Prefectul Județului Constanța contestă un act administrativ emis la Năvodari pentru firmele Gut Enise SRL și Pastry Tintin SRL
Prefectul Județului Constanța contestă un act administrativ emis la Năvodari pentru firmele Gut Enise SRL și
18 Dec, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
450
Marime text
- Prefectul Județului Constanța cheamă în judecată Primarul Orașului Năvodari, alături de firmele Gut Enise SRL și Pastry Tintin SRL. Dosarul are ca obiect anularea Autorizatiei nr. 166, emisă în data de 18 mai 2022.
- osarul, înregistrat cu numărul unic 9101/118/2024, vizează actul administrativ considerat nelegal și prejudiciabil de către reclamant.
La data de 17 decembrie 2024, Prefectul Județului Constanța a înregistrat o cerere de chemare în judecată la Tribunalul Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anularea Autorizatiei nr. 166, emisă în data de 18 mai 2022. Dosarul, înregistrat cu numărul unic 9101/118/2024, vizează actul administrativ considerat nelegal și prejudiciabil de către reclamant.
Reclamantul Prefectul Județului Constanța solicită constatarea nelegalității Autorizatiei nr. 166/18.05.2022; anularea acestui act administrativ și remedierea eventualelor consecințe ale emiterii acestui act asupra drepturilor și obligațiilor părților implicate.
Primarul Orașului Năvodari este considerat responsabil pentru emiterea actului administrativ contestat. Firmele Gut Enise SRL și Pastry Tintin SRL, în calitate de beneficiari ai autorizatiei, sunt chemate în calitate de pârâți, având un interes direct în menținerea sau anularea actului administrativ.
Procesul se află în faza de fond, urmând ca instanța să analizeze legalitatea emiterii Autorizatiei nr. 166/18.05.2022.
Acest dosar ilustrează importanța respectării prevederilor legale în procesul de emitere a actelor administrative, dar și responsabilitatea autorităților publice în asigurarea transparenței și legalității. Instanța urmează să pronunțe o soluție care va stabili dacă Autorizația nr. 166/18.05.2022 este menținută sau anulată, având în vedere respectarea legalității și a intereselor tuturor părților implicate.
Reamitim că AC 166 din 18.05.2022 a fost emisă de Primăria Năvodari pentru Gut Enise SRL și Pastry Tin’tin SRL și presupune „Modificare proiect autorizat cu AC 229/08.05.2019 și AC 559/20.10.2020 prin modificarea finisajului exterior-culori fațade“. Investiția este realizată în Mamaia Nord, lot 1/2, CF: 102997.
Despre Gut Enise SRL
Înființată în anul 2018, firma care desfășoară lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezențiale are sediul strada Numerolor, Nr. 14, Năvodari, Județ Constanța.
Asociat unic și administrator al firmei este Cadir Sibela. În 2023, Gut Enise SRL a declarat o cifră de afaceri de zero lei, un singur salariat, o pierdere de 13.953 lei și datorii de 2.508.782 lei.
Despre The Pastry Tin’Tin
Societatea The Pastry Tin Tin SRL s-a înființat în 2011 de către asociați fondatori Lughi Elena și Olexiuc Vasilică Cristinel și are sediul social într-un apartament la adresa Aleea Corbului nr. 5. Firma se ocupă de fabricarea pâinii, prăjituri și produse proaspete de patiserie.
Pentru o scurtă perioadă de timp asociații Lughi Elena și Olexiuc Vasilică Cristinel a avut punct de lucru și în orașul Murfatlar. Lughi Elena se retrage din calitatea de asociat și administrator în august 2019, iar Olexiuc Vasilică Cristinel, asociat unic și administrator, decide schimbarea activității în lucrări de construcții și a sediului social la adresa strada Vârful cu Dor nr. 17.
Olexiuc Vasilică Cristinel a mai deschis un punct de lucru în Năvodari, str. Vacanței nr. 28. Firma lui Olexiuc nu a mai depus declarații la ANAF din 2021.
Societatea The Pastry Tin Tin SRL (2011) Constanța a depus ultimele declarații de venituri în anul 2021 când a declarat o cifră de afaceri de 205.455 lei, pierderi de 135.772 lei și datorii de 1.493.195 lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
De asemenea, pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro
Citește și:
Executate silit de AJFP Constanța. Gut Enise SRL și Pastry Tin'Tin SRL, chemate în instanță de două persoane fizice. La mijloc un teren, situat în zona Promenada Năvodari (DOCUMENTE)
Teren, deținut de Gut Enise SRL la câteva sute de metri de Promenada Năvodari, scos la mezat de AJFP Constanța (DOCUMENT)
O nouă autorizație de construire din Năvodari, atacată în instanță. Cine sunt investitorii?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii