Gladiatorii cetăţii Tomis (I) Amfiteatrul şi vedetele spectacolului antic (secolele II-III d.Hr.)

Trăim într-un cotidian haotic, iar asta ne face adesea, din păcate, să uităm sau să tratăm cu indiferenţă poveştile şi istoriile minunate ale acestui oraş milenar numit Constanţa, vechiul Tomis... Vestigiile bătrânului polis se regăsesc la tot pasul şi sunt mereu gata să ne împărtăşească tainele lor, să ne spună poveşti de demult, să ne destăinuie istoria unui oraş puternic şi înfloritor numit în antichitate „metropola Pontului Stâng”.
 
Tomisul întemeiat de grecii din Milet în sec. VI î.Hr. a fost cel mai important oraş al Dobrogei antice (Scythia Minor) în timpul stăpânirii romane, când, de altfel, a şi devenit capitala provinciei.
 
Istoria sa este una lungă şi plină de evenimente majore, ce merită analizate şi tratate în detaliu. Noi ne vom opri însă doar asupra unuia dintre aspectele care dau culoare acestei poveşti adevărate.
 
Astăzi, televiziunea şi internetul ne oferă filme şi seriale precum „Gladiatorul” sau „Spartacus”, pentru a enumera doar două dintre faimoasele producţii de gen. Acestea au un mare succes şi îi fac pe mulţi tineri să devină foarte interesaţi de istorie, de cea universală, dar, implicit, şi de cea naţională. Din păcate însă, puţini dobrogeni ştiu că şi oraşul Tomis şi-a avut gladiatorii săi.
 
De altfel, Constanţa este singurul oraş din Dobrogea unde a fost descoperit un amfiteatru antic, locul în care se desfăşurau spectacole şi lupte cu gladiatori. Și-a avut vedetele sale, ale căror nume au rămas în inscripţiile din piatră descoperite de-a lungul timpului de către specialişti. Datorită descoperirilor arheologice din ultimul secol şi jumătate, ştim astăzi că la Tomis au trăit, au luptat, au triumfat sau au murit în arenă gladiatori precum Skirtos Dacul, Amarantos, Attalos, Argutos sau Agroicos...
 
Dacia romană a avut multe amfiteatre, printre cele mai mari numărându-se cele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Porolissum, Drobeta, Napoca, Potaissa sau Apullum. Cu siguranţă şi Scythia Minor a avut mai multe, dar, din păcate, cercetările efectuate nu au condus până acum la alte descoperiri. Oricum, este aproape sigur că amfiteatrul de la Tomis era cel mai mare din Scythia Minor. Există discuţii cu privire la existenţa unu amfiteatru sau măcar a unui teatru la Histria, unde ar fi putut avea loc lupte.
 
Amfiteatrul Tomisului a fost descoperit în 1989, în timpul săpăturilor făcute pentru fundaţia unui hotel din zona Modern-Esplanada. Dacă vei întreba un specialist, acesta îţi va spune că ruinele amfiteatrului se află lângă Poarta Mare a cetăţii, descoperită la intersecţia străzilor Dragoş Vodă cu Mircea cel Bătrân. Amfiteatrul se afla în afara zidurilor oraşului, extra-muros, după obiceiul roman, aşa cum vedem, de exemplu, astăzi şi amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
 
Amfiteatrul de sub hotel s-a păstrat parţial, iar acum se află în stare de conservare, nefiind inclus în circuitul turistic. Specialiştii care au cercetat situl arheologic au stabilit că edificiul a funcţionat până prin sec. IV d.Hr., când peste el a fost ridicat o bazilică creştină.

 
Era un amfiteatru de dimensiune medie (nu uriaş precum Colloseum sau mare ca cele de la Capua sau El Djem (Tunisia). Cel mai probabil, era un edificiu elipsoidal de vreo 100 de metri lungime, lat de vreo 80 şi cu o arenă de aproximativ 55-60 de metri pe 35-40 de metri. În ceea ce priveşte înălţimea sa, una dintre ipotezele plauzibile ne indică cifre de 20-25 de metri. Perioada sa de glorie, dovedită şi susţinută de vestigiile descoperite, a fost în secolele II şi III d.Hr.
 
Există mai multe ipoteze şi în ceea ce priveşte capacitatea acestui amfiteatru tomitan. După unele surse, putem vorbi despre peste 2.000 de locuri, în timp ce alte ipoteze indică chiar şi o capacitate de 20.000 de locuri, pentru vremuri în care Tomisul era un oraş foarte populat, atingând şi depăşind chiar demografic această cifră de 20.000. Este greu de spus însă cu certitudine care este varianta corectă.
 
Tomisul s-a dezvoltat mult începând din a doua jumătate a secolului II d.Hr. (din vremea împăraţilor Antoninus Pius şi Marcus Aurelius), fiind un mare centru economic, astfel că principalele îndeletniciri ale locuitorilor săi erau comerţul şi navigaţia. Aşa cum şi Constanţa a fost în epoca modernă, oraşul antic era un loc cosmopolit. Tomisul a atins apogeul dezvoltării sale în timpul dinastiei Severilor (193 - 235 d.H), referindu-ne însă acum doar la veacurile II şi III, şi nu la perioada constantiniană, de secol IV.
 
Grecii, urmaşi ai coloniştilor miletieni, au fost mult timp cei mai numeroşi şi mai puternici din punct de vedere financiar. Veniţi de prin toate colţurile imperiului, romanii au dominat mai întâi doar sectorul administrativ şi militar, dar, treptat, au devenit majoritari, odată ce veteranii şi coloniştii au ales să se stabilească în Scythia Minor. Astfel, Tomisul a ajuns să aibă o populaţie greco-romană. Nu trebuie să uităm însă de băştinaşii geţi. Aceştia nu erau poate majoritari în cetate, însă ei locuiau în numeroasele aşezări din jurul Tomisului şi formau o mână de lucru capitală pentru economia cetăţii.
 

Toată această mulţime formată din romani, greci, geţi şi alte seminţii ale lumii adora spectacolele şi mai ales jocurile de gladiatori, devenite foarte populare în întregul Imperiu.
 
În veacurile de care vorbim, instituţia gladiatorului avea un regim cu totul special. Plebea imperiului, fie ea de la Roma, fie din provincii, îşi dorea cu ardoare „pâine şi circ” şi aştepta cu nerăbdare toate festivalurile şi spectacolele prevăzute în calendarul religios roman. Serbările cultului imperial - în cinstea caesarului şi a familiei sale, celebrarea diverselor zeităţi, schimbarea anotimpurilor, toate acestea erau prilej de organizare de jocuri.
 
Gladiatorii erau vedete comparabile cu starurile din fotbalul actual. Bineînţeles, un campion de la Tomis nu putea fi comparat cu unul de la Roma sau de la Capua, dar pe plan regional, el se bucura de o mare popularitate.
 
În timpul lui Marcus Aurelius şi apoi în vremea Severilor (Septimius Severs, Caracalla, Heliogaballus sau Severus Alexander) nu se mai punea aşa mult problema gladiatorilor sclavi sau proveniţi din grupurile prizonierilor de război. Gladiatorii sec. II-III erau, cei mai mulţi dintre ei, oameni liberi, în general din clasa pauperă, care erau dornici de faimă şi avere, iar succesul în arenă îţi putea oferi aceste lucruri.
 
Ei se ofereau să intre voluntari (autoracti) într-o şcoală de gladiatori (ludus), pentru o perioadă anume. Semnau chiar şi un fel de contract, în care erau prevăzute numărul maxim de lupte dintr-un an şi banii pe care urmau să îi primească. Ei se bucurau de condiţii deosebite, hrană bună, îngrijiri medicale deosebite. Evident, pentru a intra într-un ludus trebuiau însă să treacă probe fizice şi abia apoi depuneau sacramentum, jurământul faţă de lanista, şeful şcolii respective. Ei se antrenau şi se specializau să devină un anume tip de gladiator, pentru că existau mai multe astfel de tipuri. Unii erau raetiari, alţii murmillo, thrax, secutori sau hoplomachus, acestea fiind doar câteva dintre tipurile populare.
 
Dată fiind existenţa unui amfiteatru la Tomis, este sigură şi funcţionarea unor şcoli de gladiatori în acest oraş. Adesea, luptătorii dintr-un oraş puteau merge în alte cetăţi din Moesia Inferior (Novae, Marcianopolis, Odessos - azi, situri în Bulgaria), unde luptau împotriva gladiatorilor locali.
 
Jocurile se desfăşurau în general pe parcursul mai multor zile. Fiecare zi îşi avea programul său, însă regulile nu difereau foarte mult, de la Roma la Tomis. Astfel, ziua începea cu venationes, lupte contra animalelor sălbatice, şi care erau urmate de noxii, execuţii publice, în cazul în care acestea existau. Apoi începeau munera, luptele de gladiatori. În cursul dimineţii, în startul spectacolului, exista şi o paradă a luptătorilor pe care spectatorii urmau să îi vadă în a doua parte.
 
Gladiatorii erau staruri scumpe, aşa că nicio şcoală nu dorea ca ei să îşi piardă viaţa în arenă. Existau astfel arbitri care supravegheau lupta şi îi puteau pune capăt acesteia. Foarte rar se dădeau intenţionat lovituri fatale, dar este adevărat că în confruntări unii puteau suferi răni grave, care le puteau aduce sfârşitul.
 
Am menţionat mai devreme câteva dintre numele unor gladiatori care au luptat la Tomis. Informaţiile despre ei ne-au parvenit din traducerea unor inscripţii de pe monumente funerare, descoperite la Constanţa sau în împrejurimile acesteia. Aceste texte, în greacă sau în latină, ne ajută să recompunem, chiar dacă parţial, elemente din viaţa acestor gladiatori de sec. II-III d.Hr.
 
Vom începe prezentarea gladiatorilor tomitani ştiuţi până acum cu unul aproape necunoscut de publicul larg. Numele lui este Argutos. L-am ales pe acesta pentru că el poate fi admirat cu prilejul unei vizite pe care o puteţi face oricând la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
 
Stela sa funerară din calcar este expusă în sala VI, de la etajul 1, şi a fost descoperită în 1935 în capătul străzii Cuza Vodă, după ce un mal s-a surpat. Argutos este costumat în reţiar (retiarus), tipul de gladiator care lupta folosindu-se de o fuscina (trident sau furcă) şi de o plasă (reţea de la care vine şi numele tipului de gladiator), cu care încerca să îşi prindă, împiedice sau imobilizeze adversarul.
 
Argutos este prezentat din faţă, în mers, ţinând tridentul, dar şi un pumnal, pe care îl folosea adesea pentru a da lovitura finală. Plasa sa nu apare în relief, dar tridentul indică foarte clar faptul că Argutos era un raetiar. Nu este singura dovadă.
 
Inscripţia de pe stela funerară a fost tradusă de specialişti şi aşa putem afla date importante despre cariera lui. Astfel, stau scrise în piatră cuvintele: „Aici, zac eu, Argutos, retiarul, care am învins în luptă de şase ori; m-a înmormântat Orestes, spre amintire. Salutare trecătorule”.
 
Nu se înţelege dacă el a murit în arenă sau din alte cauze, dar ştim că a cunoscut gustul victoriei în şase confruntări. După unii specialişti, Argutos este un nume derivat din numele Argos - regiune în Grecia şi asta ar însemna că era poate grec originar din Achaia (conform lui Louis Robert, citat din sursa M. Streinu). După alţii, numele lui ar veni din latinul argutus, cel şiret. Mai aflăm din inscripţie că el a fost înmormântat de către un anume Orestes, care poate fi la rândul său un gladiator (coleg de ludus) sau chiar un lanista, poate şeful şcolii din care făcea parte Argutos...
 
(Va urma) 
 
Bibliografie 
 
ISM II - 343(179) - „Inscripţiile antice din Dacia şi Scythia Minor” - „Inscripţiile din Scytia Minor greceşti şi latine” - vol II: „Tomis şi teritoriul său” - Colecţie îngrijită de DM Pipppidi şi I.I. Rusu - Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1987 (seria II)
 
Marius Cristian Streinu - „Gladiatori şi preoţi la Gurile Dunării” - Revista de istorie militară
Marius C. Streinu - „Revisiting the Tomis amphiteatre - Teories and Hypothesis”, Pontica 48-49, 2015-2016
 
Marius C. Streinu - „Language of the arena in the pontic region”, Revista Peuce, nr. 14, 2016
 
Livia Buzoianu, Maria Bărbulescu - „Tomis în epoca romană timpurie (sec. I - III p. Chr)”
 
Livia Buzoianu, Maria Bărbulescu - „Tomis - Comentariu istoric şi arheologic” MINAC, Ed. Ex Ponto 2012
 
Alexandru Ghe. Sonoc - „Câteva consideraţii în legătură cu organizarea spectacolelor publice şi percepţia luptelor cu fiare şi de gladiatori în Moesia Inferior, Regatul Bosporan şi în Dacia Romană” - Acta Terrae Septemcastrensis II
 
„Analele Dobrogei” - serie veche, 1935 (pag 137-143).
 
Sursa foto 1: Wikipedia (https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Gladiators_from_the_Zliten_mosaic_3.JPG)
Foto 2: ZIUA de Constanţa
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.

Citeşte şi: 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Dobrogea şi războaiele ruso-turce (II). Sfârşitul conflictului şi Pacea de la Cainargeaua Mică (Kuciuk-Kainargi) (1768-1774) - galerie foto