Demoni, spirite, genii funeste şi ursitoare în anticul Tomis (I)

Viaţa tomitanului de rând, cel de acum aproape două milenii, era foarte mult influenţată de credinţa în zei şi de convingerea că omul este supus unui destin implacabil, căruia nu i se poate opune.

Fie el la origine grec, roman, asiatic, get, trac sau de alt neam, locuitorul anticului Tomis era convins că drumul său în viaţă i-a fost stabilit încă dinainte de a se naşte. Om simplu sau persoană publică şi importantă a cetăţii, el se temea şi îi respecta pe zei, le oferea ofrande, le făcea sacrificii şi se ruga lor, încercând să îi îmbuneze şi să îl ajute să aibă o viaţă cât mai bună şi mai lungă.

Aşa cum am arătat şi în alte materiale publicate, locuitorii cetăţii Tomis de acum aproximativ 1800 de ani (sec. II - III d.Hr.) se rugau zeilor greco-romani, divinităţilor asiatice sau celor autohtone. Zeus - Jupiter, Hera-Junona, Apollo, Artemis - Diana, Atena-Minerva, Ares - Marte, Hermes - Mercur, Poseidon - Neptun, Hades - Pluto, Dionissos - Bachus, Demetra - Ceres sau Afrodita - Venus erau doar câteva dintre zeităţile lumii greco-romane, venerate în fiecare zi în cetate.

Lor li se adăugau divinităţile de sorginte asiatică sau nord-africană (egipteană, în special), care în epoca romană reuşesc să se propage (graţie soldaţilor, sclavilor, coloniştilor sau negustorilor) şi să devină populare în toate provinciile Imperiului. Enumerăm în acest sens doar câteva: Cybele, Isis, Serapis, Osiris sau Mithras.

Nu în ultimul rând, existau divinităţile autohtone precum Cavalerul Trac sau Cavalerii Danubieni, pe care getul şi tracul de rând, locuitor al Tomisului sau al vecinătăţilor acestuia, îi adora cu aceeaşi fervoare.

Dincolo de cortegiul acesta de divinităţi, fiecare cu puterile şi atributele sale, existau în imaginarul religios şi tot felul de spirite, de fiinţe supranaturale, în care tomitanul credea cu tărie.

Credinţa într-un destin implacabil şi în existenţa unor spirite şi semizeităţi care guvernează viaţa omului de rând este dovedită de numeroasele vestigii arheologice descoperite de-a lungul ultimelor două secole la Constanţa şi în împrejurimile acestui oraş.

O adevărată comoară de informaţii ne provine din studierea inscripţiilor de pe pietrele funerare. Aceste texte, aparent simple, epitafuri ale unor locuitori de stări sociale diverse, sunt în măsură să ne ajute să recompunem parţial universul religios. Pe aceste altare funerare apar invocaţii sau referiri la adresa unor demoni, spirite, genii funeste sau mici zeităţi care sunt legate de soartă.

Începem poveştile tomitanilor învinşi de soartă cu studierea unei inscripţii datate sec. II - III d.H, inscripţie descoperită în zona căii ferate Palas şi care astăzi este expusă la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.


Iată ce ne spune textul: „Am fost unit mai înainte cu o soţie, dar de lângă ea m-a smuls un geniu funest, care m-a făcut să merg în Alexandria (Egiptului), pe pământ străin, unde soarta m-a reţinut. Iară rudele au cinstit pe Kantaros, pe mine, ca pe un erou, alături de strămoşi, după obicei”.


Alexandria Egiptului şi Tomisul erau două centre comerciale foarte legate între ele în perioada inscripţiei noastre. În ce împrejurări a murit Kantaros în Alexandria inscripţia nu ne spune. Observăm însă că epitaful său face referire la un geniu funest care l-a smuls din existenţa liniştită de la Tomis şi l-a făcut să plece într-o călătorie care avea să îi aducă moartea. Astăzi spunem că pe un om anume „l-a împins necuratul” sau „l-a pus dracul” să facă ceva care îi va aduce neajunsuri, suferinţă sau chiar moarte.



Pe Kantaros tomitanul Soarta, Destinul l-a „reţinut” în Alexandria Egiptului. Lumea greco-romană era puternic influenţată de credinţa în zeiţele destinului, cele ce guvernează viaţa fiecăruia. Grecii le numeau Moire, iar romanii, Parce. Aceste Moire erau fiicele lui Zeus şi ale zeiţei titanide Themis. Erau trei la număr: una dintre ele torcea firul vieţii, alta îl depăna, iar cea de a treia îl tăia.


În sec. VIII î.Hr., Hesiod scria în opera sa „Theogonia” că firul vieţii era tors de cea numită Cloto, apoi moira Lachessis îl depăna şi îl lăsa cât de lung dorea. Firul vieţii era apoi tăiat de cea de a treia moiră, numită Atropos. Spiritul defunctului era apoi luat de Thanatos, zeul înaripat al morţii, zeu care la rândul său era văzut de către muritori ca un geniu funest.


O altă inscripţie interesantă, fragmentară, din păcate, face de asemenea referire la Moire. Textul ne spune: „Totul devine cenuşă... Ursitoarele care urzesc totul au săvârşit mormântul, au maltratat tot ce era foarte scump...”


Ursitoarele, aici, trebuie văzute sub forma Moirelor antice, şi nu în cea a ursitoarelor moderne, zâne bune care vin la capătul nou-născuţilor pentru a le face daruri în noua lor viaţă. Moirele greco-romane sunt bătrâne, zbârcite şi răutăcioase, însă trebuie spus că ele au servit ca model în crearea Ursitoarelor moderne.


O altă inscripţie interesantă, în ciuda faptului că este fragmentară, face referire la Asclepiades, un tânăr a cărui moarte este deplânsă în epitaf de către părintele său. Cel care adresează mesajul îl deplânge pe copilul mort prematur „fiul meu iubit”, de numai 12 ani şi pentru decesul acestuia dă vina pe un „spirit rău”. În latină spiritus se traduce ca respiraţie, dar în concepţiile religioase termenul este tradus sub forma „fiinţă imaterială”, supranaturală, duh, având uneori şi înţelesul de stafie, fantomă, strigoi...

(Va urma)

Bibliografie 

ISM II - („Inscripţiile antice din Dacia şi Scythia Minor” - „Inscripţiile din Scytia Minor greceşti şi latine” - vol II - „Tomis şi teritoriul său” - Colecţie îngrijită de DM Pipppidi şi I.I Rusu- Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1987 (seria II), 173, 339, 174, 285, 284, 311, 339, 375, 365, 275

Despre Cristian Cealera

Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.

Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Județul Constanța în 1881, anul în care România devine regat (I) (galerie foto)