Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:33 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tupeu! A încercat să mituiască un polițist chiar în sediul Poliției Rutiere Constanța! Condamnare cu executare și banii confiscați

ro

29 Jun, 2023 00:00 3484 Marime text
 
 
  • Inculpatul este suspectat că, în timp ce se afla în incinta sediului Biroului Rutier Constanța, i-ar fi remis unui polițist 1.000 de euro, pentru ca acesta să ateste în documentele întocmite vizavi de depistarea sa în trafic, împrejurarea nereală conform căreia autoturismul ar fi fost condus de o altă persoană.
  • La fața locului s-au prezentat lucrătorii de poliție de la Direcția Generală Anticorupție, fiind îndeplinite formalitățile corespunzătoare surprinderii in flagrant a infractiunii de dare de mită.
  • Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
 
Procurorii din Constanța au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat, pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere dar și pentru dare de mită. Inculpatul este suspectat că, în timp ce se afla în incinta sediului Biroului Rutier Constanța, i-ar fi remis unui polițist din cadrul unității menționate, suma de 1.000 de euro, pentru ca polițistul să ateste în documentele întocmite vizavi de depistarea sa în trafic, împrejurarea nereală conform căreia autoturismul ar fi fost condus de o altă persoană, cu consecința sustragerii de la urmărirea penală a sus-numitului.
 
Recent, inculpatul a fost condamnat la închisoare cu executare, iar instanța a dispus confiscarea sumei de 1000 de euro.
 
Povestea oficială
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
 
Inculpatul a fost acuzat de conducere a unui vehicul fără permis de conducere dar și de dare de mită.
 
Prin actul de sesizare s-a reținut că aproape de finele lunii martie 2023, inculpatul a condus un autoturism marca BMW, pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
Pe DN 3, dinspre Murfatlar către Constanţa, BMW-ul a fost depistat cu viteza de 86 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 km/h.

 
Oamenii legii au efectuat semnal regulamentar de oprire, dar conducătorul auto nu s-a conformat, şi-a continuat drumul și a mărit viteza de deplasare.
 
În aceste conditii, spun procurorii, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase.
 
În continuarea urmăririi, care s-a desfăşurat pe câmp, după aproximativ 3 kilometri, autospeciala de poliţie plecată inițial în urmărirea autoturismului marca BMW, a fost avariată la partea de sub motor, iar la scurt timp a devenit nefuncţională, urmărirea fiind continuată de o altă autospecială, până în localitate, unde, din cauza distanţei care s-a creat, agenţii nu au mai putut sa-si dea seama de direcţia de deplasare a autoturismului urmărit.
 
În urma cercetărilor specifice, șoferul BMW-ului a fost depistat.
 

În contextul dat, spun procurorii, în timp ce se afla în incinta sediului Biroului Rutier Constanța, inculpatul i-a remis unui polițist din cadrul unității menționate, suma de 1.000 de euro, pentru ca polițistul să ateste în documentele întocmite vizavi de depistarea sa în trafic, împrejurarea nereală conform căreia autoturismul ar fi fost condus de o altă persoană, cu consecința sustragerii de la urmărirea penală a sus-numitului.
 
Remiterea sumei de bani, mai arată anchetatorii, s-a realizat prin plasarea bancnotelor pe o masă din biroul funcționarului.
 
În fata instantei, inculpatul a arătat că uzează de procedura simplificată, în sensul că recunoaște faptele așa cum au fost reținute prin rechizitoriu, nu contestă probele ce au fost administrate în cauza și nu mai are alte probe de propus în apărare.
 
În primă instanță, Tribunalul Constanța a decis a condamnarea inculpatului, pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără a poseda  permis de conducere, la pedeapsa de 1 an si 3 luni de închisoare.
 
Totodată, inculpatul a mai luat, pentru infracțiunea de dare de mită, pedeapsa de 2 ani de închisoare.
 
Instanța a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în final acesta primind pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de pedeapsă de 1/3 din cealaltă pedeapsă, în cuantum de 5 luni, în final, rezultă pentru inculpat pedeapsa de 2 ani și 5 luni de închisoare cu executare.
 
Inculpatul a avut mentalitate greșită cu privire la onestitatea lucrătorilor de poliție
 
La individualizarea pedepselor aplicate, Tribunalul Constanța a avut în vedere, printre altele, modalitatea concretă de comitere a faptelor, infracțiuni de pericol prin care au fost încălcate valorile sociale privind circulația pe drumurile publice, dar și cele ce privesc probitatea morală și corectitudinea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către organele judiciare și care trebuie să se mențina fie exigente cu faptele de corupție, a ușurinței cu care acesta a înțeles să ofere mită unui lucrător de poliție, imediat ce a fost prins și depistat în trafic, mizând pe faptul că, banii oferiți vor fi primiți și vor împiedica tragerea sa la răspundere penală pentru infracțiunea de conducere fără permis, inculpatul având o mentalitate greșită cu privire la corectitudinea actului de cercetare a faptelor penale și cu privire la onestitatea lucrătorilor de poliție.
 
Condamnări pentru furt în Franța
 
Mai mult, tribunalul a avut în vedere și datele ce caracterizează persoana inculpatului care are, printre altele, mai multe condamnări pentru comiterea unor fapte de furt pe teritoriul Franței și mai are calitatea de inculpat într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru comiterea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, ceea ce conduce la ideea că, acesta nu a înțeles rigorile legii și este predispus la comiterea de infracțiuni, avertizările anterioare nu au fost suficiente pentru acesta, dovadă fiind și modul în care acesta a reacționat după comiterea infracțiunii de conducere fără a poseda permis de conducere, fiind necesară urmărirea sa prin locuri greu accesibile de către echipaje de politie, acesta a ignorat somațiile adresate și a facut tot posibilul să se sustragă, iar în momentul în care a văzut că nu mai are nicio șansă, a ales să recurgă la faptele de corupție, motiv pentru care instanța a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea, îndreptată spre minimul special prevăzut de lege, însă cu executare în regim de detenție.
 
Așa cum arătam și mai sus, Tribunalul Constanța a decis condamnarea inculpatului la 2 ani si 5 luni de închisoare cu executare și a confiscat suma de 1000 de euro.
 
Acum, dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța, instanță ce va lua o decizie definitivă.
 
Sursă: portal instante de judecată și rejust.ro
 
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Caz incredibil instrumentat de procurorii din Constanța!
Polițist trimis în judecată pentru că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele

 
Interceptări
Motivarea judecătorilor în dosarul polițistului din Constanța care a refuzat 4000 de euro mită!

 
Un colonel din Armata Română obligă Ministerul Apărării să-i achite diurna pentru misiunea în afara țării! Ce spune Tribunalul Constanța
 
Scene interzise minorilor în sensul giratoriu de la Agigea!
Cum motivează judecătorii cazul bărbatului prins în timp ce săvârșea acte sexuale explicite pe DN 38

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii