Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:59 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fiul cel mic al campioanei Simona Amânar, primul antrenament de gimnastică la Constanța, în sala în care a crescut și mama sa

ro

09 Oct, 2024 10:52 1003 Marime text
Simona Amânar, la Constanța. Sursa foto: ZIUA de Constanța

Marea campioană a Constanței Simona Amânar a participat la ceremonialul oficial de „botez“ a Sălii Sporturilor din Constanța, cea care, din 2022, îi poartă numele multiplei campioane olimpice, mondiale și europene la gimnastică.

Cu ocazia declarațiilor pe care le-a făcut cu acest prilej, fosta sportivă, a cărei zi de naștere a fost cu o zi înainte de eveniment, a dezvăluit că, în această vară, fiul ei cel mic, Tudor, a efectuat primul lui antrenament de gimnastică la Constanța, chiar în sala în care s-a pregătit, cu ani în urmă, și mama sa!    

În august, când am venit la Constanța, primul lucru pe care l-am făcut a fost să intru în sala de gimnastică, iar cel mic a făcut primul lui antrenament de gimnastică la Constanța și i-a zis doamnei antrenoare Olimpia Popa: «De astăzi, eu sunt înscris la gimnastică». A venit și a doua zi, și a treia zi, până când am plecat de la Constanța, el a făcut antrenamente de gimnastică în sala în care m-am pregătit și eu, a declarat Simona Amânar Tabără.


Simona și soțul ei, Cosmin Tabără, au împreună trei copii: Alex (băiatul cel mare), fetița Ștefania Teodora și mezinul Tudor.

Marea campioană a avut un sfat pentru gimnaste și pentru sportivi în general: să nu cedeze după o neîmplinire.

Un eșec nu trebuie să te dărăme, trebuie să demonstrezi că ești bună în ceea ce faci. Trebuie uitat ce s-a întâmplat. După un prim eșec, primul lucru e să renunți, cam așa facem toți după acest moment. Dar eu zic că lucrurile pot sta altfel, dacă îți dorești să mergi mai departe și să arăți lumii că ești bun. Nu poți renunța după o singură încercare. Și eu am vrut să renunț pe parcursul carierei mele, de multe ori, nu numai o dată, dar au știut cei din jurul meu cum să mă facă să merg mai departe și cum să arate că eu pot mai mult și că pot demonstra că mai pot aduce medalii pentru România, ceea ce s-a și întâmplat. Am renunțat doar atunci când nu am mai rezistat fizic. Gimnastica e un sport care începe devreme și se termină devreme, a spus Simona.


Citește și:

LIVE TEXT. Constanța
Sala Sporturilor, care poartă numele Simonei Amânar, a primit botezul oficial (GALERIE FOTO+VIDEO)


LIVE VIDEO+TEXT
Marea campioană Simona Amânar, la Constanța. Declarații pe marginea botezului Sălii Sporturilor, care îi poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii