Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:49 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După achitarea definitivă în dosarul „Portul“ Liviu Bratu, fostul adjunct al Vămii Agigea, la judecată cu Statul Român

ro

09 Mar, 2022 00:00 1860 Marime text
 
  • Liviu Costel Bratu, suspectat de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, a fost achitat în baza art.16 alin.1 lit. c C.pr.pen., potrivit căruia nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea.  
 
Costel Liviu Bratu, fostul adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, trimis în judecată și ulterior achitat definitiv în dosarul denumit generic „Portul“, a dat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
 
Dosarul 1500/118/2022 a fost înregistrat pe rolul Secţiei I civilă a Tribunalului Constanța, cu obiect „pretenții“.
 


Conform portalului instanțelor de judecată, Liviu Costel Bratu are calitatea de „reclamant“, iar Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice este „pârât“.
 
Până în prezent nu a fost stabilit primul termen de judecată.
 
Amintim că în martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunțat definitiv în dosarul „Portul“ prin achitarea definitivă a tuturor celor 39 de inculpați.
 
Liviu Costel Bratu, suspectat de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, a fost achitat în baza art.16 alin.1 lit. c C.pr.pen., potrivit căruia nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea.  
 

Totodată, prin decizia de achitare, Curtea Supremă a constatat Liviu Costel Bratu a fost reţinut 24 de ore prin ordonanţa nr. 110 din 23 mai 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul nr. 160/P/2010 şi arestat preventiv în perioada 25 mai 2011 – 23 iunie 2011.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

 
Un vameș din Constanța, pe cale să primească 10.000 de euro! Cine și de ce trebuie să achite banii
 
Sentință definitivă pentru vameșul Hristovici, din Constanța! (MINUTA)
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii