#citeșteDobrogea O călătorie în timp. Constanța în urmă cu 130 de ani (IV). Străzi, lăcașuri și... amintiri (galerie foto)

La puțin timp după instaurarea administrației românești la Constanța, prefectul Remus Opreanu și echipa sa au început campania de redenumire a străzilor din oraș, punând multe nume care să reflecte latinitatea, romanitatea poporului român și istoria sa extraordinară. În acel moment, orașul avea doar 49 de străzi și 569 de case, mare parte dintre ele locuințe modeste, considerate „cocioabe” sau chiar „bordeie”. 

 

La început, în primii patru ani, primăria urbei a funcționat laolaltă cu instituția prefecturii în fostul Konak turcesc, sediul administrativ otoman, aflat pe locul unde astăzi se găsește Liceul „Mihai Eminescu“. Clădirea respectivă a fost distrusă în 1882 de un incendiu, astfel că în următorii 14 ani, edilii Constanței au lucrat în sedii închiriate. În 1896 abia a fost terminat Palatul Comunal, actualul Muzeu de Artă Populară, aici funcționând primăria orașului timp de 10 ani, până în 1906.

 

Constanța anilor 1885-1890 era un oraș iluminat cu lămpi de petrol și avea în continuare probleme serioase legate de alimentarea cu apă potabilă. Existau multe fântâni în interiorul așezării, dar apa era sălcie, la fel de proastă ca în vremea lui Ovidius. Să nu uităm că în urmă cu două milenii, poetul latin scria chiar că apa din oraș era atât de proastă, că nici păsările nu mai pot cânta frumos după ce o beau. Și atunci, și la 1890, singura soluție pentru a avea apă bună de băut rămâneau izvoarele de la Canara, Cișmea și Palazu. Romanii aduseseră apa cu ajutorul apeductelor, acum... la 1890, apa era adusă de sacagiii musulmani.

 

 

În urmă cu aproximativ 130 de ani, cosmopolitul oraș Constanța avea deja diverse lăcașuri de cult, de religii și confesiuni diferite, fapt deloc surprinzător într-o urbe multietnică. Biserica greacă „Metamorphosis“ fusese terminată în 1867 (pe frontispiciul ei este trecut anul 1868), Tot din 1867 data și Geamia „Hunchiar“, iar lângă Piața Independenței, oarecum pe locul unde ulterior se va construi Moscheea „Carol I“ (Moscheea Regelui, Marea Moschee – inaugurată la 1913) funcționa Geamia „Mahmudie“, veche din 1822.

 

Comunitatea armeană își avea biserica proprie încă din 1880, lăcaș care există și astăzi. Biserica armenească fusese ridicată cu subscripții și la inițiativa președintelui comunității Nazareth Torosian (cel care ulterior va ridica în Piața Ovidiu așa-numitele Case Torosian). Biserica armenească fusese construită pe locul uneia mai vechi și mai simple, pe care armenii din Kiustenge o avuseseră încă din sec. XVIII. Catolicii aveau și ei o capelă în locul unde, în sec. XX, în anii 30 se va ridica actuala Biserica „Sfântul Anton de Padova“.

 

Evreii aveau și ei un templu israelit chiar în mahalaua comunității, în apropiere de Casa Alleon (azi încadrată de străzile Rosetti, Sulmona și Canarache) și în zona în care ani buni mai târziu (1911) se va construi Sinagoga Mare, de rit așkenaz.

 

Așa cum am menționat anterior, Constanța avea deja Catedrala Ortodoxă "Sfinții Apostoli Petru și Pavel", deja construită din 1885 (n.a. piatra de temelie fusese pusă în 1883), dar care a mai suferit modificări și a mai fost pictată până la sfințirea sa, petrecută pe 22 mai 1895. Aceasta avea să fie singura biserică ortodoxă românească până în 1906, când va fi ridicată în apropierea actualei străzi Ștefan cel Mare Biserica „Adormirea Maicii Domnului“.

