Pădurile județului Constanța, în urmă cu aproape un veac (I)

În anii ʼ20, în prima decadă a perioadei interbelice, Dobrogea era compusă din patru județe, Caliacra, Durostor (ambele din Cadrilater, Dobrogea de Sud), Constanța și Tulcea (Cadrilaterul a aparținut României între 1913 și 1940). Dintre aceste patru diviziuni administrative, județul Constanța era cel mai puțin împădurit, mare parte din teritoriul său (cu precădere în zona centrală) fiind ocupată de acea zonă aridă, pe care, de-a lungul istoriei, numeroși călători străini au numit-o stepă sau chiar dessertum.

 

În timpul ocupației otomane, mai ales în secolele XVIII și XIX, cele câteva mari păduri ale județului fuseseră exploatate intens, la Istanbul (Constantinopole) fiind trimise sute de vase de cherestea. Din acest motiv, dar și din alte cauze (distrugeri și incendii din timpul războaielor ruso-turce), la 1878, în momentul instalării administrației românești, județul era sărac în păduri. Statul român a demarat o amplă campanie de reîmpădurire, proces ce a durat decenii întregi.

 

În 1922, situația pădurilor din județul Constanța se îmbunătățise simțitor, iar acest lucru este relevat de datele statistice prezentate într-un raport editat la Chișinău și care a văzut lumina tiparului în 1924. Aici figurează numeroase păduri (ale statului) cu care Dobrogea se laudă și astăzi.

 

În ciuda evoluției, județul Constanța nu putea rivaliza la capitolul păduri cu județul Tulcea, unde vorbim de păduri naturale seculare, existente în Nordul Dobrogei, cel atât de diferit geografic. Spre exemplu, Constanța avea 15.965 de hectare de suprafață împădurită (14.590 hectare erau păduri ale statului), în timp ce județul Tulcea avea 72.404 hectare.

 

În 1922, doar 3% din suprafața județului Constanța era împădurită. În 1923, odată cu reforma administrativă, din totalul de 14.590 de ha ale statului sunt luate (pe hârtie, evident) 2.534 ha de pădure și trecute administrativ ocolului silvic Durostor, județul Constanța fiind astfel iar mai sărac.

 

În aceste articole ne vom referi strict la pădurile județului, așa cum erau ele înregistrate în 1922. Acesta este un bun prilej pentru a vedea situația fiecărei zone în parte. Sunt trecute denumirile vechi, turcești, toponime dintre care unele au dispărut astăzi.

 

Județul Constanța avea înregistrate în anul de referință 1922 57 de păduri ale statului, împărțite pe diverse ocoale silvice, iar din suprafața de 15.965 ha, doar 10.788 de hectare erau exploatate. Speciile dominante în pădurile județului (n.a. exploatată și neexploatată) erau plopul și salcia (3.478 ha ) carpenul (2.890 ha), stejarul pedunculat (1.725 hectare), frasinul (1.790 ha), salcâmul (1.567 ha), cerul (1.203 ha), ulmul (509) și teiul (278 ha), dar și alte specii diverse.

 

După cum am menționat și anterior, la 1922, pădurea județului Constanța era una tânără. Astfel, cca. 14.000 de hectare aveau între 1-20 de ani, 1.165 aveau 20-40 de ani și doar 12 hectare de pădure erau cu arbori cu vârste cuprinse între 40-60 de ani. În comparație, în județul Tulcea, 15% din păduri era cu arbori de 40-60 ani, 9% cu vârste între 60 și 80 de ani, iar 2% - peste 80 de ani.

 

O pădure de 60 de hectare era Aliman (comuna Aliman există și astăzi) dar ea nu era exploatată industrial. O pădure de 100 de hectare (91 ha împădurite și exploatate și 9 hectare de poieni și locuri goale) era Asarlâc. Aceasta avea două trupuri de pădure numite Diuscea și Iderizu Mare. Asarlâc este vechiul nume turcesc al satului Cetatea, care azi ține de comuna constănțeană Dobromir. În anii 20, Asarlâc ținea de comuna Enisenlia (Enișenlia), al cărui nume original turcesc era Yeni Senli. Enisenlia există și astăzi, dar sub numele românesc de Văleni (fost Valea Rea până în 1964), sat ce depinde administrativ tot de comuna modernă Dobromir.

 

O pădure vastă era Baccuius, care avea două trupuri de pădure, Basorman și Domuz Orman (Pădurea Porcului) și se întindea pe o suprafața de 402 hectare, din care 318 erau exploatate. Această pădure ținea de comunele Cuzgun și Beilic. Cuzgun este forma coruptă a lui kuzgun care în turcă înseamnă corb. Azi, fostul Cuzgun este localitatea Ion Corvin. Beilic este astăzi actualul sat Viile, care ține de comuna Ion Corvin. În pădurea Baccuius erau 80 de hectare de stejar, 121 de carpen, 80 de frasin și alte 121 de hectare de alte diverse specii. Din cele 402 hectare, 362 aveau o vechime de 1-20 de ani. Baccuius este forma coruptă a numelui turcesc Bakkuyusu, un sat dobrogean care astăzi este așezarea modernă Floriile, sat al comunei Aliman.

 

Pădurea Beiarman ținea de comuna Adamclisi și avea 190 de hectare împădurite și exploatate, din care 57 erau plantate cu carpen (carpăn), 38 cu frasin, 38 cu ulm iar 57 ha cu alte diverse specii. Era tot o pădure tânără, întreaga e suprafață fiind cu arbori care aveau între 1 și 20 ani.

 

De comuna Parachioi (Satul cu Bani, astăzi Băneasa) ținea și pădurea Calaicea, care avea trei trupuri de pădure, Tengea (228 ha), Asadâc (30 ha) și Cozea Coru (107 ha). La Calaicea predominau cerul, teiul, carpenul și frasinul. Calaicea este forma coruptă a vechiului nume turcesc Kalaici, nume al satului de astăzi Făurei (comuna Băneasa).

 

Trebuie să facem o distincție clară între stejarul pedunculat și o altă specie de stejar, cerul (quercus cerris, stejar turcesc) și care în statistica din 1922 este trecut separat.

 

 

 

 

Sursa foto: Imaginea reprezintă o ilustrație din cartea „Dobrogea 1878-1928 - Cincizeci de ani de vieață românească“, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța 

 

 

 

 

 

Situația municipiului Constanța în vremuri de război (1942-1943) (II)