Judecătorii din Constanța se pregătesc să anunțe decizia finală în cazul lui Vasile Mărculescu, primarul din Smârdan, Tulcea
Judecătorii din Constanța se pregătesc să anunțe decizia finală în cazul lui Vasile Mărculescu, primarul
05 Jul, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
2093
Marime text
- Prezentul dosar a fost soluționat de în primă instanță de Judecătoria Măcin, prin Hotarârea nr. 176/2022 din 16.12.2022, în sensul încetării procesului penal pornit împotriva edilului, a urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
- Judecătorii au admis acțiunea civilă fomulată de Statul Român, prin ANAF şi au decis obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumei de 12.850,19 lei cu titlul despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului produs bugetului consolidat al statului.
- Decizia Judecătoriei Măcin a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
- Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au finalizat cercetarea specifică în apelul dosarului în care Vasile Petrică Mărculescu, primarul localității Smârdan, din Tulcea, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea!
Judecătorii din Constanța se vor pronunța în dosar zilele următoare, iar oricare va fi hotărârea magistraților, aceasta va fi definitivă.
De menționat că prezentul dosar a fost soluționat de în primă instanță de Judecătoria Măcin, prin Hotarârea nr. 176/2022 din 16.12.2022, în sensul încetării procesului penal pornit împotriva edilului, a urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Judecătorii au admis acțiunea civilă fomulată de Statul Român, prin ANAF şi au decis obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumei de 12.850,19 lei cu titlul despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului produs bugetului consolidat al statului.
Decizia Judecătoriei Măcin a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
De precizat că, inițial, Vasile Petrică Mărculescu, primarul din Smârdan a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplic. art. 35 alin. 1 C. p., însă încadrarea a fost schimbată prin încheierea din data de 07.10.2022 în infracţiunea de în art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, respectiv „h) deţinerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, tutun de fumat peste 1 kg, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri;” în varianta deţinerii a peste 10.000 de ţigarete.
Prescripţie
În cuprinsul actului de sesizare, în esenţă s-a reţinut că, în iunie și în iulie 2017, având reprezentarea faptului că bunurile provin din activităţi de contrabandă, a achiziţionat cantităţile de 10.000 (zece mii) ţigarete marca (A.A.) contra sumei de 2750 lei şi 12.800 ţigarete marca (BB.). contra sumei de 3200 lei, prejudiciind bugetul consolidat al statului cu suma totală de 12.850,19 lei.
În motivarea deciziei se arată, printre altele, că în prezenta cauză, termenul de prescripție a răspunderii penale în ceea ce-i privește pe inculpați este potrivit art. 154 alin.1 lit. d Cod penal de 5 ani, care se calculează de la data săvârșirii ultimei faptei, respectiv 14.07.2017 și s-a împlinit la data de 13.09.2022, având în vedere şi perioada de 60 de zile a stării de urgenţă pe teritoriul României pentru care a operat suspendarea termenelor de prescripţie.
Așa cum precizam și mai sus, decizia Judecătoriei Măcin a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care, zilele următoare, va lua o decizie finală în proces.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Alt dosar
Amintim că aproape de finele lunii aprilie 2023, Garda Naţională de Mediu a anunțat, în mediul online, că, în timpul unui control, comisarul șef al Comisariatului Județean Tulcea ar fi fost agresat chiar de către primarul localității Smârdan, Vasile Petrică Mărculescu.
Câteva zile mai târziu, la solicitarea cotidianului ZIUA de Constanța, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a făcut următoarele precizări:
„La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța este înregistrat dosarul penal nr. 120/P/2023, în care se efectuează cercetări față de inculpatul Mărculescu Petrică Vasile sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj calificat, prev. de art.257 alin. l si 2 din Codul penal, lipsire de libertate, prev. de art. 205 alin. l si 3 lit. c din Codul Penal, incendierea deșeurilor, prev. de art. 66 alin 1 lit. e. din OUG nr.92/2021. îngropare a deleurilor, prev. de art.66 alin. 1 lit. f din OUG nr.92/2021, deținerea și păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, prev. de art.66 alin. 1 lit. g din OUG nr.92/2021, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor, prev. de art.66 alin. I lit. h din OUG nr.92/2021, executarea de lucrări/instalații pe ape/în legătură cu apele, fără aviz legal, prev. de art.93 alin. 1 din Legea nr. 107/1996, republicată, utilizarea resurselor de apă în diferite scopuri fără autorizație de gospodărire a apelor, prev. de art.93 alin.2 lit.a din Legea nr.107/1996. republicată, efectuarea de săpături gropi/șanturi în dig de protecție a lucrărilor hidrotehnice, plus extragerea pamântului din lucrarea de apărare hidrotehnică, fără aviz de gospodărire a apelor, prev. de art. 95 alin. 2 din Legea nr. 107/1996, republicată“.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sursa: portal instanțe de judecată și rejust.ro
Foto cu rol ilustrativ.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Scene interzise minorilor în sensul giratoriu de la Agigea!
Cum motivează judecătorii cazul bărbatului prins în timp ce săvârșea acte sexuale explicite pe DN 38
Interceptări
Motivarea judecătorilor în dosarul polițistului din Constanța care a refuzat 4000 de euro mită!
Caz incredibil instrumentat de procurorii din Constanța!
Polițist trimis în judecată pentru că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele
Ce spun procurorii din Constanța despre cazul primarului din Smârdan, Vasile Petrică Mărculescu
Garda Naţională de Mediu acuză - comisarul șef al Comisariatului Județean Tulcea ar fi fost agresat de către primarul localității Smârdan, Vasile Petrică Mărculescu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii