Mahomed al II-lea Cuceritorul şi coşmarul trăit de otomani în Dobrogea - relatarea italianului Angiolello

Mahomed al II-lea Cuceritorul (Fatih) este considerat de mulţi drept cel mai puternic sultan pe care l-a avut Imperiul Otoman în întreaga sa istorie. Este pus înaintea altor mari conducători ai Semilunei (precum Soliman Magnificul sau Baiazid Fulgerul) pentru că el este cel care a cucerit în 1453 Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin, Istanbulul de astăzi.
Mahomed al II-lea a avut într-adevăr numeroase realizări pe plan militar, dar a înregistrat şi eşecuri. Unul din marii săi adversari a fost Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, cel care nu accepta suzeranitatea turcească şi refuza să plătească bir. Un lucru şi mai puţin ştiut este că una dintre marile victorii ale lui Ştefan împotriva lui Mahomed II aduce în poveste şi Dobrogea medievală.

În a doua jumătate a veacului al XVI, tărâmul dintre Dunăre şi Mare era răvăşit de războaie. Dobrogea devenise provincie otomană, dar voievozii din Ţara Românească, urmaşi ai marelui Mircea cel Bătrân, nu renunţaseră la visul de a redeveni stăpâni până la Marea cea Mare. Ultimul care reuşise să creeze mari probleme turcilor fusese Vlad Ţepeş, care arsese mai multe fortificaţii otomane din Dobrogea.

De cealaltă parte, Gurile Dunării erau aprig disputate pentru că Moldova deţinea oraşe importante precum Chilia sau Cetatea Albă (azi în Ucraina) şi controlau comerţul în această zonă. Ce legătură are însă Dobrogea cu confruntările dintre cei doi mari conducători, Ştefan cel Mare şi Mahomed al II-lea?

Cele de mai jos s-au întâmplat în anul 1476, în Dobrogea noastră, şi au fost povestite de un cărturar italian, prezent la evenimente. Giovanni Maria Angiolello era din Vicenza, luptase pentru Veneţia şi căzuse prizonier la turci cu opt ani în urmă, în bătălia de la Negroponte. Inteligent, cult şi abil, a ajuns la Constantinopole şi a devenit vistier al sultanului Mahomed II. Se afla la Edirne (Adrianopole) în 1475 când soseşte vestea îngrozitoare: Hadâm Suleyman Paşa (Soliman), beyrlebeyul Rumeliei, a fost zdrobit de Ştefan cel Mare în bătălia de la Vaslui (Podul Înalt).

Ruşinoasa înfrângere îl înfurie pe Mahomed, care decide să meargă în Moldova pentru a-l pedepsi pe Ştefan. În primăvara lui 1476 (mai sau martie, după alte surse) expediţia militară pleacă spre Moldova: Mahomed conduce o armată de peste 200.000 de soldaţi (după alte surse - între 90.000 şi 150.000), iar Angiolello face parte din alaiul sultanului.

Cărturarul descrie călătoria spre Moldova şi mai ales drumul prin Dobrogea. „Am ajuns la Varna, castel aşezat lângă ţărmul Mării Negre. Aici se spune că a căzut un rege al Ungariei (Vladislav VI, ucis în bătălia de la Varna - 1444), înainte ca Ioan Cavalerul Alb (Iancu de Hunedoara), tatăl regelui Matei, să fi fost rege al Ungariei“.

Expediţia îşi continuă drumul prin Dobrogea (de puţin timp provincie a Imperiului, dar în continuare disputată de români şi de turci) numită de italian Ţara Abrosit. Este un drum greu şi în care otomanii îndură mari lipsuri pentru că în acea vreme Dobrogea era o ţară pustiită de războaie: „Se văd mari mormane de oase adunate, ca nişte movile… Locurile sunt sălbatice, fără urmă de apă de băut, de care am dus mare lipsă, deoarece mai multe zile nu am avut altă apă decât cea a mării. Din această cauză făceau (soldaţii) gropi în nisip, pe lângă ţărmul mării şi din acea apă beam noi căci altă apă nu se găsea.”


Nimeni nu se aştepta însă la ceea ce avea să urmeze: în acel început de vară, Dobrogea este scena unei invazii incredibile de lăcuste. Relatarea lui Angiolello este elocventă: „În acea pustietate care se numeşte Abrosit am fost asaltaţi de o mulţime de lăcuste mari, de o culoare schimbătoare, bătând în cenuşiu şi roşu, urmată de o aşa mare puzderie, că nici nu este cu putinţă să creadă cineva care nu le-a văzut. Alcătuiau nori atât de groşi încât întunecau soarele şi când coborau pe pământ rodeau până şi sacii de pesmet din corturi, de la primul până la ultimul. Nici mâncarea nu putea fi gătită căci îndată ce erau descoperite oalele, se şi umpleau de acele gângănii“.

Suferinţele pricinuite de această invazie de insecte aparent inofensive sunt greu de imaginat astăzi. Caii erau acoperiţi tot timpul, pentru a nu înnebuni. Pentru că ziua le era imposibil să meargă, otomanii stăteau ascunşi în corturi şi marşul spre Moldova avea loc doar noaptea, pe răcoare. După vreo 10 zile de chin, armata otomană ajunge aproape de Dunăre. Sunt trimişi înainte sacagii care să aducă apă dulce pentru grosul armatei.

Angiolello spune că mulţi militari au murit pentru că au băut prea mult, „cu nesaţ, căci le mergea la inimă“. Au scăpat de lăcuste, căci norul uriaş a trecut mai departe în Ţările Române (invazia a fost consemnată şi de cronicari din Ţara Românească şi Moldova). Armata lui Mahomed a stat trei zile la Dunăre aşteptând ca de la Silistra să sosească nave militare şi de aprovizionare.

Marşul dezolant din Dobrogea şi-a pus amprenta asupra otomanilor. Pe 25 iulie, la Valea Albă (lângă Războieni) avangarda de 30.000 de soldaţi condusă de Soliman Paşa „Hadâmbul“ (acelaşi învins în 1475 la Vaslui / Podul Înalt) este învinsă de Ştefan cel Mare. Acesta avea cu el doar oastea mică (12.000 - 15.000 de oameni), nu toată Oastea Mare de cca 50.000 de soldaţi (multor răzeşi le dăduse drumul acasă după înfrângerea tătarilor la Ştefăneşti). A doua zi soseşte însă marea oaste a lui Mahomed, căreia i se alăturase şi Laiotă Basarab, domnul Ţării Româneşti, cu peste 10.000 de soldaţi.

Cu o armată de aproape zece ori mai mică, Ştefan cel Mare este învins şi silit să se retragă. Va continua să hărţuiască însă oastea otomană, care nu reuşeşte să cucerească Moldova şi nici marile cetăţi Neamţ, Hotin sau Suceava.


Expediţia militară se va încheia fără un rezultat clar, Mahomed II părăseşte Moldova, tot prin Dobrogea. Angiolello va rămâne prizonier până în 1485, când reuşeşte să fugă. Pe viitor va mai colabora însă cu otomanii (cu sultanul Selim I 1512-1520) apoi se va întoarce la Vicenza. Aici devine preşedinte al notarilor şi îşi scrie memoriile, fără să uite de clipele petrecute în Ţara Abrosit sau de groaznica invazie a lăcustelor…

Bibliografie 

- Călători străini în Ţările Române, vol. 1 (1331-1550) / 1968 / Relatarea lui Giovanni Maria Angiolello; 
- Istoria României (Teodor, Papacostea, Hitchins, Brăbulescu); Istoria Imperiului Otoman; istorie-pe-scurt.ro /  Bătălia de la Războieni / Valea Albă sau cum a ieşit Ştefan cel Mare victorios dintr-o înfrângere; 
- News from Negroponte… Meserve, Margaret; moldovenii.md. 

Sursa foto: Wikipedia. Atribuire - „By Gentile Bellini - The Yorck Project (2002) 10.000 Meisterwerke der Malerei (DVD-ROM), distributed by DIRECTMEDIA Publishing GmbH. ISBN: 3936122202., Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=147845“ - https://en.wikipedia.org/wiki/Mehmed_the_Conqueror

Despre Cristian Cealera

Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Constanţa (Kustenge) între Războiul Crimeii şi instaurarea administraţiei româneşti (1853-1878) (II)Renaşterea oraşului, Casele engleze, Farul lui Aslan şi alte edificii moderne (galerie foto)