Poveştile pietrelor antice (I) Vestigiile Dobrogei Romane (Seimeni)

Dobrogea are o istorie incredibilă, iar dovezile în acest sens se regăsesc pe tot cuprinsul teritoriului dintre Dunăre şi Mare. Nu vom mai vorbi acum despre marile oraşele antice Tomis, Histria sau Callatis, nici despre cetăţile Capidava, Ibida, Troesmis, Noviodunum şi Halmyris sau despre Tropaeum Traiani - cu al său unic Monument Triumfal. Acestea au fost intens studiate şi cercetate, iar rezultatele obţinute aici în ultimul veac ne-au ajutat foarte mult să recompunem povestea acestui ţinut.
 

 
 
 
În acest material ne vom referi însă la locuri mai puţin cunoscute din Dobrogea, simple aşezări în apropierea cărora s-au descoperit însă vestigii extrem de interesante. Sunt simple sate şi comune, dar ele au frumoase poveşti milenare ce pot întregi istoria Dobrogei antice.
 
Aceste vestigii descoperite în locuri mai puţin cunoscute sunt fie inscripţii, fie altare funerare, fie decrete, fie chiar şi simpli stâlpi miliari - aşa zise „borne kilometrice“ pe care în antichitate romanii le puneau la fiecare 1.000 de paşi pentru a măsura distanţele dintre localităţi. Toate aceste obiecte, vechi de aproape două milenii, ne ajută să înţelegem cum era viaţa în Scythia Minor (provincia romană Moesia Inferior), cine erau locuitorii acestui teritoriu, în ce credeau ei, ce poveşti de viaţă şi de moarte au avut...
 
Povestea noastră începe pe malul Dunării, acolo unde la începutul sec. II d.H, după cucerirea Daciei lui Decebal, împăratul Traian începe fortificarea limesului (frontierei) drept dunărene, prin construirea de castre, cetăţi şi fortificaţii menite să menţină zona sub control.
 
Suntem la Seimeni sau, mai bine spus, la câteva sute de metri sud de comuna modernă, pe un platou de 60 de hectare. Aici au fost identificate încă din perioada interbelică urmele unei aşezări antice, pe a cărei coastă vestică a fost ridicată şi o cetate cu ziduri groase de 2 metri. Aşezarea civilă era înconjurată de un mare val de pământ, lung de vreo 2 kilometri şi de un şanţ de apărare adânc de până la doi metri şi lat de 15 metri. Arheologii ce au cercetat acest sit în anii 20-30 au descoperit şi un turn de pază care a fost datat undeva în sec.IV d.H. Nu cunoaştem numele acestei aşezări de la Seimeni şi nicio propunere de identificare a sa cu nume deja cunoscute nu a întrunit până acum acordul unanim al specialiştilor.
 
În interiorul acestei aşezări a fost descoperit un stâlp miliar, una dintre acele „borne“ de care aminteam la începutul acestui material. Aparent, aceşti stâlpi nu reprezintă vestigii antice foarte interesante. Doar aparent însă, pentru că ele de fapt conţin inscripţii şi date extrem de preţioase. Stâlpul găsit în cetate este înalt de 2, 45 m şi se află astăzi la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

 
El este inscripţionat cu următorul text: „Împăratului Caesar Titus Aelius Hadrianus Antoninus Augustus Pius, pontif suprem, însoţit cu putere tribuniciană pentru a XXIII-a oară, consul pentru a patra oară, părinte al patriei, sub Iulius Stattilius Severus, legat imperial al provinciei, de la Axiopolis, şase mii de paşi“.
 
În urma studierii atente a acestui miliar, concluziile specialiştilor au fost extrem de interesante. S-a stabilit că este un miliar, dar şi o dedicaţie închinată împăratului Antoninus Pius, iar datorită puterilor cu care acesta este investit aflăm că stâlpul a fost ridicat în anul 160. d.H.
 
Ridicarea unui stâlp miliar implică refacerea unui drum şi astfel aflăm că o porţiune a drumului din această zonă drept-dunăreană a fost refăcut sub atenta supraveghere a guvernatorului Statilius Severus, cunoscut şi din alte inscripţii similare.
 
Cei 6.000 de paşi trecuţi în inscripţie reprezintă distanţa dintre Seimeni şi Hinog (Axiopolis, Cernavoda). Un passus roman era de fapt un pas dublu şi reprezenta o unitate de măsură egală cu aproximativ 1,5 metri.
 

Tot la Seimeni, dar la intrarea în aşezare a mai fost găsit un al doilea stâlp miliar. Acesta face referire la un alt împărat, Septimius Severus, care este menţionat ca „învingător al arabilor şi parţilor, cuceritor al Adiabenei... salutat imperator pentru a XI-a oară“. Astfel de detalii şi de titulaturi au ajutat la datarea stâlpului miliar în anul 200 d.H.
 
Mai mult, pe acest miliar sunt trecuţi şi cei doi fii ai împăratului, Caracalla şi Geta, şi ei fiind consideraţi ctitori ai refacerii drumului antic dobrogean. În acest miliar apare şi numele guvernatorului de provincie din acea vreme, pe nume Caius Ovinnius Tertullus, care se regăseşte pe mai multe vestigii din Moesia Inferior, în perioada funcţiei sale (198-201 d.H).
 
Aşadar, două „simple borne kilometrice“, ce altădată vegheau marginea unui drum din apropierea Istrului, sunt în măsură să ne ofere informaţii despre guvernatorii provinciei, despre lucrările de refacere din zonă şi despre împăraţii Romei...
 
Tot la Seimeni a fost descoperit şi un altar datat la sfârşitul sec. II, început de sec. III d.H şi care se găseşte astăzi la Muzeul Naţional de Arheologie din capitală. Textul inscripţiei sale a fost astfel tradus de către specialişti: „Veneria, fiica lui Castor, a închinat acest altar Domnei Regina. A scris Publius Iulius“. Un text simplu care ne oferă însă numele unor persoane ce au trăit în această zonă în urmă cu 18-19 secole. De asemenea, trebuie spus că Domna Regina este un termen folosit pentru zeiţa Iunona Regina (soţia lui Jupiter), sau potrivit unora, pentru zeiţa egipteană Isis, divinitate foarte populară în Roma imperială.
 
O altă dovadă de la Seimeni este un fragment de monument funerar. S-a păstrat doar copia textului, despre monument nu se mai ştie nimic. Iniţial, obiectul fusese descoperit în cimitirul musulman de la Seimenii Mari de către Ion Ionescu de la Brad, în anul 1850.
 
Inscripţia suna astfel: „M. Attius, fiul lui Marcus, Firmus, a făcut mormântul pentru sine şi pentru soţia sa, Cocceia Iulia, el fiind în viaţă şi fiind princeps (fruntaş) al locului“.
Dedicantul se recomandă ca fruntaş al locului, princeps loci, termen ce se mai regăseşte pe un alt monument celebru, cel al lui Iulius Quadratus de la Capidava, despre care vom vorbi însă altădată. Soţia lui Attius este din familia Cocceius, bine-cunoscută în zona Capidavei prin numeroase inscripţii.
 
Am prezentat aşadar doar patru vestigii de la Seimeni, vestigii care la prima vedere nu par deloc spectaculoase. Ele ne oferă însă nume de persoane care au trăit în zonă, ne oferă informaţii cu privire la guvernatori, împăraţi şi lucrări publice. După calitatea pietrei folosite, după îndemânarea pietrarului, după frumuseţea scrisului şi după detaliile de pe monumente, putem afla dacă unele familii erau bogate sau sărace, dacă dispuneau de sume importante sau erau oameni simpli.
 
Astfel de date extrase din vestigii ne ajută să înţelegem povestea ţinutului nostru. Iar povestea începută de noi, la Seimeni, continuă...
 
(Va urma)
 

Bibliografie

 
Inscripţiile din Scythia Minor, vol.V - Capidava - Troesmis - Noviodunum, Edit. RSR 1980, coordonator Emilia Doruţiu Boilă
 
Sursa foto: ISM V 
 
Despre Cristian Cealera 
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal”, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.

Citeşte şi: 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 

Dobrogea și românii dobrogeni în anul 1850