#citeşteDobrogea „Tata Ică“ nu a mai apucat să împlinească 69 de ani. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Poate părea dulce-amară rememorarea unei personalităţi în zi de naştere, d-apoi în zi de deces. Dar cu siguranţă face bine familiei, prietenilor, tuturor celor ce l-au apreciat să vadă că nu e dat uitării.
 
Cu-atât mai mult despre actorul Vasile Cojocaru, cel atât de îndrăgit de prea mulţi ca să facem uitată data de 17 ianuarie, când, acum 69 de ani, venea pe lume cel care ajungea să fie astfel descris de o spectatoare: „Numărai pe degete persoanele care erau vedete ale teatrului constănţean după 2000! Actorul Vasile Cojocaru a fost o vedetă! Era curtat de doamne şi de domnişoare, era vânat, avea charismă, atrăgea! Un pic de Humphrey Bogart al vremurilor modern. Cu trenci, mâinile în buzunare, gulerul ridicat un pic… misterios, nu frumos, dar plăcut. Era dorit pe scenă!”.
 

 
Şi pentru că nu puteam rămâne impasibili la valoarea celui care avea să se stingă, într-o nenorocită zi de 20 ianuarie 2010, chiar pe o scenă, în faţa studenţilor săi, anul trecut, cu prilejul evenimentului dedicat comunităţii teatrale constănţene, ZIUA de Constanţa a omagiat, postum, cariera actorului Vasile Cojocaru, acordându-i medalia Jean Ionescu soţiei sale.
 
În aproape 40 de ani dedicaţi scenei, Vasile Cojocaru a interpretat peste 50 de roluri din piese precum: „Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”, „Rinocerii”, „Neînţelegerea”, „Trei jobene”, „Penthesileea”, „Visul unei nopţi de vară”, „Căsătoria”, „Unde-i revolverul?”. Au rămas în amintirea noastră spectacolele memorabile care l-au avut protagonist, lecţiile de actorie, dar şi cărţile care îi poartă semnătura: „Expediţii în miniatură”, „Imperfectele melancolii”, „Vedere din Mirador”, „Covorul de purpură. De la Oreste la Oedip. Teatrul antic în spaţiul spiritual dobrogean” (lucrare de doctorat), „Harababuriada”. Piesa în versuri „O călătorie fără egal”, jucată cu succes, încă din timpul vieţii, pe scena Teatrului pentru Copii din Constanţa şi prezentată la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii de la Alacati, Turcia, a fost publicată în volum postum, pe 17 ianuarie 2011, la un an de la trecerea sa Dincolo. 
 
În Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa va rămâne eternizată mărturisirea cuprinsă în coperţile volumului „Thalia Ex Ponto”, alcătuit de Georgeta Mărtoiu şi Anaid Tavitian, într-un capitol intitulat „Când lebede cu zborul jos/stârnesc în treacăt legende” din care vă redăm un fragment.
 
„S-a scurs mai bine de un sfert de veac de când, proaspăt absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică «I.L. Caragiale» din Bucureşti, reveneam, după o absenţă de patru ani, în Constanţa, repartizat prin repartiţie guvernamentală la «Teatrul de Dramă şi Comedie», aşa cum se numea Teatrul «Ovidiu» la acea vreme. Perioada studenţiei a fost frumoasă, dar dorul de casă şi de mare mă făceau să nu-mi pară prea rău după Capitală. Studioul Casandra al institutului, teatrele şi cinematografele bucureştene însemnaseră mult pentru mine, pentru devenirea mea, dar doream din tot sufletul să fac teatru aici şi nu în altă parte. Şi cred că am reuşit câte ceva. Din păcate, din minunatul colectiv, care m-a primit cu căldură atunci, au mai rămas doar câteva nume. Nedrept de mulţi au plecat prea devreme dintre noi, alţii şi-au căutat şi mulţi au şi găsit şansa de mai bine în alte teatre din ţară sau de pe alte meleaguri, mulţi s-au pensionat. Au rămas în urmă amintiri pe care, uneori, le depăn cu nostalgie. Au rămas în urmă deplasările prin satele Dobrogei, cu spectacole adaptate pentru micuţele scene ale Căminelor Culturale, cu frigul care ne chinuia iarna şi căldura copleşitoare a verii, stagiunile estivale în grădinile de pe litoral, festivalurile noastre, cel de Teatru Politic şi cel de Teatru Antic, despre care s-au scris multe pagini de către maeştrii cronicilor teatrale, festivaluri importante ale altor oraşe din ţară şi din străinătate, de unde nu de puţine ori am revenit cu lauri. Uneori a fost greu, alte ori a părut imposibil, dar sărbătoarea premierelor şi aplauzele spectatorilor au făcut ca totul să pară frumos. Dar chiar că a fost frumos”.
 
Continuarea mărturisirii lui Vasile Cojocaru, inclusiv poezia care a inspirat titlul capitolului, o puteţi lectura AICI.