20 de ani de închisoare pentru furtul a două portofele din Spitalul Judeţean Constanţa și din Policlinica cu Plată. Pedeapsa contestată
20 de ani de închisoare pentru furtul a două portofele din Spitalul Judeţean Constanţa și din Policlinica
20 Jan, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2456
Marime text
- Cel în cauză a fost condamnat pentru nouă infracțiuni de furt, zece infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, zece infracțiuni de acces ilegal la un sistem informatic, unele din ele în formă continuată.
- Dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Constanţa.
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au fost investiți să soluționeze contestația la executare formulată de un bărbat, de 48 de ani, din Constanța, condamnat la o pedeapsă totală de aproape 20 de ani de închisoare, pentru că ar fi sustras două portofele din Policlinica cu Plată şi din Spitalul Judeţean Constanţa.
Cererea individului a fost soluționată de Tribunalul Tulcea, în primă instanță, în sensul respingerii ca nefondată a contestaţiei la executare.
Nemulțumit de decizia Tribunalului Tulcea, bărbatul a formulat o contestație, acțiunea fiind trimisă spre soluționare Curții de Apel Constanța.
Potrivit datelor aflate la dosarul cauzei, cel în cauză a fost condamnat pentru nouă infracțiuni de furt, zece infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, zece infracțiuni de acces ilegal la un sistem informatic, unele din ele în formă continuată.
Pentru cele 28 de infracțiuni bărbatul a primit însumat 42 ani și zece luni de închisoare, sporul fiind de 14 ani și trei luni și zece zile.
Ulterior, judecătorii au contopit toate cele 28 de pedepse aplicate condamnatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de patru ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte 28 de pedepse cu închisoarea, de 14 ani și trei luni și zece zile, astfel că în final s-a dispus ca bărbatul să execute pedeapsa de 18 ani, trei luni și zece zile închisoare în regim de detenție.
Amintim că, potrivit anchetatorilor, după ce a sustras două portofele din Policlinica cu Plată şi din Spitalul Judeţean Constanţa, individul ar fi încercat să scoată diverse sume de pe cardurile care se aflau în portofelele sustrase.
Citește și
Exclusiv!
Radu Mazăre și Sorina-Gina Hortolomei- Moscu, achitați definitiv!
Ce „spune“ Codul de Procedură Penală despre achitarea definitivă a lui Radu Mazăre și a Sorinei-Gina Hortolomei-Moscu
Procurorul Vasile Abagiu l-a trimis în judecată pe Nicuşor Constantinescu. Cine va judeca dosarul
Bărbatul care ar fi răpit un copil din Săcele, în 2012, cere să fie pus în libertate!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii