O vânătoare regală în Delta Dunării şi criza dinastică din România

În toamna anului 1925, regatul României era un stat modern şi în plină dezvoltare, care reuşise să îşi vindece multe dintre rănile Marelui Război (n.a. Primul Război Mondial). Regele Ferdinand I se afla pe tron de 11 ani, însă statul pe care el îl conducea se modificase extraordinar odată cu unirile din 1918.
 

 
România Mare avea acum o populaţie de cca 17 milioane de locuitori şi era compusă din punct de vedere administrativ-teritorial din 71 de judeţe. Aceste judeţe se aflau pe teritoriul Vechiului Regat (din care făcea parte şi Dobrogea cea cu 4 judeţe: Tulcea, Constanţa, Durostor şi Caliacra) şi în provinciile istorice nou-integrate, Transilvania, Basarabia şi Bucovina. Ferdinand nu mai era, aşadar, doar monarhul ce-i urmase lui Carol I, ci era Întregitorul, conducătorul României Mari, încoronat astfel pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia.
 
România Mare se afla pe un drum ascendent iar Ferdinand, în vârstă acum de 59 de ani, îşi permitea uneori şi momente de relaxare. Printre hobby-urile sale se numărau colecţionarea de timbre, botanica şi vânătoarea. Monarhul iubea călătoriile în Delta Dunării, de unde adesea aducea tot felul de plante pe care le arhiva metodic în ierbarele sale.
 
La jumătatea lunii noiembrie, Ferdinand a decis să facă o nouă călătorie în Deltă. De data aceasta a ales să meargă pe braţul Chilia, în zona Periprava - Vâlcov. În cea mai mare parte a sa, Delta Dunării se afla pe teritoriul Dobrogei, însă exista şi o zonă care administrativ ţinea de sudul Basarabiei. Este cazul oraşului Vâlcov, aflat pe celălalt ţărm al braţului Chilia (n.a. azi, el aparţine Ucrainei), şi care era o comună urbană din judeţul Ismail.
 
Vâlcov a fost urbe a României Mari în perioada 1918-1940 şi era o aşezare extrem de pitorească, drept pentru care era numită adesea drept "Veneţia Deltei". Era un orăşel de vreo 7.000 de locuitori, unde majoritari erau ruşii lipoveni, însă alături de aceştia trăiau şi români, bulgari, evrei, ucraineni etc.
 
Numele de Vâlcov vine de la "vâlc", care în slavă se traduce ca "lup". Istoria ne spune că în Evul Mediu în zona Periprava-Vâlcov a existat şi o puternică cetate numită Licostomo, care în greacă se traduce ca "Gură de Lup" (n.a. lykos - lup, stoma - gură).
 
Cetatea Licostomo a fost administrată şi condusă în sec. XIII - XIV de către Republica Genova, care avea monopol comercial la Gurile Dunării. Italienii primiseră monopol în zonă de la Imperiul Bizantin, care în acea perioadă stăpânea Dobrogea şi Gurile Dunării.

 
Aici, în zona Periprava - Vâlcov a ales regele Ferdinand, în noiembrie 1925, să îşi petreacă două zile de linişte şi de relaxare. În presa vremii (centrală şi regională), scurta vacanţă a monarhului a fost pe larg prezentată. A fost evidenţiat faptul că regele a fost primit cu foarte multă căldură de către pescarii şi locuitorii zonei Periprava-Vâlcov, cu toţii cetăţeni ai României Mari, chiar dacă de etnii diferite.
 
În articolul apărut joi 19 noiembrie 1925, în ziarul "Curierul Tulcei", se consemnează: "Iahtul regal "Ștefan cel Mare", având la bord înalţii oaspeţi, soseşte la Vâlcov la ora 4 p.m, fiind primit cu uralele unui mare număr de cetăţeni". Regele şi suita sa sunt întâmpinaţi de un grup de înalţi ofiţeri, de primarul oraşului Vâlcov, Mihail Kusmin şi de alte oficialităţi ale urbei. Se menţionează în articol: "un cor şcolar intona imnul regal...regele l-a felicitat pe directorul gimnaziului şi a mângâiat copiii... a vizitat cherhanalele de pescărie şi atelierele de construire a bărcilor. La cherhanaua "Fraţii Stepanov" şi la cea a societăţii "Morunul", regele a cerut să fie pus la curent cu activitatea pescărească".
 
Ferdinand nu era însă singurul membru al Casei Regale aflat în această călătorie. Alături de el se afla şi principele moştenitor, Alteţa Sa Regală, Carol (viitorul rege Carol al II-lea 1930-1940). Bătrânul monarh nu ştia însă că această vizită în Deltă avea să fie ultimul moment petrecut alături de fiul său cel mare. Vom reveni însă ulterior asupra acestui lucru, atunci când vom descrie evenimentele petrecute după călătoria din Deltă.
 
Ferdinand era însoţit de fiul Carol, dar şi de două dintre fiicele sale. Astfel, erau prezente principesa Ileana, în vârstă de 16 ani, şi sora sa mai mare, Elisabeta, regină a Greciei. Elisabeta venise cu soţul său, George al Greciei, rege în exil, care fusese obligat să abdice în 1924, după ce în ţara sa o revoluţie instaurase Republica. În suita regelui se mai aflau şi prinţul de Hohenlohe (probabil Ernest de Hohenhole - Langeburg, cumnat al Reginei Maria) şi alţi înalţi demnitari români.
 

În prima zi a vizitei în Deltă, Ferdinand a vizitat biserica lipovenească din Vâlcov, unde preotul Suslov i-a dăruit "o cruciuliţă veche de argint, o tavă de argint şi o batistă mare de mătase" (sursă - Curierul Tulcei). A urmat o vizită la biserica ortodoxă unde monarhul a stat de vorbă cu preotul paroh Sofronovici.
 
A doua zi a avut loc efectiv Marea Vânătoare Regală. Aflăm din "Curierul Tulcei" următoarele: "Vânătoarea a avut loc în bălţile Peripravei, pe canalul Dunării la Sari Stambul, o vânătoare de păsări, unde s-au împuşcat numeroşi sitari, raţe şi gâşte sălbatice".
 
După vânătoare, regele şi alaiul său au fost invitaţi în saloanele societăţii "Morunul" (din Vâlcov) la o gustare de preparate pescăreşti şi icre negre. Ferdinand s-a întâlnit aici cu o delegaţie a pescarilor din localitate, veniţi să îi ceară monarhului ajutorul. Regele i-a ascultat şi apoi le-a promis sprijinul său "spre a împiedica comercializarea pescăriilor, care ar aduce pescarilor pagube imense, precum şi cooperativelor pescăreşti" (sursă - Curierul Tulcei).
 
Pe parcursul celor două zile, regele a fost primit cu mare căldură, iar localnicele i-au dăruit flori. Ziariştii tulceni concluzionează: "Călduroasa manifestaţie făcută suveranului face dovada complectă de dragostea către coroană a cetăţenilor din această parte a ţărei, care au trăit câteva zile de nemărginită bucurie având în mijlocul lor pe iubitul nostru rege".
 
Regele Ferdinand nu avea cum să prevadă ceea ce avea să urmeze după această frumoasă călătorie în Delta Dunării. Pe 20 noiembrie 1925, la doar câteva zile după mini-vacanţa lui Ferdinand, în Anglia înceta din viaţă, la vârsta de 80 de ani, Regina Mamă, Alexandra (soţia lui Edward al VII-lea şi mama regelui George al V-lea (1910-1936).
 
După cum se ştie, Casa Regală a României se înrudea strâns cu cea britanică (pe linia Coburg-Gotha) iar Regina Maria a României (Maria Alexandra Victoria of Edinburgh, soţia lui Ferdinand şi mama lui Carol) era verişoara lui George al V-lea şi nepoată a reginei Victoria.
 
Din aceste motive, principele moştenitor Carol, abia întors din Deltă, a fost trimis la Londra pentru a participa la funeraliile reginei Alexandra, organizate la Capela St. George din Windsor. După înmormântare însă, principele Carol nu vine la Bucureşti, ci merge la Paris, unde se întâlneşte cu Elena Lupescu. Cei doi se cunoşteau încă de la începutul anului, dar acum, la Paris, idila lor intră într-o altă etapă. Cei doi pleacă împreună la Veneţia...
 
Interesant este că principele Carol fusese întâi la Vâlcov, în "Veneţia Deltei", pentru ca, odată ajuns în Veneţia (originală), să ia o decizie extrem de importantă pentru cursul istoriei României! Pe 12 decembrie 1925, de la Veneţia, Carol îi trimite tatălui său o scrisoare prin care anunţă că renunţă la tron şi la dreptul de principe al coroanei. Se obligă chiar să nu mai calce în România pentru minimum 10 ani. Ferdinand primeşte scrisoarea, dar îşi trimite imediat un diplomat în Italia (pe ministrul Casei Regale - Constantin Hiott), pentru ca acesta să poarte o nouă discuţie cu principele Carol.
 
Pe 28 decembrie 1925, după întâlnirea cu Hiott, Carol redactează o nouă scrisoare, de data aceasta aflându-se la Milano. El îşi reafirmă intenţia de a renunţa la succesiune. Trei zile mai târziu, pe 31 decembrie, Consiliul de Coroană se întruneşte şi acceptă renunţarea lui Carol. Printre cei 23 de membri ai Consiliului se numără generalul Alexandru Averescu, premierul Ion I.C. Brătianu, precum şi Nicolae Iorga.
 
La data de 4 ianuarie 1926, Parlamentul României adoptă în unanimitate trei legi: acceptarea renunţării lui Carol, proclamarea lui Mihai ca principe moştenitor şi crearea unei regenţe. Fiul lui Carol, Mihai are doar cinci ani, şi aceia neîmpliniţi. Eventuala regenţă are în componenţă pe principele Nicolae (fratele lui Carol şi unchiul lui Mihai), pe patriarhul Miron Cristea şi pe Gheorghe Buzdugan, preşedintele Curţii de Casaţie.
 
Renunţarea lui Carol tulbură apele în România. Întreaga suflare a ţării se roagă pentru sănătatea regelui Ferdinand. Acesta mai trăieşte încă un an şi jumătate, dar, într-un final, vine şi momentul nefericitului deznodământ. Pe 20 iulie 1927, monarhul moare la castelul Pelişor din Sinaia, din cauza unui cancer intestinal. Avea numai 61 de ani.
 
Mihai devine regele României, însă ţara este condusă de Consiliul de Regenţă stabilit încă din timpul vieţii lui Ferdinand. Țara va fi condusă astfel, timp de trei ani, până în 1930, când Carol va reveni în România pentru a-i lua tronul propriului său fiu.
 
Ferdinand a fost un monarh iubit de popor, iar această realitate este dovedită de izvoarele vremii. Simple evenimente, precum mai sus-relatata călătorie a sa din Delta Dunării, sunt de asemenea exemple în acest sens...
 
Bibliografie
 
Ioan Scurtu - Criza dinastică din România, Bucureşti, Editura Enciclopedică
Enciclopedia României - Criza dinastică, site-ul enciclopediaromaniei.ro
Curierul Tulcei, An IV, nr.146, 19 noiembrie 1925, articolul "Vânătoarea regală din Delta Dunării"
Anuarul Statistic al României pe anul 1925,Institutul de Arte Grafice "Eminescu" Bucureşti
 
Menţiuni
Populaţia României în 1924 era de 16.975.948 de locuitori, conform recensământului publicat în "Anuarul Statistic al României" pe anul 1925
 
Sursa foto: Imaginea reprezintă o ilustraţie din cartea „Dobrogea - Gurile Dunării şi Insula Șerpilor“, de Romulus Seişanu, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa.
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Regele Mării Negre, Mithridates al VI-lea cel Mare, şi stăpânirea sa în Dobrogea antică (IV) - Sfârşitul războiului şi dovezile arheologice