Cimerienii, Mikra Skythia, Herodot şi expediţia lui Darius cel Mare

Dobrogea, un tărâm milenar, cu o istorie uluitoare... Grecii au numit acest pământ Mikra Skythia... Mica Sciţie. Povestea sa, refăcută după vechile izvoare ale antichităţii, începe cu un popor misterios, cel al cimerienilor. În urmă cu mai bine de 3.000 de ani, aceşti kimmerios (kimmerioi) trăiau pe un teritoriu uriaş, de la Caucaz şi Marea Azov, la nord şi nord-vest de Marea Neagră, în Basarabia de astăzi, în Crimeea, dar şi în Deltă şi în nordul Dobrogei noastre.
 
Undeva în secolul VIII î.H, înainte ca grecii să vină în Pont pentru a întemeia colonii, cimerienii sunt atacaţi de un popor mult mai războinic, venit de la răsărit. Este vorba despre temutul neam al sciţilor... Aceştia îi alungă pe cimerieni din stepele nord-pontice şi îi forţează să fugă spre Asia, unde vor ataca Frigia şi Asiria.
 
Sciţii sunt acum noii stăpâni din nordul şi vestul Mării Negre. În Dobrogea noastră, ei coexistă alături de geţii băştinaşi. În secolul VII î.H, grecii îşi fac apariţia în bazinul Pontului Euxin, iar pe litoralul vestic vor întemeia Histria (dar şi Orgame – azi, Argamum, Jurilovca).
 
Izvoarele sunt sărace în ceea ce priveşte istoria Dobrogei antice de acum peste 2.500 de ani. În mod paradoxal, a fost nevoie de un mare conflict militar, purtat de un mare rege al antichităţii, pentru ca ţinutul nostru să poată fi consemnat, pentru prima dată, în izvoare...
 
Aceste prime informaţii despre geţi, sciţi şi despre Sciţia Mică ne provin de la marele Herodot, cel supranumit „părintele istoriei“. El este cel care a scris despre expediţia militară din 514-512 î.H a perşilor conduşi de regele Darius I cel Mare împotriva sciţilor şi geţilor de la Pont… Darius cel Mare, împăratul Persiei Ahemenide, fiul lui Hystaspes sau Istaspe, cum îl menţiona Mihai Eminescu…
 
Lui Heorodot i se datorează celebra definiţie a geţilor: „Înainte de a ajunge la Istru, birui mai întâi pe geţii care se cred nemuritori“, geţii fiind consideraţi de către el drept „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci“. Ce alte informaţii ne mai oferă însă părintele istoriei?
 
El scrie: „Istrul, care este cel mai mare dintre fluviile pe care le cunoaştem, curge mereu cu acelaşi debit, şi vara, şi iarna... Istrul sfârşeşte prin a se vărsa în mare, în Pontul Euxin - după ce a străbătut toată Europa - acolo unde se află Istria, colonie a milesienilor… Sciţia începe acolo de unde acest ţinut formează un golf. Istrul se varsă în mare, îndreptându-se spre Sud Est“.
 
Herodot a scris despre geţi, sciţi şi despre pământurile acestora în cartea a IV-a din capodopera sa „Istorii“. În această „carte“, el face referire la campania lui Darius împotriva sciţilor. Ce ştim însă cu adevărat despre acest eveniment important în istoria Dobrogei?

 
Darius I s-a pregătit timp de opt ani pentru campania contra sciţilor ce se găseau atât în stepe nord-pontice, pe teritoriul Dobrogei de astăzi, cât şi la Dunăre şi până în sud, în Munţii Balcani (Haemus). Dorea să îi supună şi pe tracii sudici, şi pe geţii de la Pont şi intenţiona să îşi mărească imperiul având ca frontieră nordică tocmai apele Dunării noastre.
 
Spune Heorodot: „După cucerirea Babilonului (n.a 521 î.h), însuşi Darius porni cu o expediţie împotriva sciţilor... Darius a dorit mult să îi pedepsească pe sciţi, fiindcă ei cei dintâi călcaseră dreptatea...“
 
Herodot a scris că Darius avea cu el 700.000 de oameni. Cifra este, evident, exagerată, nimeni nu poate spune care a fost numărul exact, dar cu siguranţă vorbim despre o armată uriaşă. A intrat în Balcani, apoi a supus triburile tracice de la sud de Dunăre.
 
Geţii nu s-au predat însă. Aliaţi cu numeroşii şi puternicii sciţi, cauzau grave pierderi uriaşei armate, preferând probabil un stil de luptă pe care noi ne-am obişnuit să îl numim de gherilă. Darius a trimis atunci 600 de corăbii în Vestul Mării Negre, chiar pe malul pontic, „cu scopul de paraliza total“ coloniile greceşti existente precum Apollonia (Sozopol, Bulgaria), Mesembria (Nesebar, Bulgaria), Odessos, Callatis, Tomis şi Histria. A fost o uriaşă blocadă navală, menită să impresioneze şi să distrugă economic orice grup etnic ce i se împotrivea marelui Şakh. În paralel, uriaşa forţă terestră a intrat adânc în Scytia Minor, Dobrogea noastră, a ajuns la Gurile Dunării.
 

Grecii nu intră în conflict cu Darius. O vor face, cu succes, decenii mai târziu, la Maraton (490 î.H), în timpul războaielor medice. Acum însă grecii sunt aliaţi ai perşilor: „Darius trecu în Europa. El porunci ionienilor să îşi aducă navele în Pont, până la fluviul Istru, iar de vor ajunge la Istru, el le cerea să îl aştepte acolo, şi să dureze un pod peste fluviu“.
 
Darius ajunge în nordul Dobrogei. Armata sa uriaşă trece Dunărea, iar el ordonă iniţial ca acest pod să fie distrus în urma sa. Grecii îl conving însă să nu facă acest lucru, pentru a avea posibilitatea de retragere. Cel mai probabil, conform specialiştilor, armata persană a trecut Istrul pe la un vad larg de trecere, la Isaccea (Noviodunum) de azi.
 
Darius a încercat să îi atragă pe sciţi şi pe aliaţii lor geţi într-o singură bătălie decisivă, având avantajul numeric, dar inamicii săi preferau propriul lor stil. Persanul îi trimite un mesaj lui Idanthuras, regele sciţilor: „Om de neînţeles, de ce tot fugi.?... Dacă te socoţi îndeajuns de tare să te împotriveşti puterii mele, stai şi luptă-te“. Scitul îi răspunde: „În loc a-ţi trimite în dar pământ şi apă (n.a - semn al supunerii), îţi trimit darurile care se potriveşte să le primeşti... Căci eu, ca stăpâni recunosc numai pe Zeus şi pe Histia, regina sciţilor“.
 
Planurile lui Darius au eşuat, campania sa rămânând în istorie ca un mare eşec. Nu reuşeşte să îşi provoace inamicul într-o singură bătălie. Totul se transformă într-un război lung, de uzură, ce le convine de minune sciţilor şi aliaţilor lor. Hărţuit mereu de un duşman nevăzut, care atacă mai ales noaptea, persanul începe să se teamă că va sfârşi pe acest tărâm scitic. Se teme mai ales ca sciţii să nu îi distrugă podul peste Istru şi să îi taie astfel drumul de întoarcere.
 
Într-un final, Darius renunţă la campanie „părăsind tabăra şi oamenii răniţi sau sleiţi de puteri“. A avut sigur pierderi uriaşe care l-au determinat să renunţe la planurile sale. A fost o mare umilinţă pentru cel care se credea cel mai puternic rege al lumii...
 
Contemporan al lui Herodot, Ferecide din Atena ne oferă, în opera sa „Genealogii“, o legendă care se doreşte să explice motivul pentru care Marele Darius a decis să renunţe la lupta cu sciţii şi cu aliaţii acestora, geţii…
 
Ferecide scrie că Marele Ahemenid i-a trimis, într-adevăr, o solie regelui scit Idanthuras, cerându-i simbolic să se predea, să le ofere „pământ şi apă“, adică să le cedeze teritoriul lor şi să li se supună.
 
Idanthuras îi răspunde într-un mod inedit. Îi trimite câteva „daruri“ simbolice: un şoarece, o broască, o pasăre, o săgeată şi un plug. Perşii nu înţeleg care este răspunsul scitului… Generalul Orontopatas crede că sciţii sunt de acord să se predea cu toate bunurile lor (simboluri: şoarecele - locuinţe, broasca - ape, pasărea - aerul, săgeata - armele şi plugul - ţinutul). Perşii se bucură, dar înţeleptul Xiphodres (Gobryas, după Herodot) le oferă adevăratul sens al cadourilor. El spune că mesajul sciţilor este următorul: „Dacă nu vă veţi înălţa în văzduh ca pasărea, nu vă veţi ascunde sub pământ ca şoarecele sau în apă ca broasca, atunci nu veţi putea scăpa de săgeţile noastre, căci noi, sciţii, suntem stăpânii (plugarii) în această ţară“.
 
Potrivit legendei, Darius s-a speriat când a înţeles cât de hotărâţi erau sciţii şi a decis să renunţe la luptă… Şi-a părăsit tabăra şi a plecat de pe tărâmurile scitice de la ţărmul Pontului Euxin. Istoricii spun că teama sa a fost atât de mare, încât şi-a abandonat corturile, proviziile şi chiar pe militarii răniţi sau bolnavi, fără să îi mai pese de nimic…
 
Bibliografie
 
Izvoare privind istoria României (De la Hesiod la Itinerariul lui Antoninus) - Fontes 1966, Ferecide din Atena - Genealogii, Herodot - Istorii
 
Valentin Marin - Darius I şi geto-dacii, istoriiregasite.wordpress.com
 
Enciclopedia Britannica - Cimerians
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Dobrogea în perioada 1908-1912. Câteva statistici interesante (II) - galerie foto