Călători străini prin Dobrogea (CLXXXVII.2) - Ernest Desjardins (Franţa) (galerie foto)

Antoine Desjardins (1823 Noisy-sur-Oise - 1886) s-a născut în familia unui funcţionar din Ministerul de Război. A absolvit colegiile Saint Louis şi Bourbon din Paris, obţinând diploma de profesor. Din 1845 a predat succesiv istoria la colegii şi licee din Angers, Dijon, Alençon şi Mâcon. În 1855 a devenit doctor al Facultăţii de Litere din Paris, cu o teză de topografie şi una de epigrafie. Din 1856 predă succesiv la Liceul Bonaparte, Şcoala Normală Superioară şi Şcoala Practică de Înalte Studii.
 
A fost elev favorit al epigrafistului latin Charles Renier şi a făcut parte din cercul de savanţi patronat de doamna Cornu, soră de lapte a împăratului Napoleon III (1852-1870). A fost pasionat de arheologie şi, între 1856-1871, a efectuat cercetări în Italia, Egipt, regiunea Provence, Principatele Române, Bulgaria, Viena, Pesta, publicându-şi rezultatele în reviste de specialitate.
 
În 1867, Desjardins a călătorit în România şi Dobrogea otomană, publicând ulterior diverse studii, între care şi cele despre canalizarea maritimă a gurilor Dunării şi Dobrogea romană.
 
Astfel, în 1868, în „Revue Archéologique” din Paris, a apărut Voyage archéologique et géographique dans le région du Bas Danube.
 
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofiţerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), economistul francez T. Lefebvre (1853;1857/CLX), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1858/CLXXXI.7; 1859/CLXXXI.9), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII) şi turista elveţiancă V. de Gasparin (1866/CLXXXVI).
 
Articolul din 1868 este o scrisoare adresată Academiei de inscripţii şi litere din Paris, trimisă de la Viena la 9 noiembrie 1867. În epistolă sunt prezentate rezultatele călătoriei de recunoaştere geografică şi arheologică, efectuată împreună cu compatriotul Guillaume Lejeane (1857/CLXXIV) pe ţărmul otoman al Dunării de Jos şi ţărmul Mării Negre până la Constanţa.
 
Itinerarul dobrogean a fost următorul: Silistra - Turcoaia - mănăstirea Taiţa - Măcin - Jijila - Garvăn - Bisericuţa - Isaccea - Tulcea - Beştepe - Mahmudia - Malcoci - Prislava - Dunavăţ - Sarinasuf - Calica - Plopul - Colina - Sarighiol - Agighiol - Sarichioi - Zebil - Babadag - Enisala - Caranasuf - Histria - limanul Gargalâc - Constanţa.
 
Francezul explică că Dobrogea este „o regiune a Bulgariei” care corespundea provinciei romane Scytia, desprinsă la sfârşitul secolului III din provincia Moesia Inferioară.

 
Numele Dobrogea mai fusese folosit şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653 şi 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Şehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CXLVIII), ofiţerul francez C. Fay (1854/CLXII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), anonim englez (1857/CLXXIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1858/CLXXXI.9; 1859/CLXXXI.15), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII) şi jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII).
 
El a localizat oraşele din două documente cartografice romane din secolele III-IV: Antonini Itinerarum, descoperit de marele istoric german Thomas Mommsen în 1862, şi Tabula Peutingeriana.
 
Desjardins a început cu trei oraşe antice identificate deja cu localităţi moderne: Durostorum - Silistra (port la Dunăre, azi în Bulgaria), Troesmis - Igliţa (pe malul Dunării, azi comuna Turcoaia, în judeţul Tulcea) şi Tomis - Constanţa.
 
Silistra a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, ce a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 

Prin Silistra trecuseră şi alţi călători străini în secolele XV-XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445 /Călători IV), grecul I. Paleologul (1573/IX), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), englezul H. Cavendish (1589/XV), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), A. Radibrat din Republica Ragusa (Dubrovnik/1603/XXI), solul polonez J. Krasinski (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), solul polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), polonezul A. Taszycki (1640/XXIX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), călugărul rus I. Travelski (1651/XXXII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), solul rus de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), solul otoman Abdulkerim paşa (1775/LXXI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată Franz Mihanovici (1783/LXXIX), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), britanica lady Craven (1786/LXXXIII), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), căpitanul austriac de origine greacă Gugomos (1790/LXXXVII), ofiţerul britanic de marină sir W. Smith (1792/XC), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), contele francez de Lagarde (1813/CIII), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), lt.-col. rus F. Nyberg (1828;1830/CVI.), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829/CVIII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), ofiţerul englez A. Slade (1838/CXXV), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), subofiţerul rus L. Tolstoi (1854/CLXI), anonimul englez (1857/CLXXIII), anonimul francez (1857?1858/CLXXV), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII).
 
La Igliţa, autorul a găsit doar casa compatriotului său Désiré More, ruinele a două fortăreţe construite de Justinian I, împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) (527-565) şi un cap de meduză din mitologia greacă sculptat cu o daltă „rudimentară”. E. Engelhart, primul delegat al Franţei în Comisia Europeană a Dunării instituită după Războiul Crimeii (1853-1856), descoperise un capitel „rafinat şi original” şi arhitectul Ambroise Baudry, membru al misiunii franceze arheologice din Moldova, descoperise în 1863 un cap de teracotă, reprezentându-l pe eroul mitologic grec Hercule, şi-l donase muzeului din Saint-Germain-en-Laye (Paris).
 
Pe la Igliţa au mai trecut în secolul XVII agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV) şi clericul ortodox sirian Paul din Alep (1653/XXXVII).
 
În mijlocul pădurii de pe valea pârăului care se vărsa în lacul Babadag se afla mănăstirea Taiţa (azi în satul Nifon, comuna Hamcearca, judeţul Tulcea). În această „mică” mănăstire trăiau în condiţii „mizerabile” şapte-opt călugări „greci” (ortodocşi), aparţinând de „marea” mănăstire Cocoş, situată la o oră de drum de Iasccea. Aici a fost observat „un câmp roman” pe care se putea desfăşura o legiune (6.000 de soldaţi) şi, „ca peste tot”, construcţii bizantine.
 
Într-un fort de secol VI, de unde călugării luau materiale de construcţii, au fost descoperite două inscripţii privind pe împăraţii Elagabal (218-222) şi Sever Alexander (222-235).
 
Pădurile din Dobrogea au fost menţionate în secolele XVI-XIX de: nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.5; XXXVIII.6) , baronul francez F. De Tott (1769/LXVIII), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), agentul comercial M. Gruneweg (1583/XCIV.2; 1582/XCIV.1), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.3; 1859/CLXXXI.15).
 
La Măcin, capitala districtului din care făcea parte Igliţa, Desjardins a identificat „cu certitudine” fortăreaţa romano-bizantină Arrubium.
 
Prin Măcin trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVII - XIX: clericul armean S. Lehaţi (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 şi 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), J. Tavernier (1677/XLII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomaţii maghiari curuţi M. Bay şi G. Papay (1705-1706/XLIX), diplomatul maghiar curut J. Papai (1710/XLVIII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul G. R. Boscovich (Ragusa; 1762/LXIV), diplomatul otoman Resmi Ahmed (1764/LXVI), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez de Langeron (1791/LXXXVIII), ofiţerul de marină englez W. Smith (1792/XC), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), ieromonahul rus Partenie (1839/CXIX), prinţul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), anonim englez (1857/CLXXIII) şi anonim francez (1857?1858/CLXXV).
 
La nouă mile distanţă, în zona satelor româneşti Gigila/Jijila (azi comună în judeţul Tulcea) şi Garvan (azi sat în comuna Jijila), francezul a recunoscut o fortăreaţă romană refăcută de Justinian. Aceste ruine „importante” înconjurate de 12 bastioane se aflau pe o insulă şi erau cunoscute cu numele Bisericuţa. Cercetătorul a observat că acest nume, care în româneşte însemna „biserică mică”, putea fi folosit pentru toate antichităţile. Francezul a întocmit un plan şi a ajuns la aceleaşi rezultate cu cele obţinute de compatriotul său Baudry în 1865. Astfel, el a concluzionat „cu siguranţă” că era vorba de Dinogetia geografului antic Ptolemeu (87-165), Diniguttia din Antonini Itinerarium, Dinigothia din Notitia, Dinogessia lui Ravennale şi „probabil” Dinisharta din De aedificium a istoricului Procopiu din Cezareea (500-565).
 
Între Isaktscha/Isaccea şi Toultcha/Tulcea, Dunărea se ramifica în braţele Kilia/Chilia (nord) şi Tulcea (sud), iar cel de-al doilea se ramifica la rândul său în braţele Sulina (nord) şi Sf. Gheorghe (sud).
 
Isaccea mai fusese tranzitată în secolele XVI - XIX şi de alţi călători străini: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Nicodim şi Silvestru (1722/LVI), solul otoman Şehdi Osman (1758/LXII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), cpt. englez E. Spencer (1853/CLXVI), anonim francez (1857?1858/CXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.1) şi ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV).
 
La Tulcea, Desjardins a văzut antichităţi, stampe şi o inscripţie latină din timpul domniei lui Titus (79-81), considerată cea mai veche din Dobrogea. În opinia sa, toate acestea fuseseră aduse în oraşul de reşedinţă al paşei fie de la Troesmis, fie din ruinele unui oraş de la poalele Bech Tepeh/Beştepe (azi comună în judeţul Tulcea). El a tradus greşit din turcă Beştepe (cinci coline) cu „şapte coline”. De asemenea, francezul era „sigur” că aici existase o localitate antică.
 
Prin Tulcea mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI - XIX: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), stareţul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), prinţul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII) şi paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.2), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII) şi ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV).
 
Călătorul a calculat distanţa între Tulcea şi satul român Mahmoudieh/Mahmudia (azi comună în judeţul Tulcea), situat la est de Beştepe, ca fiind de 30 km de-a lungul mlaştinilor Dunării.
 
La jumătatea acestui drum, se afla „mica” localitate Malkotch/Malcoci (azi sat în comuna Nufăru din judeţul Tulcea), fondat de colonişti germani în 1865.
 
După acest sat, pe ţărmul braţului Sf. Gheorghe, la „o strâmtoare” numită Prislaw/Prislava (sat în comuna Nufăru) se vedeau ruinele unei fortăreţe din timpul lui Justinian I, unde sătenii au oferit europeanului monede bizantine.
 
Prin Prislav au mai trecut: iezuitul italian G. Manccinelli (1584?1585/XIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX) şi agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4).
 
La trei km de Mahmudia, Desjardins a văzut pe un deal ruinele unei fortăreţe bizantine, căreia i-a întocmit planul topografic. Zidurile fuseseră construite cu „piatră romană” şi prezentau inscripţii deteriorate, deoarece fuseseră folosite ca material de construcţie la Mahmudia şi Tulcea. Tânărul translator bulgar i-a mărturisit francezului că extrăsese de el însuşi pietre cu inscripţii.
 
În apropiere de „micul” sat tătăresc Dunavatz/Dunavăţ, tradus „mica Dunăre”, lângă punctul în care canalul Dunavăţ se desprindea din braţul Sf. Gheorghe pentru a se vărsa în „marele” lac sărat Razelm sau „vechiul Halmyris”, se afla o fortăreaţă bizantină, căreia cercetătorul i-a făcut de asemenea planul.
 
Prezenţa tătarilor în Dobrogea mai fusese semnalată şi de alţi călători străini în secolele XIV-XIX: arabul Ibn Battuta (1330/Călători I), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), probabil baronul francez F. de Pavie (1585/XV), agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/XXI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV) şi diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1583/XCIV.2; 1584/XCIV.3; 1585-1586/XCIV.4/s), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV/s), ofiţerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.2), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.1; 1857/CLXXXI.2; 1858/CLXXXI.6; 1859/CLXXXI.11; 1859/CLXXXI.14; 1859/CLXXXI.), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII) şi turista elveţiancă V. de Gasparin (1866/CLXXXVI).
 
Pe la Dunavăţ au trecut şi: căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV) şi agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.1).
 
Măsurătorile făcute în zonă l-au determinat pe francez să plaseze aici localitatea Ad Stoma din Tabula Peutengeriana.
 
Pe ţărmul Razelmului, între satele româneşti Sarnasov/Sarinasuf (azi sat în comuna Murughiol din judeţul Tulcea) şi Kalica/Calica (judeţul Tulcea), era situat un alt fort bizantin, în interiorul căruia fusese făcut ulterior un cimitir, cu pietre funerare luate din zidurile fortificaţiei. Acest „obicei” a fost remarcat de francez pe tot litoralul Mării Negre, unde văzuse cimitire musulmane, tătăreşti, ruseşti, bulgăreşti şi româneşti situate la mare distanţă de localităţi, pe locul oraşelor antice. Fortul respectiv era situat la 15 km vest de satul Dunavăţ, la nord de Razelm, în zona satelor tătăreşti Bebourdjiak/Beibugeac (azi comuna Plopul în judeţul Tulcea) şi Karaibel/Colina (azi sat în comuna Murighiol, judeţul Tulcea).
 
După ce a trecut de Sarygheul/Sarighiol (sat în comuna Beidaud din judeţul Tulcea), tradus „lacul galben”, călătorul a ajuns la Agigheul/Agighiol (sat în comuna Valea Nucarilor din judeţul Tulcea), tradus „lacul pelerinului”. În cimitirul situat în apropiere, cercetătorul a recunoscut ruinele unui drum roman, la 16 km de fortul anterior.
 
Pe la Agighiol a trecut şi cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.E).
 
Apoi, ocolind lacul Babadag, Desjardins a trecut pe lângă Sarihyeu/Sarichioi (comună în judeţul Tulcea), tradus „lacul galben”, şi prin satul „român şi turc” Zebil (comună în judeţul Tulcea).
 
Pe la Sarichioi a trecut şi cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.E).
 
Pe la Zebil a trecut şi cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.E).
 
La 38 km de Agighiol se afla Babadag, capitala districtului şi reşedinţa caimacamului (locţiitor). La intrarea în oraş se găsea un cimitir cu antichităţi romane degradate. În interiorul localităţii, francezul a recunoscut două drumuri romane „foarte bine conservate”, dintre care unul ducea „cu siguranţă” la Tomis.
 
Babadagul fusese vizitat şi de alţi călători străini în secolele XIV-XIX: marocanul Ibn Battuta (1330/Călători I), sultanul otoman Soliman I Magnificul (1538/VI), nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), nobilul sol polonez A. Tarnowski (1569/VIII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.H; 1657/XXXVIII.6.C; 1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul francez P. Avril (1689/XLIII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), solul otoman Şehdi Osman (1758/LXII), medicul militar rus de origine germană J. Minderer (1771/LXX), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), agentul comercial german M. Gruneweg (1585-1586/XCIV.4), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV), generalul rus de origine franceză L. de Langeron (1807;1809/CI), clericul catolic armean M. Bajaskian (1808/CII), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII) şi agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.1).
 
Celălalt drum mergea la „muntele” situat la trei ore de mers de Babadag. Pe stâncile înalte de 500 de se aflau ruinele „pitoreşti” ale unui fort, purtând numele, inexplicabil pentru cercetător, de mănăstirea Sf. Gheorghe. Incinta acestui castel de secol VI era conservată până la primul etaj, iar turnurile rotunde şi hexagonale semănau cu cele de la Troesmis, Dinogeţia şi portul San Sebastian din Roma, despre care Desjardins ştia că fusese reconstruit de Belisarius, generalul care recucerise Italia pentru Justinian I. Pentru francez nu era „nicio îndoială” că ruinele de la Ienissaleh/Enisala (azi sat în comuna Sarichioi din judeţul Tulcea) erau rămăşiţele sistemului defensiv construit de Justinian I şi menţionat de istoricul său Procopiu.
 
Occidentalul a constatat că singura „şosea nouă” din Dobrogea era cea dintre Tulcea şi Babadag, „pe care nu merge nimeni”.
 
La 40 km sud de Babadag, la jumătate de oră de mers de la „micul” sat bulgăresc Karanasov/Caranasuf (azi în comuna Istria din judeţul Constanţa) se afla „un magnific amestec de ruine” folosite ca pietre funerare în cimitirele satelor din zonă: capiteluri de marmură, trunchiuri de coloane şi pietre imense, multe cu inscripţii dispărute. Desjardins a găsit o singură inscripţie întreagă, în greacă şi „foarte interesantă”. „Luxul” acestui „impozant” ansamblu, apropierea golfului deschis în trecut spre Marea Neagră şi măsurătorile din Itinerariul Antonin l-au determinat pe cercetător să considere că era vorba de „celebrul” oraş grecesc Histria.
 
Prezenţa bulgarilor în Dobrogea a fost semnalată şi de alţi călători străini în secolele XVI- XIX: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. Of Antermony (1738/LVII), diplomatul maghiar curut M. Kelemen (1738/LVIII), iezuitul ragusan G. Boscovich (Dubrovnik; 1762/LXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), lt. col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), englezul R. Snow (1831/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1859/CLXXXI.9; 1859/CLXXXI.11; 1859/CLXXXI.15) şi turista elveţiancă V. de Gasparin (1866/CLXXXVI).
Pe la Caranasuf a trecut şi cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.E).
 
La 20 km spre sud, în golful secat din apropierea capului Midia se aflau ruine „importante”, care înconjurau satele tătăreşti Marele Gargalîc şi Micul Gargalîc (azi în satul Corbu). Cimitirul „mare” al celor două aşezări era situat pe un câmp „acoperit” de monumente greceşti, de temple cu coloane încă verticale, de piloni canelaţi ai ordinului Pestum, de morminte vechi transformate în morminte moderne. Desjardins a găsit în pământ un singur text grecesc, „puţin important”, săpătura fiind o „operaţie dificilă pe teritoriu otoman”.
Pe la Gargalîc au trecut şi: cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.E) şi ofiţerul C. Fay (1854/CLXII), medicul F. Quesnoy (1854/CLXV).
 
Pe coasta spre Constanţa, situată la 25 km spre sud , marea ridicase „metereze de dune”, care au provocat secarea golfurilor sau transformarea lor în lacuri, precum şi ruperea legăturilor vechilor lacuri cu marea. Ca urmare, porturile şi oraşele fuseseră abandonate şi epidemiile de friguri, dintre care cea din timpul Războiului Crimeii (1854) dusese la moartea multor soldaţi francezi pe ţărmurile lacuriloer Sud Gheul/Siutghiol, tradus „lac de lapte”, şi Tasoul/Taşaul.
 
Episodul din Războiul Crimeii a fost menţionat şi de trei francezi: ofiţerul C. Fay (1854/CLXII), medicul F. Quesnoy (1854/CLXV) şi medicul C. Allard (1855/CLXVII.1).
 
Numele turc al Tomisului (Kiustendje) reprezenta transcrierea Constantiei, nume luat în secolul IV de această „veche metropolă” grecească (sec. VII î. H.) de la Pontul Euxin (numele grecesc al Mării Negre). Oraşul modern prezenta „spectacolul dureros al unei mulţime de monumente interesante distruse definitiv” sau care fuseseră folosite la construcţia depozitelor de grâne şi a căii ferate Constanţa-Cernavodă de către o companie britanică. În port, 40 de nave greceşti şi turceşti încărcau grâul adus pe calea ferată sau cu căruţele tătăreşti şi, ca urmare, „Constanţa este prosperă, populaţia sa creşte”. „Din fericire”, negustorii greci au protejat inscripţiile şi basoreliefurile de pe pietrele folosite la construcţia magazinelor lor şi le-au lăsat vizibile în exteriorul clădirilor. „În acest instinct de eleganţă inteligentă”, occidentalul recunoştea pe grecul urmaş al coloniştilor veniţi din metropola Milet (coasta de vest a Turciei asiatice).
 
Problema construirii unei căi ferate în Dobrogea otomană fusese discutată şi de: geograful francez A. Boue (1836-1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX/1841), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLIII), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) şi contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX).
 
În 1857-1861, o companie britanică a construit linia ferată Cernavodă-Constanţa, la care a lucrat şi inginerul scoţian H. Barkley (1857-61/CLXXXI). Cu trenul au călătorit jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII) şi turista elveţiancă V. Gasparin (1866/CLXXXVI).
Prin Constanţa mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV - XIX: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrazanowski (1780/LXXVI), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), contele de Langeron (1809/CI), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829-1830/CIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch L), geologul francez X. de Hell (1846/CXLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), artistul (1843/CLVIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.1; 1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6; 1858/CLXXXI.7; 1859/CLXXXI.8; 1859/CLXXXI.9; 1859/CLXXXI.12; CLXXXI.13; 1860/CLXXXI.16; 1860/CLXXXI.17; 1860/CLXXXI.18) şi turista elveţiană V. de Gasparin (1866/CLXXXVI).
 
Alţi călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), contele d`Hauterive (1785/LXXII), contele de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), contele de Langeron (1807;1809/CII), contele de Lagarde (1813/CIII), ofiţerul H. de Béarn (1828/CVII), diplomatul L. de Beaujour (1817/CX), literatul A. Labatut (1837/CXX), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), E. Thouvenel (1839/CXXVI), vicontele de Valon (1843/CXXXIX), vicontesa de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul A. Joanne (1846/CXLV), diplomatul A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică J. Ubicini (1848/CXVII), arhitectul F. Pigeory (1850/CXLIX), paleontologul J. Boucher (1853/CLIV), artistul plastic C. Doussault (1843/CLVIII), economistul T. Lefebvre (1853;1857/CLX), ofiţerul C. Fay (1854/CLXII), medicul F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul C. Allard (1855/CLXVII), turistul J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), geograful G. Lejean (1857/CLXXIV), anonimul francez (1857?1858/CLXXV), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), contele H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi Olympe Audouard (1865/CLXXXIII).
 
Sursa foto:
https://fr.wikipedia.org/wiki/L%C3%A9on_Renier#/media/File:Leon_Renier_par_Piot-Normand.jpg
https://en.wikipedia.org/wiki/Guillaume_Lejean#/media/File:Guillaume-Lejean-Portrait.jpg
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinogetia#/media/File:Dinogetia_Panorama.jpg
https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Rom%C3%A2niei#/media/File:Romania_1859-1878.jpg
 
http://pescarul.powweb.com/judete/harta_judetului_tulcea.htm
 
https://ro.wikipedia.org/wiki/Drum_roman#/media/File:Part_of_Tabula_Peutingeriana.jpg
 
https://en.wikipedia.org/wiki/Antonine_Itinerary#/media/File:Iter.Britanniarum.jpg
https://ro.wikipedia.org/wiki/Troesmis#/media/File:Troesmis3.jpg
 
https://topografiecadastrubihor.files.wordpress.com/2014/01/ptolemeu-si-topografia.jpg
 
https://i0.wp.com/politeia.org.ro/wp-content/uploads/2014/04/Rom-Cr-5.jpg
 
https://ro.wikipedia.org/wiki/Theodor_Mommsen#/media/File:Theodor_Mommsen_by_Ludwig_Knaus_(1881).jpg
 
