Drepturile dobrogenilor - câteva anomalii politice din perioada 1878 - 1905

În momentul de față, toți cetățenii României, indiferent de etnie, confesiune religioasă sau de domiciliul lor, beneficiază de aceleași drepturi și obligații, fiind egali în fața legii. Astăzi, acest lucru ni se pare foarte normal, iar cei care locuiesc în Dobrogea nu se gândesc nicio clipă că ar putea să nu fie egali în toate cu cei din alte provincii istorice. Acesta este prezentul, un prezent al normalității, dar lucrurile nu au stat întotdeauna așa...
 

 
Astfel, puțină lume știe că în primele decenii de după Unirea cu România din 14 noiembrie 1878 (n.a. alte sintagme folosite în epocă sunt anexare, reîntregire etc.), Dobrogea a avut parte de un statut separat, fiind guvernată de legi excepționale. Cetățenii dintre Dunăre și Mare nu aveau aceleași drepturi ca cei din Muntenia, Oltenia sau Moldova, iar în Parlamentul României nu exista niciun reprezentant al lor, pentru că, deși erau județe ale țării, Constanța și Tulcea nu aveau dreptul la a trimite senatori și deputați!
 
Nu ar fi trebuit să existe acest regim excepțional și discriminator, cu atât mai mult cu cât articolul 3 din Legea pentru organizarea Dobrogei, din 9 martie 1880, prevedea că devin cetățeni români "toți locuitorii din Dobrogea care în ziua de 11 aprilie 1877 (n.a. începutul Războiului de Independență) erau cetățeni otomani". Cu toate acestea, dobrogenii aveau un statut straniu, special, în comparație cu ceilalți români, nebucurându-se de toate drepturile oferite de stat.
 
Au fost multe personalități care au reclamat această "anomalie politică din Dobrogea" și care au luptat pentru ca cetățenii dintre Dunăre și Mare să beneficieze de aceleași drepturi ca și ceilalți români. Unul dintre aceștia a fost Ioan N. Roman (1866-1931), o mare personalitate a Dobrogei, avocat, scriitor, poet, publicist, primar al Constanței (în 1910) și parlamentar.
 
I.N. Roman a tras numeroase semnale de alarmă și a prezentat consecințele negative ale acestei discriminări a dobrogenilor. În multe dintre scrierile sale, dar mai ales în remarcabilul articol pe care îl cităm ca sursă bibliografică (I.N. Roman - "Cetățenii dobrogeni - Cetățeni români", articol apărut în ziarul Farul, an I, nr. 22, 1 aprilie 1904), el prezintă pe larg situația, cerând ca aceasta să fie de urgență reglementată.
 
I.N. Roman arată că la începutul secolului XX în Dobrogea existau practic mai multe categorii de cetățeni dobrogeni, fiecare categorie beneficiind de alt fel de drepturi și de obligații. Aceste categorii s-au creat practic după promulgarea de către statul român a trei legi: legea organizării Dobrogei din 1880 (numită de M. Kogălniceanu - Constituția Dobrogei), legea proprietății imobiliare rurale din 1882, precum și revizuirea din 1884 a Constituției. La aceasta din urmă exista un articol care prevedea: "Regatul României cu județele sale din dreapta Dunărei constituie un singur stat indivizibil". Statul era unic, dar drepturile cetățenilor erau diferite!
 
Astfel, el menționează: "Populațiunea Dobrogei, considerată sub raportul drepturilor cetățenești, se compune din patru categorii de cetățeni și anume: a) Vechile raiale, indiferent de naționalitate, adecă supuși otomani cari se găseau în Dobrogea la 11 aprilie 1877... b) Românii veniți din județele românești din stânga Dunărei, după anexarea provinciei... c) Românii veniți din provincii românești subjugate (din Ardeal, Basarabia, Banat, Bucovina), cărora li s-a vândut pământ rural în Dobrogea... d) Cultivatorii de pământ, de orice naționalitate, cari se găseau în Dobrogea la 3 aprilie 1882, când s-a promulgat legea pentru regularea proprietăței imobiliare rurale și cari de asemenea au dobândit pământ de cultură".

 
Care era însă practic discriminarea? I.N. Roman ne arată. Astfel, de exemplu, vechile raiale erau cetățeni dobrogeni, dar nu și cetățeni români! Aceste raiale puteau avea proprietăți imobiliare rurale în județul Constanța, dar nu și în județul Ialomița! Raialele puteau vota doar la alegeri comunale, nu însă și la alegeri privind statul român! Scrie I.N. Roman: "Un asemenea locuitor român, cetățean dobrogean câtă vreme locuiește aici în Dobrogea, îndată ce a trecut Dunărea în România propriu-zisă, el devine un străin pentru regat; dacă vrea să se stabilească în stânga Dunării ar trebui să ceară și să obțină naturalizarea ca cetățean român, cum ar face-o orice străin, un ungur, un englez sau un american!"
 
A doua categorie de cetățeni dobrogeni, cea a românilor veniți din stânga Dunării (din Călărași, Ialomița etc.), avea o poziție diferită față de cea raialelor. Dar și aceștia, odată ajunși între Dunăre și Mare, erau asemeni oricărui român care ajungea să fie rezident în străinătate!
 
Românii din provinciile subjugate aveau și ei statut diferit, în sensul că erau superiori raialelor dar inferiori din punctul de vedere al drepturilor față de românii din stânga Dunării. Ca să devină cetățeni români, ei trebuiau să ceară recunoașterea calității lor de români.
 
A patra categorie era reprezentată de cultivatorii de pământ (nemți, italieni, ruși, lipoveni etc.) pe care legea rurală din 3 aprilie 1880 i-a găsit așezați în Dobrogea. Statutul lor era asemănător cu cel al raialelor. Ne spune I.N. Roman: "Deși sunt cetățeni dobrogeni necontestați, ei trebuie să ceară Corpurilor Legislative naturalizarea, pentru a deveni cetățeni români și peste Dunăre".
 

Cei mai mulți dintre români nu cunoșteau realitatea din Dobrogea și existau chiar și politicieni care fie nu știau, fie nu doreau să reglementeze situația, de teama apariției unor scandaluri diplomatice internaționale. În concluzie, Roman scrie: "În rezumat, toate aceste categorii de locuitori sunt de o potrivă cetățeni dobrogeni dar au diferite pozițiuni față de lege, când e vorba să devină cetățeni români, capabili de a exercita drepturi cetățenești în România propriu-zisă".
 
Marele publicist dobrogean cere ca dobrogenii să devină egali în drepturi cu restul românilor, dar nu în mod individual și la cerere expresă (cum era posibil), ci global, în urma unei norme legislative emise în acest sens: "Atunci nu vom mai avea cetățeni dobrogeni și cetățeni români, ci numai cetățeni români, egali în drepturi, precum și în datorii".
 
Apelurile și demersurile lui Roman și ale altor dobrogeni și români au fost în cele din urmă luate în seamă, iar situația a fost reglementată într-un final, însă după decenii întregi de regim excepțional. Dobrogea a putut în cele din urmă să își trimită și reprezentanți în Parlamentul României, pentru ca drepturile locuitorilor dintre Dunăre și Mare să fie apărate.
 
Vremea discriminărilor a fost mult timp uitată, însă avem datoria să ne reamintim de acele timpuri și să mulțumim Providenței pentru marii dobrogeni (precum I.N. Roman) ce au luptat ca acest ținut să fie respectat așa cum se cuvine...
 
Bibliografie
 
I.N. Roman - "Cetățenii dobrogeni - Cetățeni români", articol apărut în ziarul Farul, an I, nr.22, 1 aprilie 1904
I.N. Roman - "Dobrogea și drepturile politice ale locuitorilor ei", Tipografia Ovidius, 1905
 
Sursa foto: „Reprezentanți ai Dobrogei în știința și cultura românească“, de Constanța Călinescu
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 și 25 și a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoția 1992. A urmat cursurile Facultății de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti și este licențiat în Criminalistică. După absolvirea facultății, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă și timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanța, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură și Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător și scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă și astăzi realizarea de filme documentare și publică materiale de promovare a istoriei și culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie și Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanța, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“, din Iași. Este autorul seriei de trei volume „Poveștile Mării Negre“ și al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărți publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citește și: 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera și-a descoperit o nouă vocație

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

O vânătoare regală în Delta Dunării și criza dinastică din România