Furt din Arhiva Civilă a Judecătoriei Constanța. Avocată condamnată în primă instanță
Furt din Arhiva Civilă a Judecătoriei Constanța. Avocată condamnată în primă instanță
04 Sep, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2203
Marime text
- Femeia este acuzată că a sustras un dosar din incinta Arhivei Civile a Judecătoriei Constanța!
O avocată din Baroul Constanța a fost condamnată la opt luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri. Inculpata este acuzată că a sustras un dosar din incinta Arhivei Civile a Judecătoriei Constanța.
În prezent, dosarul se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, instanță care ieri a stabilit un nou termen al procesului: 14 octombrie.
Oricare va fi decizia Înaltei Curți, aceasta va fi definitivă.
În actul de sesizare a instanței, procurorii susțin că, aproape de finele anului 2016, inculpata (Maria P., în vârstă de 80 de ani) a sustras din incinta Arhivei Civile a Judecătoriei Constanța un dosar civil al acestei instanțe, în care deținuse calitatea de parte, profitând de faptul că acest dosar i se înmânase spre studiu.
În decembrie 2019, Curtea de Apel Constanța a stabilit în sarcina avocatei opt luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri. Magistrații au amânat aplicarea pedepsei de opt luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de doi ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Instanța a mai dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Curtea i-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse sau a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Citește și:
Pedeapsă pentru Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța
Închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
Unul dintre cei mai vechi șefi din Poliția Județului Constanța are dosar la DNA Cine i-a luat locul lui Cornel Coteanu la șefia Poliției Eforie. Anunțul inspectorului șef Constantin Adrian Glugă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii