#citeșteDobrogea Cum arăta orașul Mangalia la sfârșitul secolului al XIX-lea? (I)

Este imposibil și nedrept să încerci să rezumi în doar câteva rânduri povestea milenară a Mangaliei, oraș cu o istorie extraordinară și care astăzi, în zilele pe care le trăim, continuă să își scrie filele sale de existență. În același timp însă nu poți face referire la un moment din viața acestei urbe, fără să amintești, măcar în treacăt, de formele pe care această așezare importantă a Dobrogei le-a avut în diverse epoci.


A fost mai întâi o așezare indigenă despre care știm că s-a numit Acervatis sau Acerbatis. Au venit apoi însă grecii dorieni din Heracleea Pontica, din Sudul Pontului, coloniști ce au întemeiat în epoca elenistică mândrul polis Callatis. Despre întemeierea polisului grecesc, istoria oficială a anilor 70-80 ne oferea ca veac de ctitorire secolul VI î.H (asemeni Tomisului). Dovezile arheologice ale veacului XX și ale începutului de XXI ne indică mai degrabă sec.IV î.H (în vremea lui Amynthas al III-lea, bunicul lui Alexandru Macedon). Mai există și o a treia variantă privind întemeierea. Potrivit acesteia, grecii dorieni au creat Callatisul în sec.VI î.H undeva mai la sud de Mangalia de azi (probabil pe coasta Bulgariei) iar apoi, în sec. IV î.H., din motive necunoscute, l-au relocat pe teritoriul românesc cunoscut în prezent. Indiferent de ipoteză vorbim despre un polis vechi, înfloritor și puternic, ce și-a adus o contribuție extraordinară în povestea Dobrogei.


Orașul a cunoscut vremuri înfloritoare sub stăpânirea vechilor elini iar dezvoltarea sa a continuat și în timpul stăpânirilor romane și romano-bizantină. În Evul Mediu timpuriu a fost un oraș al Imperiului Bizantin, apoi un port de seamă al genovezilor ce în sec.XIII obținuseră monopol comercial în Marea Neagră. A cunoscut și stăpânirea Asăneștilor (sec.XII-XIII), și pe cea a despotului Dobrotici (sec.XIV) pentru ca la un moment dat să fie, precum întreaga Dobroge, parte a voievodatului valah al lui Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești.


Din secolul al XV-lea a devenit așezare a unei Dobroge devenită provincie a Imperiului Otoman. Timp de peste patru veacuri și jumătate, sub turci a cunoscut și perioade de maximă dezvoltare, dar și timpuri grele, când a ajuns la un singur pas de distrugere și uitare. Astfel, în primele secole ale stăpânirii Semilunii ajunsese un oraș extrem de important. Aici, în a doua jumătate a sec.XVI, nepoata lui Soliman Magnificul, Esmahan Sultan, a ales să construiască o Moschee minunată, ce poate fi și azi admirată de către turiști din întreaga lume. În veacul al XVII-lea, un mare călător și cărturar turc, Evlyia Celebi scria despre Mangalia ca despre un oraș-port și mare târg extrem de bogat, care avea 7 școli, 3 hanuri, 300 de prăvălii, 7 cafenele, un bazar, sute de magazii, un port impunător...


A suferit apoi cumplit în timpul războaielor ruso-turce din sec.XVIII și XIX, perioadă în care Dobrogea toată nu devenise altceva decât câmp de bătălie și teatru de operațiuni militare, un loc aproape părăsit și deloc prielnic pentru un trai obișnuit. La 1850, de exemplu, Ion Ionescu dela Brad găsea pe locul orașului de altădată un sat amărât, cu 80 de case locuite aproape numai de săraci păstori musulmani.



În 1878, Mangalia a devenit un oraș românesc, odată cu integrarea Dobrogei la Principatul României. Astăzi, când vorbim despre istoria modernă ne referim mai ales la dezvoltarea pe care orașul a cunoscut-o în perioada interbelică, când a devenit un loc frecventat și iubit de marile personalități ale României, de la mari pictori și scriitori și până la politicieni și istorici precum Iorga sau Pârvan...


În acest material ne vom axa însă asupra unei perioade mai puțin mediatizate. Astfel, grație unor surse bibliografice excelente, putem afla răspunsul la întrebarea: Cum arăta Mangalia în ultimii ani ai veacului XIX?


Chiar dacă nu mai era decât umbra palidă a așezării pe care o lăudase Celebi cu două veacuri și jumătate înainte, Mangalia continua să fie la sfârșitul secolului XIX una dintre localitățile importante ale Dobrogei. Din acest motiv, la 1897 era comună urbană a județului sau „districtului” Constanța și în același timp reședință de plasă.



Interesantă este descrierea geografică a teritoriului Mangaliei, de la acea vreme, realitate păstrată bineînțeles, în mare parte și astăzi, dar care este mai greu de deslușit într-un prezent cotidian extrem de urbanizat. Grigore Dănescu vorbește în primul rând despre tumulii pe care îi întâlnește la tot pasul: „Movilele sunt forte numerose, mai multe decât în orice comună, plasă sau parte a județului, căci pe un spațiu relativ mic (cam de 500 de hectare) se găsesc peste 150 de movile... ele sunt îngrămădite în două mari grupuri, unul la nordul și altul la N-V orașului, având cel dintâi 45 de movile, celălalt 38 de movile, celelalte sunt răspândite în diferite direcțiuni, mai cu osebire în partea apuseană...” Dănescu enumeră câteva dintre aceste movile, ce la acea vreme purtau nume turcești: Keresli Iuk (43 m altitudine), Badalar (67 m), Miustengep (59 m), Siri Iuk (63 m), Coium Iuk (64 m).


Știm azi bine că un tumul (gorgan) este acea „movilă de pământ sau de piatră, de formă conică sau piramidală, ridicată de popoarele din vechime deasupra unui mormânt, în scop de protecție” (n.a. sursă dex). La aceeași concluzie a ajuns însă și geograful Grigore Dănescu, în urma cu mai bine de 120 de ani: „Proveniența lor este artificială servind probabil de loc de înmormântare poporelor medievale (și antice chiar), care au locuit aceste ținuturi”.

Se constată că teritoriul comunei urbane nu este deloc traversat de ape curgătoare, neexistând niciun râu sau pârău permanent care să ude regiunea. Există câteva văi neînsemnate unde se adună apă doar în timpul primăverii sau în urma ploilor de toamnă.


(Va urma)


Bibliografie


Grigore Gr. Dănescu - "Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Constanța", lucrare editată sub egida Societății Geografice Române, operă recompensată cu premiul Grigore G Tocilescu și cu premiul Societății Geografice, Tipografia și Fonderia de Litere Thoma Basilescu, Bucuresci 1897


Grigore Gr. Dănescu - "Dicționarul geografic, statistic și istoric al județului Tulcea", 1896


Căpitanul MD Ionescu - "Dobrogea în pragul veacului al XX-lea - Geografia matematică, fisică, politică, economică și militară", Atelierele de Grafică V Socecu, București 1904


George Ioan Lahovari - "Marele Dicționar Geografic al României", vol.1, 2, 3, 4 și 5 (1898-1902), alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe județe, lucrare ce îi are ca și coautori și contributori pe Grigore G. Tocilescu și gen. CI Ioan Brătianu.


Analele Dobrogei, serie veche (1919-1938)


Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    


Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

#citeșteDobrogea Cum arătau satele Dobrogei la sfârșitul secolului XIX? (V) Oltina, Mârleanu, Aliman