IN MEMORIAM Ne-a părăsit și profesorul Willy Wisoșenschi…

 
Zeița Clio, a slujitorilor Istoriei, își cheamă, tot mai des în ultima vreme, pe cei vrednici slujnici ai ei tomitani să i se afle în preajmă; după trecerea Dincolo a profesorului Ion Moiceanu (+14 iulie), iată ca la mai puțin de o săptămână (+20 iulie, de Sf. Ilie) un alt reprezentativ educator (profesor în învățământul gimnazial și liceal din comuna Mihail Kogălniceanu și – la începutul carierei – în așezări din împrejurimi) și, la fel, neobosit și dăruit militant național-cultural părăsește lumea pământeană – profesorul Willy Wisoșenschi (n. 26 mai 1946 la Ferdinand I /fost Caramurat, din 1948 – Mihail Kogălniceanu/).
 
Devotat fiu al Neamului său multietnic (germano-polonez după tată, aromân după mamă /din cunoscuta familie Pariza/, căsătorit cu o destoinică profesoară, și dânsa, aromână /fărșeroată din neamul Caratană/;
 
membru implicat în acțiuni social-naționale și identitare al comunității locale (care s-ar onora pe ea însăși dacă străzii Victoriei, sau unei părți a ei, i s-ar atribui, la inițiativa Primăriei și a Consiliului Local – unde a fost ales membru o perioadă –, întru eternizarea memoriei devotatului fiu al satului, numele de Willy Wisoșesnchi);
 
educator a zeci de generații, începând din 1968 (la Piatra, Palazu Mic și Mihail Kogălniceanu – iniţiator la Liceul de aici al complexului muzeal şcolar „Dapyx”, al primului parc arheologic şcolar, coordonatorul Cercului de istorie „Dapyx” şi al Cercului de Istorie şi Tradiţii Aromâne „Torna, torna, fratre”), în spiritul cunoașterii și asumării trecutului, a cinstirii înaintașilor, a muncii neobosite întru prezervarea patrimoniului material al congenerilor săi (este președinte-fondator al Fundației Culturale „Mușata Armână” – cu numeroase manifestări național-culturale, inclusiv cu participări din țările balcanice, la activ –, respectiv fondator al Muzeului „Gheorghe Celea”;
 
creatorul celei mai bogate și prețioase, cred, colecții etnografice particulare sătești din centrul Dobrogei (plănuisem, împreună, materializarea ei într-un Catalog narativ de piese, a ceea ce cred că, acum, în urma tragicei dispariții, ar trebui să se numească Colecția Etnografică „Willy Wisoșenschi”) – regretatul nostru amicum a onorat cum puțini au făcut-o din generația sa menirea de apostol al satului și neamului.
 
La aniversarea șase decenii și jumătate, în mai 2011, cei apropiați lui, din localitatea natală și din urbea Constanței, i-au organizat, în semn de omagiu, Reuniunea Colocvială „O viaţă dedicată Catedrei şi Neamului său”, în cadrul căreia arătam, între altele: „Cunoscutul slujitor al muzei Clio, atât de apreciat deopotrivă de către elevi şi profesori, de ansamblul comunităţii din Mihail Kogălniceanu, dar şi de către congenerii săi aromâni (pe linie maternă) şi germani (pe linie paternă) – din ţară şi din străinătate – constituie, prin activitatea sa didactică şi culturală, o pildă pentru colegii săi mai tineri, un exemplu de profesionalsim şi, totodată, autentic patriotism; după cum, pentru noi, dobrogenii, perieghezele sale arheologice, iniţiativele culturale de la Mihail Kogălniceanu, multe dintre ele cu impact şi participări internaţionale, claritatea luărilor sale de atitudine în apărarea limbii şi istoriei românilor nord şi sud-dunăreni – îl situează pe profesorul Wisoşenschi printre autenticii intelectuali de astăzi ai României de la Mare”.
 
Iar un deceniu mai târziu, când o manifestare de recunosciință asemănătoare proiectată nu a mai avut loc, pe scară largă, în contextul Pandemiei, un grup de intelectuali constănțeni au ținut, totuși, să-l omagieze, prilej la care bunul său prieten, profesorul Nistor Bardu, avea să scrie: „Wili adunase și până în 1989 numeroase vestigii elocvente privindu-i pe aromâni, adică pe românii noștri din Balcani care au venit în România, la patria mumă, în perioada interbelică. Observând că, încet-încet, acești români (armâni, rămăń, macedoromâni) se varsă ireversibil în nația cea mare a românismului, prietenul nostru a făcut tot ce se poate pentru a înființa un muzeu al aromânilor, păstrător al ce și cine au fost / sunt aromânii. Prea puțin sprijinit de SCMR, de edilii din localitate, de aromânii cu dare de mână din MK sau cu brațe de muncă, Wili trudește mai mult de unul singur, ca să realizeze acest scump deziderat al său. În ciuda pandemiei, Wili a muncit ca un rob, dar nu ca unul de rând, ci ca un uriaș de legendă, ca să apropie întreprinderea sa de un adevărat muzeu.


În tot ce a făcut și ceea ce face acest om, din 1968 și până în prezent, se distinge o pasiune cu totul excepțională. Atât de mult își iubește Wili neamul din care face parte și meseria de dascăl în care s-a format, încât a ajuns să se confunde cu acestea pentru totdeauna!”
 
Iar tot cu același prilej aniversativ, Asociaţia Aromână din Dobrogea „Picurarlu dela Pind” avea să-i confere un Hrisov de Recunosciinţă, în care se arăta:

 

... Timpul, însă, nu a mai avut răbdare nici pentru bunul și laboriosul nostru Willy – după o nedreaptă suferință, în dimineața zilei de 20 a lui Cuptor, inima încetează a-i bate, de-acum așezat fiind de-a dreapta Domnului – acolo unde se va fi întâlni și cu ai săi buni Adrian (Rădulescu), Mihai (Irimia), Maria (Bărbulescu), Virgil (Coman), Petrică (Purcărea), Doina (Păuleanu), Ion (Moiceanu), cu nu mai puțin recent repauzata  profesoară Olga Duțu; zeci și zeci de consăteni, rude și prieteni l-au condus pe ultimul drum, slujba întru cele sfinte fiind ținută la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova” – ale cărei sfinte odăjdii le-a salvat tânărul Willy, împreună cu bunicul său Iulius, în deceniul șase al ateismului postbelic – de către preotul-paroh Anton Alecu (pe parcurs cuvântând și preoții ortodocși George Gunea și George Dima).

 
Dumnezeu să te aibă în paza Lui,
prețios amicum și devotat fiu al Neamului și satului tău!

Citește și:
140 de ani de la fondarea Societăţii de Cultură Macedo-Române. Sărbătoare la Muzeul „Gheorghe Celea“, din comuna Mihail Kogălniceanu (galerie foto)

#scrieDobrogea: Lecţie de istorie vie la Mihail Kogălniceanu. Gospodărie autentic germană, unicat în Dobrogea, creată de profesorul Willy Wisosenski (galerie foto + video)