Pilotul nu s-a mai întors din zbor. A interceptat o stea căzătoare (galerie foto)

Am coborât treptele hotelului „EGRETA“ de la Dunavăţul de Jos, la sfârşit de septembrie 2014, împreună cu mai mulţi medici participanţi la acea conferinţă. Erau medici de familie şi medici specialişti, atât din Constanţa, cât şi din ţară, însoţiţi de mai multe tinere reprezentante medicale. Unii erau singuri, alţii erau în familie, soţ şi soţie, chiar dacă unul din ei nu era medic, aşa cum era şi cazul meu. Cred că eram un grup de zece, douăsprezece persoane ce coborau pe lângă piscina cu fântână arteziană, în acea după-amiază, spre locul unde era ancorată barca ce urma să ne plimbe pe canalele Deltei, pe braţul Sfântu Gheorghe.
 

 
Îmi luasem pe umăr aparatul foto şi camera de filmat. Am sărit printre primii în barcă, o ambarcaţiune cu motor căreia toţi îi spuneau „catamaran“ şi am îmbrăcat o vestă de salvare. Apoi au urcat pe barcă doctoriţele  Stela şi Lucica, însoţite de doctorul Dan. Pe Carmen şi Delia, medici de familie, le-am ajutat eu să urce pe puntea ambarcaţiunii. Apoi i-am întins mâna Ralucăi, una din reprezentantele medicale, care a păşit şi ea alături de ceilalţi. „Catamaranul“ era destul de lung şi încăpător, prova o constituia două uşi de lemn iar pe toată lungimea avea băncuţe şi scaune fixate în podea, comanda fiind pe partea dreaptă.
 
Toţi eram bine dispuşi, veseli, gălăgioşi, unii chiar puşi pe glume. Eu mi-am ocupat un loc exact în prova, pe mijloc. Barcagiul a pornit deodată motorul şi botul ambarcaţiunii s-a înfipt în apa canalului Dunavăţ, brusc şi cu zgomot, că unii chiar au scos sunete de exclamare.
 
Prin uşiţele din faţă, din când în când, apa se scurgea din valurile ce izbeau bordul, că trebuia să ne ridicăm cât mai sus picioarele de pe podea. Era după-amiază, era spre asfinţit, iar soarele cobora lent la orizont. Globul roşiatic părea oprit să se odihnească pe coroanele pomilor, în aşteptarea noastră. Am pornit camera de filmat şi-n viteza bărcii urmăream apa şi păsările, cerul şi vârfurile copacilor, stufărişul şi discul roşu al soarelui ce-mi juca în cadru. În acest peisaj mirific, asociind lumina soarelui cu ilustrata din camera unde piloţii, foştii mei colegi, petreceau mult timp în alarmă, gândul meu a zburat deodată, cu viteza luminii, cu mult timp în urmă, la acel stupid accident aviatic ce s-a petrecut chiar pe aceste canale…
 
…………………………………………………………………………………………………………
 
Amurgul se lăsase pe aerodromul de la Mihail Kogălniceanu şi acoperise în culorile lui aprinse Aerogara Tarom cu turnul de conducere a zborurilor, posturile de santinelă din capetele pistei care abia se mai vedeau, linia de avioane de la bretela betonată, clădirea Punctului de Comandă cu cele două antene uriaşe de pe colina de pământ, hangarul şi Staţia de Dirijare la Aterizare situată între pistă şi calea de rulaj. Se putea trece la zborul de noapte planificat, unde, printre alte exerciţii, unii piloţi aveau de executat interceptări pe traiect, între 1.500 şi 2.000 de metri. Era într-o zi de luni, cam după orele 19.
 

După cum spun mulţi aviatori, ziua de luni n-ar trebui să fie zi de zbor, ci de pregătire. De-a lungul anilor, multe evenimente de zbor s-au petrecut lunea.
 
Au intrat la pistă, pentru decolare, avionul ȚINTĂ pilotat de căpitanul Lică Macovei zis „Mec“ sau „Leţu“ şi apoi avionul VÂNĂTOR pilotat de locotenentul-major Ilie Istrate zis „Moromete“. La decolarea lui Lică, avionul MIG-21M nr.814 pregătit de tehnicul de avion Florin Tănase şi pilotat de Ilie, pornise şi ceruse intrarea la pistă:
- URANIU START, sunt 355, aprobaţi rulajul.
URANIU era indicativul radio al aerodromului militar de la Mihail Kogălniceanu şi a rămas neschimbat de-a lungul anilor, până la desfiinţarea regimentului.
 
Pilotul a eliberat frânele şi a rulat avionul pe prima bretelă de intrare, în locul numit „la buzunar“, unde a fost oprit de tehnicul Vasile Rusu, care a semnalizat cu lumina roşie a lanternei. Era ultima verificare a avionului înainte de a intra la decolare. Rusu a trecut pe sub aripile supersonicului, s-a uitat să nu fie scurgeri de combustibil, a luminat eleroanele şi profundorul apoi a venit în faţă, în dreptul tubului pitot, tub ce are rolul, printre altele, de a indica viteza la bord. Ilie „Moromete“ a văzut lumina verde a lanternei, semn că totul era în ordine, apoi a apăsat butonul de radio-emisie aflat pe maneta de gaze:
- URANIU START, sunt 355, aprobaţi intrarea la pistă.
- Aprob intrarea, 355.  


În lumina difuză, înceţoşată de afară, blânda culoare a nopţii mângâia cupola avionului supersonic care intra la decolare cu luminile albe clipind pe aripi şi cu şuierul ascuţit, specific motoarelor cu reacţie. Ilie era atent în cabină la aparatele de bord, concentrat pe exerciţiul de interceptare pe care urma să-l facă. Era o misiune de interceptare pe traiect, la înălţime mică, noaptea. Trebuia să-l „intercepteze“ pe Lică Macovei, ce decolase deja de şapte minute.
- URANIU START, sunt 355, aprobaţi decolarea în forţaj total, a cerut Ilie.
- Aprob.  

Ilie a împins brusc maneta de gaze înainte, accelerând motorul la maximum, a eliberat frânele şi s-a sprijinit cu ambele picioare pe pedalele palonierului. MIG-ul 21 a ţâşnit pe pistă ca un glonţ, lăsând în urmă o limbă de foc lungă de peste zece metri şi un tunet ce a cutremurat geamurile de la Celula de Alarmă. După decolare şi atingerea înălţimii de siguranţă, pilotul a escamotat trenul de aterizare şi apoi flapsul.
- URANIU START, sunt 355, tren flaps escamotate aprobaţi pe unu.
- Aprob pe canalul 1.
1 era canalul de dirijare a avioanelor de luptă la interceptare, zboruri pe traiect şi în afara aerodromului. Când un avion trecea pe canalul de interceptare, era auzit pe aceeaşi frecvenţă de toate aerodromurile din ţară.
 
Participant şi eu la atâtea zboruri de noapte cu escadrila a II-a, ca ofiţer navigator şi adjutant, am văzut de multe ori avioanele supersonice care decolau de pe aerodrom şi care îmi păreau nişte săgeţi ce ardeau amurgul ca pe o pânză uriaşă al unui tablou. Forţajul roşu al motorului se estompează pe marginea curcubeului violet al dealurilor din capătul pistei iar conul supersonicului adună mici luminiţe ce se aprind, rând pe rând. Ilie „Moromete“ le vede ca pe nişte inele de logodnă, logodna dintre pilot şi zborul supersonic, dintre tânărul brunet cu ochii căprui şi iubita lui „pământeană“ rămasă să-l aştepte. După decolare, a luat legătura cu navigatorul din Punctul de Comandă:
- URANIU, sunt 355, la înălţime 500 pe 4 grade.
- 355, intră pe cap-compas 20 de grade la înălţimea 1.500.
- Confirm, 20 cu 1.500…  

Locotenentul-major Ilie Istrate era născut pe plaiuri dobrogene, la 13 martie 1953, în satul Șipote, comuna Deleni. După absolvirea şcolii generale, a urmat primele două clase de liceu în Adamclisi şi următoarele la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir“ de la Breaza, fiind cunoscut ca un bun sportiv. După liceu a parcurs trei ani de studiul şi practica zborului la Școala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ de la Boboc-Buzău şi a fost brevetat pilot militar în august 1974 cu gradul de locotenent. A urmat un an „Cursul de trecere pe avioane supersonice“ la Bacău şi, în toamna anului 1975, a fost repartizat la Regimentul 57 Aviaţie Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu, pilot pe avionul MIG-21M.
 
