Poveştile pietrelor antice (II) Vestigiile Dobrogei Romane (Dorobanţu, Băltăgeşti, Gârliciu)

Continuăm periplul nostru arheologic prin locurile mai puţin cunoscute ale Dobrogei din punctul de vedere al vestigiilor antice. Suntem în satul Dorobanţu, comuna constănţeană Nicolae Bălcescu, unde, în vechime, a existat o aşezare romană. A fost creată pe locul unei mai vechi vetre a geţilor autohtoni şi, potrivit arheologilor, ar putea fi localitatea romană numită Vicus Hi..., termen descoperit pe o inscripţie.
 

 
 
Această inscripţie ce a dus la identificarea aşezării antice a fost descoperită în cimitirul musulman al localităţii moderne. Este de fapt un altar votiv, ornamentat, şi care datează din sec. II d.H. Textul său a fost tradus astfel: „Lui Iupiter cel preabun şi mare, M. Cocceius Hilus a închinat pentru sănătatea sa şi a alor săi (magistrat în vicus) Hi... A pus altarul cu mijloace proprii”.
 
Ca şi în materialul anterior, referitor la Seimeni, apare numele unui Cocceius, familie des menţionată pe altarele şi inscripţiile descoperite în zona limesului drept dunărean, pe o vastă suprafaţă. Pentru că aceşti Cocceius se regăseau mai ales la Capidava, istoricul Vasile Pârvan a avansat ideea că vicus (sat) Hi... făcea parte din teritoriul capidavens din punct de vedere administrativ.
 
Tot în cimitirul turcesc de la Dorobanţu a fost descoperit un stâlp miliar. Acesta a fost cercetat la finele sec. XIX de către celebrul istoric german Theodor Mommsen. Acesta considera că miliarul a purtat două texte diferite, unul datând din vremea lui Hadrian (sec.II), iar al doilea din timpul împăratului Galerius (293-305 d.H).
 
Nu foarte departe de Dorobanţu se află Băltăgeşti, un sat ce ţine de comuna Crucea. Şi aici a existat o aşezare romană care a funcţionat undeva în intervalul secolelor IV-VI d. H. Aici a fost descoperită o mică stelă funerară, un aşa-zis cippus, care în epoca modernă fusese refolosit de către un sătean din zonă pe post de adăpătoare de animale.
 
Pe cippusul de piatră stau scrise cuvintele: „Zeilor Mani. Lui Caius Iulius Capito, fost sesquiplicarius veteran, a trăit 65 de ani, a luptat 25 de ani, zace aici. Iulius Capito, fiu şi moştenitor, a pus acest monument celui ce a binemeritat”.
 

Ce aflăm din acest text? În primul rând că dedicaţia se adresează Zeilor Mani, suflete ale strămoşilor şi în acelaşi timp divinităţi care veghează asupra familiei rămase pe pământ şi care influenţează, în bine sau în rău, viaţa membrilor acesteia. Foarte multe pietre funerare din perioada romană conţin literele D.M, traduse diis manibus, adică „zeilor spirite”.
 
Mai aflăm din text că acest Caius Iulius Capito a fost un sesquiplicarius, adică un subofiţer adjunct la comanda unei mici unităţi de cavalerie, o aşa--numită turma, escadron al unei unităţi mai mari, numite ala. Veteranul Capito era aşadar un sesquiplicarius, iar acesta se ştie că primea o soldă şi jumătate faţă de subofiţerii obişnuiţi şi, mai mult, era în general scutit de obligaţiile soldaţilor obişnuiţi.
 
Ne încheiem periplul de astăzi în comuna Gârliciu, foarte aproape de apele Dunării. Nu departe de aşezarea modernă, la vreo 5 kilometri distanţă, pe un deal numit Hassarlâc (Assarlâc), au fost descoperite ruinele cetăţii antice Cius.
 
Este foarte probabil ca Cius să fi fost întemeiată încă din timpul împăratului Vespasian (69-79 d.H), dar ea este cunoscută mai ales datorită unor refaceri făcute în sec. IV de împăratul Flavius Valens. După o victorie importantă înregistrată în 369 d.H (sau primăvara lui 368?) împotriva goţilor lui Athanaric, acest Valens a refăcut Cius din temelii, ceea ce demonstrează că în trecut cetatea suferise cel puţin o distrugere majoră.
 
O inscripţie ne vorbeşte despre refacerea lui Valens: „Flavius Valens, marele victorios... cel ce i-a învins pe goţi... a ridicat din temelii şi această cetate, pentru a servi la apărarea ţării”. Din aceeaşi inscripţie aflăm că refacerea Ciusului a fost făcută de „soldaţi devotaţi, puşi la treabă prin grija tribunului Marcian, a comandantului Urscinus şi cu ajutorul lui Flavius Stercorius, bărbat de rang ecvestru”.

 
Se mai ştie de asemenea că în sec. IV d.H Cius era casa unei unităţi de cavalerie, cuneus equitum stablesianorum.
 
Cius este importantă pentru istoria antică a Dobrogei şi pentru că ne oferă informaţii despre un alt sat. Un fragment de altar închinat pentru sănătatea împăratului, lui Iupiter Optimus Maximus, conţine cuvintele: „... şi a satului lui Vergobrittianus, Iulius Valens, veteran al Legiunii V Macedonica, magistrat al satului, a împlinit făgăduinţa cu dragă inimă şi pe merit”. Dedicantul Iulius Valens este magister, deci primar al vicului, iar acest sat se bănuieşte că se afla în vecinătatea cetăţii Cius.
 
După cum se ştie, Legiunea a V-a Macedonica şi-a avut sediul la Troesmis (Igliţa, jud. Tulcea) între anii 106 şi 161, apoi după cinci ani petrecuţi în războiul cu parţii, din 166 d.H s-a mutat în Dacia, la Potaissa (Turda).
 
Acest nume Iulius Valens mai apare pe o inscripţie de la Cius, dar acolo este vorba probabil de rude cu acelaşi nume, căci cel menţionat pe al doilea monument (dedicat de soţia lui, Iulia Mansueta) este un veteran al unei ala, unitate de cavalerie.
 
O altă inscripţie interesantă de la Cius este o stelă fragmentară ce cuprinde şi un relief ce prezintă banchetul funebru, temă des întâlnită pe monumentele funerare. Stela poartă următoarea inscripţie: „Zeilor Mani, G Valerius Herculanus, fost stator al prefectului alei II Aravacorum, a trăit 70 de ani, născut în vicus Rami..., a luptat 26 de ani, G Valeria Casta, soţia a trăit 60 de ani, născută în acelaşi loc, pe care am avut-o în căsnicie... ani, G Valerius şi G Valentinus... au pus acest epitaf”.
 
Aflăm de aici că Herculanus a fost stator sau strator, funcţii în armata imperială. Statorul era cel care aresta şi pedepsea soldaţii pentru săvârşirea unor infracţiuni minore. De partea cealaltă, stratorul era un funcţionar din cadrul unei unităţi de cavalerie, astfel că este mai probabil ca Herculanus să fi îndeplinit această din urmă funcţie. Mai trebuie spus că Ala II Aravacorum era o unitate de cavalerie ce îşi avea garnizoana la Carsium (Hârşova). Numele unităţii vine de la aravaci, un trib celt-iber din provincia Hispania Terraconensis.
 
Un alt veteran dintr-o unitate auxiliară cu rădăcini iberice apare pe o altă stelă funerară de la Cius, descoperită şi ea ca multe altele în cimitirul turcesc al localităţii. Astfel, această stelă poartă inscripţia: „Zeilor Mani. Lui Marcus Ulpius Domithius Anthius, veteran al cohortei Lusitanorum, fost soldat pedestru, a luptat 28 de ani, a trăit 83; Iulia, soţia sa a pus această piatră de mormânt soţului ce a binemeritat”.
 
Potrivit sursei bibliografice menţionate, cohorta I Lusitanorum Cyrenaica este atestată în provincia Moesia Inferior în perioada 99-154 şi probabil şi-a avut sediul chiar la Cius...
 
(Va urma)
 
 
Bibliografie
 
Inscripţiile din Scythia Minor, vol. V - Capidava - Troesmis - Noviodunum, Edit. RSR 1980, coordonator Emilia Doruţiu Boilă
 
Despre Cristian Cealera 
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal”, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.

Citeşte şi: 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Poveştile pietrelor antice (I) Vestigiile Dobrogei Romane (Seimeni)