Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:56 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primul termen în cazul familiei Larie Două familii îndoliate îşi caută dreptatea la Curtea de Apel Constanţa

ro

15 Sep, 2016 00:00 1518 Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa anunţa, în luna martie, că magistraţii Judecătoriei Tulcea au dispus condamnarea lui Mihai Andrei la o pedeapsă de trei ani de închisoare, „pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă“, şi a lui Lucian Valentin Grigore, la o pedeapsă de un an de închisoare, „pentru săvârşirea infracţiunii de furt de folosinţă“. Nemulţumiţi de decizia judecătorilor, Anamaria Eugenia Cozac, I.F.G., Gheorghe LarieVasilina Grigorov, prin reprezentant Gheorghe LarieI.M.L.Maria Larie şi M.M.L. au făcut apel. Astfel, astăzi va avea loc primul termen dat în dosar.
 
Amintim că faţă de Mihai Andrei s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de trei ani. Faţă de Lucian Valentin Grigore, magistraţii au dispus executarea pedepsei în regim privativ de libertate.
 
Magistraţii l-au obligat pe Mihai Andrei să plătească „20.000 de euro, cu titlu de daune morale, către fiecare dintre părţile civile: Cozac (fostă Larie) Anamaria Eugenia, L.I.M., L.M.M., Larie Gheorghe, Larie Maria, Grigorov Vasilina şi G.I.F.; rentă lunară de 1/9 din venitul lunar net, dar nu mai puţin de 1/9 din salariul minim net/economie, către fiecare dintre minorii L.I.M., L.M.M. şi G.I.F., de la data de 18.07.2007 şi până la împlinirea de către aceştia a vârstei de 18 ani; cu titlu de cheltuieli de înmormântare - 2.000 de lei către partea civilă Cozac (fostă Larie) Anamaria Eugenia, 3.000 de lei către partea civilă Larie Gheorghe şi 5.000 de lei către Grigorov Vasilina“.

România, condamnată la CEDO în cazul Larie

Cotidianul ZIUA de Constanţa vă prezenta cum România a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Reclamanţii Gheorghe Larie, Anamaria Eugenia Larie şi Reghina Grigorov au sesizat Curtea şi se plângeau, în special, de „lipsa unei anchete prompte şi eficace cu privire la circumstanţele decesului a doi membri ai familiilor lor în urma coliziunii dintre două bărci de pescuit“.
 
Amintim că Mircea Larie, de 37 de ani, şi Ionel Grigorov, de 32 de ani, şi-au pierdut viaţa în noaptea de 18 spre 19 iulie 2007, pe canalul navigabil Dunăvăţ, în timp ce se întorceau din Deltă.
 
Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a dispus, în octombrie 2007, începerea urmăririi penale faţă de Mihai Andrei, pentru ucidere din culpă, şi faţă de Valentin Lucian Grigore, pentru furt calificat.
 
După ce Parchetul, Tribunalul şi Curtea de Apel au făcut „ping-pong“ cu dosarul, acum, acesta este înregistrat la Judecătoria Tulcea.

Citeşte şi

România, condamnată la CEDO în cazul familiei Larie
Termenele din dosarul în care Mihai Andrei şi Valentin Grigore sunt judecaţi

  
Cum au închis judecătorii din Tulcea cazul familiei Larie după condamnarea României la CEDO
 

România, condamnată la CEDO în cazul Larie
Două familii îndoliate şi-au căutat dreptatea şi la instanţele constănţene (document)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii