Farul Constanța, la un punct de ultimul loc! Analiză și evaluare la club. Hagi - „Se pare că am vorbit în gol. Am ajuns jos de tot“ (VIDEO)
Farul Constanța, la un punct de ultimul loc!: Analiză și evaluare la club. Hagi - „Se pare că am vorbit în
22 Oct, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1315
Marime text
- Gheorghe Hagi, managerul tehnic de la Farul Constanța, a subliniat că echipa de pe litoral va avea un an foarte greu.
Înfrângerea umilitoare cu Rapid (0-5) a dus Farul Constanța, campioana României din sezonul 2022/2023, pe loc de baraj, 14, cu 13 puncte, la numai un punct de ultima poziție, 16!
În 13 partide, „marinarii“ au trei victorii, patru egaluri și șase înfrângeri, golaveraj -8 (12-20), iar în acest sezon, după titlul de acum doi ani și de locul patru ocupat în ediția anterioară a Superligii, „marinarii“ au o misiune extrem de dificilă!
„Totul a fost frumos, până în această seară“
După meciul cu Rapidul, Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului, a subliniat că, pentru acest eșec, toți sunt de vină, începând cu el, cu staff-ul său și cu toți cei care au pregătit partida.
„Felicit echipa Rapid, pentru meciul foarte bun pe care l-a făcut. Legat de noi, la Farul am trăit momente frumoase, totul a fost frumos, până în această seară. Fotbalul te pedepsește dacă nu ești pregătit 100%, conectat, concentrat și nu ai determinare, spirit de luptă și atitudine. Toți suntem de vină, începând cu mine, cu staff-ul meu și cu toți cei care am pregătit meciul. Când se întâmplă ce s-a întâmplat acum pe teren, nu poate scăpa nimeni de analiză. Rapidul ne-a dominat din toate punctele de vedere, a făcut un joc extraordinar. Păreau atât de buni... Înainte de meci, ambele echipe eram în aceeași situație. Am făcut multe meciuri bune contra Rapidului. Toată săptămâna am vorbit cu jucătorii, dar se pare că am vorbit în gol. Trebuie să ne gândim, să reflectăm, să evaluăm cât putem de repede. Cred că ne așteaptă un an foarte greu. Trebuie văzut bine cum mergem, cu cine mergem, cum facem. Dacă o să facem, cine rămâne... Vom vedea“, a spus Hagi.
„Încerc să vorbesc puțin și să zic lucrurile care trebuie“
Managerul tehnic al Farului a menționat că trebuie uitată performanța foarte mare a cuceririi titlului, concentrarea trebuind să fie pe depășirea situației actuale.
„La punctele pe care le avem, la situația în care ne aflăm, la ce meci a fost cu Rapidul, e un an foarte greu. N-ai ce să zici altceva. Încerc să vorbesc puțin și să zic lucrurile care trebuie. Trebuie să uităm succesul foarte mare al cuceririi titlului și să să gestionăm situația actuală. Să luptăm din nou și să câștigăm. Cine câștigă e fericit, cine pierde e dezamăgit. În acest an, am pierdut cam multe meciuri. După ce am ieșit campioni, un succes neplanificat, în care am jucat foarte bine, vedem unde am ajuns acum. Am ajuns jos de tot și de acceea cred că ne așteaptă un an foarte greu“, a punctat Gheorghe Hagi.
„Barca e în mare și e cam grea“
Întrebat, la conferință de presă de după meciul Rapid - Farul 5-0 dacă ia în calcul de a renunța la funcția de manager tehnic, Hagi a răspuns: „În analiză și în evaluare, suntem cu toții, începând de la mine și staff-ul meu. Totul trebuie evaluat repede și vom vedea cum vom merge înainte. Jucătorii, la fel, toată lumea, să vedem cu conducerea care e realitatea și ce vom face. 100% ceva trebuie schimbat. Pe linia de acum nu mai putem merge. Vom vedea în ce direcție ne vom îndrepta. Eu oricum sunt la Farul, că sunt acționar, dar profesional vom vedea. Vom evalua lucrurile și vom vedea dacă putem să mai mergem înainte sau dacă nu, un șoc la echipă, de ce nu? Până la urmă, toți suntem oameni, o dată poți să faci, altă dată nu. Poate eu am o problemă, poate nu mai sunt inspirat. Poate că, dacă-l bag pe Dănuleasă și ia roșu într-un minut, înseamnă că am și eu o problemă. Clar! Toți suntem în aceeași barcă, iar aceasta e în mare și e cam grea. Trebuie să fim realiști cu toții. Nu știm ce vom face, eu sau altcineva, poate va fi altcineva. Toate lumea trebuie să fie în evaluare, nu scapă niciunul. După acest meci, eu cu acest gând plec acasă, de a schimba ceva“.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Farul Constanța
Denis Alibec - „N-am jucat niciodată în play-out și nu aș vrea să o fac acum“
Farul Constanța
În meciul cu Rapid, Luca Băsceanu a debutat în Superligă, la vârsta de 18 ani
Hagi, după Rapid - Farul Constanța 5-0
„Toți suntem de vină. Toată lumea trebuie să fie evaluată. Poate nu o să mai fiu pe bancă. Nu știu, vom vedea“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii