Pe urmele genovezilor în Dobrogea (II). Enisala, Licostomo şi Tratatul de la Pera

Când spui cuvintele Dobrogea şi genovezi, te gândeşti imediat la cetatea Enisala (Yeni-Sale). În trecut au existat unele controverse legate de cine a ridicat această impresionantă cetate medievală. S-a oscilat între varianta că ar fi fost ridicată de bizantini şi apoi preluată de genovezi şi cealaltă ipoteză - că ar fi fost direct construită de meşterii Republicii Italiene, în sec. XIII, imediat după Tratatul de la Nymphaeum.
 
În ultimele decenii, graţie specialiştilor, varianta construcţiei genoveze a câştigat tot mai mult teren, iar astăzi, cei mai mulţi consideră Enisala o creaţie a italienilor. Turnul hexagonal, modul de construcţie a incintei, tiparul turnurilor rectangulare şi elemente de arhitectură par să fie dovezile clare ale unei creaţii a Republicii. Pe portulanele medievale italiene, Enisala apare sub formele Bambola sau Pampolo.
 
Nu trebuie uitat că, pe vremuri, geografia litoralului românesc era cu totul alta decât în prezent. Astfel, Enisala era port la Marea Neagră, pentru că lacurile de azi - Babadag şi Razelm formau pe atunci un golf la ceea ce italienii numeau Mare Majus, sau Mare Maggiore (pe unele portulane - hărţi costiere de navigaţie).
 
După plecarea genovezilor, Enisala a fost preluată de otomani, care şi-au cantonat aici o garnizoană. Când, din cauza colmatării (înnisipării), golful a fost izolat de Mare şi a devenit un lac, interesul pentru Enisala a dispărut, iar turcii au părăsit cetatea.
 
O altă localitate dobrogeană care apare pe hărţile genoveze este Groseea. Unii o identifică cu Hârşova de astăzi. În construcţia acesteia s-a stabilit că există poate şi o fază genoveză, fiind găsite similarităţi tehnice cu cele de la Enisala.
 
Un alt nume important al istoriei genoveze în Dobrogea este Licostomo, în traducere Gura de Lup. Se ştie cu certitudine că acesta a fost un oraş important pentru genovezi, care, foarte probabil, au construit de la zero această cetate. Ea se afla în zona Chilia Veche, nu departe de Periprava.
 
Se cunoaşte faptul că în sec. XIV, la Licostomo, comunitatea genoveză era condusă de un consul (guvernator) iar cetatea era apărată de o garnizoană. În afara consulului, oraşele importante aveau un comandant de garnizoană (căpitan) şi, bineînţeles, un aparat administrativ-financiar, format din casieri (massari), care ţineau socotelile, şi maestrali - cei care stabileau preţurile diverselor mărfuri.
 
Coloniile de la Marea Neagră aduceau bani mulţi republicii. Ele se bucurau de o relativă autonomie, plăteau Republicii o taxă, iar aceasta le trimitea când era nevoie ajutor militar sau financiar.

 
Licostomo a fost cetate a genovezilor până la începutul sec. XV, când a trecut în stăpânirea Moldovei lui Alexandru cel Bun, aşa cum s-a întâmplat şi cu Cetatea Albă şi Chilia (deţinute până în 1484, când turcii le-au cucerit şi au preluat controlul la Gurile Dunării).
 
Coloniile genoveze aveau monopol comercial, dar se aflau pe teritoriu bizantin. De aceea primeau în concesiune terenuri pentru cartierul de locuit, pentru magazii de depozitare şi cheiurile portuare.
 
Pe alt braţ al Dunării, Sfântul Gheorghe, se afla şi Proslavita. Identificată în apropierea comunei tulcene Nufăru, aceasta a fost probabil tot o mică bază genoveză. Italienii au preluat-o de la bizantini, care o ridicaseră cu secole în urmă.
 
Protejaţi de bizantini, cărora le plăteau sume frumoase, genovezii au făcut afaceri fructuoase în mare parte din cele două secole în care s-au aflat în Dobrogea. La un moment dat însă, s-au lovit de un adversar neaşteptat: la mijlocul secolului XIV, Dobrogea a devenit parte a unui despotat condus de Dobrotici, care a reuşit să iasă de sub suzeranitatea bizantină.
 

Dobrotici, şi apoi fiul său Ivanco s-au antrenat într-un conflict militar cu genovezii, miza fiind Gurile Dunării şi porturile litorale. Dobrotici mai ales a atacat şi distrus câteva cetăţi. În 1386, marele despot a murit, iar locul său a fost luat de fiul Ivanco, cel supranumit „regişorul Dobrogei{.
 
Acesta a înţeles că nu trebuie să se războiască cu Genoa şi a decis să facă pace. Astfel s-a ajuns la Tratatul de la Pera.
 
În 1387, Ivanco a trimis la Constantinopole o solie condusă de sfetnicii Costea şi Jolpan (Kosta şi Iolpani). Aceştia au ajuns la Pera în mai 1387 şi aveau puteri depline de negociere, plus o scrisoare a despotului: „Ivanko, prin graţia Domnului Despot, scris în a 13-a zi a lunii mai“.
 
Tratativele au început pe 22 mai şi s-au încheiat pe 27: „Încheiat în Pera, în palatul rezidenţial al lui Podesta, în sala de la etaj, în anul 1387 de la naşterea Domnului, în a 27-a zi a lui Mai, după ora 3 şi înainte de ora 9“. Discuţiile s-au purtat între boierii dobrogeni şi un grup de mari nobili ai Republicii maritime. Aceştia erau conduşi de Giovanni de Mezzano, podesta de Pera, secondat de Gentile de Grimaldi şi Ganone de Bosco, oameni ai lui Antonioto Adurno, dogele de Genoa.
 
Ce prevederi a avut însă acest Tratat? În primul rând, s-a dispus încetarea ostilităţilor şi restabilirea păcii, plus reglementarea a numeroase cauze comerciale. Genovezii s-au obligat să îi plătească lui Ivanco 2% vamă din valoarea totală a mărfurilor transportate (1% la intrarea în despotat, 1% la ieşire). Italienii puteau face afaceri în toate porturile (Varna, Caliacra, Cavarna, Carbona, Constantza, Solina etc.). Nu aveau voie însă să aibă decât o casă de comerţ (loggia) şi un consulat.
 
Genovezii nu mai aveau voie să mai întreprindă nicio acţiune militară în Dobrogea, iar în schimb li se promitea protecţia lor şi a mărfurilor lor. „Părţile îşi uită una alteia toate insultele, ofensele, violenţele, jafurile şi uciderile şi se obligă să se trateze cu respect“. Genovezii nu aveau voie să întrerupă din vreun motiv exportul de grâne din Dobrogea. Operaţiunile comerciale între cele două părţi se făceau şi în monede dobrogene, bătute de Ivanco, monede de aramă şi care aveau legendă în greacă.
 
Tratatul era foarte avantajos pentru Ivanco şi ţinea sub control activitatea comercianţilor genovezi. Din păcate, a avut viaţă scurtă. Domnia lui Ivanco a durat doar încă un an, până în 1388, când a murit în împrejurări încă neelucidate, într-un război contra turcilor.
 
Dobrogea, cea mai mare parte din ea, va fi apoi preluată de Mircea cel Bătrân, care o va stăpâni timp de trei decenii. Povestea genovezilor în Dobrogea continuă însă...
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
Radu Șt. Ciobanu - Genovezii şi rolul lor în Dobrogea în sec. XIV; Pontica II, p.401-412
 
Radu Șt. Ciobanu - Aspecte ale civilizaţiei portuare din Dobrogea la sfârşitul sec. XIII şi în sec.XIV, Pontica III, p.297-329 
 
Col. Ionescu M Dobrogianu - Tomi-Constanţa, Monografie, 1931
 
Petre Diaconu - O formaţiune statală la Dunărea de Jos la sfârşitul secolului XIV (1978)
 
Ghe. I Brătianu - Marea Neagră - De la origini până la cucerirea otomană
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.

Citeşte şi:
 
„Tomi Constanţa“, de colonelul Ionescu M. Dobrogianu (1931)

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanța veacului de mijloc Genovezii înscriu pe hărțile comerciale Constanța

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Pe urmele genovezilor în Dobrogea (I)