Zeii, religiile şi templele Tomisului antic (II) - Isis, Serapis şi Marea Mamă Cybele

Tomisul era un oraş cosmopolit cu o viaţă religioasă pe măsură. Zeii panteonului greco-roman erau adoraţi alături de divinităţi importate din Orient sau de zeităţi autohtone. Adesea, o zeiţă microasiatică (sau una egipteană) ajungea să fie identificată cu una greacă, ele având atribute similare, care se confundau.
 
Vom aloca destul timp, studiu şi spaţiu pentru zeii greci şi romani tradiţionali, care erau adoraţi la Tomis. Mai întâi însă merită să analizăm un pic popularitatea pe care au avut-o cultele orientale în metropola Pontului Stâng.
 

 
Spre exemplu, zeiţa egipteană Isis, soţul ei Serapis şi frigiana Cybele s-au bucurat de mulţi adoratori la Tomis şi există dovezi clare că aceste divinităţi au avut aici temple şi o mulţime de credincioşi. La fel s-a întâmplat şi cu Mithras, căruia însă îi vom aloca un material separat, în viitorul apropiat.
 
Nu trebuie să ne mirăm de acest lucru, de popularitatea cultelor orientale, pentru că lumea antică era una pestriţă şi foarte dinamică. Într-un oraş port precum Tomis, găseai o sumedenie de orientali sau de greci şi de romani care luaseră contact cu Orientul. De altfel, cei din Asia Mică sau cei din Nordul Africii (urmaşi ai culturii feniciene) erau foarte buni marinari şi ei au fost folosiţi în navigaţie chiar şi în vremurile de apogeu ale Imperiului Roman.
 
De asemenea, comercianţii din Nordul Africii, din Egipt mai ales sau cei din Asia Mică făceau afaceri extrem de bănoase la Tomis. Să nu uităm că în oraşul în care a murit Ovidiu funcţiona chiar şi o Casă a Alexandrinilor (comercianţi şi armatori din Alexandria Egiptului).
 
Navigatorii greci au adus la Pontul Stâng aceste credinţe ale orientului încă din timpuri arhaice. Cybele, Marea Mamă a Zeilor, originară din Frigia (azi, Anatolia, Turcia) a penetrat vestul şi nordul Pontului Euxin încă din sec. VI î.Hr. Ceva mai târziu, poate un secol după, a ajuns foarte probabil şi Isis. O atestare efectivă a lui Isis în Dobrogea antică avem prin anul 200 î.Hr. la Callatis: un anume Glaukos şi membrii familiei sale fac o dedicaţie în cinstea zeilor egipteni Isis, Serapis şi Anubis.
 

Aşa cum arată mari specialişti din domeniu (Vermaseren, Turcan, Graillot sau Cummont), o astfel de religie orientală se propaga graţie navigatorilor, a negustorilor, sclavilor şi apoi, în epoca romană, prin intermediul funcţionarilor, soldaţilor, coloniştilor, veteranilor etc...
 
Ne întoarcem la zeiţa egipteană Isis, la soţul ei Serapis (Sarapis) şi la adoratorii lor tomitani. În mitologia egipteană, ea este zeiţa magiei şi a vieţii, a căsătoriei şi în acelaşi timp simbol al armoniei matrimoniale. Se credea că ea este cea care hrăneşte defunctul pentru ca acesta să nu piară definitiv în lumea de dincolo.
 
A fost adorată foarte mult, mai ales începând din timpul Regatului Mijlociu (dinastiile XI-XIV, începând cu 1985 î.Hr.) şi apoi extrem de populară în epoca elenistică, în timpul dinastiei Lagide, întemeiată în 332 î.Hr. de Ptolemeu Lagos, unul din diadohii lui Alexandru cel Mare.
 
Isis este soţia lui Osiris, dar în vremurile lagide, zeul oficial al Ptolemeilor este Serapis (Sarapis), care se suprapune peste imaginea şi atributele străvechiului Osiris şi devine soţul zeiţei.
 
La Tomis s-au păstrat două busturi ale zeiţei, unul foarte bine lucrat din punct de vedere artistic (parte a tezaurului de 24 de piese descoperit în aprilie 1962). Din epoca elenistică, Isis capătă şi atribute de protectoare a navigatorilor, ceea ce explică şi mai uşor prezenţa ei la Tomis.

 
Este certă existenţa unui templu. Una dintre dovezi este o inscripţie din sec. II-III d.Hr., când foarte multe dintre cultele orientale se dezvoltă extraordinar de mult în provinciile Imperiului Roman.
 
Astfel, pe o placă fragmentară de marmură au fost scrise cuvintele: „… primului preot al Isidei, la aşa numitele charmosyne, pentru calităţile şi înţelepciunea sa. Grija proclamării coroanei să o aibă cei ce se îngrijesc de templu, iar decretul să fie scris pe o placă de marmură şi să fie aşezat în templul lui Sarapis“.
 
Aşa cum se arată şi în sursa ISM II, este clar vorba despre „un decret al unei asociaţii de închinători ai lui Sarapis şi Isis, în cinstea unui binefăcător al cărui nume s-a pierdut“. Avem certitudinea că la Tomis se desfăşurau sărbătorile dedicate Isidei (Isis), sărbători vesele numite charmosyne, adevărate procesiuni în cadrul cărora statuia zeiţei era purtată cu mare pompă pe străzile principale ale urbei. Se vorbeşte clar despre existenţa templului (un serapeion) în care erau adoraţi împreună cei doi zei egipteni.
 
O altă inscripţie ce face referire la cuplul egiptean de zei a fost descoperită în 1855 şi dusă la Paris, azi aflându-se în inventarul Muzeului Luvru. Pe monumentul de marmură stau scrise cuvintele: „Marelui Zeu Sarapis şi zeilor cinstiţi împreună cu el, în acest templu şi imperatorului Titus Aelius Hadrianus Antonius Augustus Pius şi lui Marcus Aurelius Verus Caesar, Karpion fiu al lui Anubion, a ridicat pentru Casa Alexandrinilor, altarul, din banii săi, în anul al 23-lea de domnie al lui Antoninus Pius... fiind preoţi Cornutus zis şi Sarapion, Polymnus şi Longinus...“
 
Isis a fost populară la Tomis, dar Cybele, Marea Mamă a Zeilor, a întrecut-o. Această divinitate originară din Pessinunt, Frigia, a fost la origine o Mare Mamă zeiţă a pământului. Treptat, ea a devenit şi zeiţă a cerului şi a lumii subpământene, iar adesea zeii panteonului greco-roman erau văzuţi ca făcând parte din cortegiul ei, fiind-i într-un fel subordonaţi. Ea are şi o divinitate pereche, pe Attis, zeu al vegetaţiei renăscute şi care era sărbătorit alături de marea zeiţă.
 
Grecii din Milet au importat-o pe Cybele din Asia Mică în sec. VI î.Hr. şi au adus-o în coloniile din vestul (Histria, Tomis etc.) şi nordul Pontului Euxin (Olbia, Tyras, Penticapeea etc.).
 
Cybele a fost asimilată de greci, ea fiind suprapusă peste imaginea unor vechi Mame deja adorate, precum Demetra sau Rheea (mama lui Zeus). Romanii au adorat-o şi ei sub forma Magna Mater Deorum, importând-o din Frigia în sec. III î.Hr., în vremurile tulburi ale războiului punic contra cartaginezului Hanibal.
 
Roma a asimilat-o cu Venus Genetrix, mama troianului Eneas şi, din acest motiv, Cybele a ajuns să fie considerată strămoş al Romei şi a devenit prima divinitate orientală cu statut de zeiţă naţională a Imperiului.
 
Această Mare Mamă Cybele a fost aşadar adorată în Scythia Minor şi implicit la Tomis, atât de greci, cât şi de romanii veniţi din toate colţurile lumii cunoscute. Dovezi ale cultului Cybelei la Tomis sunt extrem de multe. În tezaurul din 1962, despre care am menţionat anterior, există şi o reprezentare a ei. În sala VI a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa pot fi de asemenea admirate numeroase reliefuri ale Cybelei.
 
Ea apare fie singură, pe tron, având în braţe sau alături un leu, această felină fiind unul dintre atributele ei inedite. Cybele poartă pe cap coroana murală, zidurile de cetate şi este posibil să fi îndeplinit la un moment dat şi la Tomis rolul de protectoare a oraşului.
 
În alte reliefuri, ea apare alături de alte zeităţi, fie acestea greco-romane sau autohtone (Cavalerul Trac, Cavalerii Danubieni). Cybele era adorată într-un templu din oraş, dar şi în casele oamenilor obişnuite, unde imagini ale sale (produse de serie) se regăseau în număr mare.
 
Dovezi categorice ale existenţei cultului regăsim şi în inscripţii, dedicaţii pe stele funerare sau decrete ale Sfatului şi Poporului Tomitan. Ştim astfel de o mare preoteasă de la Tomis, Sossia Africana, femeie nobilă care conducea desigur templul din oraş. Decretul care îi onorează faptele spune următoarele: „Noroc bun! Sfatul şi poporul metropolei Tomis, pentru Sossia Africana, soţia lui Quietus, care a fost preoteasă a Mamei Zeilor şi, ca o [adevărată] fiică a lui C. Iulius Aficanus, a depăşit pe predecesoarele sale [întru preoţie] şi a completat podoabele zeiţei cu ofrande de aur - în semn de preţuire“.
 
Inscripţia este datată în sec. II - III d.Hr., o perioadă de extremă dezvoltare pentru Tomis, care începe să depăşească Histria (unde de asemenea avem o preoteasă a Cybelei - Aba, fiica lui Hekataios).
 
Din aceeaşi perioadă provine şi o stelă de marmură, o dedicaţie făcută de o asociaţie religioasă (thiasos) de la Tomis, aflată sub patronajul Cybelei. Este un colegiu al dendrophorilor (purtători de arbore), numiţi aşa pentru că în cultul Cybele-Attis, acesta din urmă, potrivit legendei, murise în chinuri la rădăcinile unui arbore sacru (pin).
 
Aceşti dendrophori de la Tomis dedică stela împăratului Septimius Severus, soţiei sale, celor doi fii Antoninus (Caracalla) şi Geta Caesar, dar şi guvernatorului provinciei Moesia Inferior, C Ovinius Tertullus. Personalităţile nominalizate ne ajută să datăm dedicaţia între anii 198 şi 202 d.Hr., pentru că Geta nu este promovat Caesar înainte de 198, iar Tertullus a deţinut funcţia de guvernator între 197 şi 202 d.H.
 
Membrii asociaţiei se regăsesc pe o lungă listă (s-au păstrat doar 38 de nume), iar ei sunt toţi locuitori ai Tomisului, unii cetăţeni romani, alţii nu, pentru că cetăţenia va fi extinsă în întreg imperiul abia din 212 d.Hr., când Caracalla va emite Constitutio Antoniniana.
               
Unii membri ai colegiului apar nu doar cu numele, ci şi cu titulatura lor. Astfel, doi au titlurile de archidendrophoroi, „mai marii dendrophorilor“, o membră pe nume Nanas, fiica lui Theadon, este „mamă a dendrophorilor“, iar o altă femeie, P. Aelia Olimpia, este archirabdouchisa, „mai mare purtătoare de vergele“. Pe listă se mai regăsesc şi alte persoane cu funcţii, un iereus şi un pater.
Dedicaţia dendrophorilor demonstrează, o dată în plus, importanţa unei asociaţii de sub egida Cybelei într-un oraş prosper precum Tomisul de la finele sec. II d.Hr. - începutul sec. III d.Hr.
 
O ultimă inscripţie foarte importantă legată de Cybele la Tomis este o dedicaţie făcută de guvernatorul provinciei Scythia Minor - C. Aurelius Firminianus, vir perfectissimus şi dux limitis provinciae Scythiae, care a deţinut acest post în perioada 293-305 d.H.
 
Textul inscripţiei este următorul: „Marii Mame a Zeilor, pentru sănătatea şi nevătămarea Stăpânitorilor noştri şi a Caesarilor, a consacrat [acest monument], sub bune auspicii, Aurelius Firminianus, bărbat de rang ecvestru, comandant al limesului provinciei Scythia“.
 
De Firminianus este legată şi o refacere a porţilor oraşului Tomis, din ordinul împăratului Dicoleţian. De asemenea, el este cel care în anii 303-304 d.Hr. a dus la îndeplinire în Scythia Minor edictele de persecuţie a creştinilor, din ordinul lui Diocleţian şi Galerius.
 
Inscripţiile de mai sus sunt toate din sec. II-III d.Hr. Dovezi ale Cybelei la Tomis sunt însă şi mai vechi. Aşa avem un decret al sfatului şi poporului tomitan, datat din jurul anului 100 î.Hr., în care sunt onoraţi 40 de tineri şi cei doi conducători ai lor (Apollus fiul lui Niceratos şi Poseidonios, fiul lui Geron). Acestor 42 de viteji li se mulţumeşte că au asigurat paza oraşului în vremuri tulburi.
 
La rândul 38 al inscripţiei o regăsim şi pe Marea Mamă. Spune astfel decretul: „Având în vedere că cei doi comandanţi aleşi de popor, înrolând 40 de bărbaţi de elită, depunând tot zelul... au apărat oraşul până când poporul a fost readus la speranţe mai bune... iar pe de altă parte, sporind cei aleşi ceea ce li s-a dat din partea oraşului ca jertfă, jertfesc în fiecare an, pentru mântuirea oraşului, Mamei Zeilor şi Dioscurilor, sfatul poporului... să aducă pentru aceasta, laudă comandanţilor şi celor aleşi...
 
Interesant că şi relieful de deasupra inscripţiei îi prezintă pe Dioscuri (despre care am mai vorbit) şi care adesea se regăsesc alături de Cybele.
 
(Va urma)
 

Bibliografie

 
Teodora Daniela Moţ – Zeiţa Isis în lumea elenistică şi la Marea Neagră, Arheovest, Timişoara 2016
Inscripţiile din Scythia Minor greceşti şi latine (ISM), vol II - Tomis şi teritoriul său, Edit Academiei RSR, Bucureşti, 1987, coordonator Iorgu Stoian, indici de Al. Suceveanu
Zaharia Covacef - Templele Tomisului, revista Peuce nr.III - IV, 2005-2006
Zaharia Covacef, Cultele orientale în panteonul Dobrogei romane, Revista Pontica nr.XXXIII, XXXIV, 2000-2001
Zaharia Covacef, Sculpturi antice din expoziţia de bază a MINAC, Edit Mega, Cluj, 2011
V Canarache, A Aricescu, V Barbu, A Rădulescu - Tezaurul de sculpturi de la Tomis, 1963
Constantin Chera - Reprezentări mitologice în inventarele funerare de la Tomis sec.I - IV d.H, Pontica XXX
Livia Buzoianu, Maria Bărbulescu - “Tomis - Comentariu istoric şi arheologic” MINAC, Ed. Ex Ponto 2012.
 
Sursa foto: Imaginea reprezintă o ilustrație din cartea „Istoria Dobrogei“, de Adrian Rădulescu și Ion Bitoleanu, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța 

Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.

Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Zeii, religiile şi templele Tomisului antic (I)