevărat că avem câte ceva de învățat fiecare dintre noi din această perioadă. Și, în primul rând, as vrea să punctez că, după această perioadă, cred că toți vom aprecia mai mult creația Lui Dumnezeu. Iar în acest sens am să vă dau o pildă. Se spune că, la un moment dat, într-un compartiment de tren erau cinci persoane. O singură persoană se uita pe geam și exclama „Ce frumos! Ce deosebit! Ce verde este! Uite, un brad! Uite ce frumoase sunt florile!“. După vreo două ore de mers cu trenul, o doamnă își iese din fire și întreabă: „Domnule, nu te supăra, dumneata ești normal? De două ore suntem în acest compartiment cu toții și dumneata nu încetezi să spui «Uite ce frumos! Uite cât verde!» Ce-i cu dumneata?“. Omul, rușinat, se întoarce spre ea și spune „Vă rog să mă iertați! Eu am fost orb până în urmă cu trei zile, am fost operat și, datorită tehnologiei care există, am fost vindecat. Și acum, azi-dimineață mi-a fost dat bandajul jos și vad pentru prima dată această frumusețe. Vă rog să mă iertați!“. Asemenea pildei, cred că și noi vom încerca să apreciem ceea ce a creat Dumnezeu pentru noi.
Un alt lucru pe care cred că ar trebui să îl învățăm după această perioadă este comuniunea parohială, faptul că reușim să ne întâlnim în marea familie a bisericii cu ceilalți credincioși. Bucuria de a ne revedea în sfânta biserică, de a putea să cântăm împreună, să ne rugăm împreuna în Sfânta Liturghie și în celelalte slujbe ale bisericii.
Nu în ultimul rând, aș vrea să amintesc mică biserică ce este familia. Comuniunea care trebuie să fie în familie. Iubirea dintre soț și soție, răbdarea - care este o mare virtute în familie - între soț și soție și apoi răbdarea față de copii. Copiii trebuie să își cinstească părinții, după cum spune Sfântul Apostol Pavel în Efeseni, capitolul 6. Dar și parinții! Același capitol 6, cu versetul 4, spune asa: „și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în învățătura Domnului“. Pentru aceea, toate să fie în bună rânduială în mica biserică. Așa trebuie să trăim frumos, să trăim dupa preceptul evanghelic.

5. În încheiere, părinte, ați vrea să ne împărtășiți un gând din experiența dumneavoastră de preoție?
În anii de preoție am adunat, ca să am ce împărți: bucurie, tristețe, imbrățișări, cuvinte, clipe și sentimente, iubire. În fiecare clipă, inima mea vorbește despre Dumnezeu. În fiecare moment, sufletul meu mărturisește pe Dumnezeu. Cuvintele devin fapte, iar faptele se desprind din gânduri și se aprind în suflete. În lacrimi se ascund vorbele nespuse, dorințele ascunse și bucuriile fără margini. Sunt fericit să vă împărtășesc un strop din dragostea Lui Dumnezeu pentru noi.


Citește și:

Interviu cu părintele Marius Moşteanu „În om sunt aşezate de Dumnezeu lucrurile foarte bune. Numai că omul le-a cam stricat ordinea” (galerie foto)

„Agenţii de circulaţie din Casa Domnului! Aşa se face, mamaie!“:
Interviu online cu părintele Dănuţ Bertea - „De ce trebuie să mergem la biserică?“