Nemesis, zeiţa răzbunării, şi micul templu de la Constanţa (I). O divinitate complexă

Nu poţi spune că ai vizitat Constanţa dacă nu te-ai oprit, fie chiar şi pentru o oră, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, monumentala clădire situată în Piaţa Ovidiu. Aici, în impozanta clădire ridicată în urmă cu aproape un veac (inaugurată în 1921) se află dovezile unei istorii fascinante, vestigiile care ne ajută să reconstituim poveştile milenarului oraş numit Tomis.

 

 

Din 1921 şi până în 1977, aici a funcţionat Primăria oraşului, iar edificiul era numit în perioada interbelică Palat Comunal, întrucât Constanţa era pe atunci comună urbană, municipiu şi reşedinţă de judeţ. Clădirea a devenit sediul muzeului pe 25 decembrie 1977, vestigiile antice găsindu-şi în sfârşit casa binemeritată, după peregrinări nesfârşite prin diverse alte locaţii.

 

Astăzi, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie este vizitat de zeci de mii de turişti din întreaga lume, dornici să afle poveştile unei aşezări cu o vechime de două milenii şi jumătate. Un oraş care a fost întemeiat şi dezvoltat de către grecii din Milet, care a înflorit sub stăpânirile romane şi romano-bizantine, a supravieţuit vremurilor tulburi ale Evului Mediu şi a continuat să existe în timpul stăpânirii otomane din Dobrogea. Constanţa de azi ne spune atât poveştile anticului Tomis, dar şi pe cele ale urbei moderne devenită românească în 1878.

 

La Muzeul de Istorie din Constanţa sunt expuse toate dovezile acestei existenţe milenare, aici putând fi văzute şi admirate vestigii din toate perioadele sus menţionate. Cea mai atractivă sală a muzeului este, fără doar şi poate, Sala Tezaur, aflată la parterul clădirii. Aici sunt expuse numeroase piese deosebite şi mai ales celebrul Tezaur de sculpturi antice, comoară descoperită pe 1 aprilie 1962 şi care cuprinde statui datate în sec. II-III d.H.

 

Tezaurul cuprinde 24 de piese extraordinare (statui ale unor divinităţi greco-romane, orientale sau autohtone), iar ansamblul statuar Fortuna cu Pontos sau statuia lui Glykon sunt de acum cunoscute peste tot în lume, fiind piese reprezentative ale poveştii tomitane. Sunt însă şi alte piese care merită o atenţie deosebită, iar una dintre acestea este aedicula (ediculă, mic templu, mic altar) cu dublă reprezentare a zeiţei Nemesis. 

 

Nemesis este zeiţa răzbunării la greci, fiind cunoscută şi sub numele de Rhamnusia, zeiţa din Rhamnous, oraş antic elen din Attica (peninsula Atică). Pentru antici (greci şi apoi romani), ea era întruchiparea geloziei, a invidiei şi a mâniei zeilor şi se credea ca ea pedepseşte orice exces al muritorilor. Deopotrivă pedepsea crimele şi aroganţa muritorilor, conserva şi supraveghea ordinea şi menţinea echilibrul în univers. Ea era cea care cântărea riguros fericirea şi nenorocul, în acest sens apărând uneori însoţită de o balanţă. Nemesis era justiţia divină (la Homer), cea care împărţea echitabil binele şi răul. În perioada Romei imperiale, ea era adorată şi de gladiatori, ştiut fiind faptul că aceştia i se închinau zeiţei în templele ridicate în apropierea amfiteatrelor.

 

După unii autori antici, Nemesis era fiica lui Zeus şi a zeiţei Ananke. După Hesiod (în Theogonia), mama ei era zeiţa Nyx, divinitatea nopţii. Un alt scriitor antic, Pausanias, a scris că ea era fiica titanului Okeanos, zeul oceanelor, al apei proaspete, al râurilor, al izvoarelor şi al norilor de ploaie. Indiferent de paternitatea şi maternitatea ei, ambele disputate, Nemesis era mereu păstrătoarea echilibrului în univers, cea care cântărea faptele muritorilor, care îi pedepsea pe cei ridicaţi împotriva zeilor şi care îi răsplătea pe cei care făceau bine şi care erau de partea dreptăţii.

 

Cultul lui Nemesis a fost popular în lumea romană, fiind adorată în toate provinciile imperiului, provincie printre care se număra şi Moesia Inferior (n.a. Dobrogea era Scythia Minor, parte din Moesia Inferior şi apoi, de la sfârşitul sec. III - începutul sec. IV d.H., provincie separată cu capitala la Tomis). Popularitatea zeiţei este explicabilă şi datorită asocierilor sale cu diverse alte divinităţi locale. Spre exemplu, romanii o asociau cu divinitatea etrusco-romană Fors - Fortuna, ajungând astfel să se confunde în unele dintre ipostazele sale cu zeiţa norocului Fortuna - Tyche, la rândul ei posesoare a balanţei şi divinitate care menţine echilibrul faptelor oamenilor. 

 

Nemesis este adesea confundată cu divinităţi locale feminine din provinciile romane (precum cele din zona Traciei), fiind uneori adorată sub forma Diana Regina (Artemis - Bendis , zeiţă tracă a naturii) sau asociată cu Ceres (zeiţa romană a recoltelor şi agriculturii) şi chiar, parţial, cu Hecate (Hekate), purtătoarea de torţe, zeiţă a magiei, vrăjitoriei, a răspântiilor şi a lumii subterane (reprezentată în Tezaurul de la Tomis în mai multe piese - Hekate Triformis).

 

Nemesis este reprezentată uneori şi înaripată. De multe ori, statuile ei din epoca romană sunt cu dublă reprezentare, semn al dualităţii ei (cea care pedepseşte răul, dar recompensează binele). Potrivit specialiştilor, dubla ipostază (în care se încadrează şi piesa noastră de la Tomis, din Tezaurul de sculpturi) are origini micro-asiatice. Alexandrescu-Vianu dă ca posibilă origine a acestui tip iconografic oraşul antic grecesc Smyrna (azi Izmir, Turcia, de pe coasta egeeană, vestică, a Anatoliei). De aici, tipul iconografic s-ar fi extins în toată Asia Minor, în Cappadocia şi în Siria.

 

 

 

V. Canarache, A. Aricescu, V. Barbu, A Rădulescu - Tezaurul de sculpturi de la Tomis, Edit. Știinţifică, Bucureşti 1963; autorul articolului 16 despre Nemesis - V. Barbu, p.83-90

Zaharia Covacef - Sculptura antică din Expoziţia de bază a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Editura Mega, Cluj-Napoca 2011, p.36, p.108

Zaharia Covacef - Templele Tomisului, Revista Peuce Serie Nouă III-IV, 2005-2006, p.169

Maria Alexandrescu-Vianu - The tresury of sculptures from Tomis. The cult inventory of a temple - daciajournal.ro tome LIII, pdf 2009, p.27-46

Victor Kernbach - Dicţionar de mitologie generală, Edit. Știinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1989

ISM II (Inscripţiile din Scythia Minor greceşti şi latine, vol II) - Tomis şi teritoriul său, 148(33), coordonator Iorgu Stoian, indici de Al. Suceveanu, Editura Academiei RSR Bucureşti 1987, p.178-179

 

 

Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 

Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.