 

 

În Constanța anilor 1885-1890, în capătul bulevardului Elisabeta, vizavi de Farul Genovez, se afla casa medicului englez Abraham Irwin Bolton, născut, crescut și școlit în Irlanda, la Dublin, și rămas la Kustenge după o carieră în marina britanică. Era poreclit Kesedjek, "Taie Tot", fiind la acea vreme singurul chirurg veritabil ce activa în teritoriu. Îi ajuta mereu pe nevoiași și adesea putea fi văzut mergând călare pe un măgar, ducându-se la bordeiele sărace pentru a le acorda sărmanilor asistență medicală. În septembrie 1895, el se căsătorise pentru a doua oară, de data aceasta cu Ida Aloysia Josepha Hesee, cumnata lui Anatole Magrin, consul al Franței la Constanța și un extraordinar fotograf.

 

 

În 1889, nu departe de casa britanicului Bolton, foarte aproape de hotelul Carol, pe coasta abruptă ce dădea spre Golful Delfinilor începea să se construiască Palatul prințului Grigore Sturdza, fiul domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (n.a. după alte surse – Palatul exista din 1884). Prințul a murit în 1901, iar edificiul ce-i aparținuse va fi dărâmat în 1920-1921, după ce devenise nelocuibil din cauza surpărilor repetate din zonă. Prințul Sturdza își atrăsese porecla de Beizadeaua Vițel după ce fusese văzut făcând exerciții fizice ținând pe umeri un vițel în carne și oase.

 

Din viața tot mai alertă a orașului nu putea lipsi ziarele, locale, naționale și străine, toate la mare căutare într-o societate tot mai avidă de noi informații. În orașul de la țărmul bătrânului Pont Euxin puteai citi acum localele "Farul Constanței" (săptămânal deschis încă din 1880) sau "Graiul Dobrogei", pentru a enumera doar două dintre gazete. "Graiul Dobrogei" era un periodic ce a apărut prima oara în septembrie 1888 și care avea să funcționeze până în 1894. Fusese deschis de avocatul Alexandru Belcic și de Pericle Constănțeanu (Pericle Constantinescu). 

 

Belcic locuia într-o casă cu etaj care există și azi, și care era situată la intersecția străzilor Traian și Tomis (astăzi strada Sulmona). Avocatul era un important al urbei, bun prieten cu edilul Mihai Koiciu, și avea să devină la rândul lui primar al Constanței în perioada decembrie 1891-18 aprilie 1892.

 

 

Orașul își mărea granițele de la an la an, extinzându-se tot mai mult spre nord. Cunoaștem faptul că în 1885 actuala stradă Cuza Vodă se numea 11 iunie și avea 56 de case cu câte un etaj. O altă stradă importantă și care avea să se dezvolte și mai mult pe viitor era strada Mangaliei, actuala Ștefan cel Mare. Mangaliei avea 62 de case cu un etaj și 3 cu mai multe etaje. Și pentru că tot vorbim despre artere importante, nu putem să nu pomenim de strada Traian, al cărui nume s-a păstrat și astăzi. Extrem de importantă și grație vecinătății sale cu gara orașului, strada Traian avea 27 de case particulare, dintre care opt aveau câte un etaj iar 19 câte două etaje.

 

 

Nu putem însă vorbi despre clădirile din acea perioadă fără a spune măcar câteva cuvinte despre cele din Piața Independenței, deja străjuită din 1887 de statuia lui Publius Ovidius Naso. Piața publică a urbei se numise până în 1878 Piața Italiană, dar apoi prefectul Remus Opreanu îi schimbase numele în Independenței, denumire pe care oficial o va purta până în anii 60 ai secolului XX.

 

În Piața Independenței existau nu mai puțin de 36 de clădiri, cele mai multe având la parter prăvălii și restaurante, iar la etaje locuințe personale sau locuri de cazare. Era clădiri impozante: din totalul de 36, nu mai puțin de 32 aveau câte două etaje iar una chiar mai multe.

