#DobrogeaDigitală O călătorie în timp. Constanța în urmă cu 130 de ani (V). Strada, parfumul oriental și magia mării (galerie foto)

Poeții, scriitorii și pictorii români sau străini au încercat mereu să surprindă magia Dobrogei cea udată de apele bătrânului Istru și de cele ale Pontului Euxin. S-au născut astfel versuri nemuritoare, mărturii minunate și pânze ce au încercat să prindă și să imortalizeze cât mai bine, în culori, magia și tainele nespuse ale acestui tărâm. Dobrogea, Constanța, Marea... au atras întotdeauna sufletele dornice de frumos, au tămăduit suferințe, au bucurat inimi...  

 

A fost mereu îndeajuns să vii o singură dată în Dobrogea, pentru a te îndrăgosti de ea... de ajuns o singură dată să ajungi să vezi marea și să înțelegi imediat că imaginea ei o vei purta mereu în suflet... A fost mereu de ajuns să calci doar o dată pe pământul milenarei Constanța pentru ca apoi să te simți mereu atras să te întorci la ea, an de an.

 

Și toate astea pentru că Dobrogea a fost mereu altfel... Nu a semănat nicio clipă cu un alt pământ românesc. Istoria-i tulbure, stăpânirile străine i-au lăsat urme adânci, dar și averi de suflet, ce nu pot fi vreodată șterse. Izul parfumului oriental, limbile și tradițiile amestecate laolaltă, priveliștile - toate i-au dat încă un plus de farmec. Deși a trăit într-o perioadă ce nu face obiectul seriei noastre de articole, nu putem să nu ne aducem aminte cât de frumos a descris Geo Bogza acest pământ dintre Dunăre și Mare: „În orice țară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieții aș fi fost înconjurat, gândul și apoi întreaga mea ființă s-a întors de fiecare dată la Dobrogea. La praful și mărăcinii ei, la vântul ei de stepă, la chipul ei teluric și generos. Oriunde m-aș fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă. Dobrogea! Dobrogea! Pe fata această ciudată, fiică de rege get și dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în țărână”.

 

Parfumul unic al acestui pământ i-a surprins mereu pe vizitatorii veacurilor XIX și XX și continuă să o facă și astăzi. Parfumul unic cu iz oriental îl regăseau și la Constanța, unde șocul era și mai mare odată ce ajungeai să cunoști marea..

.

 

Scriitorul Tudor Șoimaru, pe numele său adevărat Gheorghe Drăgușanu, descria superb Constanța și parfumul ei magic într-o monografie dedicată acestei urbe și publicată în epoca interbelică. Lucrarea „Constanța“ poate fi parcursă accesând Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța:

 

 

 

Aceste sentimente unice le trăiau toți "mușteriii" ce ajungeau pentru întâia dată la Constanța, inclusiv vilegiaturiștii ajunși aici în urmă cu aproximativ 130 de ani. Totul era nou pentru ei, până și mâncarea sau limbile amestecate ale dobrogenilor de toate etniile, pe care îi întâlneau la orice pas, pe orice stradă sau uliță a urbei.

 

 

La 1888 deja se desființaseră unele dintre vechile străzi, în încercarea de a sistematiza cât mai bine orașul aflat în continuă creștere. Această campanie avea să continue și la 1900, în 1905, precum și în deceniile următoare. Așa ajung să dispară străzi înguste și cu puține case, precum Brașoveni, Germană, Bulgară etc.

 

Numele străzilor rămase fuseseră de asemenea schimbate. Astfel, actuala Callatis se numea strada Școalei (alt nume avut - strada Fântânei). Strada Școalei avea 21 de case, dintre care 20 cu un etaj și una cu două etaje. Pe această stradă mai erau și două locuri îngrădite, pe care urmau să se construiască edificii private în anii următori. Strada Școalei era paralelă cu strada Tomis (actuala Sulmona) și cu strada Franceză, azi Aristide Karatzali.

 

Între străzile Carol (azi bd. Tomis) și Mircea cel Mare exista la 1884 o arteră care era împărțită de două denumiri: Libertății, care avea 44 de case și Concordiei, cu 34 de case. Această divizare s-a decis întrucât artera era blocată la un moment dat de cinci case cu intrări din strada Dreptății, azi Dragoș Vodă. Astăzi, strada Concordiei ne este cunoscută sub numele de Mihail Kogălniceanu.

 

După 1885 apar tot mai multe străzi dincolo de strada Mangaliei, cea care azi se numește Ștefan cel Mare. Este cazul străzii Dorobanților, care ulterior avea să fie numită Scarlat Vârnav (n.a. după prefectul liberal în timpul căruia (1907-1910) a fost terminat Cazinoul Comunal - 1910). Azi, fosta Dorobanților se numește 1907. La 1885 avea doar cinci case, toate cu câte un etaj.

 

O altă stradă nou apărută era Agriculturii, cu 6 case de câte un etaj. Ulterior avea să fie botezată Ion Grădișteanu, iar azi ne e cunoscută drept strada Siretului. Alte două străzi nou apărute erau Infanteriei (azi Ion Lahovari), cu 18 case, dintre care 10 „bordeie”, și strada Tătară (azi Miron Costin), cu 24 de case, din care 16 „bordeie”. Casele trecute în documente ca bordeie sunt de fapt clădiri făcute din chirpici și paiantă.

 

Astăzi vorbim mai ales despre Piața Ovidiu (Independenței) când ne referim la scuaruri publice din Constanța veche. Trebuie sa menționăm însă acum Piața 23 Noiembrie, aflată în zona în care azi se află Muzeul de Artă Populară (din 1896 Primăria orașului, până în 1906 și apoi Poșta). Numele Pieței a fost dat, evident, în memoria zilei de 23 noiembrie 1878, când orașul a intrat sub administrare românească.

 

Un loc important al orașului era Oborul, care se afla din 1879 într-o zonă dintre actualele obiective restaurant Zorile și parcul Teatrului „Oleg Danovski“. Oborul vechiul Kiustenge fusese în zona Pieței 23 Noiembrie, dar prefectul Remus Opreanu luase decizia de a-l muta de acolo, spre marginea urbei de la acea vreme.

 

 

Era un oraș viu, cu un ritm din ce în ce mai alert, care îl fermeca în august 1887 pe tânărul ziarist Barbu Ștefănescu Delavrancea, venit să participe la inaugurarea statuii lui Ovidius. Viitorul mare scriitor era însă atras mai ales de misterioasele ape ale Pontului, pe care le descrie foarte frumos:

„Era magnifică Marea Neagră ieri seară, cu acea luna plină care ridicându-se roșie înfocată din undele mărei cu atât mai mult pălește și licărește ca argintul, cu cât alene voluptoasa Febe se depărtează în sus pe cer. Deschid fereastra. Vântul răcoros al mărei bate dulce, ca o oglindă p-aci pe colea cutată, se întind înaintea ochilor apele mărei. În lumina coclită a lunei se estompă casele Constanței, ultimele sunete ale muzicei tac, nu se mai aude decât susurul mărei care, ondulând la țărmuri, cicălește pietricelele și scoicile marine de mult golite" (n.a. citat preluat din sursa Doina Păuleanu - "Constanța 1878-1928. Spectacolul modernității târzii", vol.2, p.8).

 

Sursa foto: „Constanța“, de Tudor Șoimaru, https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/constanta-de-tudor-soimaru-2386.html, lucrare disponibilă în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța 

 

 

"Raportul prefectului județului Constanța referitor la situația județului pe anul 1887-1888. Instrucțiunea publică, mișcarea populației, starea sanitară, căile de comunicație, arest preventiv, venituri înregistrate, cheltuieli efectuate" - document publicat în volumul Dobrogea în Arhivele Românești 1597-1989, coordonator Virgil Coman, "document nr.50 - Constanța 1889"

Doina Păuleanu - "Constanța 1878-1928 Spectacolul modernității târzii", vol.1 și 2, 2005

Colonel Ionescu M. Dobrogianu - "Tomi-Constanța", monografie 1931 https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/tomi-constanta-de-colonelul-ionescu-m-dobrogianu-1931-142.html

Aurelia Lăpușan, Ștefan Lăpușan - "Constanța - memoria orașului 1878-1940", vol 1, 1997

Th.Ionescu, IN Duployen - "Constanța și Tekirghiolul, ghid ilustrat", 1924

Marian Moise - "Constanța veche - Restituiri necesare", 2001

Petru Vulcan - "Albumul național al Dobrogei 1866 - 1877 - 1906"

Maria Comăniţă Cica - "Poveştile Mamaiei"

"Analele Dobrogei", serie veche 1920-1938

https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/categorie/analele-dobrogei-22.html

Petre Covacef  - „Povestea Farului Genovez”

Av. Scarlat Huhulescu - "Constanța -eri, astăzi, mâine; Tomis, Kiustendje, Constanța", 1934, raport prezentat la cel de al treilea congres al presei de provincie din România, din 28-30 septembrie 1934

Valentin Ciorbea - „Dobrogea. Orizonturi deschise de mandatul european”, 2008

 

Mențiune - citatul din Geo Bogza a fost extras din sursa bibliografică - Valentin Ciorbea „Dobrogea. Orizonturi deschise de mandatul european”, p.46

 

 

Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 

Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.