Până la data acelui zbor de interceptare, avansase la nivelul doi de pregătire pe avioane supersonice şi consemnase în carnetul de zbor aproximativ 200 de ore. Firea lui era aceea a unui tânăr liniştit, cam un metru şaptezeci înălţime, şaten şi cu ochii căprui, glumeţ cu colegii, respectuos cu şefii. Avea o iubită cu care urma să se căsătorească…
 
După câteva minute de zbor orizontal, la înălţimea de 1.500 metri, Ilie a auzit în căşti vocea navigatorului Cosma:
- Sunt URANIU, 355, eşti pe 020. Dreapta la comandă. Scoţi pe 120 grade.
- Confirm. Scot pe 120. Am 1.500.  

Comenzile de la sol veneau una după alta ţiuindu-i în urechi. „Moromete“ era cu ochii pe locatorul de bord. Încerca să distingă ţinta pe ecran pentru că locatorul de bord (RP-21) avea multe reflexii de la sol. Trebuia să coboare mai jos cu 500 de metri faţă de avionul ȚINTĂ.
- Viteza, 355. Sunt URANIU.
- Am 650 km/oră.
- Ținta în faţă, cinci grade stânga, la 10 km.
- Negativ. Nu văd ȚINTA.

ilotul s-a gândit pe moment că avionul din faţa lui începuse manevrele de evitare. Concentrat la maximum, Ilie a împins manşa, a pus avionul în coborâre uşoară cu 20 m/s, citind altimetrul. În lumina slabă din cabină acul mai gros al „ceasului“ indica înălţimea de 1.500 metri.
- 355, eşti la Sarinasuf.
- Confirm. În coborâre la 500 de metri.
- Eşti la sud de Murighiol. Dacă vezi ȚINTA.
- Nu. N-o văd. Și, deodată, pe ecranului locatorului de bord, apare o luminiţă slabă ce-i joacă în ochi. „El trebuie să fie“ îşi spune în gând.

Altimetrul începe rotirea acelor în sens invers, semn că supersonicul e în coborâre.
- URANIU, sunt 355, spre Dunavăţul de Jos. Am ȚINTA în vizor.
- Eşti sigur, 355? Dă-mi poziţia…

Apoi… LINIȘTE. N-a mai fost nicio comunicare radio cu pilotul VÂNĂTOR.  Maiorul Laurenţiu Cosma, navigatorul de la dirijare, a insistat câteva minute bune: „355, poziţia… 355, poziţia…“ Apoi şi-a ridicat privirea spre ceasul din perete ce arăta ora 19.30.
 
Lică „Mec“ Macovei, auzind chemările prin radio, a transmis şi el: „Am aprins farul de bord“. Se temea de o coliziune în aer între cele două avioane supersonice şi era derutat de apelurile tot mai dese ale navigatorului Cosma. Ilie „Moromete“ Istrate n-a mai răspuns. În coborâre uşoară spre canalul Dunavăţ, a lovit malul plin de arbuşti, la un unghi mic de incidenţă, tot încercând să intercepteze acea luminiţă. Sau poate o stea. Cine ştie…
 
Ce a rămas? Încă o pagină  din ,,Istoria Aviaţiei Militare Române“ scrisă cu sânge. Gradul şi numele pilotului dăltuite pe o cruce, lângă o pală de avion…
 
A doua zi, pe 9 octombrie 1979, locotenentul-major Panait „Ciţa“ Mareş s-a oferit să ducă tragica veste părinţilor. Mareş era de loc dintr-un sat vecin, copilărise cu Ilie Istrate, au fost colegi de liceu şi şcoală militară şi îi cunoştea bine familia. În maşina lui Marius „Blos“ Ene a mai fost şi Victor „Pixu“ Silvestru. A fost un drum lung şi apăsător pentru cei trei aviatori.
După ce au ajuns în Șipote şi au găsit casa lui Tudor Istrate, au realizat că sunt îmbrăcaţi militar şi le va da imediat de gândit părinţilor. Dar nu mai era loc de întoarcere. Vestea trebuia dusă până la capăt. Norocul lor pe moment a fost că nu l-au găsit acasă. Omul era la muncă, la câmp. Ajunşi la marginea hotarului, s-au îndreptat spre locul unde se pregătea nutreţul murat pentru animale. Au păşit printre resturile de coceni şi buruieni şi au salutat oamenii din jur. Nea Tudor muncea la „groapa“ cu nutreţ. Mareş l-a strigat pe nume: „Nea Tudore, ce faci, bre?“ Au dat mâna şi s-au îmbrăţişat. Apoi, nea Tudor l-a întrebat:
- Da cu ce treburi pe-aici? Ilie nu-i cu voi?.
- Nu-i cu noi. Aseară, la zbor de noapte…
- Și a murit? A întrebat nea Tudor nelăsându-l să-şi termine vorba.
- …nu s-a mai întors din zbor…  

Nea Tudor a început să urle, să strige şi să bată cu picioarele în pământ, alergând pe câmp cu braţele ridicate. Lângă el s-au adunat imediat oamenii care întrebau ce s-a întâmplat. După ce s-a mai liniştit puţin, le-a răspuns: „A murit, bă, Ilie…“
 
Crucea a fost purtată pe umeri, la Șipote, de foştii colegi şi prieteni. Dintre aviatorii prezenţi la înmormântare, îi putem enumera pe: Lică Macovei, Gheorghe Sitaru, Constantin Croitoru, Aurelian Dobre, Panait Mareş, Cornel Ciumpiliac, Victor Silvestru, Dumitru Toma, Marius Ene, Alexandru Lupu, Dănuţ Bârlădeanu, Ion Tudor, Dorin Oţelea, Sorin Răbâia, Cicerone Șerbănescu.
 
Dintre ei, în urma tragicului eveniment, profund afectat de pierderea unui bun coleg, locotenent-major Sorin Răbâia a renunţat să mai zboare avionul supersonic.
 
Pe cruce, mai jos de data decesului, câteva versuri au completat durerea despărţirii, descrisă cu sensibilitatea tulburătoare a poetului George Coşbuc în poezia „Moartea lui Fulger“ şi care înseamnă dispariţia prematură a unui erou:
„Nu cerceta aceste legi, / Că eşti nebun când le-nţelegi! /
Din codru rupi o rămurea, / Ce-i pasă codrului de ea!
Ce-i pasă unei lumi întregi / De moartea mea!... “
…………………………………………………………………………………………………………
Noi continuăm plimbarea cu catamaranul pe canalele Deltei, spre Sarinasuf, aşa cum a zburat la acea interceptare pilotul Ilie Istrate zis „Moromete“. Pe aceeaşi direcţie…
…………………………………………………………………………………………………………
 
Mult mai târziu, pe 4 mai 2018, la adunarea omagială privind înfiinţarea Regimentului 57 Aviaţie Vânătoare, colonelul (rtr) Remus Macovei, preşedintele Cultului Eroilor Constanţa, i-a înmânat comandorului (r) Valer-Iosif Mureşan, preşedinte al asociaţiei ARPIA, Filiala Constanţa, o plăcuţă comemorativă gravată cu numele pilotului Ilie Istrate.
 
Despre Nelu Enache
 
Căpitan-comandorul (r) de aviatie Nelu Enache a copilărit in comuna Ciorăşti, judeţul Vrancea, iar după absolvirea Şcolii generale a urmat cursurile Liceului militar „Ştefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc. În acest timp, a frecventat cenaclul literar din liceu şi a publicat versuri în revista literară „Orizont“. În perioada 1973-1976, Nelu Enache a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ din localitatea Boboc, judeţul Buzău. În anul 1976, a fost repartizat la Unitatea Militară 02010 Tuzla, care era cantonată pe Aerodromul Mihail Kogălniceanu sub denumirea de Escadrila 141 Elicoptere. Aici a deţinut, până în anul 1983, funcţia de conducător de zbor pe Platforma de foraj marin „Gloria“. După anul 1983 a fost mutat la Regimentul 57 Aviaţia de Vânătoare Mihail Kogălniceanu, pe funcţia de ofiţer navigator Escadrila a doua MIG 23. Munca şi talentul său în arta scrisului au fost răsplătite la Concursul Naţional de Poezie din 1979, unde a obţinut locul I. În anul 2002, a devenit ofiţer în rezervă cu gradul de căpitan comandor. În prezent, activează în Asociaţia APRIA, filiala Constanţa, care se ocupă de promovarea istoriei aeronauticii.  
 
Citeşte şi: 
 
Nelu Enache, despre aviaţia de la Constanţa „Unitatea de la Mihail Kogălniceanu era considerată cea mai bună din ţară, înzestrată cu cele mai noi avioane“

Nelu Enache, file din istoria aviaţiei militare române
 
Un pilot constănţean zboară în Africa (galerie foto)