Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:17 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premieră în justiție și învățământ, la Constanța! Este vizată desfășurarea examenului de BAC. Precizări importante (DOCUMENT)

ro

13 Dec, 2021 00:00 2500 Marime text
  • O tânără absolventă a unui liceu din Tulcea a invocat o excepție de neconstituționalitate în legătură cu desfășurarea examenului de Bacalaureat.
  • Este vorba despre articolul care interzice participarea la Bac timp de două sesiuni pentru elevii eliminați pentru tentativă de fraudare a examenului, fără a fi luate în calcul sesiunile speciale.
  • Liceana a dat în judecată Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Ministerul Educației după ce, la una dintre probele din cadrul BAC 2021, la finalul probei, din buzunarul de la spate al pantalonilor i-a căzut telefonul mobil, de care tânăra uitase, mobilul fiind închis.
  • Cazul a fost înregistrat inițial pe rolul Tribunalului Tulcea, dar a fost declinat la Curtea de Apel Constanța.
  • Magistrații din Constanța vor decide dacă se impune în cauză sesizarea Curții Constituționale pentru controlul de constituționalitate al articolului din Ordinul Ministerului Educației.
  • Într-un alt caz, la începutul acestui an, instanțele dobrogene i-au dat câștig de cauză unui alt licean din Tulcea, șef de promoție, eliminat de la BAC tot din cauza telefonului mobil pe care îl uitase, la rândul său, în buzunarul pantalonilor.
  • În Secțiunea Document puteți consulta Hotărârea nr. 1686/2021 a Tribunalului Tulcea, prin care dosarul a fost înaintat instanței din Constanța.
 
Modalitatea de desfășurare a examenului de Bacalaureat ar putea fi modificată, în urma unui proces care se desfășoară, în prezent, la Constanța!
 
O tânără absolventă a unui liceu din Tulcea a invocat o excepție de neconstituționalitate în legătură cu desfășurarea examenului, iar magistrații de la Curtea de Apel Constanța vor decide dacă se impune sesizarea Curții Constituționale pentru controlul de neconstituționalitate.
 
Spus pe scurt, tânăra a contestat prevederile care stabilesc eliminarea de la BAC a candidaților suspectați de tentativă de fraudare a examenului, interzicerea participării acestora la probele următoare, imposibilitatea de a li se recunoaște, în sesiunile următoare, a notelor obținute la probele promovate anterior eliminării, dar și interzicerea participării în următoarele două sesiuni de BAC.
 
Liceana a dat în judecată Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Ministerul Educației după ce, la una dintre probele din cadrul BAC 2021, la finalul probei, din buzunarul de la spate al pantalonilor i-a căzut telefonul mobil, de care tânăra uitase, mobilul fiind închis.
 
Potrivit prevederilor legale în vigoare, tânăra a fost eliminată din examen, probele susținute anterior nu-i vor fi recunoscute și nu mai are voie să mai dea BAC-ul în următoarele două sesiuni, între acestea nefiind luate în calcul și sesiunile speciale.
 
Amintim, la începutul acestui an, instanțele dobrogene i-au dat câștig de cauză unui alt licean din Tulcea, șef de promoție, eliminat din examen din cauza telefonului mobil pe care îl uitase, la rândul său, în buzunarul pantalonilor.
 
Detalii complete despre acest caz pot fi citite în materialul Premieră la Bac 2020, în Dobrogea! Un elev șef de promoție din Tulcea, eliminat după ce i-a sunat telefonul la examen, a primit o nouă șansă în justiție
 

Telefonul a căzut brusc din buzunar
 
Pentru a reveni la cazul în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, acesta a fost înregistrat inițial pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Tulcea, unde a primit indicativul 1631/118/2021, pârâți în cauză fiind Inspectoratul Școlar General Tulcea, dar și Ministerul Educației.
 
Tribunalul Tulcea, în completul Cad 18, prezidat de magistratul Carmen Daniela Andrei, a decis declinarea competenței de soluționare a cazului în favoarea Curții de Apel Constanța, unde dosarul a fost înregistrat la data de 9 decembrie 2021.
 
În Hotărârea nr. 1686/2021 a Tribunalului Tulcea, citată pe Jurindex, se arată că „prin cererea adresată Tribunalului Tulcea (...), reclamanta (...) solicită anularea procesului-verbal nr. 325 din 30.06.2021 și a anexei acestuia, emise de către pârâtul (...), prin care s-a dispus eliminarea reclamantei de la examenul de bacalaureat, precum și a deciziei emisă de pârât, prin care a fost soluționată plângerea prealabilă“.
 
Totodată, liceana a solicitat suspendarea executării actelor administrative, până la soluționarea definitivă a cererii de chemare în judecată.

 
În cerere, tânăra a explicat că a fost instruită „de asistenții de la sala de bagaje cu privire la consecințele nepredării obiectelor interzise potrivit disp. art.11 din O.M.E.N. 5453/31.08.2020, motiv pentru care a lăsat în sala special amenajată borseta cu obiectele pe care le avea la ea, însă, din cauza emoțiilor și a faptului că i se spunea că întârzie și că trebuie să se grăbească, a uitat că în buzunarul din spate al pantalonului cu care era îmbrăcată avea telefonul mobil, iar la predarea lucrării de examen, în momentul în care s-a ridicat de pe scaun, telefonul i-a căzut din buzunarul pantalonului, iar zgomotul produs de acest obiect pe pardoseală a atras atenția supraveghetorilor din sala de examen“, potrivit hotărârii citate pe www.rolii.ro.
 
Nu a găsit înțelegere
 
„Ceea ce a urmat a constat în aprecierea ca fiind în situație de tentativă de fraudă“, a mai spus tânăra.
 
„Se mai arată că, deși a repetat faptul că nu a folosit acel telefon mobil (fiind închis), că a uitat de el, că nu a intenționat niciun moment să fraudeze examenul și că lucrarea de examen reprezintă rezultatul pregătirii sale, fără să fi existat nici o sursă de inspirație, nu a găsit înțelegere“, a explicat adolescenta.
 
De asemenea, aceasta a argumentat că „astfel cum a arătat neechivoc și transparent inclusiv supraveghetorilor și comisiei de organizare a examenului, reclamanta nu a avut niciun moment intenția să fraudeze examenul, în condițiile în care prezența telefonului în buzunarul din spatele pantalonilor s-a datorat grabei de a ajunge în sala de examen, emoțiilor, locului în care acest dispozitiv s-a aflat asupra sa, telefonul fiind închis, descoperirea lui fiind tot rodul neatenției, acesta căzând pur și simplu pe podea atunci când s-a ridicat. de pe scaun“.
 
„Dacă ar fi conștientizat prezența telefonului asupra sa și, mai mult, l-ar fi utilizat pentru a se informa ca să fraudeze examenul, atunci atitudinea sa ar fi fost mult mai «diligentă», fiind atentă cu el ca să nu fie descoperit. De altfel, în altă ordine de idei, dacă era atentă la acest dispozitiv și nu ar căzut din buzunar, nu ar fi aflat nimeni despre existența lui asupra ei, existând dubii serioase cu privire la faptul că a vrut să fraudeze examenul“, se mai arată în hotărâre.
 
Ulterior, tânăra a invocat în proces neconstituționalitatea articolului din Ordinul Ministerului Educației prin care se interzice elevilor bănuiți de tentativă de fraudă să participe la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului, nefiind luate în acest calcul sesiunile speciale.
 
Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea
 
„Textul de lege pe care înțelege să îl critice pe calea excepției de neconstituționalitate este cea în forma redactată astfel: «Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidații „eliminați din examen" nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat»“, potrivit documentului citat.
 
În argumentarea excepției, adolescenta a arătat că „normele constituționale încălcate sunt cele reglementată prin: a) disp. art. 32 alin. 1 din Constituția României, privind dreptul la învățătură, potrivit căruia dreptul la învățătura este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare și b) disp. art. 33 din constituția României, privind dreptul de acces la cultură, potrivit căruia accesul la cultură este garantat, în condițiile legii“.
 
„Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la valorile culturii naționale și universale nu poate fi îngrădită. Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și conservarea moștenirii culturale, dezvoltarea creativitatii contemporane, promovarea valorilor culturale și artistice ale României în lume“, conform documentului citat.
 
De asemenea, aceasta a mai susținut că „neconstituționalitatea dispozițiilor art. 11 alin. 7 din Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 5453 din 31.08 .2020 rezidă din lipsa proporționalității sancțiunii eliminării mele din examen și suspendării dreptului de a mai participa la următoarele două sesiuni de examen cu dreptul la educație și învățământ. Critica reclamantei în raport de actul normativ mai sus arătat este sub aspectul asprimii sancțiunii care, dincolo de orice intenție pe care legiuitorul a avut-o în privința tentativelor de fraudă, este excesivă“.
 
Judecătorii Tribunalului Tulcea au apreciat că acest caz este de competența Curții de Apel Constanța, așa încât l-au trimis pe rolul acestei instanțe.
 
În această situație, magistrații Curții de Apel Constanța sunt cei care vor decide dacă se impune sesizarea Curții Constituționale a României pentru controlul de constituționalitate al articolului respectiv din Ordinul Ministerului Educației.
 
Tot judecătorii constănțeni sunt și cei care vor decide dacă plângerile tinerei împotriva eliminării de la Bac vor fi admise.
 
Oricare va fi decizia pe care o va pronunța în acest caz Curtea de Apel Constanța, aceasta va putea fi atacată la instanța superioară, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Viitorul unui șef de promoție din Tulcea, decis de judecătorii constănțeni. De ce a fost dat afară din examenul de Bacalaureat
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii