#citeșteDobrogea Cum arătau satele Dobrogei la sfârșitul secolului XIX? (IV) Cicrâkci, Caracoium, Kogea-Ali, Mamaia, Cavargic...

O importantă comună rurală a județului Constanța, la 1897, era Cicrâkci (Cicracci), a cărei reședință omonimă ne este astăzi cunoscută sub numele de Sibioara. La finele veacului al XIX-lea, Cicrâkci era comuna cu cel mai mare număr de sate aparținătoare, nu mai puțin de șapte, la care se adăugau două cătune. Astfel, ea avea în componență în acea perioadă localitățile Cicrâkci, Tașaul (azi Piatra), Palazu Mic, Caracoium (azi Năvodari), Mamaia (Mamaia sat), Cogealia (Kogea Ali, azi Lumina), Cavargic (azi Gura Dobrogei), Câșlar Canarassi și Dolufaci.

 

 

Grigore Dănescu descrie în detaliu componentele fizice și geografice ale comunei: „Relieful solului seu este în general destul de accidentat, fiind brăzdat de trei culmi cu ramificațiunile lor și anume culmile Caramurat, puțin și Dorobanțul la apus și culmea Tașaului la răsărit”. El remarcă faptul că teritoriul comunei este brăzdat de dealuri precum Beriș bair, Dolufaci, Cicrâkci, Iuci bair, Caracoium bair, Mamaia, Cogeali sau Tepe bair... Acestora li se adaugă 38 de movile identificate și care în 1897 aveau nume cu totul diferite decât cele pe care ele le poartă în prezent.

 

Cicrâkci era o comună care avea un mare avantaj în comparație cu alte aglomerații rurale ale județului, iar acest atu îi era dat de hidrografia sa „bine reprezentată, mai bine ca în orice comună a județului întreg”. Teritoriul comunei era udat la Nord și la Vest de Pârâul Casimcea, care venea din județul Tulcea, din dealul Hagi Omer bair. Casimcea trecea la 1 kilometru SV de satul Cavargic, și pe lângă așezările Câșlar Canarssi, Palazu Mic și Tașaul și se vărsa în lacul Tașaul. Malurile pârâului Casimcea erau înalte și adesea stâncoase iar fsirul de apă primea în zonă și doi afluenți locali, pârâiele Ali culac și Visterna. Al doilea pârău important de pe raza comunei era Tașaul, care izvora din dealul Tașaul Sirti, uda răsăritul și centrul comunei, trecea prin cătunul Tașaul și se vărsa în Nord-Vestul lacului Tașaul. 

 

Pâraiele Casimcea și Tașaul formau împreună la gura de vărsare în lac „o mlaștină acoperită cu stuf”. De menționat că mai exista un pârâu, mai puțin important, dar care se vărsa tot în Tașaul iar acesta era Cicrâkci, care izvora din dealul Caracoium bair.

Trebuie să menționăm faptul că realitățile geografice ale zonei s-au păstrat în mare parte până în zilele noastre, dar au survenit însă și modificări și transformări cauzate de trecerea timpului și mai ales de activitățile umane (industrializare, agricultură,  infrastructură - comunicații terestre etc). Din acest motiv, descrierile din anul 1897 pot fi astăzi dificil de pliat pe realitățile fizico-geografice ale localităților analizate. De asemenea,  azi Satul Sibioara (Cicrâcki) nu mai are relevanța de atunci. Mai mult, vechiul Caracoium (Oaia Neagră) este azi orașul Năvodari, iar Cogealia, o comună de sine stătătoare, și anume Lumina. 

 

Comuna rurală era brăzdată de văi mari și mici, dintre cele mai importante meritând să enumerăm văile Berișculac, Palazului, Ali culac dere, Aleiac dere, Tașaul, Cicrâkci, Cogeali etc... Cele mai multe dintre văi erau secate și primeau apă doar în unele zile de toamnă și de primăvară.