 

Europa aflase deja că orașul românesc Constanța este anticul Tomis, locul unde fusese exilat (relegat) poetul Ovidius. Se știa acest lucru chiar și înainte de instalarea în Piața Independenței a statuii sculptate de Ettore Ferrari.

 

Spre exemplu, în 1884, la Constanța venise istoricul și publicistul italian Bruto Amante, care se arată încântat de urbea pontică, pe care o numește un "Livorno al României". La acea vreme, Livorno era un oraș istoric pitoresc și important al Toscanei, aflat în plină dezvoltare și un oraș port la Marea Ligurică.

 

Amante găsește și admiră la Constanța recent construitul Hotel Carol (fost Terminus), azi sediul Comandamentului Marinei. El remarcă dragostea constănțenilor pentru Ovidiu, pomenind despre o stradă, un hotel și o grădina de vara ce deja poartă numele poetului latin. Evident, vizitează și admiră statuia din Piața Independenței, dar și Insula lui Ovidiu, de pe Siutghiol, sau cartierul Anadolchioi. Amante face toate acestea într-o călătorie în care speră să dezlege misterul mormântului lui Ovidius...  Nu își îndeplinește visul, un vis la care aspiră și întreaga suflare a Constanței, dar care nu a fost împlinit nici până în zilele noastre...  

 

 

- „Istoria Dobrogei“, https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/istoria-dobrogei-de-adrian-radulescu-si-ion-bitoleanu-2215.html de Adrian Rădulescu și Ion Bitoleanu 

- „Tomi - Constanța“, https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/tomi-constanta-de-colonelul-ionescu-m-dobrogianu-1931-142.html monografie de Marin Ionescu Dobrogianu

- „Constanța pitorească cu împrejurimile ei. Călăuză descriptivă cu ilustrații“, https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/constanta-pitoreasca-cu-imprejurimile-ei-calauza-descriptiva-cu-ilustratii-de-ioan-adam-2374.html de Ioan Adam - cărți disponibile în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța

 

 

"Raportul prefectului județului Constanța referitor la situația județului pe anul 1887-1888. Instrucțiunea publică, mișcarea populației, starea sanitară, căile de comunicație, arest preventiv, venituri înregistrate, cheltuieli efectuate" - document publicat în volumul Dobrogea în Arhivele Românești 1597-1989, coordonator Virgil Coman, "document nr.50 - Constanța 1889"

Doina Păuleanu - "Constanța 1878-1928 Spectacolul modernității târzii", vol.1 și 2, 2005

Colonel Ionescu M. Dobrogianu - "Tomi-Constanța", monografie 1931 https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/tomi-constanta-de-colonelul-ionescu-m-dobrogianu-1931-142.html

Aurelia Lăpușan, Ștefan Lăpușan - "Constanța - memoria orașului 1878-1940", vol 1, 1997

Th.Ionescu, IN Duployen - "Constanța și Tekirghiolul, ghid ilustrat", 1924

Marian Moise - "Constanța veche - Restituiri necesare", 2001

Petru Vulcan - "Albumul național al Dobrogei 1866 - 1877 - 1906"

Maria Comăniță Cica - "Poveștile Mamaiei"

"Analele Dobrogei", serie veche 1920-1938 https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/categorie/analele-dobrogei-22.html

Petre Covacef  - „Povestea Farului Genovez”

Av. Scarlat Huhulescu - "Constanța -eri, astăzi, mâine; Tomis, Kiustendje, Constanța", 1934, raport prezentat la cel de al treilea congres al presei de provincie din România, din 28-30 septembrie 1934.

Valentin Ciorbea - "Barbu Ștefănescu Delavrancea: Toată lumea ovidionizează la Constanța - Despre statuia lui Ovidius, la bimilenara poetului", articol publicat în historia.ro

 

 

Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 

Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.