In memoriam Nicholas Georgescu-Roegen - un sfert de veac de la dispariția marelui matematician
In memoriam Nicholas Georgescu-Roegen - un sfert de veac de la dispariția marelui matematician
30 Oct, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2008
Marime text
Astăzi se împlinesc 25 de ani de la trecerea în neființă a celui mai celebru matematician, statistician, pedagog și economist pe care l-a dat orașul de la malul mării.
Născut în Constanța la 4 februarie 1906, Nicholas Georgescu (care și-a adăugat numelui o anagramă, Roegen), a fost supranumit „părintele teoriei bioeconomice”, o teorie care prezintă un mod revoluționar și integrator de a vedea economia.
După ce a studiat matematicile la Bucureşti cu cei mai buni dintre profesorii vremii, a obţinut titlul de doctor în statistică, în 1930, la Universitatea Sorbona din Paris.
Întors în țară, se ocupă de reorganizarea statisticii economice din cadrul Institutului Central de Statistică. Este numit director al Direcţiei de import la Ministerul Economiei și, în toată această perioadă, elaborează o serie de lucrări în domeniul statisticii, demografiei, economiei teoretice şi economiei naţionale. Este unul dintre colaboratorii colectivului de redacţie al Enciclopediei României.
Face studii postdoctorale la Londra și la Harvard, iar în 1948, pentru a evita represiunile noului regim comunist, care l-ar fi pus să „plătească” pentru rolul avut în diplomație după cel de-al doilea război mondial (a fost secretar general al comisiei de mediere a armistițiului dintre România și țările membre ale Aliaților, participând decisiv la apropierea punctelor de vedere ale părților implicate), emigrează în Statele Unite ale Americii, împreună cu familia.
Intră ca profesor la Harvard și se dedică studiilor economice, publicând mai mult lucrări, recunoscute la nivel internaţional. Dincolo de conceptele economiei clasice, cercetează problemele ciclurilor de afaceri, problemele epistemologice ale ştiinţelor economice, problemele funcţiei de producţie, ale creşterii şi dezvoltării economice, ale termodinamicii, ale rarităţii economice, bioeconomia, evoluţia etc.
Consacrarea îi vine odată cu „Legea entropiei şi procesul economic” (The Entropic Law and the Economic Process), apărută în 1971 (versiunea în limba română a apărut în 1979), opera considerată o adevărată revoluție în istoria gândirii științifice occidentale, care pune laolaltă, cu eleganță și în mod cu totul inedit, economia și ecologia.
În această lucrare esențială, care fundamentează teoria bioeconomică, Roegen ridică problema mediului natural şi a energiei, inexistente până atunci în ecuaţia economică, concluzionând: „Legea Entropiei însăşi apare drept cea mai economică dintre toate legile naturale”, iar raporturile dintre procesul economic şi legea entropiei „constituie baza economiei vieţii la toate nivelurile”.
A fost profesor emerit la Universitatea „Vanderbilt”, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Strasbourg, membru al mai multor academii din SUA şi din lume. În iunie 1990, Academia Română l-a ales membru de onoare. A fost propus pentru premiul Nobel pentru economie, dar i-a lipsit susţinerea necesară pentru a obţine marele titlu.
Se stinge din viață pe 30 octombrie 1994, în America, la Nashville, Tennessee, dar – așa cum și-a dorit – cenușa îi este adusă în România şi depusă în Cimitirul Bellu, în sectorul academicienilor.
Sursă foto: Arhiva ZIUA de Constanța
Citește și:
Nicholas Georgescu - Roegen, omagiat la Universitatea Ovidius
Nicholas Georgescu-Roegen. Matematician, născut în Constanța, părintele teoriei bioeconomice
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii