Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieţii. Marii actori ai Constanţei (Xlll) (galerie foto)

În 31 octombrie 1974, Vasile Cojocaru a debutat pe scena oraşului natal în piesa „Răsplata”, de Ghiţă Barbu, alături de un alt debutant, dramaturgul şi regizorul Silviu Purcărete. Şi a rămas acasă, în teatrul pe care l-a adorat, timp de patru decenii.
 
Vasile Cojocaru a fost un mare actor al Constanţei sale. Glasul inconfundabil, de o remarcabilă expresivitate, tehnica impecabilă de frazare a replicilor şi inteligenţa scenică cu care şi-a construit personajele au făcut din Vasile Cojocaru un nume reprezentativ al scenei teatrale constănţene.

„Ultimii 15 ani din viaţa lui s-au petrecut în lumina marii iubiri dintre noi”

Era vara lui 1985. Venise din Ploieşti, nu mai văzuse niciun spectacol la Constanţa vreodată. Se juca în premieră „Revelion la baia de aburi”, în regia lui Dominic Dembinski. O voce de pe scenă i-a atras atenţia, i-a plăcut, a emoţionat-o. Era a lui Vasile Cojocaru. Aşa a devenit spectator fidel al teatrului. Avea pe birou fotografia lui. O prietenă le-a făcut cunoştinţă.
 
Încet, pe neştiute, a devenit confidenta lui. „Îmi ştia viaţa, îi ştiam viaţa. Pe nesimţite, relaţia noastră s-a transformat în dragoste adevărată. Eram aşa de fericită, că aş fi spus tuturor, pe stradă. Într-o zi m-a întrebat: «Vrei să fii soţia mea?» Era visul care mi se împlinea. Ştiu că ne-a fost foarte bine împreună... Că ultimii 15 ani din viaţa lui s-au petrecut în lumina marii iubiri dintre noi.”
 
Viorica Cojocaru, femeia care i-a dăruit echilibrul şi stabilitatea într-o devoratoare comuniune de suflet şi simţire, povesteşte despre Vasile, omul de dincolo de scenă. Pasionat de vânătoare, de pescuit, de grădinărit, de poezie, făcând totul cu poftă, până la capăt. Ne oferă, una câte una, fotografii decupate cu grijă din albumele pe care le păstrează, deşirând din cartea vieţii lor...

„Datorez totul Dobrogei”

Într-un interviu din 1977, ne mărturisea: „Teatrul m-a ales pe mine de când, elev la Liceul «Mircea cel Bătrân» (până şi localul era vecin cu teatrul), mi s-a descoperit o oarecare uşurinţă în a interpreta. Spectator credincios teatrului constănţean, invidiam cu toată seriozitatea vârstei lumea strălucitoare de pe scenă. Atunci, în anii liceului, a fost debutul, apoi totul mi s-a părut firesc: institutul de teatru, absolvirea lui, repartizarea la Constanţa, la cererea mea. Fiind suflet în sufletul neamului meu de la mare, ca să-l parafrazez pe poet, mă transpun cu fiecare spectacol în dubla ipostază a spectatorului avid de scenă şi a actorului conştient de menirea sa. Datorez totul Dobrogei şi aceasta este credinţa mea”.
 
Credinţă pe care şi-a păstrat-o toată viaţa. Purta cu sine miresmele stepei dobrogene, misterul venit din adâncuri, liniştea mării, dar şi spiritul de prietenie, dăruirea. Era bonom, visător, răzvrătit.

 „Te miri ce şi mai nimica” 

O perioadă a fost directorul teatrului. Voia atât de multe de la el şi de la colegii săi! La începutul anului 2001, ne enumera din programul managerial: şase spectacole, cinci premiere, cea mai apropiată fiind „Adunarea femeilor”, de Aristofan, în regia lui Ianis Margaritis. În paralel, se pregătea „Soacra cu trei nurori”, de Ion Creangă, special pentru matinee şcolare, iar printre propunerile anului se mai numărau „Dineu cu proşti”, de Francis Veber, „Mireasa de împrumut”, de Astrid Lindgren, ba chiar şi „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale. Aşa era sărbătorit jubileul de o jumătate de secol de teatru la Constanţa ca instituţie profesionistă de spectacol şi al cărei debut în 1951 a fost tot „O scrisoare pierdută”.
 
În proiectul de dezvoltare culturală prezentat la examenul de susţinere a candidaturii la fotoliul de director, Vasile Cojocaru insista ca cel puţin o piesă pe stagiune să fie românească, cel puţin una să servească de barometru tinerei generaţii. Şi pentru că venituri din încasările de bilete erau, după expresia pitorească a directorului Cojocaru, „te miri ce şi mai nimica”, propusese ca la Teatrul de Păpuşi intrarea să fie liberă.
 
I-a plăcut să scrie şi a adunat în rafturile bibliotecilor: „Expediţii în miniatură”, „Imperfectele melancolii” şi „Vedere din Mirador”, „Covorul de purpură. De la Oreste la Oedip. Teatrul antic în spaţiul spiritual dobrogean” (lucrarea de doctorat) şi „Harababuriada”. A creat scenariile marilor spectacole de teatru antic „Oedip” şi „Troia în flăcări”, iar pentru copii a imaginat o „Călătorie fără egal”, jucată cu succes timp de mai multe stagiuni la Teatrul de Păpuşi Constanţa şi prezentată la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii de la Alacati, Turcia. A intrat în rândurile scriitorilor, apoi s-a apucat de pedagogie şi a învăţat serii de studenţi-actori tainele actoriei.
 
A participat la numeroase festivaluri în ţară şi în străinătate, în cadrul cărora talentul său a fost apreciat prin distincţii şi premii: Premiul de interpretare pentru cel mai bun rol masculin la Festivalul „Despre arta comediei”, pentru rolul Viktor Lukaşin din „Revelion la baia de aburi”, de E. Braghinski şi E. Reazanov, în regia lui Dominic Dembinski, Galaţi, 1985, Premiul pentru cel mai bun rol secundar la Festivalul „Despre arta comediei” pentru rolul Papkin din „Răzbunarea”, de Alexander Fredro, regia Lucian Iancu, Galaţi, 1981, dar şi Diploma de excelenţă pentru 30 de ani de teatru acordată de Teatrul Naţional Constanţa, în 2004, şi Diploma de onoare pentru merite deosebite în slujba scenei constănţene.
 
La spectacolul „Ultima cursă”, scria în caietul-program: „Personajul meu, cu care încerc să mă confund, nu are limite, nu cunoaşte stavilă, mi-e drag pentru forţa, pentru piedicile şi tristeţile pe care le ştie, instinctiv, să le depăşească, pentru problemele lui vitale, care pot stârni zâmbete pe o figură matură şi, în ultimă instanţă, pentru tinereţea sa neliniştită şi tumultuoasă în care încercăm cu toată voinţa să ritmăm. Şi, iubindu-l până în secrete ascunzişuri ale sufletului meu, doresc să-l dărui tuturor fără pic de rezervă”.
 
Din păcate, „ultima cursă” a lui Vasile Cojocaru s-a încheiat tragic, pe scenă, alături de dragii lui studenţi. La doar câteva zile după ce fusese sărbătorit la împlinirea vârstei de 60 de ani...

Galerie foto: