Istoria Dobrogei - oameni, popoare Sciţii

Sciţii erau un popor de păstori nomazi războinici din grupa iraniană (persană) a familiei de popoare indo-europene şi din sec. VII î. H. ocupau stepele din nordul Mării Negre (Ucraina). Prezenţa şi influenţa lor efemeră în Dobrogea în epoca fierului a avut ca rezultat istoric  folosirea numelui Scythia în unele izvoare scrise greco-romane referitoare la regiunea dintre Dunăre şi Marea Neagră.                                       

Sumar

1.Izvoare scrise
2.Descoperiri arheologice scitice în Dobrogea
a. Plastica
b. Bronz
c. Os
d. Ceramică
e. Ritul funerar
f. Arme
 

 
Izvoare scrise
 
În sursele greceşti, sciţii, păstori nomazi războinici din grupa iraniană (persană) a familiei de popoare indo-europene, sunt numiţi Σκύθαι, iar în cele latine Scythae.
Marea majoritate a datelor contemporane despre sciţi provin de la grecul Herodot (cca 484 î. H. - cca 425 î. H.) din Halicarnas (azi Bodrum pe coasta vestică a Turciei asiatice), supranumit „părintele istoriei” de juristul şi politicianul roman Marcus Tullius Cicero. În călătoria sa pe ţărmul vestic al Pontului Euxin, el a ajuns până la colonia grecească Olbia, situată la vărsarea Bugului în Marea Neagră (Ucraina). În renumita lucrare Istorii (IV, 99 etc), Herodot precizează că limita naturală între Sciţia şi Tracia era reprezentată de gurile Istrului (Dunărea) şi că sciţii se autodenumeau scoloţi. Descrierea sciţilor era legată de expediţiaa lansată împotriva lor prin Dobrogea în 514 î. H. de marele rege Darius I (522 î. H. - 486 î. H.) al perşilor, cu care sciţii se înrudeau.

Bazându-se pe informaţiile lui Herodot, Alexandru Vulpe (1931-2016) plasa (2001) în sec. VII î. H. migraţia forţată a sciţilor dinspre est în stepele nord-pontice, de unde i-au alungat pe cimerienii înrudiţi. De asemenea, istoricul român lansa ipoteza că prin sciţi grecii antici înţelegeau o uniune tribală iraniană conduse de aceştia. Vulpe (Institutul de Arheologie „V. Pârvan”: 1965-2016) considera că similitudinile privitoare la piesele de harnaşament, arme şi arta zoomorfă dintr-un spaţiu atât de mare nu pot fi explicate numai prin migraţii.
 
Raporturile geto-scite la Dunărea de Jos sunt menţionate şi de atenianul Tucidide (cca 460 î. H. - cca 398 î. H.) în lucrarea sa Istoria războiului peloponesiac, referitoare la conflictul dintre alianţele oraşelor greceşti conduse de Atena şi Sparta (431 î. H. - 404 î. H.): „Geţii şi populaţia din acest ţinut se învecinează cu sciţii, au aceleaşi arme şi sunt toţi arcaşi călări..” (II, 96, l=FHR, I, p.75)
În inscripţia care cuprinde decretul din sec. II î. H. al coloniei greceşti Histria privind pe cetăţeanul Agathocles, Dobrogea este denumită Ʃκυθία.
 
În celebra sa lucrare sa Geografia (VII, 4, 5), grecul Strabon (cca 63 î. H. - cca 24 î. H.) din Amasia (N Turciei asiatice) numeşte ţinutul dintre Dunăre şi mare Μίκρα Ʃκυθία.
 
Poetul roman Publius Ovidius Naso (43 î. H. - 17 d. H.), exilat la Tomis (8 d. H. - 17 d. H.) de împăratul Augustus, numeşte zona Scythia.
 

Dobrogea a făcut parte din provincia romană Moesia Inferior până la domnia lui Diocleţian (284-305). Prin reforma administrativă de mare amploare a acestui împărat, regiunea este transformată în provincie de sine stătătoare cu numele Scythia Minor, care va dispărea în urma marii invazii slave în Peninsula Balcanică din 602.
 
Descoperiri arheologice scitice în Dobrogea
 
a.Plastica
Prezenţa sciţilor în Dobrogea se reflectă şi în statuile din sec. V î.H descoperite la Sibioara şi  Stupina (com. Crucea, jud. Constanţa), precum şi o alta provenită dintr-o localitate necunoscută.
Statuia ovoidală de la Sibioara (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța) este lucrată în granit şi prezintă un luptător cu podoabe, torques (colier metalic în formă de torsadă terminat două tampoane ornamentate), topor de luptă, spada iraniană scurtă cu două tăişuri akinakes (Herodot II, 128; IV, 62) şi tolba cu săgeţi gorithos.
 
Celelalte două statui reprezintă tot un luptător cu akinakes.
Adrian Rădulescu (1932-2000) considera (1998) că cele trei reprezentări plastice redau imaginea idealizată a unor luptători sau şefi de trib şi că au fost aşezate pe ose­mintele lor din mormintele tumulare (morminte acoperite cu o movilă de pământ sau pietre).
 
b. Bronz
Tot din sec. V î. H. este şi cazanul de bronz de la Castelu (centru jud. CT) (Muzeul de istorie Națională și Arheologie Constanța), care s-a păstrat bine, cu excepţia piciorului deteriorat de plugul care l-a dezvelit întâmplător. Are forma unei cupe cu înălţimea de 0,69 m şi diametrul gurii de 0,445 m. Toartele zoomorfe redau corpul unor ţapi, iar în exterior, la buză, se observă un decor liniar  în  zig-zag.
 
Tot la Histria a fost descoperit mânerul unei oglinzi de bronz din al treilea sfert al aceluiaşi secol.
 
c. Os
De asemenea, de la Tariverde şi Histria provin psalii (parte a căpăstrului) de os de tip scitic din a doua jumătate
a sec. V î.H.
 
d. Ceramică
 
La Histria (NE jud. CT), Tariverde (com. Cogealac, N jud. CT) şi Sinoe (NE jud. CT) au fost găsite vase borcan cu umărul rotunjit şi cu crestături sau alveole aplicate pe buză şi fragmente ceramice.
 
Ceramica scitică apare sporadic şi la Nicolae Bălcescu (centru jud. CT), Medgidia, probabil şi în unele complexe funerare de la Tomis din sec. IV-III î.H.
 
Vasele scitice nu apar izolat în Dobrogea, ci numai în oraşele greceşti, în aşezări greco-gete sau în aşezări şi necropole getice alături de ceramica băştinaşă.
 
e. Ritul funerar
Inhumaţia şi unele ele­mente specifice ale inventarului şi ritualului funerar pe coasta vestică a Pontului Euxin (Marea Neagră) l-au determinat pe A. Rădulescu (Muzeul de istorie naţională şi arheologie Constanţa: 1956-2000) să emită ipoteza prezenţei scitice aici şi în lipsa ceramicii proprii. Aceasta este rară chiar şi în siturile arheolo­gice nord-pontice, aspect explicabil la o populaţie nomadă care folosea pe scară largă în aşezări şi în special în complexele funerare ceramica grecească, atât cea de lux, cât şi cea comună.
 
f. Arme
În 2001, în cadrul săpăturilor în desfăşurare la necropola Celic-Dere (N jud. TL), se descoperiseră deja 10 akinakes.
 
Bibliografie cronologică
 
DIONISIE M. PIPPIDI (coord.), Dicţionar de istorie veche a României. Paleolitic - sec. X, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 530-533, 536-537. (Sciţii; Scythia Minor)
ADRIAN RĂDULESCu & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed. II rev., Ex Ponto, Constanţa, 1998, p. 43-45, 53-55. (cap. IV: Prima epocă a fierului: Hallstatt (sec. XII î. H. - mijl. sec. V î. H.) / A. R.; cap. V: Dobrogea în a doua epocă a fierului: La Tene - Sciţii şi macedonenii în Dobrogea. Epoca elenistică / A. R.)
MIRCEA PETRESCU-DÂMBOVIȚA & ALEXANDRU VULPE (coord.), Istoria românilor, vol. I: Moştenirea timpurilor îndepărtate, Acad. Română, Ed. enciclopedică, p. 408-411. (Partea II: La începuturile istoriei - cap. IV: Dacia înainte de romani - b. Vecinii răsăriteni - Sciţii / A. V.)
 
Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.

Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de ConstanţaCălătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
 
Istoria Dobrogei - oameni, popoare Geţii (galerie foto)