Istoria Dobrogei - populație - popoare Culturile Cernavoda I, II şi III din epoca neoliticului târziu (galerie foto)

Epoca neolitică sau epoca pietrei șlefuite a fost cea de a treia și ultima epocă a pietrei, din cadrul preistoriei, fiind caracterizată de producerea hranei prin cultivarea plantelor și creșterea animalelor. Triburi indoeuropene venite prin nordul Mării Negre au ocupat Dobrogeau și au asimilat comunitățile culturii Gumelnița (#OAMENI-POPOARE 23.08.2018), apărând culturile Cernavoda I, de sfârșit de neolitic, și Cernavoda II și III, de tranziție la epoca bronzului, aproximativ în mileniul III Î.H.

Sumar
1. Terminologie
2. Neoliticul
3. Cultura Cernavoda I
a. Istoric al cercetărilor culturii Cernavoda I
b. Așezări și locuințe
c. Unelte
d. Ceramica
e. Arta
f. Economie
g. Rit funerar
4. Cultura Cernavoda II
5. Cultura Cernavoda III

1.Terminologie


Termenul istoric „preistorie” derivă din asocierea cuvântului latin pre/„înainte de” și a celui grecesc istoria/„cercetare scrisă a trecutului” și este denumirea dată epocii din istoria omenirii situate înainte de apariția scrisului, corespunzând societății primitive.

Termenul arheologic „neolitic” derivă din asocierea cuvintelor grecești neos/„nou” și lithos/„piatră”.
Termenul arheologic „chalcolitic” derivă din asocierea cuvintelor grecești khalko/„cupru” și lithos/„piatră” și este o denumire recentă a celei de a treia faze a neoliticului.
Termenul arheologic „eneolitic” derivă din asocierea cuvântului latin aeneus/„din cupru” și a celui grec lithos/„piatră” și este o altă denumire recentă a celei de a treia faze a neoliticului.
Termenul arheologic „cultură” reprezintă totalitatea vestigiilor materiale și spirituale de același tip descoperite într-un ansamblu de așezări de pe un anumit teritoriu.


Expresia „gintă matriliniară” derivă din cuvintele latin gens și mater și reprezintă comunitatea primitivă bazată pe înrudirea pe linie maternă.
Termenul geologic „holocen” derivă din asocierea cuvintelor grecești holos/„tot” și kainos /recent” și reprezintă a două epocă a cuaternarului, care continua și astăzi.

Termenul „boreal”=nordic provine din cuvântul grec antic Boreas/„vântul din nord”.
Termenul arheologic necropolă desemnează cimitirele din preistorie și antichitate.
Termenul arheologic „sincronism” derivă din ascoeirea cuvintelor grecești syg/„același” și hronismos/„timp” și desemnează contemporaneitatea a două culturi.

Termenul arheologic „slip” desemnează un amestec de argilă fină și apă cu care se acopereau vasele de ceramică neolitice înainte de a fi arse, pentru scăderea porozității lor.
Termenul arheologic „aceramic” derivă din asocierea cuvintelor grecești a/„fără” și keramikos/„de argilă”.

Termenul „osteologie” desemnează ramura anatomicei care se ocupă cu studiul oaselor.
Termenul arheologic „stratigrafie” derivă din asocierea cuvântului latin stratum/„strat” și a celui grecesc graphos/„scriere” și desemnează o metodă de cercetare a arheologiei prin studiul succesiv al straturilor terenului.

Termenul „paiantă” derivă din cuvântul turc payanda și desemnează metoda de construcție a unei case al cărei schelet de lemn este umplut sau acoperit cu diferite materiale: împletituri de nuiele, șipci tencuite cu lut, chirpici.
Termenul arheologic „tell” este un cuvânt de origine arabă și desemnează o movilă rezultată din acțiunea îndelungată a omului.

Termenul artistic „incizie” desemnează operația de zgâriere în adâncime a unei suprafețe pentru ornamentare.

Termenul artistic „excizie” desemnează operația de tăiere și scoatere a unui fragment dintr-o piesă.

2. Neoliticul

a. Cronologie și periodizare
Neoliticul este datat, cu aproximație, în anii 5.500 î. H. – 2.000 î. H., fiind foarte scurt în raport cu lunga epocă paleolitică, când a apărut omul și mai scurt decât mezoliticul.

Inițial, istoricii au periodizat neoliticul după modelul paleoliticului: timpuriu (vechi sau inferior), mijlociu (dezvoltat) și târziu (superior). Apoi, s-a constatat că numărul obiectelor de aramă descoperite în ultima fază a crescut și aceasta a fost redenumită eneolitic sau chalcolitic, iar întreg ansamblul celor 3 faze neo-eneolitic.

b.Caracteristici socio-economice

Spre deosebire de paleolitic și mezolitic, caracterizate prin așezări temporare, vânătoare și culesul hranei, neoliticul este caracterizat de stabilitatea populației în teritoriu prin construirea unor locuințe solide de suprafață, producerea hranei prin cultivarea primitivă a plantelor și domesticirea și creșterea animalelor, șlefuirea uneltelor de piatră, inventarea ceramicii și a războiului de țesut. Aceste schimbări esențiale în viața comunităților primitive au determinat folosirea de către istorici a expresiei „revoluție neolitică”, pentru a sublinia că nu mai este vorba de o evoluție treptată, ci de un mare salt calitativ în dezvoltarea societății omenești.
Bărbații erau de talie mijlocie, iar femeile de talie mijlocie și mică. Vârsta medie era de 30 de ani la femei și 35 de ani la bărbați, descoperindu-se multe schelete de copii și puține de bătrâni.

Îmbrăcămintea era confecționată din țesături realizate la războiul de țesut vertical din fibre de lână și vegetale. Femeile purtau fote și fîșii late de țesătură trecute peste umeri, iar iarna un fel de rochii lungi și largi. Bărbații purtau vara un brâu de țesătură largă legat la mijloc, cu capetele atârnând în față și spate. Purtau încălțăminte în perioadele reci, când foloseau un fel de opinci sau chiar cizme.
Spre sfârșitul epocii, ginta matriliniară va fi înlocuită de marea familie patriarhală, ca urmare a creșterii rolului bărbatului în societate și înlocuirea descendenței pe linie maternă cu cea pe linie paternă.

c. Originea neoliticului din România

Inițial, istorici ca germanul Carl Schuchhardt (1859-1943), francezul Eugen Pittard (1867-1962) și românul Ioan Andrieșescu (1888-1944) au susținut teza potrivit căreia neoliticul din România ar fi fost creat de traci sau daci.
Ulterior, alți istorici, printre care Vasile Pârvan (1882-1927), au acceptat ideea că neoliticul din spațiul carpato-danubian este rezultatul asimilării de către populații venite din afară a localnicilor supuși prin lupte.

d. Absența neoliticului timpuriu în Dobrogea

Lipsa neoliticului timpuriu în Dobrogea a fost explicată în 1978 de Alexandra Bolomey (1932-1993/Institutul de Arheologie „V. Pârvan”) prin apariția la sfârșitul mezoliticului a fenomenului transgresiunii marine, care ar fi ridicat brusc nivelul Mării Negre cu 9 m, inundând astfel o mare parte teritoriului dintre Dunăre și mare. Dar, în 2002, pe baza unor sondaje geologice recente, Valentina Voinea și Cătălin Dobrinescu au infirmat parțial această ipoteză, susținând că amplitudinea fenomenului a fost mai mică și explicând, momentan, absența neoliticului timpuriu prin conservatorismul (continuitatea) populațiilor mezolitice dintre Dunăre și Marea Neagră.
De asemenea, cei doi au respins existența unui neolitic timpuriu aceramic susținut doar pe baza descoperirilor osteologice din peștera „La Adam” de la Târgușor, din cauza problemelor de stratigrafie și a dificultății de a deosebi speciile domestice de cele sălbatice.
Stabilirea datării descoperirilor arheologice a devenit mai precisă în secolul XX prin aplicarea metodei carbonului radioactiv C14 în laboratoarele de fizică atomică.

e. Clima, flora și fauna

În neolitic continuă holocenul, caracterizat prin încălzirea climei.

Denumit și postglaciar, epocă recentă sau aluvium, holocenul a fost împărțit în cinci perioade, dintre care a treia și a patra corespund neoliticului: atlantic (5.500-2.500 î.e.n.) și subboreal (2.500-800 î.e.n.).

Ca urmare a încălzirii climei, au avut loc schimbări în floră și faună: vegetația de tundră și animalele mari s-au retras spre nord sau au dispărut, fiind înlocuite de păduri unde trăiau păsări și animale mici.
Conform paleontologului Marin Cârciumaru (n. 1941) de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, în România erau identificate în 1976 cinci faze de vegetație ale holocenului, dintre care a treia și a patra corespund neoliticului: faza molid cu alun și stejăriș (9.000-10.000 ani) și faza molid cu carpen (3.000-5.000 ani).

3. Cultura Cernavoda I
a. Istoric al cercetărilor 

Încă de la începutului secolului XX, în câmpia Munteniei au fost descoperite materiale Cernavoda I deasupra nivelurilor culturii Gumelnița, fără a fi definite.

Cernavoda I a fost descoperită și definită parțial în anii 30 de Ion Nestor. El a observat elemente etnice noi venite din NE (indoeuropeni), dar a denumit noua cultură ca faza D a culturii Gumelnița.
În anii 50, în pofida distrugerilor provocate de terasările canalului Dunării – Marea Neagră, Dumitru Berciu a reușit să cerceteze situl-eponim de pe dealul Sofia de lângă Cernavoda și a denumit-o ca faza IV a culturii Gumelnița.
În 1955, Eugen Comșa a săpat la Greaca (Giurgiu) și deși a atribui ceramica culturii Gumelnița, a înțeles că se află în fața unor elemente noi care aparțin unui flux de populație din stepa de la N Mării Negre amestecată cu autohtoni.

Tot în deceniul șase, în peșterile din centrul Dobrogei Constantin Nicolăescu-Plopșor a găsit ceramica Cernavoda I atribuită tot fazei D a culturii Gumelnița.
Pentru același gen de ceramică descoperită în tell-ul de Medgidia, Nicolae Harțuche a folosit tot termenul ”Gumelnița IV”.

Prelucrarea informațiilor din cele 4 puncte săpate de D. Berciu la Cernavoda și definirea culturilor Cernavoda I, III și II a fost făcută de Sebastian Morintz (?-1997) și Petre Roman (1935-, Institutul Arheologic „V.Pârvan”), în anii 50 și 60. Cei doi au reanalizat și redatat descoperirile mai vechi, între care Hârșova din Dobrogea, și au făcut legăturile cu culturile sincrone din SE Europei: culturile din N Mării Negre, Foltești (Galați), Decea Mureșului, Ezero (Bulgaria), Ezerovo (Bulgaria), Troia I și II (coasta asiatică a strâmtorii turcești Dardanele). În consecință, descoperirile s-au succedat rapid și acumularea datelor s-a făcut după repere bine stabilite.


Informații importante s-au obținut la săpăturile din 1968 ale lui S. Morintz din jurul Olteniței, când s-au definit faza C, a treia și ultima, și contactele cu cultura Cucuteni.


O descoperire foarte importantă din anii 60 a constituit-o necropola de la Brăilița (cartier din Brăila). În urma cercetărilor celor 125 morminte Cernavoda I, N. Harțuche a fost înclinat să încadreze această cultură în perioada de tranziție de la eneolitic la bronz, prima etapă a epocii metalelor.
O alte descoperire a lui N. Harțuche a fost cea de la Rîmnicelu din 1980. Datele de aici, corelate cu descoperiri vechi și noi, ca cea de la Pietroasele din 1977, l-au condus pe specialist la definirea clară a celor 3 faze ale culturii Cernavoda I și a sincronismului cu cultura Cucuteni.


În Dobrogea, s-au făcut descoperiri la Hârșova și Ghindărești (2), Enisala, Rasova și Oltina (cercetări de suprafață I. Munteanu).


Cercetările de la tell-ul Hârșova au adus informații de conținut și sincronism între începutul Cernavoda I și Cucuteni A4.


La rezolvarea problemelor generale ale culturii Cernavoda I au contribuit și alți cercetători români – Ann Dodd-Oprițescu, Vladimir Dumitrescu, Silvia Marinescu-Bîlcu (1935, I.A.`V.P.`), Attila Laszlo (1940, Univ. Iași), Nicolae Ursulescu (1943-, Univ. Iași) – și străini – N. Tasic, Milutin Garasanin, Henrieta Todorova, I. Panaiotov, V. Sorokin, I. Manzura, N. Merpert, Jean Deshayes (1924-79), Rumen Katincarov, N. Danilenko, A. Hausler, Marija Gimbutas, J. Mellaart, Y. Yakar, C. Renfrew.

B .Așezări și locuințe

Aria sa de răspândire în mileniul IV î. H. includea Dobrogea, sudul Moldovei, estul Munteniei, câmpia Dunării și NE Bulgariei. Cernavoda I avea un caracter pastoral, reflectat și de aspectul locuirii, de tip sălaș păstoresc.

Așezările erau situate pe tell-urile fostelor așezări Gumelnița, fiind compuse din colibe aglomerate pe spații restrânse și adâncite în pământ, construite din lemn și stuf, uneori nelipite cu lut.
Durata de locuire era mare, având în vedere necropolele mari cu morminte numeroase.
Numărul oaselor din așezări – resturi de alimente și unelte – este mare, relevând indirect importanța creșterii vitelor.

c. Unelte

Ca în toate culturile neolitice, utilajul se împarte, în funcție de materia primă, în unelte din silex, din piatră șlefuită și din os și corn de animal.
Uneltele din silex erau de tradiție microlitică (epoca mezolitică).


Cele mai multe unelte din piatră șlefuită erau securi, dălți și tesle, unele din acestea din urmă având gaură pentru coadă, ceea ce reprezenta o formă evoluată.

Uneltele de os și corn de animal sălbatic erau numeroase – sule, străpungătoare, săpăligi, securi. Apar și piese rare din cupru, cum este cuțitul de la Râmicelu.

Gama utilajului este completată de ustensile de piatră și teracotă ca greutăți pentru războiul de țesut și fusaiole (prâsnele de fus).

d. Ceramica

Ceramică este mai „primitivă” decât cea gumelnițeană, conform aprecierii din 1980 lui Radu Florescu (1931-2003), profesor de muzeologie la Institutul „N. Grigorescu“. Tradiția neolitică se menține prin cele două tipuri diferite: grosolană, cu degresant din cioburi sau scoici pisate în pastă, și fină, cu pasta din argilă epurată bine frământată. Formele erau simple: castroane înalte, vase piriforme și oale globulare. Noutăți caracteristice sunt vasele cu tub, toartele tubulare și proeminențele. Decorul era sărac și rar, constând în ornamente prin impresiune, mai rar prin împunsătură sau crestătură.

e. Arta

Plastica este reprezentată de o mică figurină de lut ars, plată și ovoidală, reprezentând o femeie șezând.
S-au găsit puține podoabe: în unele morminte de la Brăilița s-au descoperit podoabe și amulete din silex, piatră, os, marmură, alabastru, scoici și aramă (N. H., Necr. de la B., ”79, Rez. dr., p. 5), iar la Hârșova s-a recuperat un pandantiv din os.

f. Economia

Sedentarizarea a determinat și caracterul economiei.Pe lângă cultivarea plantelor și creșterea animalelor ca domenii principale, purtătorii Cernavoda I se ocupau cu vânătoarea, pescuitul și culesul, relevantă fiind o ghindă găsită într-o locuință de la Hârșova.

Conform lui S. Morintz și P. Roman, rolul predominant l-a avut creșterea animalelor fără caracter nomad: oi, capre și bovine.

La Rîmnicelu, Alexandra Bolomey a identificat 3127 piese: 2890 pentru animale domestice, inclusiv cai, ovicaprinele reprezentând 28,5% și bovinele 47,7%., și 237 pentru animale sălbatice, dintre care 6,6% cerb. S-au mai descoperit: două oase de pasăre, 30 fragmente de carapace de broască țestoasă, 64 oase de pește, trei valve de scoică și o cochilie de gasteropod. Numărul mic de porci este compensat de cel al mistreților, surprinzătoare fiind prezența mică a câinelui (1,1%).

În culturile Cernavoda III și II, s-a menținut același caracter al economiei, cu procente asemănătoare pentru bovine și ovi-caprine, dar cu un număr mai mare de cai.

g. Ritul funerar

În cimitirele Cernavoda I se practica ritul înhumației cu schelete întinse, cu inventar de arme, unelte și ofrande alimentare. Numărul mare de morminte – 170 la Brăilița – reprezintă un indiciu al mărimii comunităților și îndelungata stabilitate.
Deși Cernavoda I este apropiată de culturile neolitice prin origine și tipologie, se observă că, față de evoluția din cultura Gumelnița, marchează o întoarcere la un aspect agricol al economiei și locuirii și o involuție artistică. De aceea, R. Florescu considera că aceste trăsături plasau Cernavoda I în categoria culturilor de tranziție de la neolitic la bronz.

4.Cultura Cernavoda II

Aria de răspândire a fost aceeași cu a culturii Cernavoda I, fără a avea legătură cu aceasta, fiind datată în mileniul III î. H. Dacă Cernavoda III, apărută pe fond Cernavoda I, s-a orientat spre V și S, Cernavoda II s-a orientat spre N.

Așezările erau situate tot pe tell-urile din câmpie ale fostei culturi Gumelnița. Locuințele erau reprezentate de bordeie puțin îngropate, din materiale ușoare, fără lipituri. Utilajul sărac era format din microlite din silex, uneltele șlefuite din pietre dure erau puține, iar. uneltele din os nu se remarcau printr-o tipologie specializat.

Oasele de animale, domestice sau sălbatice,. sunt mai numeroase decât în culturile anterioare, indicând predominanța păstoritului. Ceramica cu aspect sărăcăcios se împarte în trei categorii: fină, calitativă și grosolană. Cea grosolană este caracterizată de o granulație mare, având în compoziție nisip, calcar sfărâmat, cioburi. Nu se mai folosesc scoici pisate ca în culturile Cernavoda I și III. Formele sunt simple: străchini, castroane, amfore, borcane, oale și cănițe. Un element specific este reprezentat de toartele supraînălțate. Ornamentarea consta din șiruri de împunsături sau crestături pe buză. Prin formă și decor, se înrudește cu ceramica culturii Horodiște (R. Moldova-Foltești. Reprezentative pentru plastică sunt o figurină în formă de vioară și una asemănătoare cu cele ale etapei de tranziție de la cultura Boian la Gumelnița prin decor incizat cu spirale. Formele și ornamentarea diferă de Cernavoda I și III.

Mormintele sunt caracterizate prin ritul înhumației, cu cadavrul pe spate și presărat cu ocru (vopsea) roșu. În unele cazuri groapa era căptușită cu lespezi. Ritul era diferit de Cernavoda I și înrudit, prin ocru, cu Horodiște-Foltești.

Cernavoda II indică apariția unui al doilea val migrator, care probabil s-a desprins din Horodiște-Foltești și a ocupat spațiul culturii Cernavoda I. O parte din comunitățile Cernavoda I au fost împinse spre N și V și au contribuit la apariția culturilor Coțofeni (Dolj) și Glina (Ilfov), alta, împreună cu noii veniți, au condus la apariția culturii Cernavoda II, care va participa la geneza culturii Glina de la începutul epocii bronzului

5.Cultura Cernavoda III

Cernavoda I, fragmentată de presiunea Cernavoda II, a intrat în contact cu culturi locale ca Sălcuța (Oltenia) și Gumelnița și a realizat în mileniul III î. H. o nouă și vastă sinteză în Europa de SE – Cernavoda III, un ansamblu tipologic mobil din perioada de tranziție din neolitic către epoca bronzului.

Așezarea fortificată cu șanțuri de la Cernavoda avea o suprafață de 1,5 ha și un strat de cultură de 1-2 m, care indică o comunitate numeroasă cu o locuire îndelungată. Locuințele erau construite din lemn ușor și stuf și au dispărut aproape în totalitate la ardere. S-a găsit o mare cantitate de oase de animale domestic, sălbatice și de pește, care atestă ca ocupații creșterea animalelor, vânătoarea și pescuitul. De asemenea, s-au recuperat ranițe de mână și unelte de silex de slabă calitate. Cadavrele erau înhumate pe spate, cu picioarele strânse.

Ceramica poroasă avea în compoziție cochilii pisate sau materii vegetale. Cea de bună calitate, de tradiție Gumelnița, era cenușie sau neagră, cu luciu metalic. Specifice sunt toartele tubulare tip Troia. Decorul era reprezentat de brâuri în relief, mai rar impresiuni cu sfoară. Plastica era caracterizată de idoli (figurine) feminine tip Thessalia (Grecia centrală), existând și idoli masculine cu pumnal incizat pe piept.

Cernavoda III a contribuit la geneza culturii Coțofeni, a cărei ceramică include atât elemente tradiționale, cât și elemente tipologice derivate din Cernavoda III.

NOTĂ: Fotografiile au fost realizate de ZIUA de Constanţa cu acordul conducerii MINAC.

Bibliografie cronologică

DORIN POPESCU, Le tombe d ocre de Casimcea, „Dacia”, VII-VIII, p. 86, fig. 2.
ION NESTOR, „Studii și cercetări de istorie veche”, 2, 1950, 1, p. 217-218.
DUMITRU BERCIU & SEBASTIAN MORINTZ & PETRE DIACONU, „Studii și cercetări de istorie veche”, 6, 1955, 1-2, p. 159.
DUMITRU BERCIU & SEBASTIAN MORINTZ, „Materiale”, 3, 1957, p. 91.
DUMITRU BERCIU & SEBASTIAN MORINTZ, „Materiale”, 5, 1959, p. 105.
DUMITRU BERCIU & SEBASTIAN MORINTZ & PETRE ROMAN, „Materiale”, 6, 1959, p. 99-103.
CONSTANTIN S. NICOLĂESCU-PLOPȘOR. & ALEXANDRU PĂUNESCU & NICOLAE HARȚUCHE, „Materiale”, 6, 1959, p. 43-51.
DUMITRU BERCIU, Contribuții la problema neoliticului în România în lumina noilor cercetări, 1961, p. 85, 309.
SEBASTIAN MORINTZ & PETRE ROMAN, Asupra perioadei de trecere de la eneolitic la epoca bronzului la Dunărea de Jos, „Studii și cercetări de istorie veche”, 19, 1968, 4, p. 553-557.
idem, „Studii și cercetări de istorie veche”, 21, 1970, 4, p. 557-569.
EUGEN COMȘA, Neoliticul județului Tulcea, „Peuce”, s. v., Muzeul Delta Dunării, Tulcea, 2, 1971, p. 18.
EMIL CONDURACHI & VLADIMIR DUMITRESCU & MIRCEA M. MATEI, Harta arheologică a României, Meridiane, București, 1972, pp. 18-19 (Comuna primitivă/V. D.)

DUMITRU BERCIU & SEBASTIAN MORINTZ & PETRE ROMAN, Cultura Cernavoda II. Așezarea din sectorul 6 de la Cernavoda, „Studii și cercetări de istorie veche”, București, 24, 1973, 3, p. 373-412.

ȘT. OLTEANU, Exploatări miniere în Dobrogea preromană în lumina cercetărilor recente, „Peuce”, Muzeul Delta Dunării, Tulcea, s. v., IV/1973-1975, p. 22.

SEBASTIAN MORINTZ & D. ȘERBĂNESCU, „Studii și cercetări de istorie veche”, 25, 1974, 1, p. 53-57.
VLADIMIR DUMITRESCU, Arta preistorică în România, București, 1974, p. 135-141, 157-161, 259, 263.

DIONISIE M. PIPPIDI (coord.), Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X, Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 157 (Cernavoda/S. M.)

MIRCEA PETRESCU-DÎMBOVIȚA., Scurtă istorie a Daciei preromane, Iași, 1978, p. 71-72.

RADU FLORESCU & ION MICLEA, Strămoșii românilor. Vestigii milenare de cultură și artă, vol. I (Preistoria Daciei), Meridiane, 1980, p. 33-34. (Neolitic. Societate agrară din mil. VI-III + Comentarii/R.F.)

DUMITRU BERCIU, Quelques donnes preliminaires concernant la civilization de Cernavoda, „SIA”, XII, 1, p. 269-280.

PETRE ROMAN, „Dacia”, n. s., XV, p. 31-169.

EUGEN COMȘA, „Hierasus”, Muzeul Botoșani, 7-8, 1989, p. 81-88.
PUIU HAȘOTTI & DRAGOMIR POPOVICI, Cultura Cernavoda I în contextul descoperirilor de la Hârșova, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Constanța, 25, 1992, p. 15-44.

PUIU HAȘOTTI, Epoca neolitică în Dobrogea, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța/Bibliotheca Tomitana I, Constanța, 1997, p. 119-142 (VI. C. Cernavoda I).
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, Ex Ponto, Constanț, 1998, p. 23-6 (II.Comunități gentilice de agricultori și păstori din epoca neolitică/A. R.).

MIRCEA PETRESCU-DÂMBOVIȚA. & ALEXANDRU VULPE (coord.)/ ACADEMIA ROMÂNĂ, Istoria românilor, vol. I (Moștenirea vremurilor îndepărtate), Ed. Enciclopedică, București, 2001, p. 167-169 (Partea I Preistoria - Cap. II.Neo-eneoliticul- g. Eneoliticul dezvoltat/M. P.-D.).

IOAN VASILIU, Săpăturile. de salvare de la Luncavița-Mocuța, județul Tulcea, „Peuce”, s. n., ICEM, Tulcea, III-IV/2005-2006.
MIHAELA DENISIA-LEUȘNEA, Observații privind perioada bronzului timpuriu în SE Europei, „Peuce”, s. n., ICEM, Tulcea, V/2007, p. 77-106.

NICOLAE HARȚUCHE, Raport asupra săpăturilor arheologice de la Medgdia, manuscris la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
CONSTANTIN PREDA (coord.), Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României, vol. A-C, Ed. Enciclopedică, București, 1994, p. 291-292.

Despre Marius Teja 

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.

Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de ConstanţaCălătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

Istoria Dobrogei - oameni, popoare:   Cultura Boian din epoca neoliticului mijlociu

Istoria Dobrogei - oameni, popoare Cultura Gumelnița din epoca neolitică târzie (galerie foto)