 

Existau însă numeroase bălți în zonă. Cea mai importantă prezență e cea a Lacului Tașaul. Acesta avea o suprafață totală de peste 1.000 de hectare, iar la sfârșitul sec. XIX, 650 dintre aceste hectare erau arondate comunei rurale Cicrâkci. Importantă era și vecinătatea mării pentru că Lacul Tașaul era despărțit de țărmul mării printr-o plajă largă de 1 km, acoperită cu pietriș și nisip. Practic, în partea sa de Est, teritoriul comunei rurale era udat de apa mării pe o lungime de 9 km.

 

Este o zonă bogată, pentru că „lacul produsce pesce excelent ce se consumă și se exportă în diferite locuri însă venitul aparține statului”. Mai sunt importante lacurile Caracoium I și II „acoperite cu stuf” și lacul Mamaia. Despre ele aflăm că: „... sunt formate neîndoielnic de Marea Neagră fiindcă apa lor e sărată și amară ca și a Mărei, conțin aceleași feluri de pesce și plante, ele formau mai mult nisce golfuri și apa retrăgându-se, ele s-au transformat în lacuri”.

 

Suprafața comunei este de 18.320 de hectare din care 565 de hectare reprezintă vetrele și grădinile satelor și cătunelor. Din cele peste 18.000 de hectare de pământ, 7.802 aparțineau statului iar restul, locuitorilor. Cele șapte sate importante aveau împreună 374 de case.

 

Comuna Cicrâkci avea un total de 458 de familii cu 2.068 de „suflete”, dintre care 1.123 erau bărbați, iar 945 femei. Existau 1.157 de persoane necăsătorite, 852 erau căsătorite, 58 erau văduvi iar 3, divorțați. Din totalul populației, numai 348 erau știutori de carte. După religie, populația comunei se împărțea astfel: 1.012 erau ortodocși, 440 catolici, 603 mahomedani, iar 13 țineau de biserica armenească.

 

După ocupație, existau 389 de agricultori, 11 comercianți, 17 mici industriași (n.a. mai degrabă meșteșugari - fierari, lemnari, mecanici etc) și 11 persoane cu alte profesii. Din cei 11 comercianți, 8 erau cârciumari. Pe raza comunei existau 458 de contribuabili, plătitori de taxe și impozite.

 

Pe raza comunei existau 877 de hectare de grâu, 293 de secară, 2.175 de orz, 370 ovăz, 63 de rapiță, 471 de porumb, mei 152, iar 78 de hectare erau ocupate de fânețe naturale.

 

Existau 353 de plugari ce dețineau 249 de pluguri (103 cu boi, 144 cu cai), 343 de care și căruțe (6 cu boi, 337 cu cai). Agricultura se făcea și cu ajutorul a 5 mașini de semănat, 41 mașini de secerat, 6 mașini de bătut porumb, 2 grape de fier și 20 de mașini de vânturat. Pe raza comunei existau 105 puțuri de apă. Pescuitul era o ocupație principală, activitate ce se derula mai ales în bălțile Tașaul, Siutghiol și la Mare.

 

Creșterea animalelor este, evident, o altă componentă importantă din viața comunei rurale Cicrâkci. Erau înregistrate 22.067 de animale dintre care 1.357 de cai, 2.016 boi, 4 bivoli, 8 asini, 637 porci și 18.043 de oi.

 

Bugetul comunei în anul 1895 era format din 15.547 lei venituri, din care 6.213 cheltuieli, rezultând astfel un excedent financiar de 9.334 lei.

 

Existau însă și probleme, dar acestea aveau să se rezolve în ultimii ani ai secolului și în primii ani de la începutul sec. XX. „Biserică ortodoxă nu există deși ar trebui deoarece creștinii sunt cei mai numeroși, dar sunt trei biserici catolice (n.a. să nu uităm de prezența numeroasă în județ a germanilor dobrogeni, la acea vreme) și 5 geamii cu 5 hogi. Școală (n.a. a statului) nu este în comună dar sunt foarte mulți copii așa că s-a luat decisia de a se înființa una. Funcționează însă trei școli catolice și trei turcesti, alipite pe lângă geamii”.

 

Satul Caracoium (Oaia Neagră) ne este cunoscut azi ca orașul Năvodari iar în trecut s-a mai numit și Carachioi, Satul Negru. În 1897 avea o suprafață de 1.900 de hectare din care 55 de hectare erau ocupate de vatra satului și de grădini. Avea o populație de numai 506 locuitori, ce formau 114 familii. Sătenii din Caracoium se ocupau „mai mult cu pescăria ca unii ce sunt la marginea lacului Tașaul și în apropierea mărei... Populațiunea sa (n.a. a satului) este amestecată, are români, bulgari, turci și austriaci (a se înțelege mai degrabă germani)...”

 

Dolufaci era un cătun aflat la 2,5 km de reședința comunei, în apropierea lacului Tașăul. Avea doar o suprafață de 120 de hectare din care 9 hectare vatra satului și grădini. Aici locuiau doar 15 familii cu 43 de membri în total. Erau pescari și agricultori, toți turci.

 

Cavargic (azi Gura Dobrogei) era cea mai nordică așezare a comunei. Era un sat locuit de bulgari și avea 49 de familii ce însumau 200 de locuitori. Se afla la 11 km de satul Cicrâkci (Cicracci) și era situat pe ambele maluri ale văii Alciac dere.

 

Caslarân Canarssi se afla la 9 kilometri de comună, pe malul stâng al văii Câșlaculac și era o adunătură de cinci case.

 

Cogea Ali (Cogealia) ne este astăzi cunoscut sub numele de Lumina, iar la 1897, pe când era doar un sat al comunei Cicrâkci, avea o suprafață de 2.230 de hectare, din care 214 erau formate din vatra satului și grădini. Existau 87 de case în care locuiau 112 familii, având în componență 546 de membri. Cei din Cogea Ali se ocupau mai ales cu comerțul de pește, prins în lacul Siutghiol. Și aici populația este amestecată etnic, fiind formata din români, bulgari, turci și „austriaci”. Numele de Cogea Ali se traduce ca Ali cel Mare și potrivit legendei acesta a fost un han tătar ce a întemeiat așezarea.

 

Tașaul (Piatra) și Mamaia sunt mici sate de pescari, fiecare cu câteva zeci de familii, de asemenea amestecate din punct de vedere etnic.

 

Aflat la 8 km nord de reședința Cicrâkci, Palazu Mic este amplasat în partea stângă a pârâului Casimcea și este un sat dominat de vârful Cara Uba (101 m). Satul deține o suprafață totală de 492 hectare, din care 53 de hectare sunt vatra satului. E locuit de 38 de familii însumând 171 de locuitori ce se ocupă de agricultură și de creșterea animalelor. Majoritari sunt aici românii, fiind însă consemnate și câteva familii de bulgari.

 

 

 

Grigore Gr. Dănescu - "Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Constanța", lucrare editată sub egida Societății Geografice Române, operă recompensată cu premiul Grigore G Tocilescu și cu premiul Societății Geografice, Tipografia și Fonderia de Litere Thoma Basilescu, Bucuresci 1897 

 

Grigore Gr. Dănescu - "Dicționarul geografic, statistic și istoric al județului Tulcea", 1896

 

Căpitanul MD Ionescu - "Dobrogea în pragul veacului al XX-lea - Geografia matematică, fisică, politică, economică și militară", Atelierele de Grafică V Socecu, București 1904

 

George Ioan Lahovari - "Marele Dicționar Geografic al României", vol.1, 2, 3, 4 și 5 (1898-1902), alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe județe, lucrare ce îi are ca și coautori și contributori pe Grigore G. Tocilescu și gen. CI Ioan Brătianu.

 

Analele Dobrogei, serie veche (1919-1938)

Sursa foto: „Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească“, carte disponibilă în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța 

 

 

 

 

 

 

 

 

#citeşteDobrogea Cum arătau satele Dobrogei la sfârșitul secolului XIX? (III) Palazu Mare, Canara, Horoslar, Anadolchioi