Trubadurii interbelici și legăturile lor cu Dobrogea - Artiști și reprezentații din anii 20-30 (II)

De-a lungul celor peste trei decenii din perioada interbelică, mari artiști români și străini au cântat la Constanța, fie la celebrul Cazino, fie la restaurantele marilor hoteluri sau în diverse săli de spectacol.
 
Cu ce mare cântăreț local se poate lăuda însă Dobrogea în acea perioadă? Este o întrebare al cărui răspuns ar trebui să îl cunoască fiecare locuitor dintre Dunăre și Mare. Acest răspuns este Georges Boulanger, pe numele adevărat George Pantazi, un mare compozitor devenit celebru în întreaga lume și ale cărui creații nu au fost uitate nici astăzi. El este considerat unul dintre pionierii, la nivel mondial, ai conceputului „cafe-concert chantant“.


 
S-a născut pe 18 aprilie 1893, în orașul Tulcea, și era fiul lăutarului rrom Vasile Pantazi, poreclit Boulanger pentru că semăna foarte bine cu un celebru politician al vremii, generalul francez Georges Ernest Jean Maroe Boulanger. Micul violonist George Pantazi a împrumutat porecla atribuită părintelui său, chiar dacă adesea, în țară, unii îl mai ironizau spunându-i Ghiță Bulancea.
 
Extrem de talentat, multi-instrumentistul George Pantazi a arăta de mic că este mult mai mult decât un simplu lăutar: a început Conservatorul din București la 12 ani, a studiat apoi la Dresda cu celebrul Leopold Auer, iar din 1910 până în 1917 a cântat în Rusia la cele mai mari restaurante din Sankt Petersburg. S-a însurat cu o avocată estoniancă, s-a întors în România, a făcut armata, apoi s-a mutat la Berlin. A semnat contracte cu mari case de discuri și a compus melodii extrem de populare în perioada interbelică. A concertat în întreaga Europă, fiind cap de afiș la Londra, Paris sau Berlin.
 
A compus peste 250 de melodii, dar „Avant de mourir“, compusă în 1926, este cea mai cunoscută dintre ele. În 1939, cu acordul tulceanului Pantazi, textierul nord-irlandez Jimmy Kennedy compune varianta în engleză „My Prayer“, fără să modifice linia melodică.
 
George Pantazi-Boulanger este acum aproape necunoscut nouă dobrogenilor. Ironia sorții face însă ca mulți dintre noi să fi ascultat și lăudat hitul mondial „My Prayer“, celebru în interpretările lui Tom Jones, Ray Orbisson, Glenn Miller sau The Platters. Am fredonat chiar primele versuri: „When the twilight is gone and no songbirds are singing / When the twilight is gone, you come into my heart / And here in my heart you will stay / While I pray“, fără să știm că linia melodică îi aparține fiului de lăutar din Tulcea...
George Pantazi a părăsit Europa după Al Doilea Război Mondial și s-a stabilit în America de Sud, în Argentina și a decedat în 1958 la Buenos Aires.
 

Un lucru de asemenea puțin cunoscut este că George Pantazi-Boulanger a fost un mentor pentru celebrul Grigoraș Dinicu, pe care l-a ajutat în carieră și pe care l-a inspirat.
 
Grigoraș Dinicu, cel care a compus „Hora Staccato“ și a făcut celebră „Ciocârlia“ în lumea întreagă a fost prezent în tinerețea sa, la Constanța, verile, înainte de a deveni un uriaș al scenelor europene.
 
Tânărul violonist bucureștean era fiul lăutarului Ionică Dinu. După mamă, făcea însă parte din celebra familie Dinicu, care deja avea membri ce cântaseră în întreaga Europă. Bunicul său, Angheluș Dinicu, fusesee un mare naist, iar unchiul lui, Dimitrie, un instrumentist apreciat în multe orașe ale lumii.
 
Trebuie făcută o mențiune clară: George Pantazi-Boulanger și Grigoraș Dinicu au fost virtuozi și compozitori, cu studii solide și apreciați de mari muzicieni clasici ai acelor timpuri și nicidecum doar niște simpli muzicanți.
 
Familia lui Dinicu era o prezență obișnuită la marile evenimente ale Constanței. Pe 17 august 1903, după ce a fost pusă piatra de fundație a Palatului Regal (azi Tribunalul Constanța), prefectul Scarlat Vârnav a organizat un mare dineu. Acest dineu a fost „servit pe vaporul Principesa Maria, foarte elegant și feeric luminat, în sunetele orchestrei Dinicu“, după cum scria presa vremii...

 
Tot din jurnalele de dinaintea Primului Război Mondial știm că în vara lui 1912, la Cazinoul din Constanța (devenit centru european de atracție în mai puțin de un an) fusese angajată „orchestra d-lui Dinicu“ și că aceasta cânta cele mai frumoase melodii din repertoriul intern și internațional.
 
Revenind la perioada interbelică, știm că în anii ’20, la restaurantul Elite (Piața Independenței - azi Piața Ovidiu), vara te puteai delecta cu orchestra clasică a lui Iancu Constantinescu.
În anii ’30, Dobrogea se mândrea cu un alt muzician de marcă, un pianist. Se numea Gogu Botea și era fiu al Constanței. Își cântase compozițiile (în general tangouri) în toate marile orașe ale Europei, dar ajunsese și în Statele Unite și chiar în Australia (Melbourne). Cea mai apreciată melodie pe aceste scene era „tangou țigan“. Alte titluri: „Sărutarea ce mi-ai dat“, „Ce te doare inimioară“, „Dar ești la fel“, „Invitație la tango“ etc..
 
În 1931, Gogu Botea a compus „Tanți Tango“, dedicat frumoasei craiovence Tanți Viișoreanu, care a câștigat în acel an Miss România.
În același an, compozitorul constănțean i-a dedicat melodia „Flori de Lămâiță“ principesei Ileana (fiică a reginei Maria și soră a lui Carol al II-lea), cu ocazia căsătoriei ei cu arhiducele Anton de Austria.
 
Încheiem cu un alt mare nume al muzicii interbelice, brăileanul Cristian Vasile, celebru și astăzi pentru nemuritoarele „Zaraza“, „Aprinde o țigară“ sau „Iubesc femeia“...
Se știe mai puțin faptul că viitorul trubadur a locuit în primii ani ai copilăriei sale în Dobrogea, la Hârșova, unde tatăl său fusese delegat ca judecător. Gheorghe Vasile a fost apoi mutat la Parchetul Tribunalului Constanța, dar familia sa nu l-a urmat, întorcându-se la Brăila. Judecătorul făcea în general naveta, mergând la Hârșova, de unde lua un vas ce îl ducea acasă.
 
În timpul Primului Război Mondial, judecătorul Gheorghe Vasile și-a părăsit iar familia, forțat de împrejurări. A intrat în armată, în Regimentul 9 Vânători, cantonat la Balcic, care la acea vreme era pe teritoriul României (Cadrilaterul a aparținut României între 1913 și 1940).
Gheorghe Vasile a murit în vara lui 1917, în bătălia de la Mărășești. Fiul său, viitorul trubadur Cristian Vasile avea doar nouă ani...
 
(Va urma)
 
 
Despre Cristian Cealera
         
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.

Sursa foto: ocazii.ro
 
Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Trubadurii interbelici și legăturile lor cu Dobrogea - Artiști și reprezentații din anii 20-30 (I) (galerie foto)