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/istoria-comisiei-europene-a-dunarii
 
https://ro.wikipedia.org/wiki/Heracle#/media/File:Antonio_del_Pollaiolo_-_Ercole_e_l%27Idra_e_Ercole_e_Anteo_-_Google_Art_Project.jpg
 
https://sv.wikipedia.org/wiki/Mus%C3%A9e_d%27arch%C3%A9ologie_nationale#/media/File:Chateau_de_St_Germain-en-laye.JPG
https://fr.wikipedia.org/wiki/Ambroise_Baudry#/media/File:Ambroise_Baudry_01.jpg
 
 
https://en.wikipedia.org/wiki/Justinian_I#/media/File:Mosaic_of_Justinianus_I_-_Basilica_San_Vitale_(Ravenna).jpg
 
https://ro.wikipedia.org/wiki/Eliogabal#/media/File:Bust_of_Elagabalus_-_Palazzo_Nuovo_-_Musei_Capitolini_-_Rome_2016_(2).jpg
 
https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Sever#/media/File:Alexander_severus.jpg
 
http://4.bp.blogspot.com/-t5zr0jbUXEU/Uqiy0oqn2LI/AAAAAAAAGbE/M9yqkBFuT1s/s1600/Silistra+32.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/84/Geamia_din_M%C4%83cin_M%C4%83cin_Mosque%2C_Romania.jpg/1200px-
https://ro.wikipedia.org/wiki/Castrul_roman_Arrubium#/media/File:Ruinele_Cetatii_Arrubium.JPG
https://ro.wikipedia.org/wiki/Titus#/media/File:Head_Titus_Glyptothek_Munich_338.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a9/Moske_Isaccea.jpg
https://brailachirei.files.wordpress.com/2014/09/pliant-babadag.jpg
 
Legenda mănăstirii Cocoş din Tulcea şi a celor trei călugări (galerie foto)
 
https://tomisulortodox.ro/viata-religioasa-pe-valea-paraului-taita-din-dobrogea-de-nord-1830-1918/
 
http://www.romaniapozitiva.ro/wp-content/uploads/2011/08/moschee-in-Tulcea.jpg
 
Călători străini prin Dobrogea (CLXVII.3) - Camille Allard (Franța)
 
Constanța de odinioară Primii călători francezi în Dobrogea (l) (galerie foto)
 
https://www.balcanii.ro/wp-content/uploads/2016/08/2-2.jpg
http://www.romanianmuseum.com/Romania/tatar/TatarCostumeDobrogea.jpg
http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoSLAVSdobrogea.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Malcoci,_Tulcea#/media/File:St._Georg_(Malkotsch).jpg
https://www.allnumis.ro/catalog-monede/imperiul-bizantin/justinian-i-527-565/follis-40-nummi-xii-19540
https://ro.wikipedia.org/wiki/Halmyris#/media/File:Cetatea_Halmyris-vedere_generala.jpg
https://ro.wikipedia.org/wiki/Histria#/media/File:Cetatea_Histria.jpg
La Muzeul de Istorie „Calea ferată engleză Cernavodă - Constanța“. Expoziție foto-documentară
https://spodnietalesa.files.wordpress.com/2009/03/milet.jpg
 
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VIII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2013.

Călători străini prin Dobrogea (XLVIII) - Janos Papai (Ungaria)
http://www.acad.ro/com2011/img1006Aman/DSCN0668.jpg
https://en.wikipedia.org/wiki/Ernest_Desjardins#/media/File:ErnestDesjardins.jpg
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k2035875.texteImage
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
 
Călători străini prin Dobrogea (CLXXXVII.1) - Ernest Desjardins (Franța) (galerie foto)