Constanţa (Kustenge) între Războiul Crimeii şi instaurarea administraţiei româneşti (1853-1878) (II) Renaşterea oraşului, Casele engleze, Farul lui Aslan şi alte edificii moderne

Dobrogea a fost provincie otomană până în 1878, dar, după 1856, când se încheie Războiul Crimeii, statele vestice profită de potenţialul economic şi reuşesc să desfăşoare operaţiuni comerciale extrem de profitabile. Astfel, la Sulina se naşte Comisia Europeană a Dunării, care va transforma acest vechi sat de pescari greci într-un porto-franco ce devine un adevărat El Dorado pentru negustorii din întreaga Europă şi nu numai.
 
Încă numită Kustenge, Constanţa se dezvoltă şi ea, tot ca urmare a intereselor occidentale în exploatarea zonei dunăreano-pontice. Englezii obţin concesiunea Portului pe o perioadă de 99 de ani şi construiesc calea ferată Cernavodă - Kustenge. Cerealele din principatele române sunt aduse cu trenul în micul port tomitan şi încărcate pe vase pentru a merge în Albionul dornic de grâne. La Constanţa, în 1860 este deja dată în funcţiune Gara oraşului (care va funcţiona un veac, până în 1960).
 
Trebuie să recunoaştem că, indiferent de motivele economice oneroase pe care le-au avut, englezii au salvat practic oraşul Constanţa, prin preluarea Portului şi prin construirea căii ferate cu punct terminus Cernavodă. În următoarele două decenii, britanicii au transformat vechiul sat de păstori musulmani într-un orăşel cu viaţă cosmopolită, într-o urbe cu activitate economică intensă. Aceste realizări au reprezentat temelia reconstrucţiei ulterioare realizate de statul român, după anul 1878.
 
Englezii s-au apucat imediat de crearea unui port potrivit necesităţilor lor. Astfel, au efectuat reparaţii, au adâncit portul ruinat al genovezilor şi au creat o radă în care vasele să nu mai fie în bătaia vântului necruţător. DBSR (Danube Black Sea Railway) a construit în scurt timp un atelier al căilor ferate, magazii de piatră pentru cereale, birouri şi case pentru funcţionarii săi. Astfel de edificii să găsesc şi lângă gară, dar mai ales în Peninsulă, pe coasta de deasupra portului. Toate construcţiile lor sunt trainice, din piatră, în mare contrast cu bordeiele autohtonilor.
 
Diverşi călători străini ajunşi la Kustenge în jurul anului 1860 vorbesc despre un orăşel de 3-4.000 de locuitori, din care câteva sute sunt comercianţi greci. Oraşul se dezvoltă în fiecare an, iar MD Ionescu scrie că în 1867 număra deja peste 6.000 de locuitori. El scrie şi despre 400 de case ale englezilor, dar. potrivit specialiştilor contemporani, cifra este exagerată.
 
După cinci ani, în 1872, un membru al Societăţii de Geografie din Paris, E. Isambert, menţionează că urbea Kustenge este reşedinţă de kaza din sangeacul Varna şi că aici, pe lângă englezi şi musulmani, trăiesc şi aproximativ de 1.000 de greci, care se ocupă de comerţ.
 
Întrucât apa de băut a fost mereu o problemă, englezii aduc în vagoane cisterne cu apă proaspătă, tocmai de la Murfatlar. De asemenea, din porunca expresă a sultanului reformator Abdul Aziz, în 1864 este creată şi Cişmeaua de la marginea oraşului (azi, punctul La Cişmea - spre Ovidiu), unde fusese captată o sursă veche de apă potabilă. De aici, sacagiii aduceau zilnic apă proaspătă pentru nevoile urbei. Aceluiaşi Abdul Aziz i se datorează şi ridicarea geamiei Hunchiar (sau Azizie - a lui Abdul Aziz), în anii 1867-1868. Tot el acceptă cererea comunităţii greceşti de a construi biserica Metamorphosis (Schimbarea la Faţă), prima biserică a creştinilor din Constanţa, începută în 1862, terminată în 1867 şi inaugurată în 1868 (an de finalizare trecut oficial pe faţada clădirii).
 
Aşa cum arată şi Petre Covacef într-unul din capitolele cărţii sale „Onomastica străzilor din Constanţa“, Kustenge devine un oraş luminat cu 23 de lămpi de petrol. Devine un oraş sigur, pentru că englezii, cu acordul administraţiei otomane, investesc în crearea unui serviciu de pază şi protecţie. Acest lucru pune capăt acţiunilor de jaf pe care, până atunci, le făcuseră cerchezii stabiliţi în diverse sate ale Dobrogei.

 
La 1867, cei peste 6.000 de locuitori sunt împărţiţi în cinci mari cartiere, create după naţionalitatea lor. Astfel, există cartierul englezilor, al evreilor, al grecilor, al armenilor şi al turcilor. În afara oraşului, dincolo de ruinele zidurilor de incintă, se aflau colibe ale păstorilor tătari.
 
Românii şi bulgarii locuiau în cartierul turcesc, în timp ce mahalalele celorlalte neamuri pot fi identificate, parţial, şi astăzi (ex. - evreiesc - lângă Sinagogă, armenesc şi grecesc - despărţite de Stradela Vânturilor, în pantă mergând spre mare).
 
Casele englezilor nu mai există astăzi, majoritatea fiind dărâmate în cadrul sistematizărilor din perioada interbelică (anii 20 şi iulie 1930 - potrivit sursei MD Ionescu).
 
Am amintit în prima parte de hangiul croat Toma Radicevici, cel care i-a fost ghid lui Hans Christian Andersen la Kustenge, în 1840. După aproximativ 15 ani (tocmai când Andersen îşi scria memoriile) la Kustenge ajunge un alt străin. Este un inginer francez de origine armeană pe nume Artin Aslan. Acesta luptase în Războiul Crimeii, fusese rănit şi se lăsase la vatră. Artin Aslan s-a îndrăgostit de una din fiicele lui Radicevici, s-a căsătorit cu ea şi a rămas la Kustenge. El se angajează la DBSR şi proiectează construcţia Farului Genovez, care e terminat în 1861. Se numeşte astfel pentru că se presupune că ar fi fost ridicat pe locul unde în Evul Mediu genovezii ar fi construit şi ei un far. Potrivit unor surse, Artin Aslan ar fi fratele lui Mărgărit Aslan, armean stabilit la Brăila şi care este nimeni altul decât tatăl celebrei Ana Aslan, geniul medical al geriatriei.
 

În 1861, la Constanţa ajunge un deputat pe nume Constantin T. Georgescu, membru în Adunarea Constituantă a Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta, însoţit de doi amici, vine la Kustenge într-o vacanţă ce va dura 18 zile. Drumul dus, de la Bucureşti la Kustenge, durează însă trei zile: pleacă din capitală şi se cazează la Călăraşi. A doua zi trece Dunărea cu bacul la Silistra, unde rămâne o noapte, pentru că aşteaptă să vină vaporul. Se îmbarcă în dimineaţa zilei de 17 august pe un vas poştal care îi duce până la Cernavoda. Aici vor coborî şi vor lua trenul ce îi aduce în 2 ore la Kustenge.
 
Constantin T. Georgescu se cazează la hotelul Companiei Engleze, aflat pe strada Elenă, actuală Titulescu. Este fostul hotel Danubius (cca 1850, ulterior Metropol), pe locul căruia azi avem frumoasa Casă Theiler.
 
El scrie despre oraş, dar aminteşte şi un aspect mai puţin plăcut legat de „domnia“ englezilor la Kustenge. Astfel, deputatul va menţiona ulterior în memoriile sale: „Am văzut ruinele cetăţii Tomis. Aici, englezii de la căile ferate au săpat toate zidurile cetăţii şi cimitirului din care au scos multe pietrării şi cele de deasupra mormintelor, din care au mai lăsat câteva“...
 
Cuvintele lui Georgescu reflectă realitatea: aşa cum au făcut în întreaga lume, englezii au luat de la Kustenge numeroase vestigii antice, pe care le-au trimis în marile muzee de acasă. Chiar şi astăzi, în inventarul de la Brittish Museum se regăsesc numeroase inscripţii şi monumente luate de britanici din siturile arheologice dobrogene....
 
(Va urma)
 
Bibliografie 
 
Colonelul M Ionescu Dobrogianu - Tomis - Constanţa, monografie 1931
MD Ionescu - Dobrogia în pragul veacului al XIX-lea, 1904
Petre Covacef - Onomastica străzilor din Constanţa, Ex Ponto 2010
Petre Covacef - Povestea Farului Genovez
Doina Păuleanu - Cazinoul din Constanţa, boemă, loisir şi patrimoniu european

Sursa foto: Imaginile sunt ilustrații din cartea „Tomi - Constanța“, de col. Marin Ionescu Dobrogianu, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța 

Despre Cristian Cealera

Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.

Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Constanţa (Kustenge) între Războiul Crimeii şi instaurarea administraţiei româneşti (1853-1878) (I) Satul cu ruine, Vizitatorul danez, Umbra holerei, Hangiul şi lupii, Venirea englezilor
 
„Tomi - Constanța“, de colonelul Ionescu M. Dobrogianu, 1931 

„Dobrogia în pragul veacului al XX-lea, de M.D. Ionescu“